ORDIN nr. 782 din 23 octombrie 2012

ORDIN Ministerul Comunica?iilor ?i Societă?ii Informa?ionale
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 765 din 14 noiembrie 2012
Intrat în vigoare
14.11.2012
Forma consolidată din
14.11.2012

privind desemnarea reprezentanților Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale ca membri în cadrul Consiliului Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România

În conformitate cu prevederile Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, aprobată prin Legea nr. 186/2009,

având în vedere prevederile art. 1 alin. (3) și (4) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 493/2010, cu modificările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 3 lit. e) și art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 12/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere Nota privind stadiul implementării infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România nr. 896 din 23 octombrie 2012, comunicată de către Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică - CERT-RO,

în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 190/2010, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul comunicațiilor și societății informaționale emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se desemnează ca membru titular, reprezentant al Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale în cadrul Consiliului Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, domnul secretar de stat Teodor Gheorghe Negruț.

Articolul 2

Se desemnează ca membru supleant al reprezentantului prevăzut la art. 1 domnul Marian Ion - președintele Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională, care va participa cu drepturi depline la ședințele Consiliului Infrastructurii naționale pentru informații spațiale, în absența membrului titular.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.

Ministrul comunicațiilor și societății informaționale,

Dan Nica

București, 23 octombrie 2012.

Nr. 782.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.