Termenii folosiți în prezentul ordin și în anexele la acesta au următorul înțeles:
a) aprobat - aprobarea dată de către Autoritatea Navală Română în conformitate cu prevederile legale;
b) agenție - Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă - EMSA, înființată prin Regulamentul (CE) nr. 1.406/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 iunie 2002 de instituire a unei Agenții Europene pentru Siguranță Maritimă, denumită în continuare EMSA;
c) Autoritatea Navală Română - autoritatea centrală de specialitate din subordinea ministerului, în domeniul siguranței navigației și al securității navelor, denumită în continuare ANR, căreia i s-au delegat competențele privind ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin;
d) atestat (ro)/endorsement/certificate of proficiency (en) - un document emis de către ANR în conformitate cu prevederile prezentului ordin prin care se confirmă sau se recunoaște un brevet, certificat de capacitate, certificat de absolvire și certificat de radiooperator GMDSS;
e) atribuție - suma sarcinilor, îndatoririlor și responsabilităților așa cum sunt specificate în Codul STCW, necesare pentru operarea navei, siguranța vieții pe mare sau protecția mediului marin;
f) atribuție de radiocomunicații - veghea radio, întreținerea și repararea echipamentelor de radiocomunicații în conformitate cu Regulamentul de radiocomunicații, cu Convenția SOLAS, astfel cum a fost modificată, și cu recomandările relevante ale Organizației Maritime Internaționale;
g) autoritatea competentă în domeniul radiocomunicațiilor - Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, instituție publică autonomă în domeniul radiocomunicațiilor și tehnologiei informației, denumită în continuare ANCOM;
h) centru de perfecționare - Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturile Navale - CERONAV, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, denumit în continuare CERONAV;
i) brevet (ro)/certificate of competency (en) - un document emis de către ANR în conformitate cu prevederile prezentului ordin, pentru personalul brevetat, prin care titularul legitim este autorizat să efectueze serviciul în funcția indicată și să execute sarcinile corespunzătoare nivelului de responsabilitate specificat în document;
j) certificat de capacitate (ro)/certificate of proficiency (en) - un document emis de către ANR în conformitate cu prevederile prezentului ordin, pentru personalul nebrevetat, prin care titularul legitim este autorizat să efectueze serviciul în funcția indicată și să execute sarcinile corespunzătoare nivelului de responsabilitate specificat în document;
(i) certificat de absolvire (ro)/certificate of proficiency (en) - un document emis de către CERONAV, în conformitate cu prevederile prezentului ordin, pentru personalul navigant maritim, prin care se atestă că au fost îndeplinite cerințele relevante cu privire la programul de pregătire;
k) document justificativ - un document, altul decât brevetul, certificatul de capacitate sau atestatul, utilizat pentru a stabili îndeplinirea cerințelor relevante din prezentul ordin;
l) companie - proprietarul navei sau orice persoană fizică sau juridică, cum ar fi operatorul sau navlositorul bare-boat, care a preluat responsabilitatea operării navei de la proprietar și a fost de acord să preia toate obligațiile și responsabilitățile care se impun companiei prin prezentul ordin;
m) convenții, regulamente și coduri:
(i) Convenția STCW - Convenția internațională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978), la care România a aderat prin Legea nr. 107/1992;
(ii) Codul STCW - Codul privind pregătirea, brevetarea, atestarea și efectuarea serviciului de cart (STCW), adoptat prin Rezoluția 2 a Actului Final al Conferinței din 1995, astfel cum a fost modificat;
(iii) Convenția SOLAS - Convenția internațională din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, încheiată la Londra la 1 noiembrie 1974, la care România a aderat prin Decretul nr. 80/1979;
(iv) regulamentele de radiocomunicații - reglementările de radiocomunicații la anexa sau considerate ca fiind în anexa la Convenția internațională privind telecomunicațiile, astfel cum a fost modificată;
(v) Cod ISPS - Codul internațional pentru securitatea navelor și facilităților portuare, adoptat la 12 decembrie 2002, prin Rezoluția nr. 2 a Conferinței guvernelor contractante la Convenția internațională pentru ocrotirea vieții omenești pe mare (Convenția SOLAS), astfel cum a fost modificat, pe care România l-a acceptat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2003, aprobată prin Legea nr. 484/2003;
