pentru modificarea Metodologiei privind eliberarea, pentru cetățenii care au studiat în România, a adeverinței de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale, în vederea desfășurării activității didactice în străinătate, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.590/2014
În baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2015 privind dreptul absolvenților de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate și sancționarea instituțiilor de învățământ care școlarizează fără autorizare,
ministrul educației și cercetării științifice emite prezentul ordin.
Metodologia privind eliberarea, pentru cetățenii care au studiat în România, a adeverinței de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale, în vederea desfășurării activității didactice în străinătate, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.590/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 23 iunie 2014, se modifică după cum urmează:
- Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - Adeverința de conformitate poate fi solicitată de către cetățenii prevăzuți la art. 1 în baza unui act de studii (diplomă, adeverință etc.) eliberat de o unitate de învățământ sau de o instituție de învățământ superior acreditată din cadrul sistemului național de învățământ din România."
Direcția generală management și rețea școlară din cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației și cercetării științifice, Gigel Paraschiv, secretar de stat
București, 10 noiembrie 2015.