NORME METODOLOGICE din 17 decembrie 2013

NORMĂ Ministerul Func?iei Publice
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 19 decembrie 2013
Intrat în vigoare
19.12.2013
Forma consolidată din
19.12.2013

privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2013

Capitolul I — Încasarea veniturilor bugetare ↑ Cuprins

1.1. (1) Sumele aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor obligații către bugetul general consolidat, cu termene de plată scadente până la finele anului 2013, se achită de către persoanele juridice și fizice prin virament potrivit programului stabilit de instituțiile de credit sau unitățile Trezoreriei Statului, după caz, la care au conturile deschise, astfel încât sumele respective să fie încasate în contul curent general al Trezoreriei Statului, până la data de 31 decembrie 2013.

(2) Instituțiile de credit vor lua măsuri pentru asigurarea decontării tuturor ordinelor de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv a sumelor în numerar achitate de persoanele fizice către bugete, potrivit convențiilor încheiate în acest scop cu unitățile subordonate ale Ministerului Finanțelor Publice, cu autoritățile administrației publice locale sau cu alte instituții publice, după caz, prezentate de către clienți, astfel încât, până la data de 31 decembrie 2013, sumele respective să fie încasate în contul curent general al Trezoreriei Statului.

1.2. (1) Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat de către contribuabili, cu termene scadente până la finele anului 2013, pot fi achitate în numerar la casieriile unităților Trezoreriei Statului sau ale instituțiilor publice beneficiare, după caz, până la data de 30 decembrie 2013 inclusiv, cu excepția perioadei 25-27 decembrie 2013, în care nu se fac încasări în numerar.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în data de 27 decembrie 2013, unitățile Trezoreriei Statului încasează în numerar impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat, administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

1.3. Sumele încasate în numerar de către instituțiile publice sau de către agenții fiscali, reprezentând venituri bugetare sau venituri proprii ale bugetelor instituțiilor publice, vor fi depuse în conturile de venituri bugetare sau de disponibilități, după caz, cărora acestea li se cuvin, până la data de 30 decembrie 2013 inclusiv. Eventualele venituri încasate în numerar de către instituțiile publice în data de 30 decembrie 2013 se depun în conturile corespunzătoare de venituri bugetare sau de disponibilități deschise la unitățile Trezoreriei Statului, în data de 6 ianuarie 2014, și se înregistrează ca venituri ale anului 2013, cu data de 31 decembrie 2013.

1.4. (1) Instituțiile publice care încasează venituri datorate bugetului de stat, bugetelor locale și bugetului asigurărilor sociale de stat, după caz, în conturile 50.32 "Disponibil din sume colectate pentru bugetul de stat", 50.33 "Disponibil din sume colectate pentru bugetele locale", 50.34 "Disponibil din sume colectate pentru bugetul asigurărilor sociale de stat" și 50.42 "Disponibil din sume colectate de unitățile administrativ-teritoriale pentru alte bugete" au obligația să vireze veniturile respective la subdiviziunile de venituri ale bugetelor cărora acestea li se cuvin, până la data de 30 decembrie 2013 inclusiv.

(2) Eventualele sume încasate în conturile prevăzute la alin. (1), în perioada 30-31 decembrie 2013, se virează în conturile corespunzătoare de venituri bugetare pe data de 6 ianuarie 2014 și reprezintă venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale și bugetului asigurărilor sociale de stat, după caz, pe anul 2013. În ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 31 decembrie 2013.

1.5. La nivelul unităților Trezoreriei Statului care nu funcționează cu casierii-tezaur nu pot rămâne sume în numerar la finele anului 2013. Sumele în numerar încasate în data de 30 decembrie 2013 se depun integral la finele zilei la instituțiile de credit la care acestea își au deschise conturile de disponibil.

1.6. (1) În cursul lunii decembrie 2013, organele fiscale competente vor lua măsurile necesare pentru clarificarea și distribuirea, până la finele anului, în conturile corespunzătoare de venituri bugetare, a tuturor sumelor încasate în conturile unice reprezentând obligații fiscale prevăzute prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.294/2007 privind impozitele, contribuțiile și alte sume reprezentând creanțe fiscale, care se plătesc de contribuabili într-un cont unic, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Sumele încasate în perioada 30-31 decembrie 2013 în contul 20.47.01.01 "Venituri ale bugetului de stat - Sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire" și în contul 55.02 "Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale și fondurilor speciale, în curs de distribuire" se distribuie de către organele fiscale competente, în data de 6 ianuarie 2014, și se transferă în aceeași zi de către unitățile Trezoreriei Statului în conturile corespunzătoare de venituri bugetare, ca operațiuni ale anului 2013, cu data de 31 decembrie 2013.

(3) Eventualele sume încasate în conturile unice, rămase neclarificate la finele anului 2013, pot fi distribuite/compensate din oficiu de către organele fiscale competente în conformitate cu prevederile Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.314/2007 pentru aprobarea Metodologiei de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic și de stingere a obligațiilor fiscale înregistrate de către aceștia, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 10 ianuarie 2014, cu data operațiunii 31 decembrie 2013. La data de 10 ianuarie 2014, după efectuarea distribuirilor/compensărilor din oficiu, eventualele sume rămase în soldul contului 55.02 "Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale și fondurilor speciale, în curs de distribuire" vor fi transferate de organele fiscale în contul 22.47.03.02 "Venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat - Contribuții către bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate încasate în contul unic, în curs de distribuire". După efectuarea acestei operațiuni, contul 55.02 "Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale și fondurilor speciale, în curs de distribuire" nu poate prezenta sold.

(4) Pentru operațiunile prevăzute la alin. (3) organele fiscale competente vor transmite unităților Trezoreriei Statului fișiere distincte, purtând data de 31 decembrie 2013, care vor fi înregistrate de unitățile Trezoreriei Statului ca operațiuni ale anului 2013.

(5) La finele anului 2013, în contul 20.47.01.01 "Venituri ale bugetului de stat - Sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire" și în 22.47.03.02 "Venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat - Contribuții către bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate încasate în contul unic, în curs de distribuire" pot rămâne numai sumele virate în cuantum mai mare decât suma obligațiilor fiscale datorate, după efectuarea tuturor operațiunilor de distribuire, inclusiv de compensare din oficiu.

1.7. (1) Pe data de 6 ianuarie 2014, cotele defalcate din impozitul pe venit sistate în condițiile legii, aflate în soldul contului 20.04.01.02 "Veniturile bugetului de stat - Cote defalcate din impozitul pe venit în curs de distribuire", se transferă de unitățile Trezoreriei Statului, pe bază de notă contabilă, în contul 20.04.01.01 "Veniturile bugetului de stat - Cote defalcate din impozitul pe venit" deschis pe codul de identificare fiscală al unităților administrativ-teritoriale pentru care a fost sistată alimentarea bugetului local, ca operațiune a anului 2013, efectuată cu data de 31 decembrie 2013.

(2) Cotele defalcate din impozitul pe venit transferate la finele anului 2013 în condițiile alin. (1) se repun la data de 6 ianuarie 2014 în contul 20.04.01.02 "Veniturile bugetului de stat - Cote defalcate din impozitul pe venit în curs de distribuire" din contul 20.04.01.01 "Veniturile bugetului de stat - Cote defalcate din impozitul pe venit", ambele conturi fiind deschise pe codul de identificare fiscală al unităților administrativ-teritoriale pentru care a fost sistată alimentarea bugetului local, ca operațiuni ale anului 2014. Cotele defalcate din impozitul pe venit repuse în contul 20.04.01.02 "Veniturile bugetului de stat - Cote defalcate din impozitul pe venit în curs de distribuire" vor fi alocate bugetelor locale în condițiile actelor normative care au stat la baza sistării acestora.

1.8. Cotele defalcate din eventualele sume reprezentând impozit pe venit distribuit de către organele fiscale în conformitate cu prevederile pct. 1.6 alin. (3) se calculează și se virează în conturile cărora li se cuvin pe data de 13 ianuarie 2014, ca operațiune a anului 2014.

1.9. (1) Veniturile bugetare încasate în numerar de către unitățile vamale în perioada 30 decembrie 2013-5 ianuarie 2014 se depun la unitățile Trezoreriei Statului pe data de 6 ianuarie 2014, pe bază de chitanțe pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții întocmite distinct pentru perioada 30-31 decembrie 2013 și, respectiv, pentru perioada 1-5 ianuarie 2014.

(2) Sumele depuse în numerar pentru perioada 30-31 decembrie 2013 se înregistrează ca venituri bugetare ale anului 2013, cu data de 31 decembrie 2013, iar sumele depuse pentru perioada 1-5 ianuarie 2014 se înregistrează ca venituri bugetare ale anului 2014, cu data de 6 ianuarie 2014.

1.10. Garanțiile în valută depuse la unitățile vamale, aflate în conturi deschise la instituții de credit, se reportează în anul următor pentru a fi utilizate în scopul pentru care au fost constituite.

1.11. (1) Organele fiscale vor lua măsuri pentru distribuirea, potrivit legii, până la finele anului 2013 a sumelor încasate în conturile 50.59 "Disponibil din sume încasate din valorificarea bunurilor mobile și imobile în procesul de executare silită de unitățile administrativ-teritoriale", 50.67 "Disponibil din sume încasate din valorificarea bunurilor mobile și imobile în procesul de executare silită", 50.86.01 "Disponibil din executarea silită a creanțelor stabilite în alte state membre ale Uniunii Europene", 50.86.02 "Disponibil din executarea silită a creanțelor stabilite în România și recuperate în alte state membre ale Uniunii Europene", 50.86.03 "Disponibil din executarea silită a creanțelor aferente plăților efectuate din fonduri comunitare și din fonduri de cofinanțare aferente acestora", 50.86.04 "Disponibil din executări/restituiri fond de risc", 50.86.06 "Disponibil din recuperarea sumelor plătite de la bugetul de stat în baza prevederilor art. 1^1 din O.U.G. nr. 135/2007, individualizate în titluri de creanță", 50.86.07 "Disponibil din executarea silită a debitelor reprezentând prejudicii aduse pădurii, conform Legii nr. 46/2008" și 50.86.09 "Disponibil din sume încasate reprezentând prejudiciul cauzat și recuperat în condițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005".

(2) Eventualele disponibilități rămase nedistribuite la finele anului 2013, în conturile prevăzute la alin. (1), se reportează în anul următor cu aceeași destinație.

(3) Până la data de 30 decembrie 2013 inclusiv, organele fiscale vor analiza și vor clarifica eventualele sume rămase nedistribuite în contul 50.86.12 "Disponibil pentru stingerea creanțelor fiscale conform art. 37 din O.U.G. nr. 99/2013", astfel încât la finele anului acest cont să nu prezinte sold.

1.12. (1) Sumele reprezentând contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate colectate, în condițiile pct. 2 alin. (6) din Normele de aplicare a prevederilor titlului XI - "Finanțarea unor cheltuieli de sănătate" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății publice și al ministrului finanțelor publice nr. 577/909/2006, aflate în soldul conturilor 51.14.10.03 "Disponibil din accize încasate din vânzarea produselor din tutun, conform art. 363 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.13 "Disponibil din accize încasate în vamă din importul de produse din tutun, conform art. 363 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.02 "Disponibil din accize încasate din vânzarea de alcool, distilate și băuturi alcoolice conform art. 363 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.12 "Disponibil din accize încasate în vamă din importul de alcool, distilate și băuturi alcoolice, conform art. 363 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006", 51.16.10.05 "Disponibil din taxa asupra unor activități dăunătoare sănătății și din publicitatea lor conform art. 363 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006" se transferă, la data de 24 decembrie 2013, de către unitățile Trezoreriei Statului, în contul 50.03.20 "Disponibil din venituri proprii ale ministerelor și instituțiilor de subordonare centrală, pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate conform Legii nr. 95/2006", deschis pe numele autorităților de sănătate publică județene și, respectiv, a municipiului București.

(2) La data de 30 decembrie 2013, autoritățile de sănătate publică județene și, respectiv, a municipiului București virează sumele colectate în contul 50.03.20 "Disponibil din venituri proprii ale ministerelor și instituțiilor de subordonare centrală, pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate conform Legii nr. 95/2006" în același cont deschis pe numele Ministerului Sănătății, la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.

(3) Eventualele sume încasate, în perioada 30-31 decembrie 2013, după efectuarea operațiunii de la alin. (1), în conturile 51.14.10.03 "Disponibil din accize încasate din vânzarea produselor din tutun, conform art. 363 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.13 "Disponibil din accize încasate în vamă din importul de produse din tutun, conform art. 363 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.02 "Disponibil din accize încasate din vânzarea de alcool, distilate și băuturi alcoolice conform art. 363 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006", 51.14.10.12 "Disponibil din accize încasate în vamă din importul de alcool, distilate și băuturi alcoolice, conform art. 363 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006", 51.16.10.05 "Disponibil din taxa asupra unor activități dăunătoare sănătății și din publicitatea lor conform art. 363 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006" se transferă de către unitățile Trezoreriei Statului în contul 50.03.20 "Disponibil din venituri proprii ale ministerelor și instituțiilor de subordonare centrală, pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate conform Legii nr. 95/2006", deschis pe numele autorităților de sănătate publică județene și, respectiv, a municipiului București, la data de 13 ianuarie 2014, și se înregistrează ca operațiuni ale anului 2013, cu data de 31 decembrie 2013.

(4) Sumele încasate de autoritățile de sănătate publică județene și, respectiv, a municipiului București în contul 50.03.20 "Disponibil din venituri proprii ale ministerelor și instituțiilor de subordonare centrală, pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate conform Legii nr. 95/2006", în conformitate cu prevederile alin. (3), se virează în contul deschis pe numele Ministerului Sănătății, la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, odată cu virarea contribuțiilor colectate pentru perioada 1-15 ianuarie 2014, ca operațiuni ale anului 2014.

Capitolul II — Încheierea execuției bugetare la instituțiile publice ↑ Cuprins

2.1. (1) Ordonatorii principali de credite finanțați din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale pot prezenta la Ministerul Finanțelor Publice cereri pentru deschiderea de credite bugetare, până cel târziu la data de 19 decembrie 2013 inclusiv, asigurându-se astfel timpul necesar efectuării cheltuielilor până la finele anului. Retragerea creditelor bugetare deschise poate fi efectuată de către ordonatorii principali și secundari de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale, până cel târziu la data de 24 decembrie 2013 inclusiv.

(2) Începând cu data de 20 decembrie 2013 inclusiv, ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale pot prezenta la Ministerul Finanțelor Publice cereri pentru deschiderea de credite bugetare astfel:

- în perioada 20 decembrie 2013-24 decembrie 2013 - din sumele retrase potrivit prevederilor alin. (1);

- în perioada 20 decembrie 2013-30 decembrie 2013 - pentru operațiuni privind serviciul datoriei publice, precum și pentru operațiuni finanțate prin suplimentarea creditelor bugetare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, Fondul național de dezvoltare și din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, pe bază de hotărâri ale Guvernului sau pentru acțiuni urgente aprobate de ministrul delegat pentru buget pe baza fundamentărilor justificate ale ordonatorilor principali de credite.

