Principalele atribuții ale consiliului medical sunt:
a) îmbunătățește standardele clinice și modelele de practică în scopul acordării de servicii medicale de calitate pentru creșterea gradului de satisfacție a pacienților;
b) monitorizează și evaluează activitățile medicale desfășurate în spital în scopul creșterii performanțelor profesionale și utilizării eficiente a resurselor alocate;
c) elaborează proiectul de plan de achiziții al spitalului, în limita bugetului estimat;
d) întărește disciplina economico-financiară;
e) desfășoară activitatea de evaluare și monitorizare a calității și eficienței activităților medicale desfășurate în spital, inclusiv: evaluarea satisfacției pacienților care beneficiază de servicii în cadrul spitalului sau în ambulatoriul acestuia, monitorizarea principalilor indicatori de performanță în activitatea medicală, prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale.
Alte atribuții principale ale consiliului medical sunt:
a) stabilește reguli privind activitatea profesională, protocoalele de practică medicală la nivelul spitalului și răspunde de aplicarea și respectarea acestora;
b) elaborează planul anual de îmbunătățire a calității serviciilor medicale furnizate de spital, pe care îl supune spre aprobare managerului;
c) înaintează managerului propuneri cu caracter organizatoric pentru îmbunătățirea activităților medicale desfășurate la nivelul spitalului;
d) evaluează necesarul de personal medical al fiecărei secții/laborator/compartiment și face propuneri comitetului director pentru elaborarea strategiei de personal a spitalului;
e) evaluează necesarul liniilor de gardă și face propuneri managerului cu privire la structura și numărul acestora la nivelul spitalului, după caz;
f) participă la stabilirea fișelor posturilor personalului medical angajat;
g) înaintează managerului propuneri pentru elaborarea planului de formare și perfecționare continuă a personalului medico-sanitar;
h) face propuneri și monitorizează desfășurarea activităților de educație și cercetare medicală desfășurate la nivelul spitalului, în colaborare cu instituțiile acreditate;
i) reprezintă spitalul în relațiile cu organizațiile profesionale din țară și din străinătate și facilitează accesul personalului medical la informații medicale de ultimă oră;
j) asigură respectarea normelor de etică profesională și deontologie medicală la nivelul spitalului, colaborând cu Colegiul Medicilor din România;
k) răspunde de acreditarea personalului medical al spitalului și de acreditarea activităților medicale desfășurate în spital, în conformitate cu legislația în vigoare;
l) analizează și ia decizii în situația existenței unor cazuri medicale deosebite (de exemplu, cazuri foarte complicate care necesită o durată de spitalizare mult prelungită, morți subite etc.);
m) participă, alături de manager, la organizarea asistenței medicale în caz de dezastre, epidemii și în alte situații speciale;
n) stabilește coordonatele principale privind consumul medicamentelor la nivelul spitalului, în vederea unei utilizări judicioase a fondurilor spitalului, prevenirii polipragmaziei și a rezistenței la medicamente;
o) supervizează respectarea prevederilor în vigoare, referitoare la documentația medicală necesară pacienților tratați, asigurarea confidențialității datelor medicale, constituirea arhivei spitalului;
p) avizează utilizarea bazei de date medicale a spitalului pentru activități de cercetare medicală, în condițiile legii;
q) analizează și soluționează sugestiile, sesizările și reclamațiile pacienților tratați în spital, referitoare la activitatea medicală a spitalului;
r) elaborează raportul anual de activitate medicală a spitalului, în conformitate cu legislația în vigoare.
Atribuțiile principale ale consiliului etic sunt următoarele:
a) analizează cazurile de încălcare a normelor de conduită în relația pacient-medic-asistentă, a normelor de comportament, a disciplinei în unitatea sanitară;
b) verifică dacă, prin conduita lui, personalul medico-sanitar și auxiliar încalcă drepturile pacienților, prevăzute de legislația în vigoare;
c) sesizează organele abilitate ale statului în situațiile în care constată încălcări ale codului de deontologie medicală, ale drepturilor pacienților, precum și ale normelor de conduită profesională aprobate potrivit legii;
d) analizează sesizările ce privesc plăți informale ale pacienților către personalul medico-sanitar ori auxiliar sau condiționarea exercitării actului medical de obținerea unor foloase; propune, în funcție de caz, măsuri de intrare în legalitate;
e) veghează pentru respectarea, în cazurile terminale, a demnității umane și propune măsuri cu caracter profesional pentru acordarea tuturor îngrijirilor medicale.
