ORDIN nr. 828 din 23 februarie 2016

ORDIN Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 142 din 24 februarie 2016
Intrat în vigoare
24.02.2016
Forma consolidată din
24.02.2016

pentru stabilirea competenței privind preluarea și valorificarea bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, precum și a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a procedurilor de valorificare a acestora și/sau a sumelor confiscate

Având în vedere prevederile art. 2 lit. a) și ale art. 2^1 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Articolul 1

În sensul art. 2 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin organe de valorificare se înțelege administrațiile județene ale finanțelor publice din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, prin serviciile/birourile/ compartimentele cu atribuții în domeniul valorificării bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, precum și a sumelor ce au fost confiscate, precum și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, prin serviciile cu atribuții în domeniul valorificării bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și a sumelor ce au fost confiscate.

Articolul 2

În sensul art. 2^1 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, organele de valorificare competente să preia bunurile de la deținătorii acestora sunt structurile prevăzute la art. 1, în a cărui arie de competență sunt situate bunurile mobile și/sau imobile.

Articolul 3

(1) Administrațiile județene ale finanțelor publice din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, prin serviciile/birourile/compartimentele cu atribuții specifice, au competență în valorificarea tuturor bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și/sau sumelor confiscate, inclusiv cele generate de:

a) hotărârile judecătorești definitive pronunțate în materie penală prin care s-a dispus confiscarea;

b) hotărârile judecătorești definitive pronunțate ca urmare a sesizărilor formulate de către comisiile de cercetare a averilor de pe lângă curțile de apel, prin care s-a dispus confiscarea;

c) procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prin care s-a dispus și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții pentru faptele prevăzute la art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, prin Serviciul valorificări bunuri, este competentă să valorifice toate bunurile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și/sau sumele de bani confiscate de la persoane fizice, juridice sau de la alte entități, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) lit. a)-c).

(3) Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, prin Serviciul valorificări sentințe penale, este competentă să valorifice numai bunurile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și/sau sumele de bani confiscate de la persoane fizice, juridice sau de la alte entități în cazurile generate de înscrisurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c).

Articolul 4

(1) Structura abilitată cu monitorizarea procedurilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și/sau sumelor de bani confiscate de la persoane fizice, juridice sau alte entități, cu excepția cazurilor generate de înscrisurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a)-c), este Direcția generală planificare, monitorizare și sinteză din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(2) Structurile abilitate cu monitorizarea procedurilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și/sau sumelor de bani confiscate de la persoane fizice, juridice sau alte entități, în cazurile generate de înscrisurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a)-c), sunt compartimentele de monitorizare a valorificării bunurilor confiscate din cadrul serviciilor executări silite cazuri speciale care își desfășoară activitatea la nivelul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, cu excepția Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București.

(3) Activitatea Serviciului valorificări sentințe penale din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București este coordonată și monitorizată de Direcția executări silite cazuri speciale, din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin Serviciul de coordonare a activității de valorificare a bunurilor confiscate.

Articolul 5

Direcția executări silite cazuri speciale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin Serviciul de coordonare a activității de valorificare a bunurilor confiscate, poate participa direct la acțiunile de identificare și preluare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și/sau sumelor de bani confiscate de la persoane fizice, juridice sau de la alte entități, generate de înscrisurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a)-c), în următoarele situații:

a) la solicitarea scrisă a vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, coordonator al activității de executare silită cazuri speciale;

b) în cazul confiscărilor efectuate în temeiul art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare;

c) în cazul în care la nivelul Direcției executări silite cazuri speciale au fost identificate cazuri de o complexitate deosebită.

Articolul 6

În cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, Serviciul valorificare sentințe penale și Serviciul valorificare bunuri continuă procedurile de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și/sau sumelor de bani confiscate de la persoane fizice, juridice sau de la alte entități în funcție de competență, actele emise anterior rămânând valabile.

Articolul 7

Agenția Națională de Administrare Fiscală și structurile subordonate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 8

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Daniel Diaconescu, vicepreședinte

București, 23 februarie 2016.

Nr. 828.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.