2.2. (1) Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru șomaj și bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pot prezenta Ministerului Finanțelor Publice cererile pentru deschiderea de credite bugetare aferente lunii ianuarie 2014 începând cu data de 24 decembrie 2013 inclusiv. În cazul neaprobării Legii bugetului de stat pe anul 2014 cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar al anului 2013, deschiderea creditelor bugetare din bugetul de stat și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se efectuează în conformitate cu prevederile art. 37 din Legea privind finanțele publice nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Până la definitivarea repartizării pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului asigurărilor pentru șomaj, precum și a bugetului de stat și bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, după aprobarea Legii bugetului de stat pe anul 2014, ordonatorii principali de credite ai bugetelor respective pot deschide credite bugetare, pe baza bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate la nivel de an.

(3) Până la definitivarea repartizării pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor din bugetele prevăzute la alin. (2), cererile pentru deschiderea de credite bugetare vor fi prezentate Ministerului Finanțelor Publice însoțite de adrese prin care ordonatorii principali de credite confirmă că bugetele proprii și bugetele la nivel de an ale ordonatorilor de credite subordonați cărora li se repartizează creditele bugetare deschise au fost aprobate.

2.3. (1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pot prezenta unităților Trezoreriei Statului cererile pentru deschiderea creditelor bugetare până la data de 19 decembrie 2013 inclusiv. Retragerea creditelor bugetare deschise poate fi efectuată de către ordonatorii principali și secundari de credite ai bugetelor locale, până cel târziu la data de 24 decembrie 2013 inclusiv.

(2) Începând cu data de 20 decembrie 2013 inclusiv, ordonatorii principali de credite ai bugetului local pot prezenta cereri pentru deschiderea de credite bugetare astfel:

- în perioada 20 decembrie 2013-24 decembrie 2013 - din sumele retrase potrivit prevederilor alin. (1);

- în perioada 20 decembrie 2013-30 decembrie 2013 - pentru sumele pentru care în luna decembrie 2013 au fost aprobate acte normative care prevăd acordarea acestora și efectuarea de plăți din bugetul local aprobat pe anul 2013, precum și pentru alte sume, pe bază de fundamentări justificate, semnate de ordonatorul principal de credite, cu aprobarea conducătorului unității Trezoreriei Statului la care sunt deschise conturile de venituri și cheltuieli ale bugetului local și a trezorierilor șefi ai activităților de trezorerie și contabilitate publică sau a persoanelor care exercită atribuții de trezorier-șef.

(3) Cererile pentru deschiderea creditelor bugetare din bugetul local aferente lunii ianuarie 2014 pot fi prezentate unităților Trezoreriei Statului începând cu data de 24 decembrie 2013 inclusiv. În cazul neaprobării Legii bugetului de stat pe anul 2014 cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar al anului 2013, deschiderea creditelor din bugetele locale se efectuează în conformitate cu prevederile art. 40 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Până la expirarea perioadei de 45 de zile de la data publicării Legii bugetului de stat pe anul 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I, cererile privind deschiderea de credite bugetare din bugetele locale se întocmesc la nivelul necesităților de finanțare aferente perioadei pentru care se solicită creditele respective. În cazul în care bugetele locale nu se aprobă în intervalul de 45 de zile de la data publicării Legii bugetului de stat pe anul 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I, după expirarea acestui interval, finanțarea cheltuielilor unităților administrativ-teritoriale și unităților din subordinea acestora se efectuează în condițiile prevederilor art. 39 alin. (7) și (7^1) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare.

2.4. (1) Instituțiile și autoritățile publice autonome, instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, instituțiile publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz, ale căror bugete de venituri și cheltuieli nu sunt aprobate până la finele anului 2013 pot efectua cheltuieli în anul 2014, până la aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli, în cadrul limitelor lunare de cheltuieli care nu pot depăși, de regulă, 1/12 din prevederile bugetului anului precedent, cu excepția cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorul de credite.

(2) În cazul în care creditele bugetare propuse în proiectele de buget pe anul 2014 ale instituțiilor publice de la alin. (1) sunt mai mici decât cele din anul precedent, limitele lunare de cheltuieli se stabilesc la nivelul a 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget.

2.5. Instituțiile publice care au acordat avansuri pentru realizarea unor acțiuni și categorii de cheltuieli finanțate din fonduri publice vor lua măsuri pentru recuperarea sau justificarea acestora de către contractori sau alți beneficiari de avansuri, în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (8)-(12) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 20 din Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, cu modificările și completările ulterioare, art. 54 alin. (8), (9), (9^1), (9^2), (10) și (11) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 264/2003 privind stabilirea acțiunilor și categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor și limitelor pentru efectuarea de plăți în avans din fonduri publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

2.6. Sumele de mandat primite de instituțiile publice de la alte instituții publice sau de la operatori economici vor fi lichidate până cel mai târziu la data de 24 decembrie 2013 inclusiv, iar sumele rămase neutilizate vor fi restituite unităților de la care au fost primite. În conturile 50.05 "Sume de mandat și în depozit" și 50.06 "Sume de mandat și în depozit ale instituțiilor publice de subordonare locală" pot fi menținute sume, la finele anului 2013, numai pentru cazurile prevăzute în anexa nr. 2 "Lista cuprinzând operațiunile pentru care unele instituții publice pot păstra sume la finele anului 2013, în contul "Sume de mandat și în depozit" deschis la trezoreria statului", care face parte integrantă din prezentele norme metodologice; menținerea acestor sume nu este obligatorie.

2.7. (1) Instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale și bugetele locale au obligația de a analiza componența sumelor aflate în soldul tuturor conturilor de disponibilități deschise pe numele acestora și de a dispune restituirea, până la finele anului 2013, a sumelor care nu se justifică a fi reținute în conturile respective, astfel:

a) sumele primite în anul 2013 de la alte instituții publice și pentru care legislația în vigoare nu prevede reportarea la finele anului, inclusiv eventualele sume încasate necuvenit, se restituie până la data de 24 decembrie 2013 în conturile din care acestea au fost încasate;

b) sumele primite anterior anului 2013 de la alte instituții publice și pentru care legislația în vigoare nu prevede reportarea la finele anului, inclusiv eventualele sume încasate necuvenit, se restituie până la data de 24 decembrie 2013 în conturile stabilite prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 1.199/2008 privind normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar;

c) sumele aflate în litigiu se păstrează în conturile de disponibilități până la definitivarea cauzelor.

Prevederile privind regularizarea sumelor din conturile de disponibilități prevăzute la lit. a)-b) se pot completa, dacă este cazul, și cu prevederile art. 75 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv "orice sumă care se cuvine statului se face venit la bugetul de stat, dacă legea nu prevede altfel".

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, pentru sumele aflate în soldul conturilor de disponibilități, altele decât cele prin care acestea își gestionează bugetele proprii de venituri și cheltuieli.

2.8. Instituțiile publice pot reține în conturile prevăzute la pct. 2.7 alin. (1) lit. a) și b) și la alin. (2) numai sumele pentru care legislația în vigoare prevede reportarea la finele anului. Răspunderea pentru aplicarea acestor prevederi legale revine ordonatorilor de credite ai instituțiilor publice.

2.9. (1) Disponibilitățile instituțiilor publice provenite din contravaloarea în lei a ajutoarelor externe, fondurile externe nerambursabile de preaderare pentru finanțarea unor obiective, precum și disponibilitățile din fondurile publice destinate cofinanțării acestora rămase la finele anului 2013 în conturile structurilor de implementare se reportează din oficiu. Sumele destinate cofinanțării fondurilor externe nerambursabile de preaderare care se utilizează/se achită către beneficiari de către structurile de implementare direct din conturile de cheltuieli bugetare, rămase neutilizate la finele anului 2013, pot fi rezervate la finele anului în conturi de disponibilități deschise pe numele structurilor de implementare la unitățile Trezoreriei Statului.

(2) Sumele rămase la finele exercițiului bugetar al anului 2013 în conturile de disponibilități ale structurilor de implementare și reportate în anul următor se utilizează de acestea în anul 2014 în conformitate cu acordurile încheiate cu partenerii externi și cu prevederile bugetului anului în care au fost aprobate și din care au fost alocate sumele respective, precum și cu alte prevederi legale în vigoare care se aplică în anul 2014.

2.10. (1) Disponibilitățile din fondurile externe nerambursabile postaderare și fondurile publice destinate finanțării/cofinanțării/prefinanțării acestora, rămase la sfârșitul anului bugetar în conturile Autorității de certificare și plată, unităților de plată, precum și ale beneficiarilor de proiecte aprobate spre finanțare, se reportează în anul 2014 și se utilizează cu aceeași destinație, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind gestionarea acestora.

(2) În categoria disponibilităților prevăzute la alin. (1) nu se includ creditele bugetare deschise și neutilizate de către beneficiarii finanțați integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale.

(3) Autoritățile de management/Autoritatea de certificare și plată virează în conturile deschise pe numele liderilor de parteneriat sumele aferente prefinanțării, precum și cele aferente rambursării cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului și restituirii contravalorii taxei pe valoarea adăugată plătite, până cel târziu la data de 24 decembrie 2013, astfel încât până la finele anului sumele respective să poată fi virate de către liderii de parteneriat în conturile corespunzătoare de venituri bugetare sau de disponibilități cărora li se cuvin, după caz.

(4) Ordonatorii principali de credite cu rol de autorități de management care au beneficiat de sume în cadrul mecanismului top-up conform prevederilor art. 14^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările și completările ulterioare, vor lua măsurile necesare pentru virarea corespunzătoare a sumelor rămase neutilizate la finele anului 2013, în condițiile și la termenele stabilite la art. 6 din Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, și al ministrului afacerilor europene nr. 1.022/851/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 14^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență.

(5) Promotorii de proiecte instituții publice și partenerii/liderii instituții publice care au gestionat în anul 2013 fonduri potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2013 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2009-2014 și Mecanismului financiar norvegian 2009-2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 242/2013, restituie sumele reprezentând cofinanțarea publică rămasă neutilizată la sfârșitul anului 2013, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1)-(3) din același act normativ.

2.11. Disponibilitățile din fonduri destinate proiectelor NSIP rămase în contul 50.48 "Disponibil pentru proiecte NSIP" se reportează în anul următor și se utilizează cu aceeași destinație cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind gestionarea acestora.

2.12. (1) Donațiile și sponsorizările în lei cu care au fost majorate, în cursul anului, bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice și în limita cărora nu au fost dispuse plăți se transferă de către instituțiile publice beneficiare în contul 50.07 "Disponibil din donații și sponsorizări rămase neutilizate la finele anului" până la data de 24 decembrie 2013.

(2) Donațiile și/sau sponsorizările primite în cursul lunii decembrie 2013, cu care nu mai pot fi majorate bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice și, în consecință, nu mai pot fi utilizate până la finele anului bugetar, se încasează de către instituțiile publice beneficiare în contul 50.05 "Sume de mandat și în depozit" deschis la unitățile Trezoreriei Statului sau în contul de valută deschis la bancă, după caz.

(3) Donațiile și sponsorizările rămase neutilizate, la finele anului, în conturile în valută sau în conturile prevăzute la alin. (1) și (2) se reportează în anul următor și se utilizează conform prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.661 bis/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de încasare și utilizare a fondurilor bănești primite sub forma donațiilor și sponsorizărilor de către instituțiile publice.

2.13. Soldurile conturilor 50.72 "Disponibil din Fondul național pentru dezvoltare regională" și 50.73 "Disponibil din fonduri publice ale agențiilor de dezvoltare regională și birourilor regionale pentru cooperare transfrontalieră" rămase la finele anului 2013 se reportează în anul următor și se utilizează în anul 2014 cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind gestionarea acestora.

2.14. (1) Instituțiile publice fără personalitate juridică au obligația de a vira, până la data de 24 decembrie 2013, în conturile instituțiilor publice cu personalitate juridică ierarhic superioare, sumele aflate în soldul conturilor de disponibilități prin care își derulează operațiunile.

(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, contul 50.15 "Disponibil al instituțiilor publice fără personalitate juridică de subordonare centrală sau locală" deschis pe numele camerelor de conturi județene și al Camerei de Conturi a Municipiului București la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului se închide și își încetează funcționarea.

2.15. (1) Instituțiile publice vor lua măsurile necesare pentru restituirea, până la data de 24 decembrie 2013, în conturile din care au fost acordate, a acreditivelor în lei deschise pentru achiziții de bunuri, rămase neutilizate. Cu sumele restituite vor fi reconstituite plățile de casă, la subdiviziunile de cheltuieli bugetare de la care acestea au fost constituite.

(2) Acreditivele în valută deschise de către instituțiile publice pentru decontarea achizițiilor intracomunitare sau altor achiziții externe de bunuri, în curs de derulare, și comisioanele în valută aferente acestora se mențin în continuare până la lichidarea contractelor încheiate. Sumele în valută rămase nefolosite după terminarea contractelor se schimbă în lei prin instituțiile de credit de la care acestea au fost procurate, în termen de 5 zile de la încheierea achizițiilor, iar contravaloarea în lei se restituie la bugetele din care acestea s-au constituit, în conturile corespunzătoare de cheltuieli bugetare, la titlul de cheltuieli 85 "Plăți efectuate în anii precedenți și recuperate în anul curent", sau în conturile de disponibilități, după caz, deschise la unitățile Trezoreriei Statului.

2.16. (1) Valuta achiziționată de către instituțiile publice finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale și bugetele locale pentru efectuarea de cheltuieli, rămasă neutilizată, se schimbă în lei până la data de 24 decembrie 2013 prin instituțiile de credit prin care aceasta a fost achiziționată, iar cu contravaloarea în lei se reconstituie plățile de casă, la subdiviziunile corespunzătoare de cheltuieli. Până la același termen, instituțiile publice menționate mai sus vor schimba în lei sumele reprezentând venituri bugetare încasate în valută, prin instituțiile de credit prin care acestea au fost încasate, sumele respective urmând a fi virate în conturile bugetelor cărora li se cuvin, deschise la unitățile Trezoreriei Statului.

(2) Instituțiile publice prevăzute la alin. (1) pot păstra, la finele anului 2013, în conturile deschise la instituții de credit, numai valuta procurată pentru: rambursarea la extern a ratelor la împrumuturi externe guvernamentale care nu au fost preluate spre administrare de Ministerul Finanțelor Publice potrivit prevederilor art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, și plata dobânzilor sau comisioanelor aferente acestora, cu termene scadente până la data de 13 ianuarie 2014; donațiile sau sponsorizările primite în valută din care se efectuează plăți în valută, conform prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.661 bis/2003; avansurile cuvenite personalului pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, precum și pentru personalul forțelor armate care participă la misiuni în afara teritoriului statului român, cu plecare până la data de 13 ianuarie 2014.

