Articolul I
Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.515/2013 privind aprobarea introducerii noului însemn de certificare a calității vinurilor cu denumire de origine controlată și indicație geografică îmbuteliate și stabilirea cuantumului taxei pentru autorizarea anuală a plantațiilor viticole destinate obținerii de struguri pentru producerea de vinuri cu denumire de origine controlată sau cu indicație geografică, a cuantumului taxei pentru atestarea dreptului de utilizare a denumirii de origine controlată sau a indicației geografice pentru comercializarea vinurilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 11 ianuarie 2014, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 4, alineatul (6) va avea următorul cuprins:
"(6) Noile însemne de certificare sunt puse la dispoziția producătorilor până cel mai târziu la data de 15 aprilie 2014."
2. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
"Art. 6. - (1) Până la data de 15 decembrie a fiecărui an, în baza declarațiilor de recoltă și de producție, operatorii economici depun la inspectoratele teritoriale ale O.N.V.P.V. cereri scrise privind necesarul estimativ de însemne de certificare a calității vinurilor cu denumire de origine controlată și indicație geografică pentru anul următor.
(2) Vinurile cu denumire de origine controlată și vinurile cu indicație geografică îmbuteliate după data de 1 mai 2014 se pun în consum numai după aplicarea noilor însemne de certificare a calității.
(3) Vinurile cu denumire de origine controlată și vinurile cu indicație geografică îmbuteliate anterior datei de 1 mai 2014 se comercializează fără aplicarea în etichetare a noilor însemne de certificare a calității vinurilor până la epuizarea stocurilor existente la comercianți."