Articolul 1
Se aprobă Normele privind înregistrarea, centralizarea și raportarea informațiilor privind expunerea medicală a populației la radiații ionizante, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
pentru aprobarea Normelor privind înregistrarea, centralizarea și raportarea informațiilor privind expunerea medicală a populației la radiații ionizante
Văzând Referatul de aprobare nr. V.V.V. 5.729 din 4 noiembrie 2016, întocmit de Direcția generală de asistență medicală și sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății,
având în vedere:
- art. 10 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică, cu completările ulterioare;
- Ordinul ministrului sănătății și familiei și al președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 285/79/2002 pentru aprobarea Normelor privind radioprotecția persoanelor în cazul expunerilor medicale la radiații ionizante, cu completările ulterioare;
- Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 173/2003 pentru aprobarea Normelor de securitate radiologică în practicile de radiologie de diagnostic și radiologie intervențională, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:
Se aprobă Normele privind înregistrarea, centralizarea și raportarea informațiilor privind expunerea medicală a populației la radiații ionizante, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Baza de date privind expunerea medicală a populației la radiații ionizante se organizează, funcționează și este administrată de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin Laboratorul de Igiena Radiațiilor din cadrul Centrului Regional de Sănătate Publică București.
Transmiterea informațiilor se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, cu modificările și completările ulterioare.
În toate unitățile autorizate de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, denumită în continuare CNCAN, care furnizează servicii medicale de radiologie de diagnostic, radiologie intervențională, medicină nucleară și radioterapie, din sistemul public și privat, indiferent de forma de organizare, denumite în continuare unități, activitatea de înregistrare, centralizare și raportare a informațiilor privind expunerea medicală a populației la radiații ionizante face parte din obligațiile profesionale ale personalului și va fi înscrisă în fișa postului fiecărui salariat, conform atribuțiilor specifice.
Unitatea, așa cum este denumită la art. 4, prin managerul unității, răspunde de organizarea activității de înregistrare, centralizare și raportare a datelor privind expunerea medicală a populației la radiații ionizante și de asigurarea resurselor umane și financiare necesare derulării activității și controlează respectarea aplicării prezentelor norme la nivelul unității.
Direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, prin laboratoarele de igiena radiațiilor, denumite în continuare LIR, verifică respectarea prevederilor prezentului ordin, conform dispozițiilor din Normele privind radioprotecția persoanelor în cazul expunerilor medicale la radiații ionizante, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și familiei și al președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 285/79/2002, cu completările ulterioare.
LIR din cadrul direcțiilor de sănătate publică trimit semestrial un raport către serviciile de control în sănătate publică ale direcțiilor de sănătate publică din teritoriul arondat pe care le deservesc cu privire la nerespectarea prevederilor prezentului ordin privind înregistrarea, centralizarea și raportarea dozelor de radiații primite de pacienți.
Nerespectarea prevederilor prezentului ordin privind înregistrarea, centralizarea și raportarea dozelor de radiații primite de pacienți se sancționează de inspectorii sanitari ai direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, conform dispozițiilor din Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, cu completările ulterioare.
Furnizorii de servicii medicale de radiologie de diagnostic, radiologie intervențională, medicină nucleară și radioterapie, din sistemul public și privat, indiferent de forma de organizare, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București și Institutul Național de Sănătate Publică duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.542/2006 privind înregistrarea și raportarea dozei pacienților, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006, și Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.003/2008 pentru aprobarea utilizării formularelor de înregistrare și raportare a datelor privind expunerile medicale la radiații ionizante, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 26 mai 2008.
Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la 1 ianuarie 2017.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătății, Vlad Vasile Voiculescu
București, 7 noiembrie 2016.
Nr. 1.255.
NORMA 07/11/2016
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.