Pe această pagină
Obligația societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de a se conforma anumitor interdicții prevăzute în prezenta lege
Societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care, în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu au luat măsurile necesare pentru a se conforma interdicției prevăzute la art. 104 alin. (6), li se retrage autorizația pentru desfășurarea de operațiuni cu arme, componente esențiale și muniții.
Aplicarea în timp a anumitor dispoziții din prezenta lege
(1) Prevederile art. 112-124 se aplică de la data aderării României la Uniunea Europeană.
(2) Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 112-124 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, până la data aderării României la Uniunea Europeană.
(3) De la data aderării României la Uniunea Europeană, prevederile art. 52-56 vor înceta să fie aplicabile cetățenilor statelor membre.
(la 04-11-2019, sintagma: statelor membre ale Uniunii Europene a fost înlocuită de Punctul 56, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )
Aprobarea normelor metodologice de aplicare a prezentei legi
Normele metodologice de aplicare a prezentei legi se aprobă prin hotărâre a Guvernului*), la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 130/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 23 martie 2005, cu modificările și completările ulterioare.
(1) Anexa face parte integrantă din prezenta lege.
(2) Anexa poate fi completată sau modificată prin hotărâre a Guvernului, în baza modificărilor și completărilor aduse legislației Uniunii Europene în domeniu.
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 6 luni**) de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
**) A se vedea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2004 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 145 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.280 din 30 decembrie 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 19/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 3 martie 2005 [ art. 145 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 a devenit în forma republicabilă art. 137 alin. (1).].
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc și al munițiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 11 aprilie 1996, cu excepția prevederilor art. 46-52, care rămân în vigoare pentru fiecare instituție care are încadrate persoane ce ocupă funcții care implică exercițiul autorității publice, înarmate cu arme de apărare și pază, până la stabilirea în legile prevăzute la art. 41 a condițiilor în care acestea pot purta și folosi armele din dotare.
Prezenta lege transpune prevederile:
– Directivei de punere în aplicare (UE) 2019/68 a Comisiei din 16 ianuarie 2019 de stabilire a specificațiilor tehnice pentru marcajul armelor de foc și al componentelor lor esențiale în temeiul Directivei (UE) 2021/555 a Parlamentului European și a Consiliului privind controlul achiziționării și deținerii de arme, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 15 din 17 ianuarie 2019;
– Directivei de punere în aplicare (UE) 2019/69 a Comisiei din 16 ianuarie 2019 de stabilire a specificațiilor tehnice pentru armele de alarmă și de semnalizare în temeiul Directivei 91/477/CEE a Consiliului privind controlul achiziționării și deținerii de arme, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 15 din 17 ianuarie 2019;
– Directivei (UE) 2021/555 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 martie 2021 privind controlul achiziționării și deținerii de arme (text codificat), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 115 din 6 aprilie 2021.