2.17. (1) Instituțiile publice și activitățile finanțate integral din venituri proprii pot păstra, la finele anului, în conturi deschise la instituții de credit, valuta cumpărată pentru achitarea obligațiilor de plată în valută cu termene scadente până la data de 13 ianuarie 2014.

(2) Instituțiile publice prevăzute la alin. (1) pot păstra, la finele anului, în conturi deschise la instituții de credit, donațiile și sponsorizările sau alte sume încasate potrivit legii în valută, care se schimbă în lei la termenele stabilite de ordonatorii de credite sau în acordurile de finanțare, după caz.

2.18. (1) Disponibilitățile în valută procurate din credite bugetare rămase la finele anului 2013 în conturile reprezentanțelor diplomatice, militare și comerciale ale României din străinătate, precum și în conturile oficiale ale personalului militar încadrat în structurile comandamentelor, operațiilor și instituțiilor NATO sau ale UE sau alte organisme internaționale la care România a aderat se reportează în anul următor și se regularizează cu bugetul de stat de către Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale și de către celelalte ministere care finanțează cheltuieli de această natură, în termen de 45 de zile, atât pentru reprezentanțele din Europa, cât și pentru reprezentanțele de pe celelalte continente. Contravaloarea în lei a sumelor în valută existente la data de 31 decembrie 2013, calculată la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru data efectuării operațiunii de regularizare, se virează de către Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale și de către celelalte ministere, din creditele bugetare aprobate pentru anul 2014, în contul corespunzător de cheltuieli bugetare, titlul 85 "Plăți efectuate în anii precedenți și recuperate în anul curent" deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.

(2) Taxele consulare încasate în valută pentru serviciile prestate în străinătate rămase, la finele anului 2013, în conturile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare se virează, până la data de 21 ianuarie 2014, în contul de valută deschis pe seama Ministerului Afacerilor Externe la instituții de credit. În termen de 5 zile lucrătoare de la încasarea sumelor în valută aferente taxelor consulare, Ministerul Afacerilor Externe virează echivalentul în lei al acestora la bugetul de stat, în contul "Venituri ale bugetului de stat - Taxe consulare".

(3) Ministerul Afacerilor Externe va lua măsuri pentru recuperarea până la finele anului 2013 de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate a eventualelor garanții pentru contracte de închiriere privind spațiile de lucru și locuințele de serviciu din cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale românești din străinătate recuperate în anul 2013 și rămase neutilizate și pentru restituirea acestora la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările și completările ulterioare.

2.19. (1) Disponibilitățile instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, precum și disponibilitățile rezultate din execuția bugetelor activităților finanțate integral din venituri proprii, rămase la finele anului 2013 în soldul conturilor 50.25 "Disponibil al instituțiilor publice ale administrației publice centrale finanțate integral din venituri proprii", 50.28 "Disponibil al instituțiilor publice ale administrației publice locale finanțate integral din venituri proprii", 50.03 "Disponibil din venituri proprii ale ministerelor și instituțiilor publice de subordonare centrală" și 50.04 "Disponibil din venituri proprii ale instituțiilor publice de subordonare locală", după caz, se reportează în anul următor și se utilizează în anul 2014 în condițiile prevederilor legale în vigoare.

(2) Autoritățile deliberative pot hotărî în condițiile art. 70 alin. (3) și art. 71 alin. (4) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, preluarea ca venit la bugetul local, în contul 21.36.02.05 "Venituri ale bugetelor locale - Vărsăminte din veniturile și/sau disponibilitățile instituțiilor publice", a excedentelor rezultate din execuția bugetelor instituțiilor publice subordonate, finanțate integral din venituri proprii, existente, la finele anului 2013, în soldul contului 50.28 "Disponibil al instituțiilor publice ale administrației publice locale finanțate integral din venituri proprii", precum și a excedentelor rezultate din execuția bugetelor de venituri și cheltuieli ale activităților finanțate integral din venituri proprii, existente în soldul contului 50.04 "Disponibil din venituri proprii ale instituțiilor publice de subordonare locală", deschise pe numele instituțiilor publice și serviciilor publice subordonate.

2.20. (1) Excedentele rezultate din execuția bugetelor instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale sau bugetele locale, după caz, rămase după rezervarea în conturile prevăzute în Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.661 bis/2003, a donațiilor și sponsorizărilor neutilizate la finele anului 2013 și a sumelor reprezentând prefinanțări și avansuri acordate pentru derularea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare se regularizează, la finele anului 2013, cu bugetele respective, în limita sumelor primite de la aceste bugete, după cum urmează:

- subvențiile care au fost acordate direct de către ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale se restituie, până la data de 24 decembrie 2013, în conturile acestora, din care sumele respective au fost primite, deschise la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București;

- subvențiile care au fost acordate de către ordonatorii secundari de credite se restituie în conturile acestora deschise la unitățile Trezoreriei Statului, până la data de 30 decembrie 2013.

(2) Disponibilitățile rămase în contul instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale sau bugetele locale, după caz, după efectuarea operațiunilor de regularizare în limita subvențiilor primite, se reportează în anul următor și se utilizează în anul 2014 în condițiile prevederilor legale în vigoare.

2.21. Sumele rămase neutilizate în contul 50.47 "Disponibil din alocații bugetare cu destinație specială" deschis pe numele instituțiilor sanitare publice, determinate ca diferență între sumele primite cu destinație specială de la bugetul de stat, din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății și de la bugetele locale și plățile de casă efectuate pe destinațiile pentru care acestea au fost alocate, se restituie integral la bugetele din care au fost primite până la data de 24 decembrie 2013, cu excepția celor care reprezintă prefinanțări sau avansuri acordate pentru derularea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare.

2.22. (1) Disponibilitățile aflate în soldul conturilor 50.41 "Disponibil din activitatea sanitară conform Legii nr. 95/2006" și 50.24 "Disponibil al Fondului de dezvoltare a spitalului" se reportează în anul următor și se utilizează în anul 2014 în condițiile prevederilor legale în vigoare.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), disponibilitățile provenind din sume alocate de la bugetul de stat și din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății aflate în soldul contului 50.41.01 "Disponibil din sume încasate potrivit art. 19 alin. (4) din Legea nr. 95/2006" deschis pe numele spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale se regularizează cu bugetele din care sumele respective au fost încasate, până la data de 24 decembrie 2013.

2.23. Disponibilitățile aflate în conturile instituțiilor de învățământ superior de stat se reportează, în anul următor, în condițiile art. 225 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

2.24. Instituțiile publice, altele decât cele prevăzute la pct. 2.21 și 2.23, care au gestionat sume de la bugetul de stat prin contul 50.47 "Disponibil din alocații bugetare cu destinație specială" au obligația de a vira sumele rămase neutilizate în contul instituțiilor publice ierarhic superioare de la care au fost încasate sumele respective, până la data de 24 decembrie 2013, dacă legea nu prevede altfel.

2.25. (1) Instituțiile publice de cultură și persoanele juridice de drept privat din domeniul culturii care beneficiază de alocații de la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, restituie până la data de 24 decembrie 2013 sumele neutilizate, potrivit prevederilor legale în domeniu și obligațiilor stabilite prin contracte.

(2) Cu sumele restituite, ordonatorii principali și secundari de credite, după caz, vor reconstitui plățile de casă pe anul 2013 în conturile din care au fost acordate alocațiile respective.

2.26. (1) Structurile sportive și Comitetul Olimpic și Sportiv Român au obligația să restituie sumele rămase neutilizate din alocațiile primite de la bugetul de stat, în contul Ministerului Tineretului și Sportului din care sumele respective au fost încasate. Această operațiune se efectuează până la data de 24 decembrie 2013.

(2) Sumele de restituit se stabilesc ca diferențe între transferurile primite și totalul plăților de casă efectuate pentru finanțarea programelor sportive, potrivit contractelor privind finanțarea programelor sportive aprobate pe anul 2013, încheiate în conformitate cu prevederile art. 69 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în situația în care finanțarea programelor sportive s-a asigurat din alocații primite din bugetele altor ordonatori de credite.

2.27. Sumele primite în conformitate cu prevederile art. 98 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și rămase neutilizate la finele anului 2013 se restituie de către Asociația Nevăzătorilor din România, Asociația Invalizilor de Război Nevăzători din România, Asociația Națională a Surzilor din România, Liga Națională a Organizațiilor cu Personal Handicapat din Cooperația Meșteșugărească și Consiliul Național al Dizabilității din România în conturile din care au fost încasate, până la data de 24 decembrie 2013.

2.28. Disponibilitățile înregistrate la finele anului 2013 în contul în lei 50.05.15 "Disponibil pentru conferințe anuale ECRF" și în contul în valută ale Oficiului Național al Registrului Comerțului, prevăzute la art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 76/2012 privind aderarea Oficiului Național al Registrului Comerțului la Forumul European al Registrelor Comerțului, stabilirea unor măsuri privind derularea fondurilor financiare pentru desfășurarea conferințelor anuale ale Forumului European al Registrelor Comerțului organizate de România, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, aprobată prin Legea nr. 120/2013, se reportează în anul următor și se utilizează cu aceeași destinație.

2.29. (1) Ordonatorii de credite au obligația de a lua măsurile necesare pentru achitarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice pe care le conduc din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În cazul în care unitățile Trezoreriei Statului, în calitate de terț poprit, au efectuat plata sumelor aferente creanțelor stabilite prin titluri executorii de la alte subdiviziuni de cheltuieli bugetare decât cele la care se încadrează obligațiile de plată respective, ordonatorii de credite bugetare vor dispune efectuarea regularizărilor corespunzătoare, pe bază de ordine de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), până la data de 24 decembrie 2013.

(3) Sumele indisponibilizate din creditele bugetare deschise conform Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.336/2011, cu completările ulterioare, pentru care perioada de indisponibilizare de 15 zile calendaristice prevăzută de lege expiră în anul 2014, se transferă de unitățile Trezoreriei Statului la data de 30 decembrie 2013, astfel:

- în contul 50.63.01 "Disponibil al instituțiilor publice de subordonare centrală finanțate integral de la bugetul de stat sau de la celelalte bugete, din sume indisponibilizate pe bază de titluri executorii", în cazul creditelor bugetare deschise de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj și bugetul Fondului pentru mediu;

- în contul 50.64.01 "Disponibil al instituțiilor publice finanțate integral de la bugetul local, din sume indisponibilizate pe bază de titluri executorii", în cazul creditelor bugetare deschise de la bugetul local.

(4) În scopul efectuării operațiunii de transfer prevăzute la alin. (3), sumele indisponibilizate în conturile de credite bugetare deschise indisponibilizate vor fi repuse de unitățile Trezoreriei Statului în conturile de credite bugetare deschise de la care a fost efectuată indisponibilizarea acestora. La expirarea perioadei de indisponibilizare, sumele se virează din conturile prevăzute la alin. (3) în contul indicat de executorul judecătoresc sau executorul fiscal, după caz.

(5) Sumele indisponibilizate aflate la finele anului 2013 în conturile de disponibilități prevăzute la art. 7 alin. (1) din Procedura de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.336/2011, cu completările ulterioare, se reportează în anul următor cu aceeași destinație și se transferă de unitățile Trezoreriei Statului în contul indicat de executorul judecătoresc sau executorul fiscal, după caz, în prima zi lucrătoare de la expirarea perioadei de indisponibilizare de 15 zile calendaristice prevăzută de lege.

2.30. (1) Până la data de 30 decembrie 2013, ministerele beneficiare prevăzute la art. 12^1 și 12^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 43 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013, cu modificările ulterioare, vor lua măsurile necesare pentru virarea sumelor rămase neutilizate la finele anului 2013, din contul de venituri bugetare în care sumele respective au fost încasate în contul 50.01.47 "Disponibil din sume realizate conform OUG nr. 115/2011, alocate pentru realizarea unor proiecte, reportate în condițiile legii" deschis pe numele acestora la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.

(2) Până la data de 30 decembrie 2013, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va lua măsurile necesare pentru virarea sumelor rămase neutilizate la finele anului 2013, aferente proiectelor bilaterale cu Republica Moldova, în contul 50.01.49 "Disponibil din sume alocate și rămase neutilizate aferente proiectelor bilaterale cu Republica Moldova" deschis pe numele acestuia la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.

2.31. (1) Pentru operațiunile aferente datei de 30 decembrie 2013 și, respectiv, 31 decembrie 2013 înregistrate de unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului în contul 61.99 "Operațiuni în curs de lămurire" pentru care au fost epuizate toate posibilitățile de înregistrare în conturile corecte, se întocmesc retururi la încasare pe data de 6 ianuarie 2014. Retururile la încasare se înregistrează ca operațiuni ale anului 2014.

(2) Eventualele plăți dispuse de instituțiile publice, la finele anului 2013, aferente unor cheltuieli angajate, lichidate, ordonanțate și plătite în limita creditelor bugetare aprobate în bugetul anului 2013 și care sunt returnate în anul 2014 ca urmare a unor erori de completare a ordinelor de plată, pot fi reinițiate la plată din conturile în care sumele respective au fost încasate, fără afectarea bugetului anului 2014.

Capitolul III — Regularizări financiare cu bugetul de stat și bugetele locale de către regiile autonome, societățile sau companiile naționale și societățile comerciale ↑ Cuprins

3.1. (1) Regiile autonome, societățile sau companiile naționale și societățile comerciale care au beneficiat, în anul 2013, de subvenții sau transferuri de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, au obligația de a verifica, pe baza deconturilor anuale, dacă alocațiile bugetare primite sunt justificate și, în cazul în care se constată că s-au primit sume în plus, acestea vor fi restituite bugetului de stat sau bugetelor locale pe anul 2014, după caz, în conturile corespunzătoare de cheltuieli bugetare din care au fost primite, la titlul 85 "Plăți efectuate în anii precedenți și recuperate în anul curent", până la data de 31 ianuarie 2014, dacă legislația specifică acordării acestora nu prevede altfel. Ordonatorii de credite au obligația de a comunică operatorilor economici cărora le-au acordat subvenții sau transferuri conturile de cheltuieli bugetare în care se restituie sumele alocate în plus.

(2) Ordonatorii principali de credite din bugetele cărora s-au acordat, în anul 2013, subvenții sau transferuri regiilor autonome, societăților sau companiilor naționale și societăților comerciale, după caz, au obligația să verifice până la data de 31 ianuarie 2014 pe baza deconturilor anuale dacă subvențiile sau transferurile acordate sunt justificate și să dispună restituirea eventualelor sume încasate în plus, în conformitate cu legislația specifică acordării alocațiilor bugetare respective.

