Capitolul V

Pe această pagină

Controlul respectării prevederilor prezentei ordonanțe, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor

(la 30-04-2010, Titlul Cap. V a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDONANȚA nr. 7 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. )

Articolul 60

(1) Controlul privind respectarea prevederilor prezentei ordonanțe se efectuează de către personalul cu atribuții de control pe rețeaua de drumuri publice și în punctele de trecere a frontierei de stat a României.

(la 15-08-2015, Alin. (1) al art. 60 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 198 din 9 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 16 iulie 2015, care modifică pct. 38 al art. I din ORDONANȚA nr. 7 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. )

(2) Controlul privind circulația autovehiculelor, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanțe, poate fi efectuat și în locurile în care aceste vehicule sunt parcate, oprite sau staționate pe drumurile publice din România.

(la 15-08-2015, Alin. (2) al art. 60 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 198 din 9 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 16 iulie 2015, care modifică pct. 38 al art. I din ORDONANȚA nr. 7 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. )

(3) În cazul în care locul prevăzut la alin. (2) nu permite efectuarea controlului privind respectarea prevederilor prezentei ordonanțe, în condiții impuse de echipamente de control și de siguranță rutieră, vehiculul supus controlului va fi deplasat, în prezența personalului cu atribuții de control, pe cheltuiala persoanei responsabile prevăzute la art. 41 alin. (17), până în cel mai apropiat spațiu care permite efectuarea verificărilor.

(la 15-08-2015, Alin. (3) al art. 60 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 198 din 9 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 16 iulie 2015, care modifică pct. 38 al art. I din ORDONANȚA nr. 7 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. )

(4) Oprirea vehiculelor pe drumurile de interes național, județean și local în vederea efectuării controlului privind respectarea prevederilor prezentei ordonanțe și imobilizarea acestora până la înlăturarea cauzelor ce au condus la această măsură se efectuează de către personalul care, potrivit legii, are drept de oprire și imobilizare a vehiculelor.

(4^1) Controlul vehiculelor privind respectarea maselor maxime admise, totală și pe axe, prevăzute în anexele nr. 2 și 3, se efectuează pe rețeaua de drumuri de către personalul prevăzut la art. 61^2 lit. a), c) și e), potrivit competențelor legale, cu sisteme/instalații de cântărire certificate în conformitate cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 11/1994, cu modificările și completările ulterioare.

(la 03-06-2024, Articolul 60 , Capitolul V a fost completat de Punctul 2. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 164 din 29 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 31 mai 2024 )

(5) Identificarea vehiculelor care depășesc masele maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3 se efectuează cu sisteme automate de cântărire amplasate pe rețeaua de drumuri sau cu echipamente de cântărire dinamică montate la bordul vehiculelor.

(la 03-06-2024, Alineatul (5) , Articolul 60 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 3. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 164 din 29 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 31 mai 2024 )

(6) Măsurile privind identificarea vehiculelor care depășesc masele maxime admise, totală și pe axe, în conformitate cu prevederile alin. (5), se stabilesc până la data de 27 mai 2021.

(la 11-01-2018, Articolul 60 din Capitolul V a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 259 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 27 decembrie 2017 )

(7) În lipsa sistemelor/instalațiilor/echipamentelor de cântărire prevăzute la alin. (4^1), (5) și (11), controlul vehiculelor privind respectarea masei totale maxime admise se efectuează conform documentelor puse la dispoziție de conducătorul auto. Masa pe axe nu se stabilește din documente.

(la 03-06-2024, Alineatul (7) , Articolul 60 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 3. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 164 din 29 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 31 mai 2024 )

(8) Montarea de echipamente de cântărire la bord nu poate fi impusă pentru vehicule sau ansambluri de vehicule care sunt înmatriculate în alt stat membru al Uniunii Europene.

(la 11-01-2018, Articolul 60 din Capitolul V a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 259 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 27 decembrie 2017 )

(9) În cazul în care sistemele automate și echipamentele de cântărire prevăzute la alin. (5) sunt utilizate cu scopul perceperii tarifelor prevăzute la art. 41 alin. (21) sau cu scopul aplicării sancțiunilor contravenționale, atunci ele se supun controlului metrologic legal.

