Obiectul de activitate al institutului cuprinde:
A. Activități de cercetare-dezvoltare
a) În cadrul Planului național de cercetare-dezvoltare și inovare și în cadrul Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică "ORIZONT 2000" institutul efectuează cercetări fundamentale și aplicative de interes public și de interes național, care privesc asigurarea cerințelor fundamentale impuse de exploatarea resurselor naturale, în special de extractia hidrocarburilor, și anume:
- rezistenta și stabilitatea structurilor metalice la condiții de mediu;
- siguranța și fiabilitatea în exploatare;
- prevenirea eruptiilor necontrolate;
- protecția mediului contra agenților poluanti rezultați din activitatea de foraj-extracție;
- creșterea factorului de recuperare a hidrocarburilor din zacamant;
- protecția antiexploziva la gura sondei;
- protecția vieții împotriva emanatiilor posibile de gaze toxice din sonde.
În acest scop institutul efectuează:
- cercetări fundamentale de baza și orientate pentru dezvoltarea mecanicii construcțiilor de mașini și ingineriei instalațiilor și echipamentelor de foraj-extracție;
- cercetări aplicative pentru crearea de produse capabile sa promoveze noile tehnici și tehnologii în domeniul activității de foraj-extracție, precum și dezvoltarea și perfecționarea tehnicilor și echipamentelor specifice utilajului petrolier, incluzând și realizarea de modele experimentale, standuri, prototipuri, încercări în situ, care se referă la:
* creșterea adancimii de foraj pentru descoperirea de noi zăcăminte de hidrocarburi;
* aplicarea noilor tehnologii de foraj dirijat și/sau orizontal;
* asimilarea de sisteme și echipamente de ecologizare a instalațiilor de foraj;
* mecanizarea și/sau automatizarea operațiunilor de manevrat material tubular;
* alinierea echipamentelor de foraj-extracție la standardele internaționale API, ISO și CEN;
* susținerea activității de prospecțiuni geologice a zăcămintelor de minerale utile;
* dezvoltarea activității de exploatare a platformei continentale a Marii Negre;
* exploatarea zăcămintelor de țiței și gaze aflate sub obstacole naturale;
* reducerea timpului de transport și montaj al instalațiilor de foraj;
* aplicarea de noi metode de extracție a țițeiului;
* creșterea factorului de siguranță la sondele în foraj/extracție;
* reducerea consumului energetic la extractia țițeiului;
* creșterea factorului de recuperare a țițeiului din zăcăminte;
* asigurarea nevoilor de alimentare cu apa potabilă;
* prevenirea și combaterea accidentelor tehnice în procesul de foraj;
* modernizarea proceselor tehnologice în domeniul minier, folosind experienta din forajul sondelor de petrol;
* retehnologizarea instalațiilor petrochimice, energetice, navale și nucleare cu armături și supape de siguranță autohtone;
* îmbunătățirea fiabilitatii utilajelor, instalațiilor și echipamentelor pentru forajul și exploatarea sondelor;
- studii și cercetări privind:
* strategii ale sectorului construcției de utilaj petrolier și armături;
* diagnoze și prognoze privind dezvoltarea domeniului sau de activitate;
* sinteze tehnico-științifice comparate;
- elaborari de standarde privind conceptia, calculul, execuția și exploatarea utilajului petrolier și a armaturilor specifice.
b) În afară Planului național de cercetare-dezvoltare și inovare și a Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică "ORIZONT 2000" institutul efectuează cercetări aplicative pentru soluționarea problemelor din domeniul sau de activitate, și anume:
- activități de cercetare-dezvoltare în cadrul contractelor directe cu agenți economici, pentru asimilarea de produse noi sau modernizate, specifice cerințelor utilizatorilor;
- dezvoltarea tehnicilor experimentale și a măsurătorilor în laborator și în situ;
- elaborarea reglementărilor tehnice care stau la baza activității de proiectare, execuție, exploatare și întreținere.
B. Activități conexe activității de cercetare-dezvoltare:
- asistența tehnica pentru proiectarea și execuția de instalații și echipamente, precum și consultanța de specialitate;
- expertize privind starea și situația instalațiilor și a echipamentelor aferente;
- expertize de specialitate în domeniul proiectării și execuției vaselor sub presiune;
- soluții tehnice și programe de calcul, metodologii de experimentare, proiectare și execuție de aparatura specială, scule și dispozitive de foraj-extracție și armături industriale;
- studii de fezabilitate, oferte, documentații în vederea participării la licitații pentru proiectare, execuție și expertizare în domeniu.
Institutul, ca membru permanent la ISO - TC 67 pentru utilaj petrolier și în calitate de institut național de cercetare-dezvoltare, elaborează:
- reglementări tehnice pentru materiale, produse, echipamente și procedee în construcția utilajului petrolier;
- avize ISCIR pentru recipiente sub presiune și pentru supape de siguranță;
- certificate și rapoarte de calitate în urma testelor efectuate;
- expertize tehnice de evaluare a ofertelor pentru activități de import în domeniul sau de activitate.
C. Activități de formare și specializare profesională în domeniul propriu de activitate:
- pregătire profesională și specializare de nivel mediu;
- pregătire profesională de nivel universitar, postuniversitar și doctorantura, potrivit legii.
D. Activități de editare și tipărire a publicațiilor de specialitate:
- buletin informativ de utilaj petrolier;
- studii, rapoarte, sinteze și alte publicații în domeniul propriu de activitate;
- cataloage de produse în domeniu.
E. Activitate de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării din domeniul utilajului petrolier
F. Valorificarea rezultatelor cercetărilor din domeniul utilajului petrolier
G. Activitate de execuție de unicate și serii mici de produse în domeniul microproductiei (inclusiv pentru valorificarea cercetărilor experimentale elaborate), precum și expoziții de profil
Activitățile menționate la lit. A-G pot fi efectuate și în cadrul unor contracte externe.
Institutul poate efectua activități de comerț interior și activități de import-export, cooperare economică și științifică internationala și alte acte de comerț, potrivit legii, exclusiv pentru realizarea obiectului sau de activitate.