(3) Regiile autonome, societățile sau companiile naționale și societățile comerciale care au beneficiat, în anul 2013, de subvenții sau transferuri de la bugetul de stat și nu restituie sumele primite în plus în termenul prevăzut la alin. (1) sau în termenul prevăzut de legislația specifică acordării acestora, după caz, au obligația de a declara la organul fiscal competent subvențiile sau transferurile primite de la bugetul de stat, neregularizate și nerestituite în termenul legal, în conformitate cu prevederile art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările și completările ulterioare.

3.2. (1) În aplicarea prevederilor art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările și completările ulterioare, taxa pe valoarea adăugată dedusă potrivit legii pentru realizarea obiectivelor proprii de investiții finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale și neutilizată până la data de 31 decembrie 2013 se virează de către operatorii economici la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz, în conturile de cheltuieli bugetare din care au fost încasate sumele pentru finanțarea obiectivelor respective, la titlul 85 "Plăți efectuate în anii precedenți și recuperate în anul curent", până la data de 31 ianuarie 2014.

(2) Ordonatorii de credite au obligația de a comunică operatorilor economici cărora le-au acordat sume de la bugetul de stat sau bugetele locale aferente obiectivelor de investiții proprii conturile de cheltuieli bugetare în care se restituie taxa pe valoarea adăugată.

3.3. (1) Regiile autonome, societățile comerciale sau companiile naționale, după caz, cărora li s-au preluat credite neperformante pentru investiții, în baza Legii nr. 7/1992 privind acoperirea financiară a obligațiilor statului rămase neregularizate la 31 decembrie 1990 și preluarea de către stat și băncile comerciale a pierderilor înregistrate în anii 1989 și 1990 de agenții economici cu capital de stat, precum și a creditelor bancare neperformante, au obligația să ramburseze creditele respective, din resursele financiare destinate finanțării investițiilor rămase disponibile la finele anului 2013.

(2) Rambursarea sumelor cuvenite statului se efectuează în contul 50.18 "Disponibil din sumele încasate din reactivarea și rambursarea obligațiilor rezultate din aplicarea Legii nr. 7/1992", deschis la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, pe numele Ministerului Finanțelor Publice.

(3) Instituțiile de credit în a căror evidență sunt înregistrate credite neperformante, precum și organele de control ale Ministerului Finanțelor Publice vor verifica la operatorii economici neradiați din registrul comerțului, în termen de 90 de zile de la data încheierii și depunerii bilanțului contabil pe anul 2013, posibilitățile de reactivare a debitelor prin identificarea și preluarea unor noi surse disponibile în contul creditelor neperformante.

Capitolul IV — Încheierea execuției bugetelor locale și operațiuni specifice unităților administrativ-teritoriale ↑ Cuprins

4.1. (1) Primăriile sectoarelor municipiului București vor lua măsuri pentru virarea soldului contului 50.83 "Disponibil din venituri încasate pentru bugetul Capitalei", până la data de 24 decembrie 2013, inclusiv, în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului Consiliului General al Municipiului București, deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.

(2) Veniturile bugetare încasate în contul 50.83 "Disponibil din venituri încasate pentru bugetul Capitalei" în perioada 24-31 decembrie 2013, după efectuarea operațiunii de la alin. (1), se virează de primăriile sectoarelor municipiului București, cu ordine de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), în contul bugetului Consiliului General al Municipiului București 21 "Veniturile bugetului local", la subcapitolele corespunzătoare de venituri bugetare, deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, pe data de 6 ianuarie 2014, și se înregistrează în conturile bugetelor locale ale sectoarelor municipiului București și al Consiliului General al Municipiului București ca operațiuni ale anului 2013, cu data de 31 decembrie 2013.

4.2. Instituțiile publice care au încasat, în anul 2013, sume din bugetul propriu al județului sau al municipiului București, după caz, în contul 50.26 "Disponibil din bugetul consiliului județean/Consiliului General al Municipiului București", vor restitui cu ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) sumele rămase disponibile, la finele anului, în conturile din care acestea au fost primite, până la data de 24 decembrie 2013.

4.3. Disponibilitățile rămase, la finele anului 2013, în soldul conturilor 50.58 "Disponibil al fondului de risc", 50.77 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile primite de unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile sau serviciile publice din subordinea acestora", 50.80 "Disponibil din împrumuturi externe ale unităților administrativ-teritoriale și serviciile publice din subordinea acestora" și 50.81 "Disponibil din împrumuturi interne contractate de unitățile administrativ-teritoriale și serviciile publice din subordinea acestora", se reportează în anul următor și se utilizează potrivit prevederilor legale în vigoare.

4.4. (1) Donațiile și sponsorizările primite de unitățile administrativ-teritoriale rămase neutilizate la finele anului 2013 se transferă pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) din contul corespunzător de cheltuieli bugetare în contul 50.07 "Disponibil din donații și sponsorizări rămase neutilizate la finele anului", până la data de 30 decembrie 2013. Cuantumul donațiilor și sponsorizărilor rămase neutilizate se determină ca diferență între sumele încasate din donații și sponsorizări în contul de venituri ale bugetului local 21.37.02.01 "Donații și sponsorizări" și plățile efectuate în limita acestora de la capitolele de cheltuieli corespunzătoare, potrivit clauzelor din actele de donație/sponsorizare.

(2) La ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se face transferul donațiilor/sponsorizărilor în contul 50.07 "Disponibil din donații și sponsorizări rămase neutilizate la finele anului", deschis la Trezoreria Statului, unitățile administrativ-teritoriale vor anexa Contul de execuție a donațiilor/ sponsorizărilor primite și utilizate în anul 2013, întocmite pe modelul prevăzut în anexa nr. 3 la Normele metodologice privind modul de încasare și utilizare a fondurilor bănești primite sub forma donațiilor și sponsorizărilor de către instituțiile publice, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.661 bis/2003.

(3) Soldul donațiilor și/sau sponsorizărilor rămase neutilizate la finele anului 2013, înscris în Contul de execuție a donațiilor/sponsorizărilor primite și utilizate în anul 2013, trebuie să coincidă cu suma care se transferă, până la data de 30 decembrie 2013, în contul 50.07 "Disponibil din donații și sponsorizări rămase neutilizate la finele anului".

(4) Utilizarea în anul 2014 a donațiilor/sponsorizărilor rămase neutilizate la finele anului 2013 se efectuează din contul 50.07 "Disponibil din donații și sponsorizări rămase neutilizate la finele anului", pe destinațiile stabilite de transmițător, și se evidențiază la subdiviziunile de cheltuieli bugetare înscrise la nr. crt. 3 "Soldul donațiilor și/sau sponsorizărilor rămase neutilizate la finele anului" din anexa nr. 3 la Normele metodologice privind modul de încasare și utilizare a fondurilor bănești primite sub forma donațiilor și sponsorizărilor de către instituțiile publice, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.661 bis/2003, întocmită la transferarea soldului.

(5) Donațiile și/sau sponsorizările rămase neutilizate la finele anului bugetar în conturile în valută deschise la instituții de credit pe numele unităților administrativ-teritoriale se utilizează în anul următor, pe destinațiile stabilite de transmițător, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(6) Donațiile și/sau sponsorizările primite în cursul lunii decembrie 2013 cu care nu mai pot fi majorate bugetele de venituri și cheltuieli ale unităților administrativ-teritoriale și, în consecință, nu mai pot fi utilizate în cursul anului 2013 vor fi încasate de către acestea în contul 50.06 "Sume de mandat și în depozit ale instituțiilor publice de subordonare locală" deschis la unitățile Trezoreriei Statului sau în contul de valută deschis la instituția de credit, după caz, urmând ca virarea sumelor respective în contul de venituri bugetare corespunzător și majorarea creditelor bugetare, în scopul efectuării de cheltuieli, să se realizeze în primele 10 zile ale anului 2014.

4.5. (1) În conturile 50.75.01 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale", 50.75.02 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale destinate pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală" și, respectiv, 50.75.03 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale destinate pentru susținerea programelor cu finanțare externă, care necesită cofinanțare locală" deschise la unitățile Trezoreriei Statului pot rămâne, la finele anului 2013, următoarele sume:

a) cotele defalcate din impozitul pe venit încasate în plus și nerepartizate prin hotărâre a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz;

b) cotele defalcate din impozitul pe venit cu care nu au mai fost alimentate bugetele unităților administrativ-teritoriale care nu au respectat încadrarea în numărul maxim de posturi conform prevederilor art. III alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările ulterioare;

c) cotele defalcate din impozitul pe venit cu care nu au fost alimentate bugetele unităților administrativ-teritoriale ca urmare a sistării temporare determinate de nerespectarea prevederilor art. 49 alin. (13^1) și (13^2) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, și a altor acte normative în vigoare.

(2) Sumele rămase, la finele anului 2013, în soldul conturilor prevăzute la alin. (1) se reportează în anul următor și vor fi alocate bugetelor locale, astfel:

a) sumele prevăzute la alin. (1) lit. a) vor fi alocate în anul 2014, în conformitate cu hotărârile consiliului județean sau ale Consiliului General al Municipiului București, după caz, și în limita sumelor care vor fi aprobate în bugetele locale pe anul 2014;

b) sumele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) vor fi alocate bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale, în condițiile stabilite prin actele normative care au stat la baza sistării cotelor respective.

4.6. (1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor încasate în bugetele locale, în anul 2013, peste nivelul plăților de casă efectuate potrivit legii din acestea, se restituie la bugetul de stat în contul 20.11.01.01 "Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor" din care aceste sume au fost încasate, pe bază de ordine de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), până la data de 24 decembrie 2013. La ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectuează regularizarea, autoritățile administrației publice locale vor anexa conturile de execuție ale cheltuielilor suportate, potrivit legii, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor pe anul 2013 întocmite astfel:

a) un cont de execuție distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind susținerea sistemului de protecție a copilului;

b) un cont de execuție distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind susținerea centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap;

c) un cont de execuție distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind acordarea de produse lactate și de panificație și miere de albine;

d) un cont de execuție distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind învățământul special și centrele județene de resurse și asistență educațională;

e) un cont de execuție distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind hotărâri judecătorești pentru plata salariilor învățământului special și a centrelor județene de resurse și asistență educațională;

f) un cont de execuție distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată aferente finanțării cheltuielilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) și f)-h) din Legea nr. 5/2013, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, încasate în bugetele locale în anul 2013 peste nivelul plăților de casă efectuate potrivit legii din acestea, se restituie la bugetul de stat în contul 20.11.01.02 "Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București" din care aceste sume au fost încasate, pe bază de ordine de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), până la data de 24 decembrie 2013. La ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectuează regularizarea, autoritățile administrației publice locale vor anexa conturile de execuție ale cheltuielilor suportate, potrivit legii, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2013, întocmite astfel:

a) un cont de execuție pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, la care vor fi anexate conturi de execuție distincte întocmite pentru:

- plată salarii, sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora;

- cheltuielile prevăzute la art. 104 alin. (2) lit. b)-d) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

b) un cont de execuție distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor rezultate din hotărâri judecătorești pentru plata salariilor în unitățile de învățământ preuniversitar de stat;

c) un cont de execuție distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor cu drepturile asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav;

d) un cont de execuție distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată aferente finanțării cheltuielilor prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. d)-f) din Legea nr. 5/2013, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul municipiului București și al sectoarelor acestuia, încasate în bugetele locale, în anul 2013, peste nivelul plăților de casă efectuate, potrivit legii, din acestea, se restituie la bugetul de stat în contul 20.11.01.02 "Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București" din care aceste sume au fost încasate, pe bază de ordine de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), până la data de 24 decembrie 2013. La ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectuează regularizarea vor fi anexate conturile de execuție ale cheltuielilor suportate, potrivit legii, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2013, întocmite astfel:

a) un cont de execuție pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, la care vor fi anexate conturi de execuție distincte întocmite pentru:

- plată salarii, sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora;

- cheltuieli prevăzute la art. 104 alin. (2) lit. b)-d) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

b) un cont de execuție distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor rezultate din hotărâri judecătorești pentru plata salariilor în unitățile de învățământ preuniversitar de stat;

c) un cont de execuție distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor cu drepturile asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav;

d) un cont de execuție distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind susținerea sistemului de protecție a copilului;

e) un cont de execuție distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind susținerea centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap;

f) un cont de execuție distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind acordarea de produse lactate și de panificație și miere;

g) un cont de execuție distinct pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată aferente celorlalte cheltuieli prevăzute la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 5/2013, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanțării cheltuielilor pentru drumuri județene și comunale încasate în bugetele locale, în anul 2013, peste nivelul plăților de casă efectuate potrivit legii din acestea, se restituie la bugetul de stat în contul 20.11.01.05 "Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri" din care aceste sume au fost încasate, pe bază de ordine de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), până la data de 24 decembrie 2013. La ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectuează regularizarea, autoritățile administrației publice locale vor anexa conturile de execuție ale cheltuielilor suportate, potrivit legii, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2013.

4.7. Nu se supun operațiunilor de regularizare, la finele anului, cu bugetul de stat următoarele categorii de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată:

a) sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, alocate potrivit anexei nr. 7 la Legea nr. 5/2013, cu modificările și completările ulterioare;

b) sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale suplimentate pe bază de hotărâri ale Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, dacă prin hotărârile Guvernului nu se prevede altfel.

4.8. Unitățile administrativ-teritoriale care nu se încadrează în numărul maxim de posturi conform prevederilor art. III alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2013, nu mai beneficiază de sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale care au fost sistate în condițiile legii în cursul anului 2013.

4.9. (1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale care au primit, în cursul anului 2013 subvenții de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj sau alte bugete restituie, până la data de 24 decembrie 2013, inclusiv, sumele rămase neutilizate, în conturile ordonatorilor principali de credite ai bugetelor din care acestea au fost încasate, dacă prin legislația specifică acordării subvențiilor respective nu se prevăd termene de rambursare anterioare acestei date.