(la 11-01-2018, Articolul 60 din Capitolul V a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 259 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 27 decembrie 2017 )

(10) Personalul prevăzut la art. 61^2 lit. a) efectuează în fiecare an calendaristic controale privind masele maxime admise în circulație, proporțional cu numărul total de vehicule verificate anual pe teritoriul României.

(la 11-01-2018, Articolul 60 din Capitolul V a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 259 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 27 decembrie 2017 )

(11) În punctele de trecere a frontierei, personalul prevăzut la art. 61^2 lit. c) efectuează controlul vehiculelor rutiere privind respectarea maselor maxime admise, totală și pe axe, cu sisteme/instalații de cântărire prevăzute la alin. (4^1) și a dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3, indiferent de țara de înmatriculare.

(la 03-06-2024, Alineatul (11) , Articolul 60 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 3. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 164 din 29 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 31 mai 2024 )

(12) Modalitatea de desfășurare a controlului prevăzut la alin. (11) și categoriile de vehicule supuse controlului se stabilesc prin normele prevăzute la art. 41 alin. (2).

(la 03-06-2024, Alineatul (12) , Articolul 60 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 3. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 164 din 29 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 31 mai 2024 )

(13) Modalitatea privind identificarea vehiculelor sau ansamblurilor de vehicule aflate în circulație care depășesc masele maxime admise, totală și/sau pe axe, se realizează cu ajutorul unor sisteme automate de cântărire amplasate pe infrastructura rutieră și/sau cu ajutorul unor echipamente de cântărire montate la bordul vehiculelor și se stabilește prin hotărâre a Guvernului.

(la 11-01-2018, Articolul 60 din Capitolul V a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 259 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 27 decembrie 2017 )

(14) Se exceptează de la prevederile alin. (13) sistemele automate de cântărire amplasate în punctele de trecere a frontierei.

(la 11-01-2018, Articolul 60 din Capitolul V a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 259 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 27 decembrie 2017 )

(15) În exercitarea controlului prevăzut la alin. (11) pot fi utilizate rezultatele măsurărilor prin cântărire obținute cu ajutorul mijloacelor de măsurare aparținând autorităților competente din statele membre ale Uniunii Europene cu care România are deschise puncte de trecere a frontierei. Modalitatea de cooperare în vederea schimbului de informații se reglementează prin acordurile bilaterale încheiate între România și statele vecine membre ale Uniunii Europene privind măsurile de fluidizare a traficului rutier internațional de marfă și reducerea timpilor de așteptare la punctele de trecere a frontierei.

(la 22-01-2024, Articolul 60, Capitolul V a fost completat de Punctul 4., Articolul I din ORDONANȚA nr. 4 din 18 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 19 ianuarie 2024 )

(16) Mijloacele de măsurare prevăzute la alin. (15) trebuie să dețină statutul de mijloace de măsurare legale în statele membre ale Uniunii Europene în care sunt utilizate, în conformitate cu Recomandarea internațională OIML nr. R134-1/2006 «Instrumente automate pentru cântărirea vehiculelor rutiere în mișcare și măsurarea sarcinilor pe osie» a Organizației Internaționale de Metrologie Legală.

(la 22-01-2024, Articolul 60, Capitolul V a fost completat de Punctul 4., Articolul I din ORDONANȚA nr. 4 din 18 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 19 ianuarie 2024 )

(la 30-04-2010, Art. 60 a fost modificat de pct. 38 al art. I din ORDONANȚA nr. 7 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. )

