Capitolul II — Obligațiile operatorilor economici

Pe această pagină

Articolul 6

Obligațiile producătorilor

(1) În situația în care introduc pe piață sau utilizează în scopuri proprii echipamentele lor sub presiune ori ansamblurile prevăzute la art. 4 alin. (1)-(3), producătorii se asigură că ele au fost proiectate și fabricate în conformitate cu cerințele esențiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1.

(2) În situația în care introduc pe piață sau utilizează în scopuri proprii echipamentele lor sub presiune ori ansamblurile prevăzute la art. 4 alin. (4), producătorii se asigură că ele au fost proiectate și fabricate în conformitate cu practicile inginerești.

(3) Pentru echipamentele sub presiune sau ansamblurile prevăzute la art. 4 alin. (1)-(3), producătorii întocmesc documentația tehnică prevăzută în anexa nr. 3 și efectuează procedura relevantă de evaluare a conformității prevăzută la art. 14 sau dispun efectuarea acestei proceduri.

(4) În cazul în care s-a demonstrat conformitatea echipamentelor sub presiune sau a ansamblurilor prevăzute la art. 4 alin. (1)-(3) cu cerințele aplicabile prin procedura prevăzută la alin. (3), producătorii întocmesc o declarație UE de conformitate și aplică marcajul CE.

(5) Producătorii păstrează documentația tehnică și declarația UE de conformitate timp de cel puțin 10 ani după introducerea pe piață a echipamentului sub presiune sau a ansamblurilor.

(6) Producătorii se asigură că există proceduri care să garanteze conformitatea continuă a producției în serie cu prevederile prezentei hotărâri. Modificările în proiectare sau cele referitoare la caracteristicile echipamentelor sub presiune ori ale ansamblurilor și modificările standardelor armonizate sau ale altor specificații tehnice, în raport cu care se declară conformitatea unui echipament sub presiune ori a ansamblurilor, se iau în considerare în mod corespunzător.

(7) Ori de câte ori este justificat de riscurile prezentate de un echipament sub presiune sau de un ansamblu, pentru a proteja sănătatea și securitatea consumatorilor și a altor utilizatori, producătorii testează prin eșantionare echipamentele sub presiune și ansamblurile puse la dispoziție pe piață, investighează și, dacă este necesar, țin un registru de reclamații cu echipamente sub presiune ori ansambluri conforme și rechemări ale unor astfel de echipamente și informează distribuitorii cu privire la orice astfel de activități de monitorizare.

(8) Producătorii se asigură de faptul că pe echipamentele lor sub presiune sau ansambluri este marcat tipul, lotul ori numărul de serie sau alt element care permite identificarea lor ori, dacă dimensiunea sau natura echipamentului ori a ansamblului nu permite acest lucru, producătorii se asigură că informația solicitată este prevăzută pe ambalaj sau într-un document care însoțește echipamentul.

(9) Producătorii indică pe echipamentele sub presiune sau pe ansamblu denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată ori marca lor înregistrată și adresa poștală la care pot fi contactați sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj ori într-un document care însoțește echipamentul sau ansamblul. Adresa indică un singur punct de contact pentru producător. Datele de contact trebuie să fie în limba română.

(10) Producătorii se asigură că echipamentele sub presiune sau ansamblurile prevăzute la art. 4 alin. (1)-(3) sunt însoțite de instrucțiuni și de informații privind securitatea, în conformitate cu pct. 3.3 și 3.4 din anexa nr. 1, în limba română. Instrucțiunile și informațiile privind securitatea trebuie să fie clare, ușor de înțeles și inteligibile.

(11) Producătorii se asigură că echipamentele sub presiune sau ansamblurile prevăzute la art. 4 alin. (4) sunt însoțite de instrucțiuni și de informații privind securitatea, în conformitate cu art. 4 alin. (4), redactate în limba română. Instrucțiunile și informațiile privind securitatea trebuie să fie clare, ușor de înțeles și inteligibile.

(12) Producătorii care consideră sau au motive să creadă că un echipament sub presiune ori un ansamblu pe care l-au introdus pe piață nu este conform cu prevederile prezentei hotărâri iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce respectivul echipament sub presiune sau respectivul ansamblu în conformitate, pentru a-l retrage ori pentru a-l rechema, după caz. În cazul în care echipamentul sub presiune sau ansamblul prezintă un risc, producătorii informează imediat în acest sens autoritatea de supraveghere a pieței, oferind informații detaliate, în special cu privire la neconformitate și la orice măsuri corective luate.

(13) Producătorii, în urma unei cereri motivate din partea autorității de supraveghere a pieței, furnizează acesteia toate informațiile și documentația necesară, redactate în limba română, pentru a demonstra conformitatea echipamentului sub presiune sau a ansamblului cu prevederile prezentei hotărâri. Informațiile și documentația respective pot fi furnizate pe suport hârtie sau în format electronic. Producătorii cooperează cu autoritatea de supraveghere a pieței, la cererea acesteia, cu privire la orice acțiune întreprinsă pentru eliminarea riscurilor prezentate de echipamentele sub presiune ori de ansamblurile pe care aceștia le-au introdus pe piață.