(2) Sumele care se restituie se determină ca diferență între subvențiile primite, înregistrate la subdiviziunile de venituri:

a) aferente secțiunii de funcționare: 42.02.21 "Finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap", 42.02.28 "Subvenții primite din Fondul de intervenție", 42.02.34 "Subvenții pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri", 42.02.35 "Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea unităților de asistență medico-sociale", 42.02.41 "Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea sănătății", 42.02.44 "Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea camerelor agricole", 42.02.51.01 "Subvenții primite de bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de funcționare a bugetului local", 42.02.63.01 "Subvenții de la bugetul de stat pentru plata arieratelor, destinate secțiunii de funcționare", 42.02.64 "Subvenții de la bugetul de stat pentru finanțarea cheltuielilor urgente specifice sezonului rece, destinate secțiunii de funcționare", 43.02.01"Subvenții primite de la bugetele consiliilor județene pentru protecția copilului", 43.02.04 "Subvenții de la bugetul asigurărilor pentru șomaj către bugetele locale, pentru finanțarea programelor pentru ocuparea temporară a forței de muncă și subvenționarea locurilor de muncă", 43.02.07 "Subvenții primite de la alte bugete locale pentru instituțiile de asistență socială pt persoanele cu handicap", 43.02.08 "Subvenții primite de la bugetele consiliilor locale și județene pt ajutoare în situații de extremă dificultate";

b) aferente secțiunii de dezvoltare: 42.02.01 "Retehnologizarea centralelor termice și electrice de termoficare", 42.02.09.01 "Finanțarea subprogramului privind pietruirea, reabilitarea, modernizarea și/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate", 42.02.10 "Finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuință", 42.02.12 "Subvenții pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit", 42.02.13 "Subvenții pentru finanțarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor", 42.02.14 "Finanțarea unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar", 42.02.15 "Subvenții primite din Fondul Național de Dezvoltare", 42.02.16.02 "Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate", 42.02.16.03 "Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate", 42.02.18.01 "Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate", 42.02.18.02 "Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate", 42.02.18.03 "Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate", 42.02.19 "Subvenții către bugetele locale pentru finanțarea programului multianual de asistență tehnică pentru pregătirea proiectelor de investiții publice finanțate prin Programul operațional regional 2007-2013", 42.02.51.02 "Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de dezvoltare a bugetului local", 42.02.52 "Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea investițiilor pentru instituții publice de asistență socială și unități de asistență medico-sociale" și 42.02.55 "Subvenții pentru finanțarea locuințelor sociale", 42.02.57 "Finanțarea subprogramului Modernizarea satului românesc", 42.02.58 "Finanțarea subprogramului Regenerarea urbană a municipiilor și orașelor", 42.02.59 "Finanțarea subprogramului Infrastructura la nivel județean", 42.02.63.02 "Subvenții de la bugetul de stat pentru plata arieratelor, destinate secțiunii de dezvoltare", 42.02.65 "Finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală" și plățile de casă efectuate în limita acestora.

(3) În acest scop, unitățile administrativ-teritoriale prezintă unităților Trezoreriei Statului la care au conturile deschise ordine de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) întocmite distinct pentru restituirea către bugetele respective a fiecărui tip de subvenție primită, la care se anexează contul de execuție al cheltuielilor efectuate din subvențiile primite în anul 2013 pe baza căruia are loc operațiunea de regularizare. Restituirea sumelor se efectuează din conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului local în conturile din care subvențiile respective au fost primite.

4.10. Unitățile administrativ-teritoriale au obligația de a dispune măsurile necesare pentru achitarea integrală până la finele anului a obligațiilor restante, astfel încât acestea să nu influențeze excedentul bugetului local, răspunderea pentru neachitarea acestor obligații revenind ordonatorilor de credite ai bugetului local.

4.11. (1) Subvențiile de la bugetul de stat către bugetele locale, necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, evidențiate la subcapitolele de venituri: 42.02.20 "Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", 42.02.42 "Sume primite de administrațiile locale în cadrul programelor FEGA implementate de APIA" și 42.02.45 "Sume primite de administrațiile locale în cadrul programelor finanțate din Fondul Social European", 42.02.62 "Sume alocate din bugetul de stat aferente corecțiilor financiare", rămase neutilizate la finele exercițiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local și se utilizează în anul 2014 cu aceeași destinație pentru care aceste fonduri au fost acordate, în cadrul secțiunii de dezvoltare, până la finalizarea proiectelor respective.

(2) Subvențiile primite de la administrația centrală de către bugetele locale, reprezentând sume primite din Fondul pentru mediu, evidențiate la subcapitolul de venituri 43.02.20 "Alte subvenții primite de la administrația centrală pentru finanțarea unor activități", rămase neutilizate la finele exercițiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local și se utilizează în anul următor cu aceeași destinație.

4.12. (1) Sumele acordate ca prefinanțări și avansuri aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare beneficiarilor care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local, rămase neutilizate la finele exercițiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local și vor fi utilizate în anul 2014 cu aceeași destinație, în cadrul secțiunii de dezvoltare.

(2) Sumele acordate sub formă de avans promotorilor de proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local, rămase neutilizate la finele exercițiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local și se utilizează în anul 2014 cu aceeași destinație, în cadrul secțiunii de dezvoltare.

4.13. În cazul în care operațiunile de regularizare prevăzute la pct. 4.6 și 4.9 determină gol temporar de casă al bugetului local, unitățile Trezoreriei Statului, pe baza ordinelor de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) întocmite de către unitățile administrativ-teritoriale, vor transfera suma corespunzătoare golului de casă astfel creat, din contul 82.98.02 "Excedent" în contul de venituri ale bugetului local 21.40.02.11 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de funcționare" sau 21.40.02.13 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de dezvoltare", după caz.

4.14. Stabilirea rezultatului execuției bugetului local

După efectuarea operațiunilor de regularizare cu bugetul de stat și celelalte bugete, prevăzute de prezentele norme metodologice, autoritățile administrației publice locale și unitățile Trezoreriei Statului vor proceda la stabilirea rezultatului execuției bugetelor locale la finele anului, pe secțiuni.

4.14.1. Închiderea execuției secțiunii de funcționare:

4.14.1.1. Conturile de venituri și de cheltuieli ale secțiunii de funcționare se închid prin contul de excedent al secțiunii de funcționare sau prin contul de deficit al secțiunii de funcționare, după caz, astfel:

- prin contul 82.98.02.96 "Excedent al secțiunii de funcționare", în situația în care totalul veniturilor secțiunii de funcționare, după deducerea sumelor evidențiate în contul de venituri ale bugetului local 21.40.02.11 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de funcționare", este mai mare decât cheltuielile secțiunii de funcționare;

- prin contul 82.99.02.96 "Deficit al secțiunii de funcționare", în situația în care totalul veniturilor secțiunii de funcționare, după deducerea sumelor evidențiate în contul de venituri ale bugetului local 21.40.02.11 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de funcționare", este mai mic decât cheltuielile secțiunii de funcționare.

4.14.1.2. Operațiunile privind închiderea conturilor de venituri și cheltuieli ale secțiunii de funcționare:

a) închiderea de către unitățile Trezoreriei Statului a conturilor de cheltuieli ale secțiunii de funcționare:

82.98.02.96 "Excedent al secțiunii = 24 "Cheltuielile bugetelor locale" de funcționare" (analitice corespunzătoare secțiunii de funcționare) sau, după caz, 82.99.02.96 "Deficit al secțiunii = 24 "Cheltuielile bugetelor locale" de funcționare" (analitice corespunzătoare secțiunii de funcționare)

b) reîntregirea excedentului anului precedent cu sumele repartizate din acesta, în cursul anului 2013, pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de funcționare. Această operațiune se efectuează de ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), prin care se virează suma corespunzătoare din contul de venituri ale bugetului local 21.40.02.11 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de funcționare" în contul 82.98.02 "Excedent al bugetului local";

c) închiderea de către unitățile Trezoreriei Statului a conturilor de venituri ale bugetelor locale (exclusiv contul 21.40.02.11 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de funcționare"):

21 "Veniturile bugetelor locale" = 82.98.02.96 "Excedent al secțiunii (analitice corespunzătoare de funcționare" secțiunii de funcționare) sau, după caz, 21 "Veniturile bugetelor locale" = 82.99.02.96 "Deficit al secțiunii (analitice corespunzătoare de funcționare" secțiunii de funcționare)

4.14.2. Închiderea execuției secțiunii de dezvoltare:

4.14.2.1. Conturile de venituri și de cheltuieli ale secțiunii de dezvoltare se închid prin contul de excedent al secțiunii de dezvoltare sau prin contul de deficit al secțiunii de dezvoltare, după caz, astfel:

- prin contul 82.98.02.97 "Excedent al secțiunii de dezvoltare", în situația în care totalul veniturilor secțiunii de dezvoltare, după deducerea sumelor evidențiate în conturile de venituri ale bugetului local 21.40.02.13 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de dezvoltare" și 21.40.02.14 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare", este mai mare decât cheltuielile secțiunii de dezvoltare;

- prin contul 82.99.02.97 "Deficit al secțiunii de dezvoltare", în situația în care totalul veniturilor secțiunii de dezvoltare, după deducerea sumelor evidențiate în conturile de venituri ale bugetului local 21.40.02.13 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de dezvoltare" și 21.40.02.14 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare", este mai mic decât cheltuielile secțiunii de dezvoltare.

4.14.2.2. Operațiunile privind închiderea conturilor de venituri și cheltuieli ale secțiunii de dezvoltare:

a) închiderea de către unitățile Trezoreriei Statului a conturilor de cheltuieli ale secțiunii de dezvoltare:

82.98.02.97 "Excedent al secțiunii = 24 "Cheltuielile bugetelor locale" de dezvoltare" (analitice corespunzătoare secțiunii de dezvoltare) sau, după caz, 82.99.02.97 "Deficit al secțiunii = 24 "Cheltuielile bugetelor locale" de dezvoltare" (analitice corespunzătoare secțiunii de dezvoltare)

b) reîntregirea excedentului anului precedent cu sumele repartizate din acesta, în cursul anului 2013, pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de dezvoltare și pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare. Această operațiune se efectuează de ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), prin care se virează suma corespunzătoare din conturile de venituri ale bugetului local 21.40.02.13 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de dezvoltare" și 21.40.02.14 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare" în contul 82.98.02 "Excedent al bugetului local";

c) închiderea de către unitățile Trezoreriei Statului a conturilor de venituri ale bugetelor locale (exclusiv conturile 21.40.02.13 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de dezvoltare" și 21.40.02.14 "Venituri ale bugetelor locale - Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare"):

21 "Veniturile bugetelor locale" = 82.98.02.97 "Excedent al secțiunii (analitice corespunzătoare de dezvoltare" secțiunii de dezvoltare) sau, după caz, 21 "Veniturile bugetelor locale" = 82.99.02.97 "Deficit al secțiunii (analitice corespunzătoare de dezvoltare" secțiunii de dezvoltare)

4.14.3. (1) Stabilirea excedentului/deficitului anual al bugetului local

a) În situația în care secțiunea de funcționare și/sau secțiunea de dezvoltare înregistrează excedent, acesta se preia în contul de excedent al bugetului local, pe bază de notă contabilă, astfel:

% = 82.98.02 "Excedent al 82.98.02.96 "Excedent al secțiunii bugetului local" de funcționare" 82.98.02.97 "Excedent al secțiunii de dezvoltare"

b) În situația în care secțiunea de funcționare și/sau secțiunea de dezvoltare înregistrează deficit, consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, au obligația de a aproba prin hotărâre a consiliului acoperirea definitivă din excedentul bugetului local a deficitului secțiunii de funcționare și/sau dezvoltare, după caz, până la data de 10 ianuarie 2014 inclusiv.

(2) Pe baza hotărârilor consiliilor locale, județene și Consiliului General al Municipiului București, după caz, unitățile Trezoreriei Statului înregistrează operațiunea de acoperire definitivă a deficitelor secțiunilor respective, pe bază de notă contabilă, astfel:

82.98.02 "Excedent al = % bugetului local" 82.99.02.96 "Deficit al secțiunii de funcționare" 82.99.02.97 "Deficit al secțiunii de dezvoltare"

4.15. Înregistrarea în sistem informatic a operațiunilor prevăzute la pct. 4.14 se efectuează de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului care eliberează titularilor extrase de cont. Titularii conturilor au obligația de a verifica extrasele conturilor de excedent/deficit și de a sesiza unitățile Trezoreriei Statului asupra eventualelor iregularități, în termen de o zi lucrătoare de la primirea acestora, în scopul efectuării corecțiilor care se impun.

4.16. Operațiunile de încheiere a execuției bugetelor locale prevăzute la pct. 4.14 se efectuează în primele 5 zile lucrătoare ale lunii ianuarie 2014, cu data de 31 decembrie 2013.

Capitolul V — Încheierea execuției bugetului asigurărilor sociale de stat și sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale ↑ Cuprins

Unitățile din subordinea caselor județene de pensii pe seama cărora a fost deschis contul 25 "Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat" la nivelul unităților Trezoreriei Statului din cadrul serviciilor/birourilor fiscale ale municipiilor, orașelor și comunelor transferă, până la data de 24 decembrie 2013, plățile de casă înregistrate în acest cont, cu ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), în contul 25 "Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat" deschis pe seama casei județene de pensii. La ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) se anexează contul de execuție bugetară pe subdiviziunile clasificației bugetului asigurărilor sociale de stat pe baza căruia se vor înregistra plățile de casă în contabilitatea casei județene de pensii.

5.1. Închiderea conturilor de venituri și cheltuieli ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale

5.1.1. (1) La data de 13 ianuarie 2014, unitățile Trezoreriei Statului închid conturile de venituri și cheltuieli ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, operațiune efectuată cu data de 31 decembrie 2013.

(2) Conturile de venituri și cheltuieli ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale se închid prin debitul/creditul contului 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale", după caz, care se codifică astfel: simbol cont 81.01; cod capitol 98.03.04 pentru excedent și, respectiv, 99.03.04 pentru deficit.

(3) În cazul Activității de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, conturile de venituri și cheltuieli deschise pe numele Casei Naționale de Pensii Publice se închid prin contul 81.01.0000 "Excedent/Deficit curent al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale pe anul 2013".

(4) Operațiunile contabile ce se efectuează în contabilitatea unităților Trezoreriei Statului sunt următoarele:

- pentru închiderea conturilor de venituri ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale:

% = 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale" 22.20.03.04.01 "Contribuții de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorate de angajatori" 22.20.03.04.02 "Contribuții de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale pentru șomeri pe durata practicii profesionale" 22.21.03.06 "Contribuții de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorate de alte persoane fizice care încheie asigurare" 22.30.03.07 "Alte venituri pentru asigurările de accidente de muncă și boli profesionale" 22.31.03.06 "Venituri din dobânzi ale sistemului de asigurări de accidente de muncă și boli profesionale"

- pentru închiderea conturilor de cheltuieli ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale:

81.01 "Excedent/Deficit al sistemului = 25.69.03 "Asigurări și asistență de asigurare pentru accidente socială pentru accidente de muncă și boli profesionale" de muncă și boli profesionale"

NOTE:

- Operațiunile de mai sus se efectuează pe bază de notă contabilă;

- Contul 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale" se deschide la nivelul unităților operative ale Trezoreriei Statului.

La Trezoreria Statului Sector 5, contul 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale" codificat potrivit prevederilor alin. (2) se deschide atât pe numele Casei de Pensii a Municipiului București, cât și pe numele Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.

5.1.2. Pentru operațiunile efectuate la pct. 5.1.1, în contul 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale", unitățile Trezoreriei Statului eliberează titularilor extrase de cont împreună cu documentele justificative.

