ORDIN nr. 4.181 din 18 octombrie 2016 (*actualizat*)

ORDIN Ministerul Justi?iei
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Intrat în vigoare
06.12.2016
Forma consolidată din
26.12.2016

pentru modificarea și completarea unor ordine ale ministrului justiției în scopul corelării cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative

(actualizat până la data de 26 decembrie 2016*)

----------

Având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 30 iunie 2016,

în temeiul art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul justiției emite următorul ordin:

Articolul I

La articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.333/C/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 1 august 2013, cu modificările ulterioare, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

"a) dovada îndeplinirii condiției privind vechimea de cel puțin 6 ani într-o funcție de specialitate juridică, ce se face, în condițiile legii, cu copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe carnetul de muncă, adeverință eliberată de către angajator și, după caz, de inspectoratul teritorial de muncă sau de organizația profesională din care face parte ori a făcut parte candidatul, precum și cu orice alte documente prevăzute de legislația în vigoare;".

Articolul II

Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de definitivat și a concursului de admitere în funcția de notar public, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1.494/C/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 aprilie 2014, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), literele d), j) și l) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"d) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe diploma de licență în drept obținută în România, însoțită de foaia matricolă, respectiv suplimentul la diplomă, sau, în cazul obținerii în altă țară, copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe actul de studii echivalat sau recunoscut de autoritățile române;

.....................................................................

j) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe certificatul de naștere și, dacă este cazul, de pe certificatul de căsătorie;

.....................................................................

l) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe atestatul de cunoaștere a limbii române, eliberat de catedrele de specialitate ale instituțiilor de învățământ superior de specialitate, pentru examenul sau concursul de dobândire a calității de notar stagiar. Cunoașterea limbii române se prezumă la persoanele cu cetățenie română;".

2. După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu următorul cuprins:

"Art. 5^1. - (1) Copiile de pe documentele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d), j) și l) se realizează de Camera notarilor publici, se certifică pentru conformitate cu originalul și se semnează de persoana desemnată. Originalul documentelor prezentate se restituie după realizarea copiilor.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare pentru conformitate cu originalul și de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează."

3. La articolul 26, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 26. - (1) Prevederile prezentului titlu sunt aplicabile candidaților care au exercitat cel puțin 6 ani funcții de specialitate juridică."

4. La articolul 27 alineatul (3), litera j) se modifică și va avea următorul cuprins:

"j) are cel puțin 6 ani vechime într-o funcție de specialitate juridică;".

5. La articolul 27 alineatul (4), literele c), f), j) și k) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"c) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe diploma de licență în drept obținută în România, însoțită de foaia matricolă, respectiv suplimentul la diplomă, sau, în cazul obținerii în altă țară, copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe actul de studii echivalat sau recunoscut de autoritățile române;

...............................................................

f) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe contractul de muncă sau, după caz, de pe carnetul de muncă, adeverință eliberată de angajator și, după caz, de inspectoratul teritorial de muncă sau de organizația profesională din care face parte ori a făcut parte candidatul ori de pe alte documente oficiale prevăzute de legislația în vigoare, din care să rezulte că a exercitat timp de 6 ani funcții de specialitate juridică, eliberate de instituții publice sau private din țară sau străinătate. Documentele care atestă vechimea în specialitate juridică eliberate în străinătate trebuie recunoscute de autoritățile române, caz în care se atașează o copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe documentul de recunoaștere;

...............................................................

j) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe atestatul de cunoaștere a limbii române, eliberat de catedrele de specialitate ale instituțiilor de învățământ superior de specialitate. Cunoașterea limbii române se prezumă la persoanele cu cetățenie română;

k) copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe actele de identitate eliberate de autoritățile române competente, din care să rezulte domiciliul și cetățenia, precum și copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe certificatul de naștere și, dacă este cazul, de pe certificatul de căsătorie."

6. După articolul 27 se introduce un nou articol, articolul 27^1, cu următorul cuprins:

"Art. 27^1. - (1) Copiile de pe documentele prevăzute la art. 27 alin. (4) lit. c), f), j) și k) se realizează de Camera notarilor publici, se certifică pentru conformitate cu originalul și se semnează de persoana desemnată. Originalul documentelor prezentate se restituie după realizarea copiilor.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare pentru conformitate cu originalul și de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează."

