Capitolul III — Desfășurarea alegerilor

Pe această pagină

Articolul 81

(1) Fiecare secție de votare trebuie să posede un număr suficient de cabine, urne și ștampile de votare, care se asigură de către primari.

(2) Cabinele și urnele trebuie așezate în aceeași încăpere în care își desfășoară activitatea președintele biroului electoral al secției de votare și membrii acestuia.

(3) Președintele biroului electoral al secției de votare, împreună cu membrii acestuia, trebuie să fie prezent la sediul secției de votare, în ajunul zilei alegerilor, la ora 18,00, președintele fiind obligat să dispună măsurile necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare. Președintele biroului electoral al secției de votare dispune îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din și de pe clădirea sediului secției de votare. Îndepărtarea acestor materiale se solicită de președintele biroului electoral al secției de votare și se duce la îndeplinire de persoanele desemnate de primari în cel mult 2 ore de la comunicare.

(4) Președintele dispune fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot.

(5) Comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului secției de votare este interzisă.

Articolul 82

(1) În ziua alegerilor, la ora 6,00, președintele biroului electoral al secției de votare, în prezența celorlalți membri, verifică urnele, cabinele, existența listelor electorale, a buletinelor de vot și a ștampilelor necesare votării, după care închide și sigilează urnele prin aplicarea ștampilei de control a secției de votare.

(2) Pe măsură ce deschide pachetele sigilate, președintele este obligat să asigure aplicarea ștampilei de control pe ultima pagină a fiecărui buletin de vot din acestea.

Articolul 83

(1) Președintele biroului electoral al secției de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții. În acest scop, puterile lui se întind și în afara localului secției de votare, până la o distanță de 500 metri.

(2) La desfășurarea operațiunilor de votare pot asista observatori străini și observatori interni, acreditați în acest scop.

(3) Pot fi acreditați ca observatori interni reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale care au ca unic scop apărarea drepturilor omului și sunt legal constituite. Persoanele desemnate de aceste organizații nu pot fi membri ai vreunui partid politic.

(4) Acreditarea observatorilor interni poate fi contestată la Biroul Electoral Central.

(5) În afara membrilor biroului electoral al secției de votare, operatorilor de calculator ai biroului electoral al secției de votare, candidaților, persoanelor acreditate potrivit legii, precum și reprezentanților mass-mediei români și străini, nicio altă persoană nu poate staționa în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare.

(6) Pentru menținerea ordinii în localul secției de votare și în împrejurimile acestuia, președintele biroului electoral al secției de votare are la dispoziție mijloacele de ordine necesare, puse la dispoziție prin grija prefecților.

Articolul 84

Votarea are loc într-o singură zi. Ea începe la ora 7,00 și se închide la ora 21,00.

Articolul 85

(1) Alegătorii votează numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea, potrivit delimitării făcute conform Legii nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare, și unde sunt înscriși în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară.

(2) Accesul alegătorilor în sala de votare are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare alegător prezintă actul de identitate, respectiv documentul de identitate, operatorului de calculator al biroului electoral al secției de votare, care înscrie codul numeric personal al alegătorului în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.

(3) În cazul în care alegătorul nu figurează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară existentă în secția de votare respectivă, Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal semnalează dacă:

a) persoana care s-a prezentat la vot a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv;

b) persoana care s-a prezentat la vot și-a pierdut drepturile electorale;

c) persoana care s-a prezentat la vot este arondată la altă secție de votare;

d) persoana care s-a prezentat la vot este omisă din lista electorală permanentă și are domiciliul în raza teritorială a secției de votare respective nu a formulat o solicitare de a fi înscrisă în Registrul electoral cu adresa de reședință;

e) persoana care s-a prezentat la vot și-a mai exercitat dreptul de vot la același scrutin.

