REGULI SPECIFICE PENTRU REALIZAREA RACORDĂRII LA REȚEAUA ELECTRICĂ DE DISTRIBUȚIE A ANSAMBLURILOR DE BLOCURI DE LOCUINȚE ȘI/SAU DE LOCUINȚE INDIVIDUALE
la regulament
1. Dezvoltatorul adresează operatorului de distribuție concesionar o cerere pentru realizarea rețelei electrice de interes public necesare pentru racordarea utilizatorilor individuali, prezentând date referitoare la puterile maxim simultan absorbite, individual și pe ansamblu. Documentația anexată cererii cuprinde documentele prevăzute la art. 14 alin. (1) din Regulament.
2.1. În termen de maximum 45 de zile calendaristice de la data depunerii cererii și a documentației prevăzute la punctul 1, operatorul de distribuție concesionar are obligația să propună dezvoltatorului un contract pentru realizarea rețelei electrice de interes public necesare pentru racordarea utilizatorilor individuali, astfel încât viitorii clienți casnici din ansamblu să poată beneficia, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, de serviciul universal la nivelul de calitate prevăzut în standardul de performanță referitor la serviciul public de distribuție.
2.1^1. Emiterea avizului tehnic de racordare a organizării de șantier pentru construirea ansamblului de blocuri de locuințe și/sau de locuințe individuale este condiționată de constituirea de către dezvoltator a unei garanții de tip depozit escrow, pentru finanțarea integrală a realizării rețelei electrice prevăzute la pct. 2.1, cu considerarea sumei deja achitate operatorului de distribuție concesionar, prevăzute în contractul pentru realizarea rețelei electrice respective.
(la 26-02-2019, Punctul 2.1^1. din Anexa nr. 3 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 15 din 20 februarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 152 din 26 februarie 2019 )
2.1^2. Cuantumul depozitului escrow prevăzut la pct. 2.1^1 se determină de către operatorul de distribuție concesionar pe baza documentației prevăzute la pct. 1, care se anexează cererii pentru emiterea avizului tehnic de racordare a organizării de șantier dacă documentația nu a fost depusă în situația prevăzută la pct. 1, inclusiv valoarea compensației către primul dezvoltator, prevăzute la art. 22 alin. (7^1) din regulament, după caz.
(la 26-02-2019, Anexa nr. 3 a fost completată de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 15 din 20 februarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 152 din 26 februarie 2019 )
2.2. Rețeaua electrică prevăzută la punctul 2.1 cuprinde și rețeaua de distribuție de joasă tensiune din interiorul ansamblului, până la locul de montare al contoarelor individuale, în cazul unui ansamblu de blocuri de locuințe, respectiv până la limitele de proprietate ale locuințelor din ansamblu, în cazul unui ansamblu rezidențial format din locuințe individuale.
2.3. În cazul unui ansamblu de blocuri de locuințe, grupurile de măsurare individuale se poziționează centralizat, la parter sau pe palier.
3. Prin excepție de la prevederile de la punctul 2.1, în situația în care drumurile de acces din interiorul ansamblului constituie domeniu public, rețelele electrice de distribuție din interiorul ansamblului se realizează cu respectarea prevederilor art. 51 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012.
4.1. Contractul pentru realizarea rețelei electrice de interes public necesare pentru racordarea utilizatorilor individuali, încheiat între dezvoltator și operatorul de distribuție concesionar, conține următoarele:
a) condițiile de finanțare de către dezvoltator a cheltuielilor efectuate de operatorul de distribuție concesionar pentru realizarea rețelei electrice de interes public necesare pentru racordarea utilizatorilor individuali;
a^1) valoarea și modalitatea de plată a compensației către primul dezvoltator, prevăzute la art. 22 alin. (7^2) din regulament, inclusiv termenul de plată a compensației, care nu poate depăși data semnării contractului;
(la 26-02-2019, Punctul 4.1. din Anexa nr. 3 a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 15 din 20 februarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 152 din 26 februarie 2019 )
b) condițiile de realizare de către operatorul de distribuție concesionar a rețelei prevăzute la lit. a);
c) condițiile de restituire de către operatorul de distribuție concesionar, în condiții de eficiență economică în conformitate cu prevederile legale, a costurilor de realizare a rețelei prevăzute la lit. a), achitate de dezvoltator.