Comisia pentru medicamente-antibioterapie are în principal ca atribuții:
a) stabilirea politicii de antibioterapie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș;
b) măsurarea și urmărirea consumului de antibiotice;
c) urmărirea fenotipurilor de rezistență antibacteriană;
d) stabilirea protocoalelor de profilaxie și terapie antibiotică;
e) organizarea de audit privind consumul de antibiotice;
f) stabilirea unei liste de medicamente de bază, obligatorii, care să fie în permanență accesibile în farmacia spitalului;
g) stabilirea unei liste de medicamente care se achiziționează doar în mod facultativ, la cazuri bine selecționate și documentate medical, pe bază de referat; acesta din urmă trebuie să prezinte criteriile pe baza cărora se face recomandarea, susținute cu buletine de analiză și recomandări de experți;
h) analiza referatelor de necesitate trimise direcțiunii în vederea aprobării și avizarea lor de către medicii specialiști corespunzători profilului de acțiune al medicamentului solicitat;
i) verificarea continuă a stocului de medicamente de bază, pentru a preveni disfuncțiile în asistența medicală;
j) verificarea ritmică a cheltuielilor pentru medicamente și analiza lor cu raportarea lunară a situației financiare;
k) elaborarea de ghiduri terapeutice pe profiluri de specialitate medicală bazate pe bibliografie națională și internațională și pe condițiile locale;
l) solicitarea unor rapoarte periodice de la șefii de secție privind administrarea de medicamente în funcție de incidența diferitelor afecțiuni;
m) poate dispune întreruperea administrării de medicamente cu regim special în cazul când un anumit tratament se consideră inutil.
Comisia de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale are, în principal, următoarele atribuții:
a) se întrunește periodic (lunar sau în funcție de situații);
b) analizează factorii de risc ce duc la apariția infecțiilor nosocomiale;
c) validează protocoale interdisciplinare de prevenție a infecțiilor nosocomiale;
d) validează protocoale de proceduri, precauții de izolare, metode și manopere specifice;
e) analizează periodic indicatorii de frecvență a infecțiilor nosocomiale.
Comisia de etică medicală pentru studiul clinic al medicamentului își desfășoară activitatea în conformitate cu procedurile de lucru scrise, păstrează înregistrări scrise privind activitatea ei și procesele-verbale ale întâlnirilor, acționează în conformitate cu regulile de bună practică în studiul clinic și reglementările legale în vigoare. Comisia de etică trebuie să stabilească, să documenteze în scris și să respecte procedurile sale de lucru. Atribuțiile comisiei sunt în principal următoarele:
a) se ocupă de verificarea inițială și de verificările de supraveghere a desfășurării studiului;
b) precizează frecvența controalelor pentru supraveghere în cursul studiului în funcție de problematica acestuia;
c) emite, în conformitate cu reglementările în vigoare, raportul de verificare rapidă și aprobarea scrisă/opinia favorabilă pentru supraveghere în cursul studiului, în funcție de problematica acestuia și pentru modificări minore în studiul aflat în desfășurare care are deja aprobarea consiliului etic;
d) informează prompt, în scris, investigatorul/instituția cu privire la: decizia/opinia sa privind studiul, motivele pentru decizia sa, procedurile folosite pentru revenirea asupra acestor decizii.
Comisia de alimentație și dietetică se poate întruni lunar și ori de câte ori există solicitări și va urmări în principal următoarele obiective:
a) existența regimurilor alimentare diversificate pe afecțiuni;
b) modul de întocmire a regimurilor alimentare;
c) calcularea valorilor calorice și nutritive;
d) pregătirea și distribuirea alimentelor;
e) modul de primire, recepționare, depozitare a alimentelor;
f) respectarea circuitelor funcționale în întreg blocul alimentar;
g) asigurarea condițiilor igienico-sanitare în toatele etapele parcurse de alimente de la recepție până eliberarea către secții;
h) controlul stării de sănătate a personalului blocului alimentar.