Articolul 7

Reprezentanți autorizați

(1) Un producător poate numi printr-un mandat scris un reprezentant autorizat. Obligațiile stabilite la art. 6 alin. (1) și (2) și obligația de a întocmi documentația tehnică prevăzută la art. 6 alin. (3) nu fac parte din mandatul reprezentantului autorizat.

(2) Reprezentantul autorizat îndeplinește sarcinile prevăzute în mandatul primit de la producător. Mandatul permite reprezentantului autorizat să îndeplinească cel puțin următoarele:

a) să mențină declarația UE de conformitate și documentația tehnică la dispoziția autorității de supraveghere a pieței pe o perioadă de 10 ani după introducerea pe piață a echipamentelor sub presiune sau a ansamblului;

b) în urma unei cereri motivate din partea autorității de supraveghere a pieței, să furnizeze acesteia toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea echipamentului sub presiune sau a ansamblului;

c) să coopereze cu autoritatea de supraveghere a pieței, la cererea acesteia, cu privire la orice acțiune întreprinsă pentru eliminarea riscurilor reprezentate de echipamentele sub presiune sau ansamblurile acoperite de mandatul reprezentantului autorizat.

Articolul 8

Obligațiile importatorilor

(1) Importatorii introduc pe piață numai echipamente sub presiune sau ansambluri conforme.

(2) Înainte de introducerea pe piață a echipamentelor sub presiune sau a ansamblurilor prevăzute la art. 4 alin. (1)-(3), importatorii se asigură că procedura corespunzătoare de evaluare a conformității în conformitate cu art. 14 a fost îndeplinită de către producător. Aceștia se asigură că producătorul a întocmit documentația tehnică, că echipamentele sub presiune sau ansamblurile poartă marcajul CE și sunt însoțite de instrucțiuni și informații privind securitatea în conformitate cu pct. 3.3 și 3.4 din anexa nr. 1, și că producătorul a respectat cerințele prevăzute la art. 6 alin. (8) și (9).

(3) Înainte de introducerea pe piață a echipamentelor sub presiune sau a ansamblurilor prevăzute la art. 4 alin. (4), importatorii se asigură că producătorul a întocmit documentația tehnică și că echipamentele sub presiune sau ansamblurile sunt însoțite de instrucțiuni de utilizare adecvate și că producătorul a respectat cerințele prevăzute la art. 6 alin. (8) și (9).

(4) Dacă importatorul consideră sau are motive să creadă că un echipament sub presiune sau un ansamblu nu este conform cu cerințele esențiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1, acesta nu introduce echipamentul sub presiune sau ansamblul pe piață înainte ca el să fie adus în conformitate. Atunci când echipamentul sub presiune ori ansamblul prezintă un risc, importatorul informează producătorul și autoritatea de supraveghere a pieței în acest sens.

(5) Importatorii indică denumirea lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată și adresa poștală la care pot fi contactați pe echipamentul sub presiune ori pe ansamblu sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește echipamentul ori ansamblul. Datele de contact trebuie să fie în limba română.

(6) Importatorii se asigură că echipamentele sub presiune sau ansamblurile prevăzute la art. 4 alin. (1)-(3) sunt însoțite de instrucțiuni și de informații privind securitatea, în conformitate cu pct. 3.3 și 3.4 din anexa nr. 1, redactate în limba română.

(7) Importatorii se asigură că echipamentele sub presiune sau ansamblurile prevăzute la art. 4 alin. (4) sunt însoțite de instrucțiuni și informații privind securitatea, redactate în limba română.

(8) Importatorii se asigură că, atât timp cât un echipament sub presiune sau un ansamblu prevăzut la art. 4 alin. (1)-(3) se află în responsabilitatea lor, condițiile de depozitare ori de transport nu periclitează conformitatea sa cu cerințele esențiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1.

(9) Ori de câte ori este justificat de riscurile prezentate de un echipament sub presiune sau de un ansamblu, pentru a proteja sănătatea și securitatea consumatorilor și a altor utilizatori, importatorii testează prin eșantionare echipamentele sub presiune și ansamblurile puse la dispoziție pe piață, investighează și, dacă este necesar, țin un registru de reclamații cu echipamente sub presiune ori ansambluri neconforme și rechemări ale unor astfel de echipamente și informează distribuitorii cu privire la orice astfel de activități de monitorizare.

(10) Importatorii care consideră sau au motive să creadă că un echipament sub presiune sau un ansamblu pe care l-a introdus pe piață nu este conform cu prevederile prezentei hotărâri iau de îndată măsurile corective necesare pentru a aduce respectivul echipament sub presiune în conformitate, pentru a-l retrage ori pentru a-l rechema, după caz. În cazul în care echipamentul sub presiune sau ansamblul prezintă un risc, importatorii informează imediat în acest sens autoritatea de supraveghere a pieței, indicând detalii, în special cu privire la neconformitate și la orice măsuri corective luate.