4.1^1. În situația în care contractul prevăzut la pct. 4.1 nu poate fi dus la îndeplinire din vina dezvoltatorului, suma neutilizată rămâne la dispoziția operatorului de distribuție concesionar pentru finalizarea lucrărilor de realizare a rețelei electrice necesare pentru racordarea utilizatorilor individuali.
(la 26-02-2019, Anexa nr. 3 a fost completată de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 15 din 20 februarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 152 din 26 februarie 2019 )
4.1^2. Depozitul escrow prevăzut la pct. 2.1^1 este utilizat de operatorul de distribuție concesionar pentru realizarea lucrărilor stabilite în contractul prevăzut la pct. 4.1.
(la 26-02-2019, Anexa nr. 3 a fost completată de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 15 din 20 februarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 152 din 26 februarie 2019 )
4.2. Pentru încheierea contractului prevăzut la punctul 4.1, dezvoltatorul trebuie să depună la operatorul de distribuție concesionar, în copie, autorizația de construire în termen de valabilitate pentru ansamblul de blocuri de locuințe și/sau de locuințe individuale.
4.3. Pentru realizarea lucrărilor de proiectare și/sau execuție a rețelei electrice de interes public necesare pentru racordarea utilizatorilor individuali din ansamblu, operatorul de distribuție concesionar încheie un contract de achiziție publică pentru executare de lucrări cu un operator economic atestat de autoritatea competentă, respectând procedurile de atribuire a contractului de achiziție publică.
(la 18-07-2014, Pct. 4.3. din anexa 3 la regulament a fost introdus de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 63 din 14 iulie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 18 iulie 2014. )
4.4. Prin excepție de la prevederile punctului 4.3, contractul de lucrări pentru proiectarea și/sau execuția rețelei electrice de interes public necesare pentru racordarea utilizatorilor individuali din ansamblu se poate încheia de către operatorul de distribuție concesionar și cu un anumit proiectant și/sau constructor atestat, ales de către dezvoltator, în condițiile în care dezvoltatorul cere în scris, explicit, acest lucru operatorului de distribuție concesionar.
(la 18-07-2014, Pct. 4.4. din anexa 3 la regulament a fost introdus de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 63 din 14 iulie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 18 iulie 2014. )
4.4^1. În situația prevăzută la pct. 4.4, contractul de lucrări pentru execuția rețelei electrice de interes public necesare pentru racordarea utilizatorilor individuali din ansamblu se încheie de către operatorul de distribuție concesionar cu un anumit constructor atestat, ales de către dezvoltator, în maximum 5 zile lucrătoare de la data emiterii autorizației de construire a rețelei respective.
(la 01-08-2018, Anexa nr. 3 a fost completată de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 111 din 27 iunie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 596 din 13 iulie 2018 )
4.5. În situația prevăzută la punctul 4.4, operatorul de distribuție concesionar recalculează costul de realizare a rețelei electrice de interes public, corelat cu rezultatul negocierii dintre dezvoltator și proiectantul și/sau constructorul pe care acesta l-a ales, în termen de 3 zile lucrătoare de la depunerea cererii de către dezvoltator. Valoarea recalculată se ia în considerare la încheierea contractului prevăzut la punctul 4.1 sau, dacă acesta a fost încheiat anterior, se menționează într-un act adițional la contract.
(la 18-07-2014, Pct. 4.5. din anexa 3 la regulament a fost introdus de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 63 din 14 iulie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 18 iulie 2014. )
5. Rețeaua electrică de interes public necesară pentru racordarea utilizatorilor individuali se poate realiza în etape, corelat cu etapele de finalizare a locuințelor, conform contractului prevăzut la punctul 4.1.
6.1. Operatorul de distribuție concesionar restituie dezvoltatorului o cotă din contravaloarea cheltuielilor cu finanțarea lucrărilor de realizare a rețelei electrice de interes public necesare pentru racordarea utilizatorilor individuali din ansamblu, efectuate conform contractului prevăzut la pct. 4.1, numai după ce dezvoltatorul face dovada vânzării a cel puțin 80% din numărul total al locurilor de consum din ansamblu, pentru alimentarea cărora s-a realizat rețeaua respectivă.
