Articolul I
Procedura de implementare a Programului național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului, aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism nr. 169/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 19 septembrie 2013, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
- La punctul 10, după subpunctul 10.4 se introduc șase noi subpuncte, subpunctele 10.5-10.7 și 10.8.1-10.8.3, cu următorul cuprins :
"10.5. Pentru acordarea AFN se va constitui în cadrul OTIMMC o unitate de plată, denumită în continuare UP, al cărei număr de persoane, atribuții și responsabilități vor fi stabilite prin decizia șefului OTIMMC.
10.6. Un exemplar al dosarului de eliberare a AFN, aprobat de UPSEC, va fi depus spre plată la UP din cadrul OTIMMC.
10.7. Decontarea se face într-o singură tranșă pentru toate activitățile.
10.8.1. Virarea efectivă a sumei care constituie AFN se face de către UP, pe baza deciziei șefului OTIMMC, exprimată prin ordonanțarea individuală, în contul ce cuprinde grupul de cifre 50.70, deschis la unitatea Trezoreriei Statului în a cărei rază teritorială își au sediul beneficiarii sau la care sunt luați în evidență fiscală, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în conturile deschise la bănci comerciale din România pentru operatorii economici care nu pot deschide conturi la Trezoreria Statului, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
10.8.2. În situația identificării unor neconcordanțe în procesul de implementare al programului, DIPIMM din cadrul Departamentului și/sau OTIMMC poate refuza plata AFN.
10.8.3. OTIMMC nu poate acorda plata AFN parțială sau în avans."