Articolul 1
Definirea unor expresii:
1. evaluatorul de servicii de sănătate, denumit în continuare evaluator - persoană definită la art. 2 lit. l) din Legea nr. 185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate;
(la 21-03-2018, Punctul 1. din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 47 din 6 martie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 248 din 21 martie 2018 )
2. Programul de formare și perfecționare pentru evaluatori de servicii de sănătate sau evaluatori de spitale - programul prevăzut la art. 2 lit. l) din Legea nr. 185/2017, constă în:
(la 21-03-2018, Partea introductivă a punctului 2. din Articolul 1 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 47 din 6 martie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 248 din 21 martie 2018 )
a) cursuri de formare organizate pe categorii de activități, în urma cărora absolvenții dobândesc calitatea de evaluator specializat în evaluarea serviciilor de sănătate spitalicești sau de evaluator specializat în evaluarea serviciilor de sănătate din ambulatoriu;
b) cursuri de perfecționare organizate pentru fiecare categorie de evaluatori în parte, a căror absolvire constituie condiție de păstrare a calității de evaluator activ, conform prezentului ordin;
3. Registrul A.N.M.C.S. al evaluatorilor de servicii de sănătate, denumit în continuare Registrul evaluatorilor - document cumulativ constituit din registrele evaluatorilor A.N.M.C.S. prevăzute la art. 2 lit. m) din Legea nr. 185/2017, care conține în format letric și electronic, pe categorii de activități, totalitatea informațiilor prin care se ține evidența evaluatorilor atestați, a celor suspendați și a celor inactivi, a activității acestora, precum și evidența evaluatorilor excluși;
(la 21-03-2018, Punctul 3. din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 47 din 6 martie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 248 din 21 martie 2018 )
4. atestatul de evaluator de servicii de sănătate al A.N.M.C.S., denumit și atestat - document emis de către A.N.M.C.S., valabil de regulă 3 ani de la momentul emiterii, vizat anual, care confirmă recunoașterea de către instituție a persoanelor care au obținut, în condițiile legii, certificatul de absolvire a cursului de formare și, după caz, a Programului de perfecționare pentru evaluatorii de servicii de sănătate și care conferă posesorilor dreptul de a face parte din comisiile de evaluare a unităților sanitare;
5. viza anuală a atestatului - confirmare periodică a îndeplinirii condițiilor de valabilitate a atestatului, conform prezentului ordin;
6. evaluatorul atestat - evaluator de servicii de sănătate posesor al unui atestat valabil, eliberat de către A.N.M.C.S. în condițiile prezentului ordin;
7. evaluatorul activ - evaluator de servicii de sănătate atestat, înscris în Registrul evaluatorilor, care poate face parte din comisiile de evaluare;
8. evaluator inactiv - evaluator înscris în Registrul evaluatorilor, care se găsește în oricare dintre următoarele situații și nu poate face parte din comisiile de evaluare a unităților sanitare în vederea acreditării:
a) incompatibilitate față de desfășurarea activităților de evaluare a unităților sanitare, prevăzute de lege sau în codul de conduită a evaluatorului;
b) este suspendat din activitatea de evaluare pentru o perioadă mai mare de 6 luni;
c) Abrogată.
(la 21-03-2018, Litera c) din Punctul 8. , Articolul 1 a fost abrogată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 47 din 6 martie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 248 din 21 martie 2018 )
9. evaluator suspendat - evaluator atestat care se află în oricare dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (2) și care, pe perioada suspendării, nu poate face parte din comisiile de evaluare a unităților sanitare în vederea acreditării;
10. evaluator exclus - evaluator care este eliminat din secțiunile „Evaluatori activi“ și „Evaluatori inactivi“, în condițiile prezentului ordin;
11. dosarul evaluatorului atestat - set de documente, depuse la înscrierea în Registrul evaluatorilor și actualizate ori de câte ori apar modificări;
12. Programul de perfecționare pentru evaluatorii de servicii de sănătate, denumit în continuare P.Ev. - reprezintă parcurgerea de către evaluatori a etapelor de instruire teoretică și practică și de examinare, în vederea menținerii în Registrul evaluatorilor. P.Ev. constă în monitorizarea anuală, în baza căreia se obțin vizele anuale ale atestatului și în absolvirea cursurilor de perfecționare, organizate după cum urmează:
a) monitorizarea evaluatorilor - supravegherea continuă a menținerii de către evaluatori a nivelului minim de cunoștințe teoretice și abilități practice necesare pentru activitatea de evaluare;
b) curs de perfecționare - curs organizat în colaborare cu S.N.S.P.M.P.D.S.B., cu scopul actualizării cunoștințelor evaluatorilor;
(la 21-03-2018, Punctul 12. din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 47 din 6 martie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 248 din 21 martie 2018 )
13. nedemnitatea evaluatorului - este nedemnă pentru desfășurarea activității de evaluare a unităților sanitare persoana care se află în oricare dintre următoarele situații:
a) i-a fost retrasă/anulată oricare dintre diplomele sau calificările în baza cărora a fost admisă pentru urmarea cursului de formare a evaluatorilor de servicii de sănătate;
b) a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni contra umanității, vieții, integrității corporale, sănătății sau libertății persoanei sau pentru infracțiuni de corupție sau de fals ori de mărturie mincinoasă;
c) orice alte situații prevăzute de lege.
14. revistă cotata ISI - revistă pentru care Thomson Reuters calculează și publică factorul de impact în Journal Citation Reports.
(la 21-03-2018, Articolul 1 a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 47 din 6 martie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 248 din 21 martie 2018 )