ORDIN nr. 3.676 din 8 aprilie 2015

ORDIN Ministerul Educa?iei ?i Cercetării ?tiin?ifice
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 15 aprilie 2015
Intrat în vigoare
15.04.2015
Forma consolidată din
15.04.2015

În baza prevederilor art. 94 alin. (2) lit. e) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice,

ministrul educației și cercetării științifice emite prezentul ordin.

Articolul I

Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.432/2014 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal și profesional de stat pentru anul școlar 2015-2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 și 651 bis din 4 septembrie 2014, se modifică după cum urmează:

1. La anexa nr. 1 "Calendarul admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2015-2016", prevederile corespunzătoare secțiunilor "Probele de aptitudini" și "Probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă" se modifică și se înlocuiesc cu prevederile din anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

2. Anexa nr. 4 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul II

Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția pentru învățământ în limbile minorităților, Direcția generală management și rețea școlară, Direcția generală buget-finanțe, salarizare și resurse umane, Direcția generală logistică, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației și cercetării științifice, Gigel Paraschiv, secretar de stat

București, 8 aprilie 2015.

Nr. 3.676.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.