Articolul 61

(1) Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu constituie infracțiune potrivit legii penale, și se sancționează după cum urmează:

a) încălcarea prevederilor art. 16 alin. (2), art. 17 alin. (2), art. 18 alin. (1), art. 19 alin. (4)-(6), art. 21 alin. (3), art. 22^1 alin. (9) și (10), art. 25, 26, art. 27 alin. (1), (2) și (4)-(9), art. 30, art. 32 alin. (2), art. 35, art. 37 alin. (2) și (6)-(9), art. 38 alin. (1^2), (1^11), (3) și (4), art. 39 alin. (2)-(4), art. 40 alin. (1), art. 43 lit. a)-j), art. 44 alin. (4) și (5), art. 45, art. 46 alin. (1) și (3)-(12), art. 47 alin. (1), (2), (4), (5), (8), (11), (13) și (14), art. 48, 50, art. 51 alin. (2) și (4), art. 52 și ale art. 54 alin. (2), cu amendă de la 2.000 lei la 6.000 lei, aplicată persoanei fizice sau juridice;

(la 01-10-2023, Litera a), Alineatul (1), Articolul 61, Capitolul V a fost modificată de Punctul 5., Articolul I din ORDONANȚA nr. 37 din 31 august 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 1 septembrie 2023 )

a^1) încălcarea prevederilor art. 31 alin. (3), cu amendă de la 50.000 lei la 250.000 lei, aplicată administratorului căii ferate;

(la 02-07-2018, Alineatul (1) din Articolul 61 , Capitolul V a fost completat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 154 din 26 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 29 iunie 2018 )

a^2) încălcarea prevederilor art. 31 alin. (4), cu amendă de la 30.000 lei la 150.000 lei, aplicată administratorului căii ferate;

(la 02-07-2018, Alineatul (1) din Articolul 61 , Capitolul V a fost completat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 154 din 26 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 29 iunie 2018 )

a^3) încălcarea prevederilor art. 43 lit. k) și l), cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, aplicată persoanei fizice sau juridice;

(la 15-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 61 , Capitolul V a fost completat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 86 din 11 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 12 aprilie 2023 )

b) încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1) și (2), cu avertisment sau, după caz, cu amendă. Sancțiunile contravenționale pentru depășirea maselor și/sau dimensiunilor maxime admise se clasifică gradual, în funcție de gravitatea contravenției, în contravenții minore, grave și foarte grave.

Sancțiunile respective se aplică după cum urmează:

(i) pentru depășirea masei totale maxime admise sau depășirea masei totale autorizate prin AST:

La constatarea masei totale prin cântărire nu se aplică tarife suplimentare, nu se eliberează AST și nu se aplică sancțiuni contravenționale dacă masa totală maximă admisă este depășită cu cel mult 5% inclusiv.

Contravenții minore:

până la 5% inclusiv - de la 1.500 lei la 1.800 lei, dacă depășirea masei totale maxime admise sau masei totale autorizate prin AST se constată din documentele de transport.

Contravenții grave, dacă depășirea masei totale maxime admise sau masei totale autorizate prin AST se constată prin cântărire sau din documentele de transport:

cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv - de la 6.000 lei la 10.000 lei;

cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv - de la 10.000 lei la 12.000 lei.

Contravenții foarte grave, dacă depășirea masei totale maxime admise sau a masei totale autorizate prin AST se constată prin cântărire sau din documentele de transport:

cu mai mult de 20%, dar nu mai mult de 25% inclusiv - de la 12.000 lei la 15.000 lei;

cu mai mult de 25% - de la 15.000 lei la 20.000 lei;

(ii) pentru depășirea maselor maxime admise pe axe sau depășirea maselor pe axe autorizate prin AST:

La constatarea masei pe axe prin cântărire nu se aplică tarife suplimentare, nu se eliberează AST și nu se aplică sancțiuni contravenționale dacă masa maximă admisă pe axe este depășită cu cel mult 4% inclusiv.

La constatarea masei pe axe prin cântărire nu se aplică tarife suplimentare, nu se aplică sancțiuni contravenționale dacă masa maximă autorizata prin AST este depășită cu cel mult 4% inclusiv și dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) nu este depășită masa totală autorizată prin AST;

b) nu sunt depășite masele maxime pe axe care pot fi autorizate, prevăzute la art. 41 alin. (8);

axa simplă:

Contravenții minore:

cu mai mult de 4%, dar nu mai mult de 5% inclusiv - de la 150 lei la 300 lei.

