Capitolul V

Prevederi în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013

Secțiunea 1 — Calculul cerințelor de capital pentru riscul de credit potrivit abordării standard

Articolul 135

În aplicarea art. 124 alin. (2), primul, al 2-lea și al 4-lea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, expunerilor sau părții unei expuneri deplin garantate cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare comerciale prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. a) și b) din același regulament, situate pe teritoriul României, li se aplică ponderea de risc de 100%.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.