5.2. Închiderea conturilor de venituri și cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de stat

5.2.1. (1) La data de 13 ianuarie 2014, unitățile operative ale Trezoreriei Statului, inclusiv Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București și trezoreriile sectoarelor municipiului București încheie, în contabilitatea proprie, execuția bugetului asigurărilor sociale de stat reflectată în conturile 25 "Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat" și conturile 22 "Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat" și care nu au făcut obiectul operațiunilor de închidere prevăzute la pct. 5.1.1 și 5.2.4, inclusiv contul 22.47.03.02 "Venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat - contribuții către bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate încasate în contul unic, în curs de distribuire".

(2) Conturile de venituri și cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de stat se închid prin debitul/creditul contului 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat", după caz, care se deschide la nivelul unităților operative ale Trezoreriei Statului pe numele caselor de pensii și se codifică astfel: simbol cont 81.02; cod capitol 98.03.03 pentru excedent și, respectiv, 99.03.03 pentru deficit.

(3) La Trezoreria Statului Sector 5, contul 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" codificat potrivit prevederilor alin. (2) se deschide atât pe numele Casei de Pensii a Municipiului București, cât și pe numele Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.

(4) La data de 13 ianuarie 2014, unitățile Trezoreriei Statului închid și conturile de cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de stat gestionate de casele de pensii sectoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații și Ministerului Apărării Naționale, prin contul 81.02.99.03.03 "Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat", care se deschide pe numele acestora. La aceeași dată se închide și contul de venituri al bugetului asigurărilor sociale de stat 22.21.03.07 "Venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat - Contribuția la fondul de pensii, administrat privat" al Casei de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, prin contul 81.02.99.03.03 "Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" deschis pe numele acesteia.

5.2.2. Operațiunile contabile ce se efectuează în contabilitatea unităților Trezoreriei Statului pentru închiderea conturilor de venituri și cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de stat care nu au făcut obiectul operațiunilor de închidere prevăzute la pct. 5.1.1. sunt următoarele:

- pentru închiderea conturilor de venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat:

22 "Veniturile bugetului = 81.02 "Excedent/Deficit al asigurărilor sociale de stat" bugetului asigurărilor sociale de stat"

- pentru închiderea conturilor de cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de stat:

81.02 "Excedent/Deficit al = 5 "Cheltuielile bugetului bugetului asigurărilor asigurărilor sociale sociale de stat" de stat"

5.2.3. Pentru operațiunile înregistrate în contul 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" unitățile Trezoreriei Statului eliberează titularilor extrase de cont împreună cu documentele justificative.

5.2.4. În cazul Activității de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, conturile de venituri și cheltuieli deschise pe numele Casei Naționale de Pensii Publice se închid, la data de 17 ianuarie 2014, prin contul 81.02.0000 "Excedent/Deficit curent al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013".

5.3. Dispoziții comune pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale și bugetul asigurărilor sociale de stat.

5.3.1. (1) La data de 14 ianuarie 2014, unitățile operative ale Trezoreriei Statului virează/încasează soldul conturilor 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale" și, respectiv, 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" în/din contul 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale" și, respectiv, 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat", deschise la unitatea Trezoreriei Statului cu rol de municipiu reședință de județ, pe numele casei județene de pensii din subordinea Casei Naționale de Pensii Publice. Această operațiune se efectuează cu data de 31 decembrie 2013, iar la ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se virează/transferă excedentul sau deficitul, după caz, se anexează în copie extrasele contului 81.01.98.03.04 sau 81.01.99.03.04 și, respectiv, 81.02.98.03.03 sau 81.02.99.03.03, deschise la nivelul trezoreriilor operative, care constituie document justificativ pentru închiderea conturilor de venituri și cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de stat în contabilitatea proprie a caselor județene de pensii din subordinea Casei Naționale de Pensii Publice.

(2) Casele județene de pensii au obligația de a verifica extrasele conturilor 81.01.98.03.04, 81.01.99.03.04, 81.02.98.03.03 și 81.02.99.03.03, deschise la nivelul trezoreriilor operative și de a sesiza activitățile de trezorerie și contabilitate publică asupra eventualelor iregularități, până la data de 15 ianuarie 2014, în scopul efectuării regularizărilor care se impun.

5.3.2. Până la data de 14 ianuarie 2014, Casa de Pensii a Municipiului București își transferă rezultatul execuției sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale și bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 în contul propriu deschis la Trezoreria Statului Sector 3, prin virarea/încasarea în/din contul respectiv a tuturor soldurilor conturilor 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale" și 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat", pe care le are deschise la sectoarele municipiului București. În ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 31 decembrie 2013.

5.3.3. Transferarea rezultatului execuției sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale și bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 în contul Casei Naționale de Pensii Publice.

5.3.3.1. La data de 16 ianuarie 2014, casele județene de pensii, Casa de Pensii a Municipiului București și Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă transferă rezultatul execuției sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale și bugetului asigurărilor sociale de stat înregistrate la finele anului 2013, în contul 81.01.0000 "Excedent/Deficit curent al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale pe anul 2013" și, respectiv, 81.02.0000 "Excedent/Deficit curent al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013" deschis pe numele Casei Naționale de Pensii Publice la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, astfel:

- soldul creditor al contului 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale" și, respectiv, 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" se virează în contul Casei Naționale de Pensii Publice, cu ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT);

- soldul debitor al contului 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale" și, respectiv, 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" se transferă, cu ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), din contul Casei Naționale de Pensii Publice.

În ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 31 decembrie 2013.

5.3.3.2. La data de 14 ianuarie 2014, casele de pensii sectoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații și Ministerului Apărării Naționale transferă rezultatul execuției bugetului asigurărilor sociale de stat în contul 81.02.0000 "Excedent/Deficit curent al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013" deschis pe numele Casei Naționale de Pensii Publice la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București astfel:

- soldul debitor al contului 81.02 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" se transferă, cu ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), din contul Casei Naționale de Pensii Publice.

În ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 31 decembrie 2013.

5.4. (1) Casa Națională de Pensii Publice centralizează, până la data de 15 ianuarie 2014, soldul execuției de casă a bugetului asigurărilor sociale de stat, înregistrat la unitățile Trezoreriei Statului, iar în cazul în care se înregistrează excedent, acesta se regularizează cu bugetul de stat în limita subvențiilor primite în anul 2013 de la bugetul de stat. Operațiunea se efectuează de către Casa Națională de Pensii Publice cu ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), la data de 16 ianuarie 2014, ca operațiune a anului 2013, prin virarea sumei corespunzătoare din contul 22.42.03.24 "Subvenții primite de bugetul asigurărilor sociale de stat" în contul 23.56.01.51 "Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației - Transferuri între unități ale administrației publice" deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.

(2) În cazul în care se înregistrează deficit, acesta se preia la data de 17 ianuarie 2014 de către Casa Națională de Pensii Publice, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), în contul propriu 81.02.99.03.03 "Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat".

(3) În ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectuează operațiunile prevăzute la alin. (1) și (2), la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 31 decembrie 2013.

5.5. La data de 17 ianuarie 2014, excedentul sau deficitul sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale înregistrat în contul 81.01.0000 "Excedent/Deficit curent al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale pe anul 2013" se virează/se preia de către Casa Națională de Pensii Publice, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), în/din contul propriu 81.01.98.03.04 "Excedent al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale". În ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 31 decembrie 2013.

Capitolul VI — Încheierea execuției sistemului asigurărilor pentru șomaj și a Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale ↑ Cuprins

6.1. Închiderea conturilor de venituri și cheltuieli ale Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale

6.1.1. (1) La data de 13 ianuarie 2014, unitățile Trezoreriei Statului închid conturile de venituri și cheltuieli ale Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, operațiune efectuată cu data de 31 decembrie 2013.

(2) Conturile de venituri și cheltuieli ale Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale se închid prin debitul/creditul contului 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale", după caz, și se codifică astfel: simbol cont 86.01; cod capitol 98.04.11 pentru excedent, și respectiv 99.04.11 pentru deficit.

(3) În cazul Activității de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, conturile de venituri și cheltuieli deschise pe numele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă se închid prin contul 86.01.0000 "Excedent/Deficit curent al Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale pe anul 2013".

(4) Operațiunile contabile ce se efectuează în contabilitatea unităților Trezoreriei Statului sunt următoarele:

- pentru închiderea conturilor de venituri ale Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale:

% = 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale" 28.20.04.06 "Contribuția angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale" 28.31.04.04 "Venituri din dobânzi la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale" 28.36.04.12 "Alte venituri la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale"

- pentru închiderea conturilor de cheltuieli ale Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale:

86.01 "Excedent/Deficit al Fondului = 29.64.04 "Cheltuielile Fondului de de garantare pentru plata garantare pentru plata creanțelor salariale" creanțelor salariale"

NOTE:

- Operațiunile de mai sus se efectuează pe bază de notă contabilă;

- Contul 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale" se deschide la nivelul unităților operative ale Trezoreriei Statului.

6.1.2. Pentru operațiunile efectuate la pct. 6.1.1. în contul 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale", unitățile Trezoreriei Statului eliberează titularilor extrase de cont împreună cu documentele justificative.

6.2. Închiderea conturilor de venituri și cheltuieli ale sistemului asigurărilor pentru șomaj

6.2.1. (1) La data de 13 ianuarie 2014, unitățile operative ale Trezoreriei Statului, inclusiv Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București și trezoreriile sectoarelor municipiului București încheie în contabilitatea proprie execuția bugetului sistemului asigurărilor pentru șomaj reflectată în conturile 29 "Cheltuielile bugetului asigurărilor pentru șomaj" și conturile 28 "Veniturile bugetului asigurărilor pentru șomaj" și care nu au făcut obiectul operațiunilor de închidere prevăzute la pct. 6.1.1. și 6.2.4.

(2) Conturile de venituri și cheltuieli ale sistemului asigurărilor pentru șomaj se închid prin debitul/creditul contului 86.02 "Excedent/Deficit al sistemului asigurărilor pentru șomaj", după caz, care se deschide la nivelul trezoreriilor operative, pe numele agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă și se codifică astfel: simbol cont 86.02; cod capitol 98.04.10 pentru excedent, și, respectiv, 99.04.10 pentru deficit.

6.2.2. Operațiunile contabile care se efectuează în contabilitatea unităților Trezoreriei Statului pentru închiderea conturilor de venituri și cheltuieli ale sistemului asigurărilor pentru șomaj care nu au făcut obiectul operațiunilor de închidere prevăzute la pct. 6.1.1. sunt următoarele:

- pentru închiderea conturilor de venituri ale sistemului asigurărilor pentru șomaj:

28 "Veniturile bugetului = 86.02 "Excedent/Deficit al sistemului asigurărilor pentru șomaj" asigurărilor pentru șomaj"

- pentru închiderea conturilor de cheltuieli ale sistemului asigurărilor pentru șomaj:

86.02 "Excedent/Deficit al sistemului = 29 "Cheltuielile bugetului asigurărilor pentru șomaj" asigurărilor pentru șomaj"

6.2.3. Pentru operațiunile înregistrate în contul 86.02 "Excedent/Deficit al bugetului sistemului asigurărilor pentru șomaj" unitățile Trezoreriei Statului eliberează titularilor extrase de cont împreună cu documentele justificative.

6.2.4. În cazul Activității de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, conturile de venituri și cheltuieli deschise pe numele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă se închid, la data de 17 ianuarie 2014, prin contul 86.02.0000 "Excedent/Deficit curent al sistemului asigurărilor pentru șomaj pe anul 2013".

6.3. Dispoziții comune sistemului asigurărilor pentru șomaj și Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale

6.3.1. (1) La data de 14 ianuarie 2014, unitățile operative ale Trezoreriei Statului virează/încasează soldul conturilor 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale" și, respectiv, 86.02 "Excedent/Deficit al sistemului asigurărilor pentru șomaj" în/din contul 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale" și, respectiv, 86.02 "Excedent/Deficit al sistemului asigurărilor pentru șomaj" deschise la unitățile Trezoreriei Statului cu rol de municipiu reședință de județ pe numele agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă. Această operațiune se efectuează cu data de 31 decembrie 2013, iar la ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se virează/transferă excedentul sau deficitul, după caz, se anexează în copie extrasele contului 86.01.98.04.11 sau 86.01.99.04.11 și, respectiv, 86.02.98.04.10 sau 86.02.99.04.10, deschise la nivelul trezoreriilor operative, care constituie document justificativ pentru închiderea conturilor de venituri și cheltuieli ale bugetului asigurărilor pentru șomaj în contabilitatea proprie a agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.

(2) Agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă au obligația de a verifica extrasele conturilor 86.01.98.04.11, 86.01.99.04.11 și, respectiv, 86.02.98.04.10, 86.02.99.04.10, deschise la nivelul trezoreriilor operative și de a sesiza activitățile de trezorerie și contabilitate publică județene asupra eventualelor iregularități, până la data de 15 ianuarie 2014, în scopul efectuării regularizărilor care se impun.

6.3.2. Transferarea rezultatului execuției sistemului asigurărilor pentru șomaj și a Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale pe anul 2013 în contul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă

6.3.2.1. (1) Până la data de 14 ianuarie 2014, Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Municipiului București își transferă rezultatul execuției sistemului asigurărilor pentru șomaj și, respectiv, Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale pe anul 2013, în conturile proprii deschise la Trezoreria Statului Sector 5, prin virarea/încasarea în/din conturile 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale" și, respectiv, 86.02 "Excedent/Deficit al sistemului asigurărilor pentru șomaj" a tuturor soldurilor conturilor 86 pe care le are deschise la sectoarele municipiului București și, respectiv, la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.

(2) În ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii" se înscrie 31 decembrie 2013.

6.3.2.2. (1) La data 16 ianuarie 2014, agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă transferă rezultatul execuției sistemului asigurărilor pentru șomaj și, respectiv, rezultatul execuției Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale înregistrate, la finele anului 2013, în conturile 86.01.0000 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale pe anul 2013" și, respectiv, 86.02.0000 "Excedent/Deficit al sistemului asigurărilor pentru șomaj pe anul 2013" deschise pe numele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, astfel:

- soldul creditor al conturilor 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale" și/sau 86.02 "Excedent/Deficit al sistemului asigurărilor pentru șomaj" se virează în contul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT);

- soldul debitor al conturilor 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale" și, respectiv, 86.02 "Excedent/Deficit al sistemului asigurărilor pentru șomaj" se transferă cu ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) din contul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

(2) În ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii" se înscrie 31 decembrie 2013.