Contravenții grave:

cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv - de la 300 lei la 900 lei.

cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv - de la 900 lei la 6.000 lei.

Contravenții foarte grave:

cu mai mult de 20%, dar nu mai mult de 30% inclusiv - de la 6.000 lei la 19.000 lei.

cu mai mult de 30% - de la 20.000 lei la 25.000 lei;

axa dublă:

Contravenții minore:

cu mai mult de 4%, dar nu mai mult de 5% inclusiv - de la 240 lei la 1.200 lei.

Contravenții grave:

cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv - de la 1.200 lei la 3.300 lei;

cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv - de la 3.300 lei la 10.000 lei.

Contravenții foarte grave:

cu mai mult de 20%, dar nu mai mult de 30% inclusiv - de la 10.000 lei la 18.000 lei;

cu mai mult de 30% - de la 20.000 lei la 25.000 lei;

axa triplă:

Contravenții minore:

cu mai mult de 4%, dar nu mai mult de 5% inclusiv - de la 210 lei la 1.000 lei.

Contravenții grave:

cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv - de la 1.000 lei la 4.500 lei;

cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv - de la 4.000 lei la 13.500 lei.

Contravenții foarte grave:

cu mai mult de 20%, dar nu mai mult de 30% inclusiv - de la 13.500 lei la 25.000 lei;

cu mai mult de 30% - de la 25.000 lei la 30.000 lei;

(iii) pentru depășirea dimensiunilor maxime admise sau depășirea dimensiunilor autorizate prin AST:

lungime:

La constatarea lungimii prin măsurare nu se aplică tarife suplimentare, nu se eliberează AST și nu se aplică sancțiuni contravenționale dacă lungimea maximă admisă este depășită cu cel mult 1% inclusiv:

Contravenții minore:

cu până la 5% inclusiv a lungimii autorizate prin AST - de la 150 lei la 250 lei;

cu mai mult de 1%, dar nu mai mult de 5% inclusiv a lungimii maxime admise - de la 150 lei la 250 lei.

Contravenții grave:

cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv a lungimii maxime admise sau a lungimii autorizate prin AST - de la 400 lei la 500 lei;

cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv a lungimii maxime admise sau a lungimii autorizate prin AST - de la 800 lei la 1.000 lei.

Contravenții foarte grave:

cu mai mult de 20% a lungimii maxime admise sau a lungimii autorizate prin AST - de la 8.000 lei la 10.000 lei;

lățime:

La constatarea lățimii prin măsurare nu se aplică tarife suplimentare, nu se eliberează AST și nu se aplică sancțiuni contravenționale dacă lățimea maximă admisă este depășită cu cel mult 2% inclusiv:

Contravenții minore:

cu până la 5% inclusiv a lățimii autorizate prin AST - de la 300 lei la 400 lei;

cu mai mult de 2%, dar nu mai mult de 5% inclusiv a lățimii maxime admise - de la 300 lei la 400 lei.

Contravenții grave:

cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv a lățimii maxime admise sau a lățimii autorizate prin AST - de la 400 lei la 600 lei;

cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv a lățimii maxime admise sau a lățimii autorizate prin AST - de la 800 lei la 1.000 lei.

Contravenții foarte grave:

cu mai mult de 20% a lățimii maxime admise sau a lățimii autorizate prin AST - de la 8.000 lei la 10.000 lei;

înălțime:

La constatarea înălțimii prin măsurare nu se aplică tarife suplimentare, nu se eliberează AST și nu se aplică sancțiuni contravenționale dacă înălțimea maximă admisă este depășită cu cel mult 1,0 cm.

Contravenții minore:

cu până la 1% inclusiv a înălțimii autorizate prin AST - de la 100 lei la 300 lei;

cu mai mult de 1,0 cm, dar nu mai mult de 1% inclusiv a înălțimii maxime admise - de la 100 lei la 300 lei.

