privind stabilirea cuantumului taxei pentru autorizarea anuală a plantațiilor viticole destinate obținerii de struguri pentru producerea de vinuri cu indicație geografică, a cuantumului taxei pentru atestarea dreptului de utilizare a indicației geografice pentru comercializarea vinurilor cu indicație geografică și aprobarea introducerii însemnului de certificare a calității vinurilor cu indicație geografică îmbuteliate
(actualizat până la data de 1 august 2013*)
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 1 august 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamț prin includerea tuturor modificărilor și completărilor aduse de către ORDINUL nr. 24 din 13 februarie 2013; ORDINUL nr. 730 din 30 iulie 2013.
Conținutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
Văzând Referatul de aprobare al Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole nr. 1.212 din 10 iulie 2012,
în baza prevederilor art. 1 alin. (2), art. 5 lit. a) și lit. b) și art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.408/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole, cu modificările ulterioare, și ale art. 53 din Normele metodologice de aplicare a Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 244/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 769/2010,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
(1) Plantațiile viticole înscrise în Registrul plantațiilor viticole pentru care au fost întocmite declarații obligatorii de recoltă și producție sunt supuse procedurii de autorizare anuală prin verificarea respectării tehnologiilor de cultură în conformitate cu caietele de sarcini pentru obținerea vinurilor cu indicație geografică, la cererea producătorilor.
(2) Producătorii de struguri destinați obținerii de vinuri cu indicație geografică au obligația de a depune o cerere în vederea luării în evidență a plantațiilor, la inspectoratele teritoriale ale Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole, denumit în continuare O.N.V.P.V.
(3) Cuantumul taxei pentru autorizarea anuală a plantațiilor viticole destinate obținerii de struguri pentru producerea de vinuri cu indicație geografică este de 20 lei/hectar/an.
(1) Dreptul de utilizare a indicației geografice pentru vinuri se acordă anual, la cerere, după examinarea calitativă a vinurilor și a îndeplinirii condițiilor stabilite în caietele de sarcini.
(2) Cuantumul taxei pentru atestarea dreptului de utilizare a indicației geografice pentru comercializarea vinurilor cu indicație geografică este de 6 lei/hectolitru*).
Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 24 din 13 februarie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 12 martie 2013.
*) NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA NEAMȚ:
Potrivit art. II din ORDINUL nr. 24 din 13 februarie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 12 martie 2013, taxa prevăzută la art. 2 alin. (2) din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 165/2012, astfel cum a fost modificat și completat prin prezentul ordin, se achită de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(1) Taxele prevăzute la art. 1 alin. (3) și art. 2 alin. (2) se achită la data acordării drepturilor prevăzute de prezentul ordin.
(2) Taxele se vor plăti în contul IBAN nr. RO83TREZ7025009XXX011247, C.I.F. 26318890, Trezoreria Sectorului 2, beneficiar Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole, adresa: Șos. Iancului nr. 49, sectorul 2, municipiul București, cod poștal 021719.
(3) Prin excepție de la art. 1 alin. (2), este admisă obținerea de vinuri ce poartă denumirea unei indicații geografice, din struguri achiziționați de la producătorii individuali, ale căror plantații viticole se află în cadrul arealului denumirii indicației geografice sau în arealele aflate în vecinătatea acestora și pentru care nu s-a obținut autorizarea plantațiilor, în condițiile îndeplinirii cumulative a următoarelor cerințe, de către persoana juridică/fizică ce efectuează achiziția, astfel:
a) prezentarea de către achizitor a borderoului de achiziții din care rezultă cantitatea și soiul de struguri achiziționați;
b) prezentarea de către achizitor a copiei contractului de achiziție de struguri;
c) prezentarea de către achizitor a copiei filei din Carnetul de viticultor al vânzătorului, care să ateste cantitatea vândută și soiul de struguri.
Alin. (3) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 24 din 13 februarie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 12 martie 2013.
(4) Pentru strugurii destinați obținerii de vinuri cu indicație geografică achiziționați în condițiile descrise la alin. (3), procesatorii au obligația de a notifica cu cel puțin 48 de ore înaintea efectuării achizițiilor inspectoratele teritoriale ale O.N.V.P.V. în vederea efectuării de verificări privind starea fitosanitară a strugurilor achiziționați.
Alin. (4) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 24 din 13 februarie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 12 martie 2013.
(5) Plata taxei pentru atestarea dreptului de comercializare a vinurilor obținute în conformitate cu prevederile alin. (4) se va face de către persoana fizică/juridică ce a achiziționat strugurii, aceasta urmând să facă dovada plății acestei taxe, la data solicitării atestatului de comercializare.
Alin. (5) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 24 din 13 februarie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 12 martie 2013.
(1) Se instituie obligativitatea aplicării pe una dintre etichetele fiecărei butelii ce conține vin cu indicație geografică a însemnului de certificare a calității vinurilor cu indicație geografică îmbuteliate, destinate comercializării.
(2) Însemnele de certificare a calității vinurilor cu indicație geografică vor fi realizate și gestionate de către O.N.V.P.V.
(3) Dreptul folosirii însemnelor prevăzute la alin. (1) se acordă numai operatorilor economici care îmbuteliază vinuri cu indicație geografică în vederea comercializării și care își valorifică produsele în baza certificatelor de atestare a dreptului de comercializare, eliberate de O.N.V.P.V., pe loturi.
(4) Însemnele de certificare vor fi puse la dispoziția producătorilor până cel mai târziu la data de 1 ianuarie 2014.
Alin. (4) al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 730 din 30 iulie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 1 august 2013.
(1) Inspectorii O.N.V.P.V. vor verifica conformitatea produselor certificate purtătoare a unei indicații geografice în raport cu prevederile cuprinse în caietul de sarcini aferent respectivei indicații geografice.
(2) Nerespectarea de către producători a prevederilor prezentului ordin se sancționează conform legii.
Art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 24 din 13 februarie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 12 martie 2013.
(1) Până la data de 15 decembrie a fiecărui an, în baza declarațiilor de recoltă și de producție, operatorii economici vor depune la inspectoratele teritoriale ale O.N.V.P.V. cereri scrise privind necesarul estimativ de însemne de certificare a calității vinurilor cu indicație geografică pentru anul următor.
(2) Vinurile cu indicație geografică pot fi comercializate fără aplicarea însemnelor de certificare a calității vinurilor cu indicație geografică până la data de 1 ianuarie 2014.
(3) Vinurile cu indicație geografică îmbuteliate după data de 1 ianuarie 2014 se vor putea pune în consum numai după aplicarea însemnelor de certificare a calității.
(4) Vinurile cu indicație geografică îmbuteliate și livrate anterior datei de 1 ianuarie 2014 pot fi comercializate fără aplicarea în etichetare a însemnelor de certificare a calității vinurilor până la epuizarea stocurilor existente la comercianți.
Art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 730 din 30 iulie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 1 august 2013.
Sumele încasate din plata taxelor se fac venit la bugetul O.N.V.P.V.
Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
agriculturii și dezvoltării rurale,
București, 3 august 2012.