(4) În baza rezultatelor generate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia și a verificării actului de identitate, președintele biroului electoral al secției de votare:

a) oprește de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării și persoana care și-a pierdut drepturile electorale;

b) îndrumă alegătorul să voteze la secția de votare la care este arondat, în cazul în care este arondat la altă secție de votare;

c) îndrumă alegătorul să voteze la secția de votare unde a fost arondat conform reședinței, în cazul în care acesta face parte dintre persoanele prevăzute la art. 18 alin. (1);

d) înscrie în lista electorală suplimentară persoana care s-a prezentat la vot, este omisă din lista electorală permanentă, are domiciliul în raza teritorială a secției de votare respective și nu face parte dintre persoanele prevăzute la art. 18 alin. (1); în cazul în care persoana omisă este înscrisă în lista electorală permanentă existentă la altă secție de votare, președintele biroului electoral al acelei secții de votare va fi notificat de către sistemul informatic în acest sens și va radia persoana respectivă din lista electorală permanentă; după ce alegătorul semnează în lista electorală suplimentară îi încredințează buletinele de vot și ștampila cu mențiunea "VOTAT";

e) permite alegătorului care îndeplinește condițiile prevăzute de lege și este înscris în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară să voteze; în acest sens, după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară îi încredințează buletinele de vot și ștampila cu mențiunea "VOTAT".

(5) În situația în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate semna în lista electorală, președintele face o mențiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa și a încă unui membru al biroului electoral.

(6) Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ștampila cu mențiunea "VOTAT" în patrulaterul care cuprinde lista de candidați sau numele candidatului pe care îl votează.

(7) Ștampila cu mențiunea "VOTAT" trebuie să fie rotundă și astfel dimensionată încât să fie mai mică decât patrulaterul în care se aplică.

(8) După ce au votat, alegătorii îndoaie buletinele de vot astfel încât pagina albă care poartă ștampila de control să rămână în afară și le introduc în urnă, având grijă să nu se deschidă.

(9) Îndoirea greșită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.

(10) În cazul în care buletinul de vot se deschide în așa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează și se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, făcându-se mențiune despre aceasta în procesul-verbal al operațiunilor de votare.

(11) Ștampila cu mențiunea "VOTAT", încredințată pentru votare, se restituie președintelui, care o aplică pe actul de identitate, menționând și data scrutinului. În cazul alegătorilor care votează pe baza cărții de identitate, pe versoul acesteia se aplică un timbru autocolant cu mențiunea "VOTAT" și data scrutinului.

(12) Președintele poate lua măsuri ca staționarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat.

Articolul 86

(1) Disfuncționalitatea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal nu poate determina suspendarea sau întreruperea votării. În această situație, prin derogare de la prevederile art. 85 alin. (2), alegătorii prezintă actul de identitate, respectiv documentul de identitate, operatorului de calculator sau membrului biroului electoral al secției de votare desemnat de președintele acestuia, care consemnează pe suport electronic sau de hârtie, după caz, codurile numerice personale ale alegătorilor și ora la care s-au prezentat la vot. Prevederile art. 85 alin. (4)-(12) se aplică în mod corespunzător.

(2) Durata disfuncționalității Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal se consemnează de către președintele biroului electoral al secției de votare într-un proces-verbal. Atât apariția, cât și încetarea disfuncționalității Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal sunt notificate telefonic biroului electoral ierarhic superior de către președintele biroului electoral al secției de votare.

(3) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (1) și (2) este stabilită prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente.

Articolul 87

(1) Prin derogare de la prevederile art. 85 alin. (1), președintele și membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, precum și personalul tehnic auxiliar și personalul însărcinat cu menținerea ordinii votează la secția de votare unde își îndeplinesc atribuțiile, dacă domiciliază în unitatea administrativ-teritorială, iar în cazul municipiului București, dacă domiciliază în sectorul pentru care se votează la secția respectivă. Aceștia trebuie să fie înscriși de către președintele biroului electoral al secției de votare în lista suplimentară și trebuie să fie radiați din lista electorală permanentă existentă la secția de votare în a cărei rază domiciliază, la solicitarea președintelui biroului electoral al secției de votare, transmisă prin Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.