(la 21-10-2022, Punctul 6.1. din Anexa nr. 3 a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 133 din 19 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 octombrie 2022 )
6.1^1. Operatorul de distribuție concesionar restituie cota din contravaloarea cheltuielilor cu finanțarea lucrărilor de realizare a rețelei electrice de interes public, în maximum 30 de zile de la data îndeplinirii condiției prevăzute la pct. 6.1.
(la 01-08-2018, Anexa nr. 3 a fost completata de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 111 din 27 iunie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 596 din 13 iulie 2018 )
6.2. Cota din contravaloarea cheltuielilor cu finanțarea lucrărilor de realizare a rețelei electrice de interes public care se restituie dezvoltatorului de către operatorul de distribuție concesionar în condițiile prevăzute la pct. 6.1 se calculează de operatorul de distribuție prin utilizarea metodei de calcul prevăzute la art. 10 din Metodologia pentru evaluarea condițiilor de finanțare a investițiilor pentru electrificarea localităților ori pentru extinderea rețelelor de distribuție a energiei electrice, aprobată prin ordin al președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, în vigoare.
(la 04-03-2022, Punctul 6.2. din Anexa nr. 3 a fost modificat de Punctul 40, Articolul I din ORDINUL nr. 17 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 04 martie 2022 )
6.3. Operatorul de distribuție concesionar preia în exploatare rețeaua electrică prevăzută la pct. 2.1 la data punerii în funcțiune a acesteia.
(la 16-03-2021, Anexa nr. 3 a fost completată de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 16 din 10 martie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 16 martie 2021 )
6.4. Operatorul de distribuție concesionar preia în proprietate rețeaua electrică prevăzută la pct. 2.1 după ce numărul cererilor de racordare individuale înregistrate la operatorul de distribuție concesionar, din partea viitorilor clienți din ansamblu, utilizatori ai rețelei, reprezintă cel puțin 80% din numărul total al locurilor de consum din ansamblu, pentru alimentarea cărora s-a realizat rețeaua respectivă.
(la 04-03-2022, Punctul 6.4. din Anexa nr. 3 a fost modificat de Punctul 40, Articolul I din ORDINUL nr. 17 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 04 martie 2022 )
6.4^1. La cererea dezvoltatorului, transmisă în scris operatorului de distribuție concesionar după realizarea rețelei electrice prevăzute la pct. 2.1, operatorul poate prelua în proprietate rețeaua electrică respectivă la data punerii în funcțiune a acesteia. În această situație, operatorul de distribuție concesionar îi restituie dezvoltatorului cota din contravaloarea cheltuielilor cu finanțarea lucrărilor de realizare a rețelei conform prevederilor pct. 6.1.
(la 04-03-2022, Anexa nr. 3 a fost completată de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 17 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 04 martie 2022 )
6.5. Dezvoltatorul nu poate transfera către utilizatorii individuali cheltuielile cu finanțarea lucrărilor de realizare a rețelei electrice de interes public necesare pentru racordarea utilizatorilor individuali din ansamblu, efectuate conform contractului prevăzut la pct. 4.1.
(la 16-03-2021, Anexa nr. 3 a fost completată de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 16 din 10 martie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 16 martie 2021 )
7. După realizarea rețelei de distribuție de către operatorul de distribuție concesionar în condițiile contractului prevăzut la punctul 4.1, racordarea locuințelor individuale se face de către operatorul de distribuție concesionar, cu parcurgerea etapelor prevăzute de Regulament, cu precizările din Anexa nr. 2 la Regulament.
8. Pentru realizarea racordării locuinței, utilizatorul individual achită numai tariful de racordare operatorului de distribuție concesionar, fără ca dezvoltatorul ansamblului sau vreun alt utilizator din ansamblu să-i mai perceapă plata vreunei compensații.
9.1. Este interzisă alimentarea cu energie electrică a clienților finali casnici individuali din ansamblu utilizând instalațiile electrice realizate pentru racordarea organizării de șantier necesare construirii blocurilor și/sau locuințelor.
9.2. Operatorul de distribuție concesionar are obligația să verifice dacă sunt respectate prevederile de la punctul 9.1 și, în situația în care constată încălcarea acestora, să procedeze la deconectarea instalației de racordare a organizării de șantier, cu informarea imediată a autorității competente.
9.3. Dezvoltatorul are obligația să permită operatorului de distribuție concesionar efectuarea verificărilor prevăzute la punctul 9.2.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.