Contravenții grave:

cu mai mult de 1%, dar nu mai mult de 5% inclusiv a înălțimii maxime admise sau a înălțimii autorizate prin AST - de la 300 lei la 500 lei;

cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv a înălțimii maxime admise sau a înălțimii autorizate prin AST - de la 1.500 lei la 2.000 lei.

Contravenții foarte grave:

cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv a înălțimii maxime admise sau a înălțimii autorizate prin AST - de la 3.000 lei la 4.000 lei;

cu mai mult de 20% a înălțimii maxime admise sau a înălțimii autorizate prin AST - de la 8.000 lei la 10.000 lei;

(la 18-02-2024, Litera b) , Alineatul (1) , Articolul 61 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 4 din 18 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 19 ianuarie 2024 )

c) nerespectarea prevederilor art. 41 alin. (18), cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, aplicată conducătorului auto și personalului de însoțire specializat;

d) nerespectarea condițiilor înscrise în proiectul de transport sau studiul de traseu, cu excepția celor privind lucrările prevăzute la art. 41 alin. (19), cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. (17);

e) efectuarea transportului fără realizarea lucrărilor prevăzute la art. 41 alin. (19), cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, aplicată persoanei fizice sau juridice înscrise în AST;

f) nerespectarea prevederilor art. 41 alin. (23)-(26) și (29), cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. (17);

g) însoțirea vehiculelor care depășesc masa totală și/sau dimensiunile maxime admise, fără AST, cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, aplicată personalului de însoțire specializat;

h) însoțirea vehiculelor care depășesc masa totală și/sau dimensiunile înscrise în AST, cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, aplicată personalului de însoțire specializat;

i) nerespectarea prevederilor art. 41 alin. (31) și (32), cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, aplicată întreprinderii/ operatorului economic specializat;

j) însoțirea transportului de către o persoană fizică neautorizată, cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, aplicată persoanei fizice;

k) refuzul de a supune vehiculul verificării prin cântărire și/sau măsurare a dimensiunilor, refuzul de a însoți vehiculul personalului cu atribuții de control în vederea cântăririi și/sau măsurării dimensiunilor transportului, precum și refuzul de a prezenta personalului cu atribuții de control documentele privind transportul, cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei, aplicată conducătorului auto;

(la 25-08-2025, Litera k) , Alineatul (1) , Articolul 61 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 15 din 21 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 22 august 2025 )

l) sustragerea de la control, obstrucționarea controlului, neoprirea la semnalul regulamentar al personalului cu atribuții de control, cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei, aplicată conducătorului auto;

(la 25-08-2025, Litera l) , Alineatul (1) , Articolul 61 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 15 din 21 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 22 august 2025 )

m) încălcarea restricțiilor instituite potrivit art. 44 alin. (1) și (2), cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, aplicată conducătorului auto.

(2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii contravenționale prevăzute, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

(la 15-08-2015, Art. 61 a fost modificat de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 198 din 9 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 16 iulie 2015, care modifică pct. 39 al art. I din ORDONANȚA nr. 7 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. )

Articolul 61^1

(1) Odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale conform prevederilor art. 61 alin. (1) lit. b), c), e)-k) vehiculul va fi imobilizat de către personalul cu atribuții de control, în condiții de siguranță și securitate a transportului, și se procedează la ridicarea plăcuțelor de înmatriculare până la îndeplinirea condițiilor legale pentru continuarea efectuării transportului.

(2) În cazul în care la locul constatării contravenției nu se găsește un spațiu corespunzător pentru imobilizarea vehiculului în condiții de siguranță în circulație, deplasarea acestuia până la cel mai apropiat spațiu corespunzător se efectuează pe cheltuiala contravenientului.

(3) Pe perioada imobilizării, dispusă conform prevederilor alin. (2), atât vehiculul, cât și marfa sau persoanele transportate, după caz, se află sub răspunderea juridică a contravenientului.

(4) Contravenientul este responsabil pentru eventuale pierderi cauzate terților de imobilizarea vehiculului, inclusiv persoanelor transportate, precum și pentru achitarea eventualelor cheltuieli legate de imobilizare, de punerea în conformitate cu prevederile legale în vigoare și de îndeplinirea condițiilor pentru continuarea transportului.