7. La articolul 35 alineatul (1), literele c), k) și m) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"c) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe diploma de licență în drept obținută în România, însoțită de foaia matricolă, respectiv suplimentul la diplomă, sau, în cazul obținerii în altă țară, copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe actul de studii echivalat sau recunoscut de autoritățile române;

...................................................................

k) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe certificatul de naștere și, dacă este cazul, de pe certificatul de căsătorie;

...................................................................

m) copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe actele de identitate eliberate de autoritățile române competente, din care să rezulte și cetățenia candidatului."

8. După articolul 35 se introduce un nou articol, articolul 35^1, cu următorul cuprins:

"Art. 35^1. - (1) Copiile de pe documentele prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. c), k) și m) se realizează de Camera notarilor publici, se certifică pentru conformitate cu originalul și se semnează de persoana desemnată. Originalul documentelor prezentate se restituie după realizarea copiilor.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare pentru conformitate cu originalul și de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează."

Articolul III

Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 6 februarie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 46^1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Cererea, în care se poate exprima o opțiune principală și mai multe opțiuni secundare pentru un post vacant, se depune la Camera executorilor judecătorești în a cărei circumscripție se află localitatea în care domiciliază candidatul, însoțită de următoarele documente:

a) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe diploma de licență în studii juridice;

b) copia actului de identitate;

c) declarație pe propria răspundere că are capacitate deplină de exercițiu;

d) cazierul judiciar;

e) recomandare de la ultimul loc de muncă;

f) adeverință medicală din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției de executor judecătoresc;

g) dovada că nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 ani anteriori anului depunerii cererii de numire în funcția de executor judecătoresc și nici în anul respectiv; dacă nu mai este în funcție, dovada că nu și-a încetat activitatea din motive imputabile;

h) dovada că a absolvit cursuri de specializare, acolo unde este cazul;

i) dovada că a desfășurat o perioadă de cel puțin 5 ani funcția de judecător, procuror sau avocat și că a promovat examenul de definitivat în această profesie."

2. După articolul 46^3 se introduce un nou articol, articolul 46^4, cu următorul cuprins:

"Art. 46^4. - (1) Copia de pe diploma de licență în studii juridice prevăzută la art. 46^1 alin. (2) lit. a) se realizează de Camera executorilor judecătorești, se certifică pentru conformitate cu originalul și se semnează de persoana desemnată. Originalul documentului prezentat se restituie după realizarea copiei.

(2) Documentul prevăzute la alin. (1) poate fi depus și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare pentru conformitate cu originalul și de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează."

----------

Pct. 2 al art. III a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 4.181/C din 18 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.057 din 26 decembrie 2016.

Articolul IV

Regulamentul privind atestarea titlului oficial de calificare în profesia de consilier juridic, obținut în România, și a experienței în profesie dobândite în România de către cetățenii români sau cetățenii unui alt stat membru al Uniunii Europene ori aparținând Spațiului Economic European, în vederea admiterii și practicării acesteia în celelalte state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 606/C/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 3 martie 2010, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"b) copia legalizată sau certificată pentru conformitate cu originalul de pe diploma de licență în domeniul drept, eliberată de o instituție de învățământ superior acreditată în România;

c) copia legalizată sau certificată pentru conformitate cu originalul de pe cartea de muncă sau de pe adeverința eliberată de angajator, conform anexei nr. 1, din care să rezulte că solicitantul a exercitat profesia de consilier juridic pe teritoriul României. Responsabilitatea pentru autenticitatea și legalitatea datelor înscrise în copia cărții de muncă sau în adeverință aparține angajatorului."

2. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:

"Art. 2^1. - (1) Copia de pe documentele prevăzute la art. 2 lit. b) și c) se realizează de către persoana desemnată din cadrul Ministerului Justiției, se certifică pentru conformitate cu originalul și se semnează de persoana desemnată. Originalul documentului prezentat se restituie solicitantului după realizarea copiei.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare pentru conformitate cu originalul și de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează."

Articolul V

Regulamentul privind recunoașterea calificării profesionale de consilier juridic a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, în vederea admiterii și practicării acesteia în România, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1.813/C/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 7 iulie 2008, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 7 alineatul (1), punctele 4, 6 și 7 se modifică și vor avea următorul cuprins:

"4. copia legalizată sau certificată pentru conformitate cu originalul de pe documentele eliberate de autoritățile competente din statul al cărui cetățean este solicitantul, prin care face dovada că nu se află în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de lege, și traducerea legalizată a acestor documente;

..................................................................