(2) Pentru municipiul București, președintele și membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, precum și personalul tehnic auxiliar și personalul însărcinat cu menținerea ordinii votează la secția de votare unde își îndeplinesc atribuțiile, numai dacă domiciliază în sectorul pentru care se votează în secția respectivă. În cazul în care nu domiciliază în sectorul respectiv, aceste persoane vor vota la secția de votare corespunzătoare domiciliului lor.

Articolul 88

Candidații și alegătorii au dreptul să conteste identitatea persoanei care se prezintă la vot. În asemenea cazuri, identitatea celui în cauză se stabilește de președintele biroului electoral al secției de votare prin orice mijloace. În cazul în care contestația este întemeiată, președintele biroului electoral al secției de votare îl oprește de la vot pe alegătorul contestat, consemnează faptul într-un proces-verbal și sesizează autoritățile polițienești.

Articolul 89

(1) Președintele biroului electoral al secției de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice. Suspendarea nu poate depăși o oră și este anunțată prin afișare la ușa localului de vot cu cel puțin o oră înainte. Durata tuturor suspendărilor nu poate depăși două ore.

(2) În timpul suspendării, urnele de votare, ștampilele, buletinele de vot și toate lucrările biroului electoral rămân sub pază permanentă, iar membrii biroului nu pot părăsi sala de votare în același timp.

(3) Persoanele care, potrivit art. 83 alin. (5), au dreptul să asiste la votare nu pot fi obligate să părăsească sala de votare pe timpul suspendării operațiunilor.

Articolul 90

(1) Prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă.

(2) Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare, în scopul de a-l ajuta, un însoțitor ales de el. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secției de votare sau al candidaților.

Articolul 91

(1) Pentru alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secției de votare din cauză de boală sau invaliditate, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoțită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate, ca o echipă formată din cel puțin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială și cu materialul necesar votării - ștampilă cu mențiunea "VOTAT" și buletine de vot - la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea. În raza unei secții de votare se utilizează o singură urnă specială. Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secției de votare, sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), votarea se face numai pe baza unui extras întocmit personal de președintele biroului electoral de pe lista electorală permanentă, copia listei electorale complementare sau de pe lista suplimentară existente la secția respectivă. Extrasul se semnează de către președinte și se ștampilează, iar persoanele cuprinse în aceste extrase trebuie să fie radiate din celelalte liste existente la secție.

(3) În modalitatea prevăzută la alin. (1) și (2) pot vota numai persoanele care domiciliază în localitatea sau sectorul municipiului București în care se află secția de votare. Cetățenii Uniunii Europene trebuie să îndeplinească, după caz, condițiile prevăzute la art. 21 alin. (1), art. 23 alin. (1) sau art. 24 alin. (1) și (2).

(4) Codurile numerice personale ale alegătorilor care au formulat cereri potrivit alin. (1) sunt preînregistrate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, urmând a fi înregistrate definitiv la întoarcerea în localul de vot a echipei prevăzute la alin. (1), pe baza semnăturilor în extrasul prevăzut la alin. (2).

(5) Înainte ca echipa de membri ai biroului electoral al secției de votare să se deplaseze cu o urnă de vot specială la persoanele care nu pot vota la secția de votare potrivit legii, președintele biroului electoral al secției de votare solicită operatorului să verifice dacă persoanele respective și-au mai exercitat dreptul de vot în aceeași zi.

Articolul 92

(1) La ora 21,00 președintele biroului electoral al secției de votare declară votarea încheiată și dispune închiderea localului secției de vot.

(2) Alegătorii care la ora 21,00 se află în localul secției de vot pot să își exercite dreptul de vot.

(3) La ora 21,00, urna specială trebuie să se afle în localul secției de vot.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.