6.4. (1) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă centralizează, până la data de 15 ianuarie 2014, soldul execuției de casă al sistemului asigurărilor pentru șomaj, înregistrat la unitățile Trezoreriei Statului, iar în cazul în care se înregistrează excedent, acesta se regularizează cu bugetul de stat în limita subvențiilor primite în anul 2013 de la bugetul de stat. Operațiunea se efectuează de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă cu ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), la data de 16 ianuarie 2014, ca operațiune a anului 2013, prin virarea sumei corespunzătoare din contul 28.42.04.25 "Subvenții primite de bugetul asigurărilor pentru șomaj" în contul 23.56.01.51 "Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației - Transferuri între unități ale administrației publice" deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.

(2) Rezultatul execuției sistemului asigurărilor pentru șomaj la finele anului 2013 se preia/se virează la data de 17 ianuarie 2014 de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), în contul propriu 86.02.99.04.10 "Deficit al sistemului asigurărilor pentru șomaj" în cazul în care acesta înregistrează deficit sau în contul 86.02.98.04.10 "Excedent al sistemului asigurărilor pentru șomaj" în cazul în care acesta înregistrează excedent.

(3) În situația în care execuția bugetului sistemului asigurărilor pentru șomaj la finele anului 2013 se închide cu deficit, acesta se acoperă de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), din contul propriu 86.02.98.04.10 "Excedent al sistemului asigurărilor pentru șomaj".

(4) În ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectuează operațiunile prevăzute la alin. (1), (2) și (3), la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 31 decembrie 2013.

6.5. La data de 17 ianuarie 2014, excedentul sau deficitul Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale înregistrat în contul 86.01.0000 "Excedent/Deficit curent al Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale pe anul 2013" se virează/se preia de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), în/din contul propriu 86.01.98.04.11 "Excedent al Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale". În ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 31 decembrie 2013.

Capitolul VII — Încheierea execuției bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate ↑ Cuprins

7.1. (1) Subvențiile primite de bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de la bugetul de stat rămase neutilizate se restituie, până la data de 8 ianuarie 2014, în contul de cheltuieli al bugetului de stat din care acestea au fost încasate.

(2) Sumele care se restituie se determină ca diferență între subvențiile primite în contul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 26.42.05.53 "Sume alocate din bugetul de stat, altele decât cele de echilibrare, prin bugetul Ministerului Sănătății" și plățile efectuate pe destinațiile pentru care acestea au fost aprobate.

(3) Restituirea se efectuează din contul 26.42.05.53 "Sume alocate din bugetul de stat, altele decât cele de echilibrare, prin bugetul Ministerului Sănătății" în contul Ministerului Sănătății 23.66.01.51 "Sănătate - Transferuri între unități ale administrației publice", deschise la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) în care la "Data emiterii" se va înscrie data de 31 decembrie 2013.

7.2. (1) Subvențiile primite de bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății rămase neutilizate, se restituie până la data de 8 ianuarie 2014 în contul din care acestea au fost încasate. În ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii", se va înscrie data de 31 decembrie 2013.

(2) Sumele care se restituie se determină ca diferență între sumele primite în contul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 26.43.05.12 "Sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății" și plățile efectuate pe destinațiile pentru care acestea au fost aprobate.

7.3. În conformitate cu prevederile art. 256 alin. (4^1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2013 nu se constituie fond de rezervă din veniturile Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

7.4. (1) La data de 13 ianuarie 2014, unitățile Trezoreriei Statului încheie în contabilitatea proprie execuția bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate reflectată în conturile 26 "Veniturile bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate" și 27 "Cheltuielile bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate" prin debitul/creditul contului 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate", după caz, care se deschide pe numele caselor de asigurări sociale de sănătate județene și a municipiului București și Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, după caz.

(2) Contul 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate" se codifică astfel: simbol cont sintetic 87; cod capitol 98.05 pentru excedent și, respectiv, 99.05 pentru deficit; codul fiscal al casei de asigurări sociale de sănătate județene sau a municipiului București și Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, după caz.

(3) Închiderea conturilor de venituri și de cheltuieli ale bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate deschise pe numele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, se efectuează la data de 16 ianuarie 2014, prin debitul/creditul contului 87.0000 "Excedent/Deficit curent al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2013" deschis pe numele acesteia.

(4) Pe data de 16 ianuarie 2014, Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București închide conturile de cheltuieli bugetare deschise pe numele Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului care s-a desființat potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2013 privind reorganizarea rețelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor și pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin debitul/creditul contului 87.0000 "Excedent/Deficit curent al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2013" deschis pe numele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

7.5. La data de 14 ianuarie 2014, unitățile operative ale Trezoreriei Statului virează/încasează soldul contului 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate" în/din contul 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate" deschis, la unitatea Trezoreriei Statului cu rol de municipiu reședință de județ, pe numele casei de asigurări sociale de sănătate județene. Această operațiune se efectuează cu data de 31 decembrie 2013, iar la ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se virează/transferă excedentul sau deficitul, după caz, se anexează, în copie, extrasele contului 87.98.05 sau 87.99.05, după caz, deschis la nivelul unităților operative ale Trezoreriei Statului, care constituie document justificativ pentru închiderea conturilor de venituri și cheltuieli ale bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate în contabilitatea proprie a caselor de asigurări sociale de sănătate județene.

7.6. (1) Conturile de venituri ale bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate deschise la nivelul sectoarelor municipiului București și, respectiv, al Activității de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, pentru marii contribuabili și pentru contribuabilii mijlocii se închid prin creditul contului 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate" deschis pe numele Casei de Asigurări Sociale de Sănătate a Municipiului București. Fac excepție de la aceste prevederi veniturile bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate colectate de către Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, care se închid prin creditul contului 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate" deschis pe numele acesteia.

(2) Până la data de 14 ianuarie 2014, Casa de Asigurări Sociale de Sănătate a Municipiului București își transferă rezultatul execuției bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2013 în contul propriu deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, prin virarea/încasarea în/din contul respectiv a tuturor soldurilor conturilor 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate" pe care le are deschise la sectoarele municipiului București sau la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București. În ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), la rubrica "Data emiterii", se va înscrie 31 decembrie 2013.

7.7. Operațiunile contabile ce se efectuează în contabilitatea unităților Trezoreriei Statului pentru închiderea conturilor de venituri și cheltuieli ale bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sunt următoarele:

- pentru închiderea conturilor de venituri ale bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate:

26 "Veniturile bugetului Fondului = 87 "Excedent/Deficit al bugetului național unic de asigurări Fondului național unic de sociale de sănătate" asigurări sociale de sănătate"

- pentru închiderea conturilor de cheltuieli ale bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate:

87 "Excedent/Deficit al bugetului = 27 "Cheltuielile bugetului Fondului Fondului național unic de național unic de asigurări asigurări sociale de sănătate" sociale de sănătate"

7.8. La data de 16 ianuarie 2014, casele de asigurări sociale de sănătate județene și a municipiului București și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești transferă rezultatul execuției bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate înregistrat la finele anului 2013 în contul 87.0000 "Excedent/Deficit curent al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2013" deschis pe numele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, astfel:

- soldul creditor al contului 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate" se virează în contul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cu ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT);

- soldul debitor al contului 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate" se transferă cu ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) din contul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

7.9. (1) Casa Națională de Asigurări de Sănătate centralizează până la data de 15 ianuarie 2014 soldul execuției de casă a bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, înregistrat la unitățile Trezoreriei Statului, iar în cazul în care se înregistrează excedent, acesta se regularizează cu bugetul de stat în limita subvențiilor primite în anul 2013 de la bugetul de stat. Operațiunea se efectuează de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), la data de 16 ianuarie 2014, ca operațiune a anului 2013, prin virarea sumei corespunzătoare din contul 26.42.05.26 "Subvenții primite de bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru echilibrare" în contul 23.56.01.51 "Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației - Transferuri între unități ale administrației publice" deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.

(2) Sumele încasate din contribuția trimestrială prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu completările ulterioare, precum și sumele încasate potrivit art. 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013 și neutilizate până la finele anului 2013 nu se iau în calcul la regularizarea subvențiilor primite de bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru echilibrare prevăzute la alin. (1) și se reflectă în rezultatul execuției acestui buget la finele anului 2013, urmând a fi utilizate potrivit prevederilor legii bugetului de stat pe anul 2014.

(3) Rezultatul execuției bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate la finele anului 2013 se preia/se virează la data de 17 ianuarie 2014 de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), în contul propriu 87.99.05 "Deficit al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate" în cazul în care acesta înregistrează deficit sau în contul 87.98.05 "Excedent al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate" în cazul în care acesta înregistrează excedent.

(4) În ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectuează operațiunile prevăzute la alin. (1)-(3), la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 31 decembrie 2013.

Capitolul VIII — Încheierea execuției bugetului Fondului pentru mediu și alte operațiuni specifice bugetului Fondului pentru mediu ↑ Cuprins

8.1. (1) Sumele reprezentând timbru de mediu pentru autovehicule, înregistrate în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09 "Disponibil din timbrul de mediu pentru autovehicule" se virează la data de 30 decembrie 2013 de către unitățile Trezoreriei Statului în contul 74.16.10.09 "Veniturile Fondului pentru mediu - Timbrul de mediu pentru autovehicule", deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu la Trezoreria Statului a sectorului 6.

(2) Eventualele sume încasate în contul 51.16.10.09 "Disponibil din timbrul de mediu pentru autovehicule" în perioada 30-31 decembrie 2013, după efectuarea operațiunii de la alin. (1), se virează la data de 6 ianuarie 2014 în contul 74.16.10.09 "Veniturile Fondului pentru mediu - Timbrul de mediu pentru autovehicule", deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu și se înregistrează ca operațiuni ale anului 2013, cu data de 31 decembrie 2013.

8.2. Operațiunea prevăzută la art. II alin. (2) din Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 972/2012 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli al Fondului pentru mediu aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 823/2012 se efectuează de Administrația Fondului pentru Mediu până la data de 7 ianuarie 2014. În ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectuează aceasta operațiune, la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 31 decembrie 2013.

8.3. În situația în care în cursul anului 2013, prin decizie a ordonatorului de credite au fost transferate sume din contul 88.98.10 "Excedent al bugetului Fondului pentru mediu" în contul de venituri al Fondului pentru mediu 74.40.10.15 "Veniturile Fondului pentru mediu - Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli", acestea se restituie la data de 8 ianuarie 2014 în contul din care au fost transferate, potrivit prevederilor art. 6 din Normele metodologice privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli al Fondului pentru mediu, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 823/2012, cu modificările și completările ulterioare. În ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se efectuează această operațiune, la rubrica "Data emiterii" se va înscrie 31 decembrie 2013.

8.4. La data de 8 ianuarie 2014, Trezoreria Statului a sectorului 6 încheie în contabilitatea proprie execuția bugetului Fondului pentru mediu pe anul 2013 reflectată în conturile 74 "Venituri ale Fondului pentru mediu" și 75 "Cheltuieli ale Fondului pentru mediu" prin debitul/creditul contului 88.0000 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului pentru mediu pe anul 2013", după caz, care se deschide pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.

8.5. Operațiunile contabile ce se efectuează în contabilitatea Trezoreriei Statului a sectorului 6 pentru închiderea conturilor de venituri și cheltuieli ale bugetului Fondului pentru mediu sunt următoarele:

- pentru închiderea conturilor de venituri ale bugetului Fondului pentru mediu:

74*) "Veniturile bugetului = 88 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului pentru mediu" Fondului pentru mediu"

Notă *) NOTĂ:

În operațiunea de închidere a conturilor de venituri bugetare nu se include contul 74.40.10.15 "Veniturile Fondului pentru mediu - Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli";

- pentru închiderea conturilor de cheltuieli ale bugetului Fondului pentru Mediu:

88 "Excedent/Deficit al bugetului = 75 "Cheltuielile bugetului Fondului pentru mediu" Fondului pentru mediu"

8.6. (1) Excedentul bugetului Fondului pentru mediu pe anul 2013 înregistrat în contul 88.0000 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului pentru mediu pe anul 2013" se virează de Administrația Fondului pentru Mediu cu ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) în contul 88.98.10 "Excedent al bugetului Fondului pentru mediu" deschis pe codul de identificare fiscală al Administrației Fondului pentru Mediu.

(2) Operațiunea de la alin. (1) se efectuează până la data de 10 ianuarie 2014, la rubrica "Data emiterii" din ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) înscriindu-se data de 31 decembrie 2013.

8.7. Eventualul deficit al bugetului Fondului pentru mediu pe anul 2013 rezultat ca urmare a operațiunilor prevăzute la pct. 8.2 și 8.3 se acoperă în condițiile art. 6 din Normele metodologice privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli al Fondului pentru mediu, aprobate prin Ordinul viceprimministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 823/2012, cu modificările și completările ulterioare. În ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se dispune acoperirea se va înscrie data de 31 decembrie 2013.

8.8. La data de 13 ianuarie 2014, ca operațiune a anului 2014, Trezoreria Statului a sectorului 6 transferă soldul contului 88.98.10 "Excedent al bugetului Fondului pentru mediu" în contul 80.I.98.00.00 "Excedent al bugetului Fondului pentru mediu" ce se deschide pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.

8.9. Începând cu data de 1 ianuarie 2014, structura conturilor de credite bugetare, venituri și cheltuieli ale bugetului Fondului pentru mediu ce se deschid pe numele Administrației Fondului pentru Mediu la Trezoreria Statului a sectorului 6, este următoarea:

a) 01.I.cc.00.00.tt.00.00 "Credite bugetare deschise din bugetul Fondului pentru mediu",

în care:

01 - "Credite deschise și repartizate din bugetele instituțiilor publice din sectorul administrației publice centrale" - codul contului contabil din planul de conturi al Trezoreriei Statului;

I - codul sursei de finanțare - "Bugetul Fondului pentru mediu";

cc - reprezintă simbol capitol de cheltuială bugetară;

tt - reprezintă simbol titlu de cheltuială bugetară;

b) 20.I.cc.ss.pp "Veniturile bugetului Fondului pentru mediu",

în care:

20 = "Veniturile bugetelor instituțiilor publice din administrația publică centrală" - codul contului contabil din planul de conturi al Trezoreriei Statului;

I = codul sursei de finanțare - "Bugetul Fondului pentru mediu";

cc.ss.pp = indicator din Clasificația indicatorilor privind finanțele publice, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.954/2005, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:

cc - reprezintă simbol capitol de venit bugetar;

ss - reprezintă simbol subcapitol de venit bugetar;

pp - reprezintă simbol paragraf de venit bugetar;

c)23.I.cc.ss.pp.tt.ar.al "Cheltuieli ale bugetului Fondului pentru mediu",

în care:

23 = "Cheltuielile bugetelor instituțiilor publice din sectorul administrației publice centrale" - codul contului contabil din planul de conturi al Trezoreriei Statului;

I = codul sursei de finanțare - "Bugetul Fondului pentru mediu";

cc.ss.pp.tt.ar.al = indicator din Clasificația indicatorilor privind finanțele publice aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.954/2005, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:

cc - reprezintă simbol capitol de cheltuială bugetară;

ss - reprezintă simbol subcapitol de cheltuială bugetară;

pp - reprezintă simbol paragraf de cheltuială bugetară;

tt - reprezintă simbol titlu de cheltuială bugetară;

ar - reprezintă simbol articol de cheltuială bugetară;

al - reprezintă simbol alineat de cheltuială bugetară.

