Articolul 1
Începând cu data de 1 mai 1999 salariul de baza minim brut pe țara se stabilește la 450.000 lei lunar pentru un program complet de lucru de 172 de ore în medie pe luna în anul 1999, reprezentând 2.616,30 lei/ora.
cu privire la stabilirea salariului de baza minim brut pe țara
În temeiul prevederilor art. 5 din Legea salarizarii nr. 14/1991,
Guvernul României hotărăște:
Începând cu data de 1 mai 1999 salariul de baza minim brut pe țara se stabilește la 450.000 lei lunar pentru un program complet de lucru de 172 de ore în medie pe luna în anul 1999, reprezentând 2.616,30 lei/ora.
Pentru personalul din sectorul bugetar și din regiile autonome cu specific deosebit, la care compensația acordată potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 860/1996 și compensația suplimentară acordată potrivit Hotărârii Guvernului nr. 26/1997 nu au fost incluse în salariul de baza, nivelul salariului de baza prevăzut în contractul individual de muncă, la care se adauga aceste compensații, nu poate fi inferior nivelului salariului de baza minim brut pe țara prevăzut la art. 1.
În unitățile în care grilele de salarizare din contractele colective de muncă sunt stabilite în funcție de nivelul salariului de baza minim brut pe țara, nivelul salariului minim stabilit potrivit art. 1 nu modifica nivelul salariilor stabilite pe baza grilelor de salarizare.
(1) Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de baza sub nivelul celui prevăzut la art. 1 constituie contravenție, dacă fapta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, sa constituie infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei.
(2) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (1) se fac de către personalul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al direcțiilor generale de muncă și protecție socială județene și a municipiului București, împuternicit prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale.
(3) Prevederile prezentului articol se completează cu dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
-----------------
p. Ministrul muncii și
protecției sociale,
Norica Nicolai,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Decebal Traian Remes
-------------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.