(5) Prin excepție de la dispozițiile alin. (2), imobilizarea vehiculului nu se realizează în cazul transporturilor de animale vii și mărfuri perisabile, sub temperatură controlată, și a transporturilor speciale de mărfuri periculoase.

(6) Odată cu aplicarea sancțiunilor contravenționale se pot aplica sancțiuni administrative personalului de însoțire specializat și/sau operatorului economic specializat, în condițiile stabilite prin normele prevăzute la art. 41 alin. (2).

(7) În cazul în care, pe parcursul efectuării însoțirii transporturilor cu depășirea maselor și/sau dimensiunilor maxime admise, au avut loc evenimente rutiere din care au rezultat pagube materiale din culpa personalului de însoțire specializat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 45.

(8) În cazul vehiculelor înmatriculate în alte state, procesele-verbale de constatare a contravenției, devenite titlu executoriu, se comunică în scris Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în cel mult 30 de zile de la încheierea acestora, de către instituția din care face parte personalul cu atribuții de control, menționând numele și prenumele contravenientului, numărul documentului de identitate, numărul și statul de înmatriculare a mijlocului de transport utilizat la săvârșirea contravenției, numărul procesului-verbal de constatare a contravenției, precum și amenda datorată, pentru a fi luate în evidență și a fi condiționată de achitarea acesteia intrarea pe teritoriul României a vehiculului condus de contravenient în momentul săvârșirii contravenției.

(la 22-01-2024, Alineatul (8), Articolul 61^1, Capitolul V a fost modificat de Punctul 6., Articolul I din ORDONANȚA nr. 4 din 18 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 19 ianuarie 2024 )

(9) Pentru vehiculele înmatriculate în alte state, amenzile contravenționale se aplică în toate cazurile conducătorului auto.

(la 15-08-2015, Art. 61^1 a fost modificat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 198 din 9 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 16 iulie 2015, care modifică pct. 40 al art. I din ORDONANȚA nr. 7 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. )

Articolul 61^2

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea prevederilor prezentei ordonanțe se fac de către:

a) inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, potrivit competențelor stabilite prin reglementările în vigoare;

b) poliția rutieră;

c) personalul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.:

(i) la punctele de trecere a frontierei de stat;

(ii) prin intermediul sistemelor automate, prevăzute la art. 60 alin. (5), instalate pe drumurile de interes național;

(la 25-08-2025, Litera c) , Articolul 61^2 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 6. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 15 din 21 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 22 august 2025 )

d) personalul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., pe rețeaua de drumuri de interes național pentru prevederile care nu intră în sfera de competență a personalului cu atribuții de control prevăzut la lit. a);

e) personalul administratorilor drumurilor de interes județean și de interes local, potrivit competențelor stabilite prin reglementările în vigoare.

(la 15-08-2015, Art. 61^2 a fost modificat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 198 din 9 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 16 iulie 2015, care modifică pct. 40 al art. I din ORDONANȚA nr. 7 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. )

Articolul 61^3

Pentru sumele provenite din amenzile contravenționale aplicate persoanelor fizice și juridice se aplică prevederile art. 8 alin. (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

(la 15-08-2015, Art. 61^3 a fost introdus de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 198 din 9 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 16 iulie 2015, care introduce pct. 40^1 al art. I din ORDONANȚA nr. 7 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. )

Articolul 61^4

Entitățile administrative descrise la art. 61^2 lit. e) vor aproba, prin hotărâri ale consiliilor județene și locale, modul de organizare și desfășurare a activității organelor proprii de control privind mijloacele tehnico-administrative prevăzute la art. 60 alin. (3).

(la 15-04-2023, Capitolul V a fost completat de Punctul 7, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 86 din 11 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 12 aprilie 2023 )

Articolul 62

Prevederile art. 61 se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

(la 15-08-2015, Art. 62 a fost modificat de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 198 din 9 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 16 iulie 2015, care introduce pct. 40^2 al art. I din ORDONANȚA nr. 7 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010. )

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.