Capitolul IX — Dispoziții finale ↑ Cuprins

9.1. Unitățile Trezoreriei Statului vor elibera instituțiilor publice cu conturi deschise la acestea extrase de cont cu operațiunile efectuate până la data de 31 decembrie 2013 și vor solicita acestora confirmarea scrisă a concordanței soldurilor conturilor de credite bugetare deschise și repartizate, de cheltuieli bugetare și de disponibilități cu cele din evidența proprie, până la data de 10 ianuarie 2014. În cazul în care nu se respectă acest termen, unitățile Trezoreriei Statului nu vor efectua plăți din conturile instituțiilor publice respective.

9.2. Instituțiile publice au obligația ca în primele 5 zile lucrătoare ale lunii ianuarie a anului 2014 să confirme unităților Trezoreriei Statului la care au conturile deschise soldurile conturilor de credite bugetare deschise și repartizate, de cheltuieli bugetare și de disponibilități. Eventualele diferențe între soldurile conturilor din contabilitatea instituțiilor publice și cea a unităților Trezoreriei Statului vor fi clarificate operativ, fiind interzisă încheierea execuției bugetare, la finele anului 2013, cu diferențe.

9.3. (1) Instituțiile publice au obligația de a prezenta unităților Trezoreriei Statului la care au conturile deschise "Situația fluxurilor de trezorerie" pentru obținerea vizei privind exactitatea plăților nete de casă efectuate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul Fondului pentru mediu sau bugetele locale, precum și a soldurilor conturilor de disponibilități, după caz, pentru asigurarea concordanței datelor din contabilitatea instituției publice cu cele din contabilitatea unităților Trezoreriei Statului.

(2) Ordonatorii principali și secundari de credite vor centraliza datele din situațiile fluxurilor de trezorerie pe anul 2013 primite de la instituțiile publice din subordine, numai dacă acestea sunt vizate de unitățile Trezoreriei Statului.

9.4. Nerespectarea prevederilor prezentelor norme metodologice, în cazul în care nu au caracter de infracțiune, se sancționează cu amendă contravențională, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, care se aplică de organele abilitate în acest scop.

9.5. În zilele de 27 și 31 decembrie 2013 și respectiv 3 ianuarie 2014 se efectuează, prin centrala Ministerului Finanțelor Publice, operațiuni de încasări și plăți, precum și operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice.

9.6. Programul calendaristic pentru efectuarea prin unitățile Trezoreriei Statului a principalelor operațiuni de încheiere a exercițiului bugetar al anului 2013 este prevăzut în anexa nr. 1 "Program calendaristic pentru efectuarea prin unitățile Trezoreriei Statului a principalelor operațiuni de încheiere a exercițiului bugetar al anului 2013", care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.

Anexa 1

Nr. crt Denumirea operațiunilor Data-limită pentru efectuarea operațiunilor I. Operațiuni în numerar 1 Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituțiilor publice deschise la unitățile Trezoreriei Statului pentru achitarea drepturilor salariale și a drepturilor de asigurări și asistență socială până la 24 decembrie 2013 2 Ridicarea de sume în numerar din conturile instituțiilor publice pentru plăți de volum redus și urgențe necesare bunei funcționări a acestora până la 24 decembrie 2013 3 Depunerea încasărilor în numerar ale unităților vamale - din perioada 30 decembrie 2013-5 ianuarie 2014 6 ianuarie 2014 4 Depunerea la casieriile unităților trezoreriei statului a sumelor în numerar aflate în casieriile proprii ale instituțiilor publice până la 30 decembrie 2013, ora 10,30, cu excepția zilei de 27 decembrie 2013 5 Achitarea la casieriile unităților Trezoreriei Statului a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor venituri în numerar până la 30 decembrie 2013, ora 10,30, cu excepția zilei de 27 decembrie 2013, în care se încasează numai sumele prevăzute la pct. 1.2 alin. (2) din normele metodologice 6 Restituiri de sume în numerar către contribuabili (inclusiv restituiri aferente timbrului de mediu pentru autovehicule) până la 30 decembrie 2013, ora 10,30, cu excepția zilei de 27 decembrie 2013 II. Operațiuni de încasări și plăți prin virament * 1 Prezentarea la Trezoreria Statului a documentelor prin care instituțiile publice dispun plăți către beneficiari cu conturi deschise la unități ale Trezoreriei Statului din alte județe, inclusiv pentru plăți între trezorerii ale municipiului București până la 30 decembrie 2013, ora 10,00, cu excepția zilei de 27 decembrie 2013 2 Prezentarea la Trezoreria Statului a documentelor prin care instituțiile publice dispun plăți către beneficiari cu conturi deschise la instituții de credit până la 30 decembrie 2013, ora 10,00, cu excepția zilei de 27 decembrie 2013 3 Prezentarea la Trezoreria Statului a documentelor prin care operatorii economici dispun plăți către beneficiari cu conturi deschise la unități ale Trezoreriei Statului din alte județe sau la trezorerii diferite din municipiul București până la 30 decembrie 2013, ora 10,00, cu excepția zilei de 27 decembrie 2013 4 Prezentarea la Trezoreria Statului a documentelor prin care instituțiile publice sau operatorii economici dispun plăți către beneficiari cu conturi deschise la aceeași unitate a Trezoreriei Statului sau la unități ale Trezoreriei Statului din cadrul aceluiași județ până la 30 decembrie 2013, ora 10,00, cu excepția zilei de 27 decembrie 2013 5 Prezentarea de către instituțiile publice sau operatorii economici a documentelor de virare a veniturilor bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri, care se achită la unitatea Trezoreriei Statului la care își au contul deschis sau la unități ale Trezoreriei Statului din cadrul aceluiași județ până la 30 decembrie 2013, ora 10,00, cu excepția zilei de 27 decembrie 2013 6 Prezentarea de către operatorii economici, la unitățile Trezoreriei Statului, a documentelor de transferare a disponibilităților în conturi deschise la instituții de credit până la 30 decembrie 2013, ora 10,00 (pentru plăți de mică/mare valoare), cu excepția zilei de 27 decembrie 2013 7 Prezentarea la Trezoreria operativă centrală a documentelor privind operațiuni privind serviciul datoriei publice guvernamentale până la 30 decembrie 2013, ora 10,00 III. Operațiuni derulate de instituții publice 1 Deschiderea, repartizarea și retragerea credi- telor bugetare din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondu- rilor speciale și bugetelor locale potrivit prevederilor pct. 2.1 și 2.3 din normele metodologice 2 Virarea în conturile instituțiilor ierarhic superioare a disponibilităților rămase în conturile instituțiilor publice fără personalitate juridică 24 decembrie 2013 3 Lichidarea și decontarea operațiunilor de mandat 24 decembrie 2013 4 Recuperarea echivalentului în lei a sumelor în valută achiziționate din credite bugetare 24 decembrie 2013 5 Virarea în conturile bugetelor cărora se cuvin a echivalentului în lei al sumelor în valută încasate de instituțiile publice, reprezentând venituri bugetare 24 decembrie 2013 6 Restituirea de către instituțiile publice a subvențiilor și transferurilor primite de la bugetul de stat 24 decembrie 2013 sau 30 decembrie 2013, după caz IV. Închiderea execuției bugetelor locale 1 Regularizarea subvențiilor primite de bugetele locale de la bugetul de stat și de la alte bugete 24 decembrie 2013 2 Stabilirea și repartizarea excedentelor buge- telor locale și acoperirea eventualelor defi- cite ale acestora în primele 5 zile lucră- toare ale lunii ianuarie 2014 V. Închiderea execuției bugetului asigurărilor sociale de stat și sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale 1 Virarea/Încasarea de către unitățile operative ale Trezoreriei Statului a soldului contului 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asi- gurare pentru accidente de muncă și boli pro- fesionale" și 81.02 "Excedent/Deficit al buge- tului asigurărilor sociale de stat" în/din contul 81.01 "Excedent/Deficit al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale" și, respectiv, 81.02 "Excedent/ Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" deschis pe numele caselor județene de pensii 14 ianuarie 2014 (ca operațiune a anului 2013) 2 Virarea/încasarea de către casele de pensii județene/a municipiului București a rezulta- tului execuției bugetului asigurărilor sociale de stat și sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale în contul Casei Naționale de Pensii Publice 16 ianuarie 2014 (ca operațiune a anului 2013) VI. Închiderea execuției sistemului asigurărilor pentru șomaj și a Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale 1 Virarea/Încasarea de către unitățile operative ale Trezoreriei Statului a soldului conturilor 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garan- tare pentru plata creanțelor salariale" și, respectiv, 86.02 "Excedent/Deficit al siste- mului asigurărilor pentru șomaj" în/din contu- rile 86.01 "Excedent/Deficit al Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale" și, respectiv, 86.02 "Excedent/Deficit al sistemului asigurărilor pentru șomaj" deschise pe numele agenției pentru ocuparea forței de muncă județene 14 ianuarie 2014 (ca operațiune a anului 2013) 2 Virarea/Încasarea de către agențiile terito- riale pentru ocuparea forței de muncă a rezul- tatului execuției bugetului asigurărilor pentru șomaj și, respectiv, a rezultatului execuției Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale în contul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă 16 ianuarie 2014 (ca operațiune a anului 2013) VII. Închiderea execuției bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate 1 Virarea/Încasarea de către unitățile operative ale Trezoreriei Statului a soldului contului 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului națio- nal unic de asigurări sociale de sănătate" în/ din contul 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate" deschis pe numele casei de asigurări sociale de sănătate județene 14 ianuarie 2014 (ca operațiune a anului 2013) 2 Virarea/Încasarea de către casele de asigurări sociale de sănătate județene și a municipiului București, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești a rezultatului execuției bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate în contul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate 16 ianuarie 2014 (ca operațiune a anului 2013) VIII. Operațiuni efectuate de unitățile Trezoreriei Statului potrivit preve- derilor Hotărârii Guvernului nr. 965/2013 pentru stabilirea zilelor de 27 și 31 decembrie 2013 și 3 ianuarie 2014 ca zile libere 1 Pentru zilele de 27 decembrie 2013 și 31 decem- brie 2013, unitățile Trezoreriei Statului înre- gistrează în conturile corespunzătoare de veni- turi bugetare sau de disponibilități, după caz, încasările prin virament bancar până la data de 31 decembrie 2013 2 Pentru ziua de 3 ianuarie 2014, unitățile Tre- zoreriei Statului înregistrează în conturile corespunzătoare de venituri bugetare sau de disponibilități, după caz, încasările prin virament bancar până la data de 6 ianuarie 2014

-------

la normele metodologice

-----------------------

PROGRAM CALENDARISTIC

pentru efectuarea prin unitățile Trezoreriei Statului a

principalelor operațiuni de încheiere a exercițiului bugetar al anului 2013

-----

Notă *) Termenele prevăzute la punctele II.1-7 pot fi depășite numai cu acordul:

a) Direcției generale trezorerie și contabilitate publică și Direcției generale de trezorerie și datorie publică - pentru plățile de la pct. II.2, II.6 și II.7;

b) Direcției generale trezorerie și contabilitate publică - pentru plățile de la pct. II.1, II.3, II.4 și II.5.

Anexa 2

Nr. crt Denumirea operațiunilor Instituțiile care efectuează operațiunile 1 Cotizații pentru sport reținute de la personal, contribuții ale cadrelor pentru hrană și acțiuni social-culturale unitățile din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională 2 Drepturi bănești ale persoanelor lipsite de libertate păstrate de penitenciare penitenciare 3 Drepturi de personal, burse și pensii, bene- ficii de asistență socială, alocații pentru șomaj, ajutoare la trecerea în rezervă, retra- gere sau pensionare, ordonanțate, dar neridi- cate în cursul anului de către persoanele beneficiare instituții publice 4 Sume încasate de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate în conturile 50.05.12 și 50.05.13, neridicate de beneficiari Casa Națională de Pensii Publice, casele terito- riale de pensii, casele de pensii sectoriale 5 Sume depuse în numerar de angajați reprezentând contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru personalul aflat în misiune permanentă în străinătate ordonatorii principali de credite 6 Garanții depuse de operatorii economici la instituțiile publice pentru participarea la licitații, inclusiv taxa de participare și contravaloarea caietelor de sarcini, garanții de bună execuție încasate în numerar de către instituțiile publice și depuse în contul deschis la unitățile Trezoreriei Statului, alte garanții constituite conform legii instituții publice 7 Operațiuni de mandat efectuate din sumele puse la dispoziție de către operatorii economici care nu pot fi restituite până la finele anului instituții publice 8 Donații și sponsorizări primite de instituțiile publice, în luna decembrie 2013, cu care nu s-au mai putut majoră bugetele de venituri și cheltuieli și nu au mai putut fi utilizate în anul 2013 instituții publice 9 A. Taxe pentru Monitorul Oficial al României și fondul de lichidare B. Echivalentul în lei al sumelor provenite din fondurile financiare aferente conferințelor anuale ale Forumului European al Registrelor Comerțului (ECRF) organizate de România Oficiul Național al Registrului Comerțului și unitățile subordonate 10 Sume încasate de la personal reprezentând cotizații pentru sindicat instituții publice 11 Suma egală cu amendă achitată de cei cărora li s-a aplicat sancțiunea contravențională pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul transporturilor rutiere titularul contului 50.05 "Sume de mandat și în depozit" 12 Subvenții reținute în condițiile art. 19 alin. (5) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campanii- lor electorale, republicată, cu completările ulterioare Autoritatea Electorală Permanentă 13 Sume reținute de la angajați reprezentând popriri asiguratorii instituții publice 14 Sume alocate și rămase neutilizate conform art. 3 alin. (54) din Ordonanța de urgență a Guver- nului nr. 11/2012 privind stabilirea unor măsuri pentru eliberarea benzilor de frecvențe radio 830-862 MHz, 1747,5-1785 MHz, 1842,5-1880 MHz și 2500-2690 MHz, aprobată prin Legea nr. 165/2012, cu modificările și completările ulterioare Ministerul Apărării Naționale

-------

la normele metodologice

-----------------------

LISTA

cuprinzând operațiunile pentru care unele

instituții publice pot păstra sume la finele anului 2013, în

contul "Sume de mandat și în depozit" deschis la Trezoreria Statului

NOTĂ:

Păstrarea de către instituțiile publice prevăzute în anexă de sume în contul "Sume de mandat și în depozit" la finele anului nu este obligatorie.

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.