Comisia nucleului de calitate are sarcina de a asigura monitorizarea internă a calității serviciilor medicale furnizate, prin urmărirea respectării criteriilor de calitate, referitoare la:
a) oportunitatea continuării spitalizării la 24 de ore;
b) înregistrarea datelor despre evoluția stării de sănătate a pacientului, confirmarea diagnosticului la 24/72 de ore în foile de observație;
c) indicarea medicației în foaia de observație, concordanța medicației prescrise în foaia de observație cu cea efectiv eliberată prin condica de medicamente;
d) întocmirea punctajului aferent criteriilor de calitate și urmărirea lunară pentru reactualizarea acestuia, calcularea punctajului aferent criteriilor de calitate referindu-se la: decizia de internare a bolnavilor, internarea pacienților pe secție în funcție de concordanță cu diagnosticul principal la internare, igienizarea pacienților, transportarea/însoțirea pacientului internat pe secție, externarea pacientului (înmânarea scrisorii medicale și, după caz, a rețetei gratuite/compensate);
e) prezentarea propunerilor de îmbunătățire a calității serviciilor medicale furnizate asiguraților, pe fiecare secție în parte și global pe spital, conducerii spitalului și medicilor șefi de secție;
f) elaborarea unor materiale cu informații utile pacientului și aparținătorilor (date generale despre spital, programul de vizită pentru aparținători, medicul curant, modalitatea de contact a acestuia etc.) ce vor fi puse la dispoziția acestora în momentul internării pe secție.
Comitetul de securitate și sănătate în muncă are ca scop asigurarea implicării salariaților la elaborarea și aplicarea deciziilor în domeniul securității și sănătății în muncă, având în principal următoarele atribuții:
a) aprobă programul anual de securitate și sănătate în muncă;
b) urmărește aplicarea acestui program, inclusiv alocarea mijloacelor necesare prevederilor lui și eficiența acestora din punctul de vedere al îmbunătățirii condițiilor de muncă;
c) urmărește modul în care se aplică și se respectă reglementările legale privind securitatea și sănătatea în muncă;
d) analizează factorii de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională existenți la locurile de muncă;
e) analizează propunerile salariaților privind prevenirea accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale, precum și pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă;
f) efectuează cercetări proprii asupra accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale;
g) efectuează inspecții proprii privind aplicarea și respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă;
h) informează inspectoratele teritoriale de muncă despre starea securității muncii în propria unitate;
i) realizează cadrul de participare a salariaților la luarea unor hotărâri care vizează schimbări ale procesului de producție (organizatorice, tehnologice, privind materiile prime utilizate etc.), cu implicații în domeniul securității și sănătății în muncă;
j) dezbate raportul scris prezentat comitetului de securitate și sănătate în muncă de către conducătorul unității cel puțin o dată pe an, cu privire la situația securității și sănătății în muncă, acțiunile care au fost întreprinse și eficiența acestora în anul încheiat, precum și programul de securitate și sănătate în muncă pentru anul următor; un exemplar din acest raport trebuie prezentat Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș;
k) verifică aplicarea normativului-cadru de acordare și utilizare a echipamentului individual de protecție, ținând seama de factorii de risc identificați;
l) verifică reintegrarea sau menținerea în muncă a salariaților care au suferit accidente de muncă ce au avut ca efect diminuarea capacității de muncă.
Comisia de farmacovigilență are, în principal, următoarele atribuții:
a) verifică corespondența baremului aparatului de urgență cu cel aprobat de conducerea unității și conform legislației în vigoare;
b) analizează toate cazurile de reacții adverse, urmărește întocmirea fișelor de reacții adverse și propune metode mai bune de diagnostic al reacțiilor adverse;
c) prezintă periodic informări cu privire la această activitate și propuneri de îmbunătățire a acestei activități.
Comisia de clasificare a pacienților în funcție de diagnostic (DRG) are următoarele atribuții principale:
a) realizează lunar analiza foilor de observații nevalidate de Școala Națională de Sănătate Publică Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București, face propuneri la Casa de Asigurări de Sănătate Mureș pentru revalidare și prezintă soluții pentru reducerea numărului de cazuri nevalidate;
b) prezintă periodic informări spitalului privind concluziile analizelor făcute și propuneri de îmbunătățire a activității.
Comisia de transfuzie și hemovigilență are următoarele atribuții principale:
a) monitorizează nivelul de asigurare a securității transfuzionale la nivelul spitalului;
b) elaborează și implementează documentația necesară aplicării în practica din spital a ghidurilor de utilizare clinică a sângelui total și a componentelor sanguine;
c) evaluează nivelul de pregătire profesională în domeniul transfuziei sanguine a tuturor categoriilor de personal implicate în activitatea de transfuzie sanguină din spital;
d) monitorizează utilizarea corectă a terapiei transfuzionale în secțiile spitalului;
e) organizează și monitorizează funcționarea sistemului de hemovigilență la nivelul spitalului și colaborează cu centrul de transfuzie teritorial în analiza reacțiilor și incidentelor adverse severe;
f) elaborează și implementează, în colaborare cu responsabilul cu asigurarea calității din spital, sistemul de calitate în unitatea de transfuzie sanguină din spital și la nivelul secțiilor, privind activitatea de transfuzie sanguină.