Capitolul VII — Alte atribuții

Pe această pagină

Articolul 41

Agenția sprijină organele judiciare în utilizarea celor mai bune practici în materia urmăririi și identificării bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile, precum și în materia administrării simple a bunurilor indisponibilizate. În acest sens, Agenția:

a) acordă, la solicitarea organelor de urmărire penală, a instanțelor de judecată ori a organelor în drept a prelua sau a valorifica bunurile confiscate, asistență privind utilizarea celor mai bune practici în materia identificării, administrării și valorificării bunurilor care pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare și confiscare și poate participa la elaborarea procedurilor de lucru privind aceste activități;

b) acordă, la solicitarea organului care procedează la aplicarea sechestrului, potrivit art. 252 alin. (1) din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, asistență pentru evaluarea bunurilor sechestrate. În acest sens, Agenția comunică, la cerere, tabele, ghiduri și orice alte instrumente- suport, în vederea evaluării bunurilor de către organele care procedează la aplicarea sechestrului. Aceste tabele, ghiduri și instrumente-suport pot fi publicate pe pagina de internet a Agenției;

c) acordă, la solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanțelor de judecată, asistență în ceea ce privește punerea în executare a ordinelor de sechestru și confiscare primite de la/transmise către organe judiciare din alte state membre ale Uniunii Europene;

d) acordă, la solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanțelor de judecată, asistență în ceea ce privește identificarea de spații optime pentru depozitarea bunurilor sechestrate. În acest scop, Agenția poate încheia protocoale de cooperare cu autoritățile administrației publice centrale și locale;

e) ține evidența bunurilor mobile pentru care s-a solicitat notarea ipotecară în temeiul art. 253 alin. (5) din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare; prevederile art. 30 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

Articolul 42

(1) Agenția este desemnată organ competent, potrivit prevederilor art. 265 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Agenția este autorizată să negocieze și să faciliteze încheierea de acorduri bilaterale de partajare a bunurilor confiscate. Cu aprobarea ministrului justiției, Agenția poate încheia acorduri bilaterale de partajare a bunurilor confiscate.

(la 24-07-2022, Alineatul (2) din Articolul 42 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 230 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 21 iulie 2022 )

(3) În exercitarea atribuției prevăzute la alin. (1) și (2), Agenția cooperează cu structurile similare din alte țări, autoritățile administrative și judiciare competente, precum și cu organele de valorificare.

Articolul 43

Agenția îndeplinește și următoarele atribuții:

a) realizează schimb de bune practici cu oficiile de recuperare a creanțelor și oficiile de administrare a bunurilor sechestrate sau cu autoritățile cu atribuții similare din alte state;

b) organizează, în condițiile legii, forme de pregătire profesională a practicienilor în domeniul de competență; în acest sens, Agenția efectuează demersuri în vederea obținerii acreditărilor și autorizărilor necesare;

c) efectuează analize și studii, prin sintetizarea, sistematizarea și interpretarea datelor statistice privitoare la activitatea pe care o desfășoară;

d) elaborează propuneri de politici publice în domeniul său de competență;

e) participă la reuniunile organismelor și organizațiilor regionale și internaționale în domeniile recuperării și administrării creanțelor provenite din infracțiuni;

f) elaborează și dă publicității anual un raport de activitate, care prezintă constatările, evoluțiile și recomandările în domeniul său de competență;

g) dezvoltă și implementează proiecte cu finanțare europeană și internațională;

h) participă la reuniunile organismelor și organizațiilor regionale și internaționale în domeniul administrării și valorificării bunurilor sechestrate/confiscate;

i) poate desemna un reprezentant în cadrul Comisiei de evaluare prevăzute la art. 6 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 14/2007, republicată, în situația în care valorificarea privește bunuri confiscate în proceduri penale.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.