Articolul 158
(1) Actele notariale sunt supuse controlului judecătoresc, în condițiile art. 159.
(2) Activitatea notarilor publici este supusă controlului profesional administrativ, în condițiile prezentei legi.
(1) Actele notariale sunt supuse controlului judecătoresc, în condițiile art. 159.
(2) Activitatea notarilor publici este supusă controlului profesional administrativ, în condițiile prezentei legi.
(1) Actele notariale pot fi atacate de părți sau de orice persoană interesată prin acțiune în anulare la instanța judecătorească, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare.
(2) Totodată, partea nemulțumită poate introduce plângere împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial, în termen de 10 zile de la data când a luat cunoștință, la judecătoria în circumscripția căreia își are sediul biroul notarial care a refuzat îndeplinirea actului.
(3) Plângerea se depune la biroul notarului public care a refuzat cererea, iar acesta o va înainta de îndată instanței, împreună cu dosarul cauzei.
(4) Judecarea plângerii se face cu citarea tuturor părților interesate în cauză. În cazul admiterii plângerii, instanța indică în hotărâre modul în care trebuie întocmit actul.
(5) Notarul public este obligat să se conformeze hotărârii judecătorești rămasă definitivă.
(1) Controlul profesional administrativ se exercită de către Uniunea Națională a Notarilor Publici prin consiliul său de conducere și va avea în vedere:
a) organizarea Camerelor Notarilor Publici și a birourilor notarilor publici;
b) calitatea actelor și lucrărilor încheiate de notarii publici;
c) respectarea obligațiilor profesionale legale, statutare și deontologice.
(2) Consiliul Uniunii poate delega Colegiului director al Camerei exercitarea controlului prevăzut la alin. (1) lit. b), în circumscripția sa.
(3) Ministrul justiției poate ordona controlul activității notarilor publici prin inspectori generali de specialitate.
(1) Arhiva activității notariale este proprietatea statului și se păstrează, se conservă și se predă în condițiile legii.
(2) În cazul în care Colegiul director al Camerei constată în urma verificărilor că nu sunt îndeplinite obligațiile prevăzute la alin. (1), va proceda la preluarea arhivei pentru a fi păstrată și conservată în condițiile legii.
(1) Biroul de notar public va avea arhivă și registratură proprii.
(2) Secretariatul va efectua operațiuni privind primirea, înregistrarea și expedierea corespondenței, înregistrarea și îndosarierea actelor, păstrarea registrelor, precum și alte lucrări cu caracter auxiliar, necesare bunei desfășurări a activității notariale.
(3) Notarul public va ține și o evidență financiar-contabilă.
(1) Camera și sediile secundare ale acesteia vor avea arhivă proprie și vor putea deține și conserva inclusiv arhiva birourilor notariale, conform aprobării Colegiului director al Camerei.
(2) Arhivele Camerelor constituite în condițiile alin. (1), arhivele birourilor notariale și ale registrelor naționale notariale sunt de utilitate publică.
(3) Pentru eliberarea duplicatelor sau a copiilor legalizate de pe actele din aceste arhive, pentru îndreptarea erorilor materiale sau completarea omisiunilor vădite, precum și pentru reconstituirea actelor notariale, Colegiul director va desemna un notar public.
(4) Pentru eliberarea de copii certificate de pe actele din aceste arhive, Colegiul director va desemna un angajat cu studii juridice al Camerei.
(5) Competența eliberării copiilor legalizate de pe actele emise de notariatele de stat sau de alte organe cu activitate notarială aparține instituției care a preluat arhiva acestora.
(1) La nivelul Uniunii funcționează următoarele registre:
a) Registrul național notarial de evidență a succesiunilor (RNNES), în care se înregistrează cauzele succesorale privind cetățenii români, străini sau apatrizi cu ultimul domiciliu în străinătate, de pe urma cărora au rămas bunuri în România;
b) Registrul național notarial de evidență a liberalităților (RNNEL), în care se înregistrează toate actele de donație, dispozițiile testamentare, revocarea lor, precum și retractarea revocării acestora;
c) Registrul național notarial de evidență a opțiunilor succesorale (RNNEOS), în care se înregistrează toate actele notariale referitoare la acceptarea, respectiv renunțarea la moștenire;
d) Registrul național notarial de evidență a procurilor și revocărilor acestora (RNNEPR), în care se înregistrează procurile/mandatele date în scopul încheierii de acte și îndeplinirii de proceduri notariale, precum și actele de revocare a acestora;
e) Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale (RNNRM), în care se înscrie, pentru opozabilitate față de terți, regimul matrimonial ales de soți;
f) Registrul național notarial de evidență a creditorilor persoanelor fizice și a opozițiilor la efectuarea partajului succesoral (RNNEC), în care se înscriu, pentru opozabilitate față de terți, cererile creditorilor cu privire la creanțele pe care le au față de o persoană fizică.
g) Registrul național de evidență a măsurilor de sprijin și ocrotire luate de notarul public și instanța de tutelă.
(la 18-08-2022, Alineatul (1) din Articolul 164 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VI a fost completat de Punctul 6, Articolul 9, Capitolul III din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022 )
(2) Uniunea poate înființa și alte registre naționale notariale necesare desfășurării activității notarilor publici și, respectiv, aplicării dispozițiilor Codului civil, republicat, cu modificările ulterioare.
(3) Registrele naționale notariale prevăzute la alin. (1) se țin în format electronic și pe suport hârtie de către Uniune.
(4) Transferul informațiilor între notarii publici și registrele naționale notariale ținute în format electronic se face numai pe suport electronic, în baza semnăturii electronice calificate a utilizatorului.
(5) Organizarea și funcționarea registrelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), f) și g), precum și procedura de înscriere și consultare a acestora se stabilesc prin decizie a Biroului executiv al Consiliului Uniunii.
(la 18-08-2022, Alineatul (5) din Articolul 164 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 7, Articolul 9, Capitolul III din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022 )
(6) Înregistrarea și verificarea în registrul prevăzut la alin. (1) lit. g) sunt gratuite.
(la 18-08-2022, Articolul 164 din Sectiunea a 2-a , Capitolul VI a fost completat de Punctul 8, Articolul 9, Capitolul III din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022 )
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.