(vi) Codul IGF - Codul internațional privind siguranța navelor care utilizează gaze sau alți combustibili cu punct de aprindere scăzut, astfel cum este definit în regula II-1/2.29 din Convenția SOLAS, intrat în vigoare în condițiile Convenției SOLAS și publicat prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 707/2016 pentru publicarea acceptării Codului internațional privind siguranța navelor care utilizează gaze sau alți combustibili cu punct de aprindere scăzut (Codul IGF), adoptat de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MSC.391(95) a Comitetului de siguranță maritimă din 11 iunie 2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 13 septembrie 2016;
(la 13-12-2021, Punctul (vi) din Litera m) , Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 1.421 din 24 noiembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1174 din 13 decembrie 2021 )
(vii) Codul polar - Codul internațional pentru nave care operează în ape polare, astfel cum este definit în regula XIV/1.1 din Convenția SOLAS, intrat în vigoare în condițiile Convenției SOLAS, în temeiul legii, și publicat prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.404/2016 privind publicarea acceptării Codului internațional pentru nave care operează în ape polare (Codul polar), adoptat de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MSC.385(94) a Comitetului de siguranță maritimă din 21 noiembrie 2014 și, respectiv, prin Rezoluția MEPC.264(68) a Comitetului pentru protecția mediului marin din 15 mai 2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 6 decembrie 2016;
(la 13-12-2021, Punctul (vii) din Litera m) , Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 1.421 din 24 noiembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1174 din 13 decembrie 2021 )
n) formă de pregătire aprobată - totalitatea cursurilor organizate de un furnizor de educație, de formare profesională sau de perfecționare, aprobate de către ANR, și care dă dreptul absolvenților acesteia să participe la examenul pentru obținerea documentelor corespunzătoare;
o) lună - o lună calendaristică sau o perioadă de 30 de zile cumulate din mai multe perioade mai mici de o lună;
p) minister - Ministerul Transporturilor, autoritatea de stat în domeniul transportului maritim și pe căile navigabile interioare, care elaborează și promovează actele normative și normele specifice aplicabile transportului maritim și pe căile navigabile interioare, urmărește aplicarea acestora și asigură ducerea la îndeplinire a obligațiilor ce revin statului din acordurile și convențiile internaționale la care România este parte;
q) navă care arborează pavilion român - nava care a obținut dreptul de arborare a pavilionului român în conformitate cu prevederile legale;
r) navă care arborează pavilionul unui stat terț - nava care nu arborează pavilionul român sau al unui stat membru al Uniunii Europene;
s) navă maritimă - nava, alta decât cea care navighează exclusiv în ape interioare navigabile sau în interiorul ori în imediata vecinătate a apelor din zone adăpostite sau în zone unde se aplică reglementări portuare;
(i) navă de pasageri - nava, așa cum este definită în Convenția SOLAS, astfel cum a fost modificată;
(ii) navă de pescuit - nava utilizată pentru prinderea peștelui sau a altor resurse marine vii;
(iii) navă pentru transport produse chimice - nava construită sau adaptată și utilizată pentru transportul în vrac al oricărui produs lichid aflat pe lista din cap. 17 al Codului internațional pentru construcția și echipamentul navelor pentru transportul în vrac al produselor chimice periculoase (Codul IBC), pe care România l-a acceptat prin Legea nr. 72/2003;
(iv) navă pentru transport gaze lichefiate - nava construită sau adaptată și utilizată pentru transportul în vrac al oricărui gaz lichefiat sau al altui produs aflat pe lista din cap. 19 al Codului internațional pentru construcția și echipamentul navelor pentru transportul în vrac al gazelor lichefiate (Codul IGC), pe care România l-a acceptat prin Legea nr. 71/2003;
(v) navă pentru transport produse petroliere - nava construită și utilizată pentru transportul petrolului și a produselor petroliere în vrac;
(vi) navă de pasageri ro-ro - nava de pasageri cu spații pentru încărcătură ro-ro sau spații de categorie specială, așa cum sunt definite în Convenția SOLAS, astfel cum a fost modificată;
ș) personal navigant maritim - orice persoană încadrată în muncă sau angajată ori care lucrează, indiferent de funcție, la bordul unei nave, pregătită și certificată cel puțin în conformitate cu prevederile anexelor nr. 1 și 4;
(i) comandant - persoana care deține comanda unei nave;
(ii) ofițer - un membru al echipajului, altul decât comandantul, desemnat în această funcție în conformitate cu legislația națională sau, în absența unei astfel de desemnări, prin acord colectiv ori prin cutumă;
