Articolul I
Anexele nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. În anexa nr. 1, la articolul 3, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:
"(5^1) Finanțatorii care au optat pentru reutilizarea plafonului conform art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2011 pentru modificarea și completarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului «Prima casă», precum și pentru adoptarea unor măsuri în vederea continuării programului «Prima casă», aprobată prin Legea nr. 171/2011, au obligația de a consuma plafonul reutilizat până la data de 31 decembrie 2013. Diferența rămasă neutilizată la data de 31 decembrie 2013 va fi realocată potrivit prevederilor art. VII alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 119/2010 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului «Prima casă»."
2. În anexa nr. 1, la articolul 3, după alineatul (15) se introduce un nou alineat, alineatul (16), cu următorul cuprins:
"(16) Pentru anul 2013 se alocă un plafon suplimentar al garanțiilor care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare, de 1 miliard lei, din care 300 milioane lei sunt destinate pentru achiziția locuințelor construite de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL)."
3. În anexa nr. 1, articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - Garanția se acordă în monedă națională și se plătește în monedă națională."
4. În anexa nr. 1, la articolul 10^5, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Finanțatorul și statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, emit acordul pentru efectuarea plății despăgubirilor a căror valoare depășește echivalentul în lei al sumei de 10.000 euro, dar care se încadrează în limita de până la 50% din valoarea creditului inițial, prevăzută de art. 1 alin. (7^8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare, către proprietarul locuinței, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."
5. În anexa nr. 1, după articolul 10^6 se introduce un nou articol, articolul 10^7, cu următorul cuprins:
"Art. 10^7. - (1) Finanțatorul și statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, își exprimă acordul pentru novarea obiectului garanției instituite în cadrul programului dacă locuința achiziționată inițial este sau, după caz, a devenit improprie cerințelor de locuit ale unei persoane sau familii datorită:
a) constatării viciilor ascunse; sau
b) provocării unei daune asupra locuinței, ca urmare a producerii unui risc asigurat, de natură a o face improprie utilizării potrivit destinației.
(2) În vederea exprimării acordului prevăzut la alin. (1) finanțatorul verifică existența documentelor justificative privind viciile ascunse sau a documentelor din care rezultă că valoarea daunelor constatate și evaluate este de cel puțin 50% din valoarea creditului acordat inițial, după caz, precum și îndeplinirea condiției privind valoarea noii locuințe aduse în garanție, care trebuie să fie cel puțin egală cu valoarea creditului contractat, la care se adaugă valoarea avansului.
(3) În situațiile prevăzute la alin. (1), Finanțatorul și statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, își exprimă acordul pentru ridicarea interdicției de înstrăinare și/sau pentru cesionarea sumelor provenite din plata drepturilor de despăgubire de către asigurator în vederea achiziționării unei noi locuințe în cadrul Programului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(4) Finanțatorii efectuează, în condițiile legii, demersurile necesare pentru radierea ipotecii în favoarea statului și a finanțatorului, a privilegiului finanțatorului, precum și a interdicțiilor de înstrăinare și grevare cu sarcini instituite asupra locuinței achiziționate inițial în cadrul Programului, concomitent cu înscrierea în cartea funciară a dreptului de ipotecă legală asupra locuinței dobândite ulterior, ipotecă ce este constituită în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, și a finanțatorului, proporțional cu procentul de garantare, precum și a interdicțiilor prevăzute de lege.
(5) În condițiile art. 1 alin. (7^6) și (7^7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare, după aprobarea de către structurile sale competente a modificării contractului de credit, finanțatorul transmite FNGCIMM solicitarea de novare a obiectului garanției, însoțită de dovada aprobării sale, precum și documentele privind novarea efectuată."
6. În anexa nr. 1, la articolul 11 alineatul (3), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
"c) valoarea maximă a garanției acordate în monedă națională;"
7. În anexa nr. 1, articolul 19 se abrogă.
8. În anexa nr. 2, la articolul 2, literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"b) costul total al finanțărilor acordate în cadrul programului se compune din:
- rata dobânzii ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 2,50% pe an pentru creditele în lei; marja include și nivelul total al comisioanelor percepute de către finanțator; marja nu include costul evaluării imobilului, costul aferent efectuării formalităților de publicitate și comisionul de gestiune datorat FNGCIMM, după caz;
- comisionul de gestiune datorat FNGCIMM și recuperat de la beneficiar. Nivelul comisionului de gestiune și al comisionului unic de analiză, calculat la soldul garanției statului, se negociază semestrial între Ministerul Finanțelor Publice și FNGCIMM și se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice;
c) finanțatorii au obligația prevederii exprese în contractele de credit a costurilor cu dobânda exprimată în raport cu ROBOR la 3 luni și separat a costurilor cu comisioanele."
9. În anexa nr. 2, la articolul 2^1, literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"b) costul total al finanțărilor acordate în cadrul programului se compune din:
- rata dobânzii ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 2,50% pe an pentru creditele în lei; marja include și nivelul total al comisioanelor percepute de către finanțator; marja nu include costul evaluării terenului, locuinței, devizelor estimative și situațiilor de lucrări, precum și costul aferent efectuării formalităților de publicitate, după caz;
- comisionul de gestiune datorat FNGCIMM și recuperat de la beneficiar. Nivelul comisionului de gestiune și al comisionului unic de analiză, calculat la soldul garanției statului, se negociază semestrial între Ministerul Finanțelor Publice și FNGCIMM și se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice;
c) finanțatorii au obligația prevederii exprese în contractele de credit a costurilor cu dobânda exprimată în raport cu ROBOR la 3 luni și, separat, a costurilor cu comisioanele;"