(11) Importatorii păstrează o copie a declarației UE de conformitate la dispoziția autorității de supraveghere a pieței pentru o perioadă de 10 ani după introducerea pe piață a echipamentului sub presiune sau a ansamblului și se asigură că documentația tehnică poate fi pusă la dispoziția acestei autorități, la cerere.

(12) Importatorii, în urma unei cereri motivate din partea autorității de supraveghere a pieței, furnizează acesteia toate informațiile și documentația necesară, redactată în limba română, pentru a demonstra conformitatea echipamentului sub presiune sau a ansamblului. Informațiile și documentația respective pot fi furnizate pe suport hârtie sau în format electronic. Importatorii cooperează cu autoritatea de supraveghere a pieței, la cererea acesteia, cu privire la orice acțiune întreprinsă pentru eliminarea riscurilor prezentate de echipamentele sub presiune sau de ansamblurile pe care aceștia le-au introdus pe piață.

Articolul 9

Obligațiile distribuitorilor

(1) Înainte de a pune la dispoziție pe piață echipamentele sub presiune sau ansamblurile prevăzute la art. 4 alin. (1)-(3), distribuitorii verifică dacă echipamentul sub presiune poartă marcajul CE, dacă acesta este însoțit de documentația necesară și de instrucțiuni și informații privind securitatea, redactate în limba română, în conformitate cu anexa nr. 1, pct. 3.3 și 3.4, și dacă producătorul și importatorul au respectat cerințele prevăzute la art. 6 alin. (8) și (9) și, respectiv, la art. 8 alin. (5).

(2) Dacă distribuitorul consideră sau are motive să creadă că un echipament sub presiune ori un ansamblu nu este conform cu cerințele esențiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1, acesta nu poate pune la dispoziție pe piață echipamentul sub presiune sau ansamblul înainte ca el să fie adus în conformitate. Atunci când echipamentul sub presiune sau ansamblul prezintă un risc, distribuitorul informează producătorul ori importatorul în acest sens, precum și autoritatea de supraveghere a pieței.

(3) Înainte de a pune la dispoziție pe piață echipamentul sub presiune sau ansamblul prevăzut la art. 4 alin. (4), distribuitorii verifică dacă echipamentul sub presiune ori ansamblul în cauză este însoțit de instrucțiuni de utilizare adecvate, redactate în limba română, și dacă producătorul și importatorul au respectat cerințele prevăzute la art. 6 alin. (8) și (9) și, respectiv, la art. 8 alin. (5).

(4) Distribuitorii se asigură că, atât timp cât un echipament sub presiune sau un ansamblu prevăzut la art. 4 alin. (1)-(3) se află în responsabilitatea lor, condițiile de depozitare sau transport nu periclitează conformitatea sa cu cerințele esențiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1.

(5) Distribuitorii care consideră sau au motive să creadă că echipamentul sub presiune ori ansamblul pe care l-au pus la dispoziție pe piață nu este conform cu prevederile prezentei hotărâri se asigură că sunt luate măsurile corective necesare pentru a aduce respectivul echipament sau ansamblu în conformitate, pentru a-l retrage ori pentru a-l rechema, după caz. În cazul în care echipamentul sub presiune sau ansamblul prezintă un risc, distribuitorii informează imediat în acest sens autoritatea de supraveghere a pieței, oferind informații detaliate, în special cu privire la neconformitate și la orice măsuri corective luate.

(6) Distribuitorii, în urma unei cereri motivate din partea autorității de supraveghere a pieței, furnizează acesteia toate informațiile și documentația necesară pentru a demonstra conformitatea echipamentului sub presiune sau a ansamblului. Informațiile și documentația respective pot fi furnizate pe suport hârtie sau în format electronic. Distribuitorii cooperează cu autoritatea de supraveghere a pieței, la cererea acesteia, cu privire la orice acțiune de eliminare a riscurilor prezentate de echipamentul sub presiune sau de ansamblul pe care l-au pus la dispoziție pe piață.

Articolul 10

Situațiile în care obligațiile producătorilor se aplică importatorilor și distribuitorilor

Un importator sau un distribuitor este considerat producător în sensul prezentei hotărâri și este supus obligațiilor ce revin producătorului în temeiul art. 6, atunci când:

a) introduce pe piață un echipament sub presiune sau un ansamblu sub denumirea ori marca sa; sau

b) modifică un echipament sub presiune sau un ansamblu deja introdus pe piață într-o manieră care poate afecta conformitatea cu cerințele prezentei hotărâri.

Articolul 11

Identificarea operatorilor economici

(1) Operatorii economici transmit, la cerere, către autoritatea de supraveghere a pieței datele de identificare ale:

a) oricărui operator economic care le-a furnizat un echipament sub presiune sau un ansamblu;

b) oricărui operator economic căruia i-au furnizat un echipament sub presiune sau un ansamblu.

(2) Operatorii economici trebuie să poată prezenta informațiile prevăzute la alin. (1) timp de 10 ani după ce le-a fost furnizat echipamentul sub presiune sau ansamblul și timp de 10 ani după ce au furnizat echipamentul sub presiune ori ansamblul.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.