(iii) ofițer punte secund - ofițer următor în rang după comandant, căruia îi revine comanda navei în cazul incapacității comandantului;
(iv) ofițer punte - ofițer calificat în conformitate cu prevederile cap. II din anexa nr. 1;
(v) ofițer punte aspirant - persoana aflată în perioada de pregătire pentru a deveni ofițer punte;
(vi) șef mecanic - ofițer mecanic principal, responsabil cu propulsia mecanică, cu operarea și întreținerea instalațiilor mecanice și electrice ale navei;
(vii) ofițer mecanic secund - ofițer mecanic următor în rang după șeful mecanic, căruia îi revine responsabilitatea propulsiei mecanice, precum și a operării și a întreținerii instalațiilor mecanice și electrice ale navei, în cazul incapacității șefului mecanic;
(viii) ofițer mecanic - ofițer calificat în conformitate cu prevederile cap. III din anexa nr. 1;
(ix) ofițer mecanic aspirant - persoana aflată în perioada de pregătire pentru a deveni ofițer mecanic;
(x) ofițer electrician - ofițer calificat în conformitate cu prevederile cap. III din anexa nr. 1;
(xi) ofițer electrician aspirant - persoana aflată în perioada de pregătire pentru a deveni ofițer electrician;
(xii) ofițer desemnat cu securitatea navei - persoana de la bordul navei care raportează direct comandantului, desemnată de către companie drept persoană responsabilă cu securitatea navei inclusiv pentru punerea în aplicare și actualizarea planului de securitate al navei și pentru asigurarea legăturii cu ofițerul desemnat cu securitatea companiei și cu ofițerii desemnați cu securitatea facilităților portuare;
(xiii) sarcini privind securitatea - totalitatea sarcinilor și îndatoririlor legate de securitatea de la bordul navelor, în conformitate cu definiția de la cap. XI/2 a Convenției SOLAS, astfel cum a fost modificată, și Codul internațional pentru securitatea navelor și a facilităților portuare (Codul ISPS);
(xiv) personal nebrevetat - un membru al echipajului navei, altul decât comandantul sau un ofițer;
(xv) personal nebrevetat din compartimentul punte - un membru al personalului, calificat în conformitate cu prevederile cap. II din anexa nr. 1;
(xvi) personal nebrevetat din compartimentul mașină - un membru al personalului, calificat în conformitate cu prevederile cap. III din anexa nr. 1;
(xvii) electrician de bord - un membru al personalului, calificat în conformitate cu prevederile cap. III din anexa nr. 1;
(xviii) radiooperator - persoana care este titulara unui certificat emis sau recunoscut de autoritățile competente din domeniul radiocomunicațiilor;
(xix) personal brevetat - un membru al echipajului certificat în conformitate cu prevederile cap. II, III și IV din Convenția STCW pentru funcțiile de comandanți și ofițeri;
t) radiooperatorul GMDSS - persoana calificată în conformitate cu dispozițiile cap. IV din anexa nr. 1 și care deține un certificat pentru operare în sistemul de radiocomunicații GMDSS (sistemul mondial de primejdie și siguranță maritimă), emis de către ANCOM în conformitate cu prevederile regulamentelor de radiocomunicații, așa cum este definit la lit. m) pct. (iv), și atestat de către ANR, sau un certificat emis de un alt stat;
ț) putere de propulsie - puterea nominală maximă, produsă continuu de toate instalațiile de propulsie principale ale navei, exprimată în kW, înscrisă în certificatul de naționalitate al navei sau în orice alt document oficial;
u) recunoaștere - acceptarea de către ANR a unui brevet, a unui certificat de capacitate sau a unui certificat de absolvire, emis de un stat membru al Uniunii Europene sau de un stat terț;
v) stagiu de îmbarcare - serviciul la bordul unei nave relevant pentru emiterea sau reconfirmarea unui brevet, certificat de capacitate;
w) stat terț - un stat care nu este stat membru al Uniunii Europene;
x) voiaj costier - voiajul efectuat într-o zonă din apropierea coastelor maritime ale României, dar nu mai mult de 24 Mm de la liniile de bază.
y) ape polare - apele arctice și/sau zona Antarctica, astfel cum sunt definite în regulile XIV/1.2-XIV/1.4 din Convenția SOLAS;
(la 13-12-2021, Litera y) din Articolul 2 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 1.421 din 24 noiembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1174 din 13 decembrie 2021 )
z) stat membru gazdă - statul membru al Uniunii Europene în care navigatorii solicită acceptarea sau recunoașterea brevetelor, a certificatelor de capacitate sau a documentelor justificative. Atribuțiile de stat membru gazdă sunt îndeplinite de Autoritatea Navală Română, conform competențelor sale.
(la 13-12-2021, Articolul 2 a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 1.421 din 24 noiembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1174 din 13 decembrie 2021 )