(1) Departamentul pentru Protecția Copilului din cadrul aparatului de lucru al Guvernului se reorganizează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, în scopul coordonării la nivel național a activităților de protecție și promovare a drepturilor copilului, inclusiv a celor de protecție a copilului aflat în dificultate, precum și a controlului acestor activități.
(2) Cheltuielile curente și de capital necesare desfășurării activității Departamentului pentru Protecția Copilului se asigura din venituri extrabugetare și din alocații de la bugetul de stat.
(3) Departamentul pentru Protecția Copilului coordonează și activitatea Comitetului Roman pentru Adoptii.
(4) Departamentul pentru Protecția Copilului are sediul în municipiul București, Piața Victoriei nr. 1, sectorul 1.
(1) Departamentul pentru Protecția Copilului este condus de un secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru. Secretarul de stat este și președinte al Comitetului Roman pentru Adoptii.
(2) Secretarul de stat are calitatea de ordonator principal de credite și reprezintă Departamentul pentru Protecția Copilului în relațiile cu persoanele fizice și juridice din țara și din străinătate, precum și în justiție.
(3) În îndeplinirea atribuțiilor sale secretarul de stat emite ordine și instrucțiuni.
(4) Pe lângă secretarul de stat funcționează un colegiu de conducere, ca organ consultativ. Componenta colegiului de conducere se stabilește prin ordin al secretarului de stat.
(1) Principalele atribuții ale Departamentului pentru Protecția Copilului sunt următoarele:
a) elaborează și supune aprobării Guvernului strategiile naționale în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, cu respectarea principiilor și normelor internaționale cuprinse în tratatele la care România este parte;
b) coordonează, monitorizează și controlează activitățile de implementare a strategiilor prevăzute la lit. a) și ia măsurile necesare sau, după caz, propune Guvernului luarea măsurilor necesare pentru îmbunătățirea acestor activități;
c) monitorizează respectarea, pe teritoriul României, a principiilor și normelor stabilite de Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, la New York, ratificată prin Legea nr. 18/1990, precum și de celelalte convenții internaționale din domeniu la care România este parte; centralizează și sintetizeaza informațiile referitoare la aceste aspecte și elaborează rapoartele prevăzute la art. 44 pct. 1 din convenția menționată;
d) ia măsurile necesare sau, după caz, propune autorităților sau instituțiilor competente luarea măsurilor necesare pentru prevenirea sau, după caz, înlăturarea efectelor oricăror acte sau fapte care încalcă principiile și normele tratatelor internaționale în domeniul drepturilor copilului, la care România este parte;
e) inițiază propuneri de acte normative, în vederea armonizării legislației interne cu principiile și normele tratatelor internaționale în domeniul drepturilor copilului, la care România este parte, precum și în vederea aplicării efective a acestora;
f) avizează propunerile de acte normative care au ca obiect reglementarea unor aspecte legate de domeniul sau de activitate, care sunt supuse Guvernului spre adoptare;
g) promovează și sprijină formarea inițială și permanenta a specialiștilor care acționează în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului;
h) finanțează sau, după caz, contribuie la finanțarea programelor de interes național pentru protecția copilului aflat în dificultate din fonduri alocate de la bugetul de stat cu aceasta destinație, din intrari de credite externe, precum și din fonduri extrabugetare;
i) controlează și îndrumă în problemele specifice domeniului de activitate privind protecția copilului aflat în dificultate, exercitată de autoritățile administrației publice locale.
(2) Departamentul pentru Protecția Copilului îndeplinește și alte atribuții stabilite de actele normative în vigoare.
(3) În vederea îndeplinirii atribuțiilor care îi revin, Departamentul pentru Protecția Copilului colaborează cu autorități publice române și străine, cu organizații internaționale, precum și cu alte persoane fizice sau juridice, în orice probleme de interes reciproc.
(1) Organizarea și funcționarea Departamentului pentru Protecția Copilului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, adoptată în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Structura organizatorică și atribuțiile compartimentelor din cadrul Departamentului pentru Protecția Copilului se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare.
Regulamentul de organizare și funcționare, precum și statul de funcții al departamentului se aproba prin ordin al secretarului de stat.
(1) Salariul secretarului de stat care conduce activitatea Departamentului pentru Protecția Copilului se stabilește potrivit anexei nr. II/2 pct. 5 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publică.
(2) Salariul de baza al personalului Departamentului pentru Protecția Copilului, încadrat pe funcții de specialitate sau, după caz, pe funcții de conducere specifice și pe funcții de execuție de specialitate specifice, se stabilește prin aplicarea asupra valorii de referința sectoriala specifică a coeficienților de multiplicare prevăzuți la cap. I, respectiv cap. II din anexa nr. V la Legea nr. 154/1998, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 28/1998.
(3) Indemnizația de conducere pentru personalul Departamentului pentru Protecția Copilului, încadrat pe funcții de conducere specifice, se stabilește potrivit prevederilor lit. A din anexa nr. IX/2 la Legea nr. 154/1998.
(4) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență personalul Secretariatului General al Guvernului, care este prevăzut în statul de personal aprobat Departamentului pentru Protecția Copilului, este preluat de acesta și se considera transferat.
(1) Departamentul pentru Protecția Copilului are în administrare bunuri mobile și imobile, dobândite în condițiile legii.
(2) Bunurile mobile aflate în administrarea Secretariatului General al Guvernului și utilizate la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență de către Departamentul pentru Protecția Copilului se transmit acestuia pe bază de protocol încheiat între părți.
(3) Departamentul pentru Protecția Copilului poate realiza venituri proprii din prestări de servicii de consultanța, studii, proiecte, publicații în domeniul sau de activitate, pe bază de tarife stabilite prin ordin al secretarului de stat, precum și din donații sau sponsorizări în condițiile legii.
(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Departamentul pentru Protecția Copilului va prelua, pe bază de protocol, de la Secretariatul General al Guvernului prevederile bugetare, deschiderile de credite bugetare și execuția bugetară aferentă perioadei de funcționare în anul 1998 a Departamentului pentru Protecția Copilului ca departament în cadrul Secretariatului General al Guvernului.
(2) Ministerul Finanțelor va introduce modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență în structura bugetului de stat pe anul 1998, pe baza protocolului încheiat între Secretariatul General al Guvernului și Departamentul pentru Protecția Copilului, fără afectarea echilibrului și a rezervei bugetare.
(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abroga Hotărârea Guvernului nr. 16/1997 privind reorganizarea Comitetului Național pentru Protecția Copilului ca departament în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 5 februarie 1997, precum și orice alte dispoziții contrare.
(2) Pe aceeași dată Ordonanța Guvernului nr. 63/1998 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare, destinat finanțării Proiectului privind reforma în domeniul protecției copilului, semnat la Washington la 15 iulie 1998, precum și Ordonanța Guvernului nr. 64/1998 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, semnat la Paris la 4 iunie 1998, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 26 august 1998, precum și orice dispoziție contrară se modifica în mod corespunzător.
pentru Protecția Copilului,