6. copia legalizată sau certificată pentru conformitate cu originalul de pe documentul organismului profesional sau al autorității publice din statul al cărui cetățean este solicitantul, din care să rezulte că solicitantul are calificarea de consilier juridic în statul membru de origine sau de proveniență, și traducerea legalizată a acestuia;

7. copia legalizată sau certificată pentru conformitate cu originalul de pe diploma emisă de o universitate, prin care se certifică încheierea de către titular a unui ciclu de studii superioare de drept cu durata minimă de 3 ani, însoțită de dovada recunoașterii acesteia în condițiile legii, precum și traducerea legalizată a acesteia;".

2. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 7^1, cu următorul cuprins:

"Art. 7^1. - (1) Copia de pe documentele prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 4, 6 și 7 se realizează de către persoana desemnată din cadrul Ministerului Justiției, se certifică pentru conformitate cu originalul și se semnează de persoana desemnată. Originalul documentului prezentat se restituie solicitantului după realizarea copiei.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare pentru conformitate cu originalul și de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează."

Articolul VI

Regulamentul privind atribuirea calității de expert tehnic judiciar și de specialist, aprobat prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiției, nr. 1.322/C/2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 1 septembrie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3 alineatul (1), literele c) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"c) copia legalizată sau certificată pentru conformitate cu originalul de pe atestatul de cunoaștere a limbii române de către cetățeanul statului membru UE sau SEE, altul decât România. Dacă documentul este emis în altă limbă decât cea română, se va depune și traducerea în limba română, legalizată, a documentului respectiv;

.......................................................................

e) copia legalizată sau certificată pentru conformitate cu originalul de pe diploma de absolvire a instituției de învățământ superior. Dacă diploma a fost obținută într-un stat membru al UE ori aparținând SEE, altul decât România, se va depune și dovada recunoașterii diplomei potrivit Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 3 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare. Dacă documentul este emis în altă limbă decât cea română, se va depune și traducerea în limba română, legalizată, a documentului respectiv;".

2. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu următorul cuprins:

"Art. 3^1. - (1) Copia de pe documentele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) și e) se realizează de către persoana desemnată din cadrul Ministerului Justiției, se certifică pentru conformitate cu originalul și se semnează de persoana desemnată. Originalul documentului prezentat se restituie solicitantului după realizarea copiei.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare pentru conformitate cu originalul și de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează."

3. La articolul 9^1 alineatul (2), literele b), d) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"b) copia legalizată sau certificată pentru conformitate cu originalul de pe documentul cu care se face dovada îndeplinirii condiției prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c), după caz. Dacă documentul este emis în altă limbă decât cea română, se va depune și traducerea în limba română, legalizată, a documentului respectiv;

..................................................................

d) copia legalizată sau certificată pentru conformitate cu originalul de pe atestatul de cunoaștere a limbii române de către cetățeanul statului membru UE sau SEE, altul decât România. Dacă documentul este emis în altă limbă decât cea română, se va depune și traducerea în limba română, legalizată, a documentului respectiv;

..................................................................

f) copia legalizată sau certificată pentru conformitate cu originalul de pe diploma de absolvire a instituției de învățământ superior. Dacă diploma a fost obținută într-un stat membru al UE ori aparținând SEE, altul decât România, se va depune și dovada recunoașterii diplomei potrivit Legii nr. 200/2004, cu modificările și completările ulterioare. Dacă documentul este emis în altă limbă decât cea română, se va depune și traducerea în limba română, legalizată, a documentului respectiv;".

4. După articolul 9^3 se introduce un nou articol, articolul 9^4, cu următorul cuprins:

"Art. 9^4. - (1) Copia de pe documentele prevăzute la art. 9^1 alin. (2) lit. b), d) și f) se realizează de către persoana desemnată din cadrul Ministerului Justiției, se certifică pentru conformitate cu originalul și se semnează de persoana desemnată. Originalul documentului prezentat se restituie solicitantului după realizarea copiei.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare pentru conformitate cu originalul și de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează."

5. La articolul 10^1 alineatul (3), literele b) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"b) copia legalizată sau certificată pentru conformitate cu originalul de pe documentul care atestă dobândirea calității de expert tehnic judiciar în statul de origine;

...................................................................

e) copia legalizată sau certificată pentru conformitate cu originalul de pe atestatul de cunoaștere a limbii române de către cetățeanul statului membru UE sau SEE, altul decât România. Dacă documentul este emis în altă limbă decât cea română, se va depune și traducerea în limba română, legalizată, a documentului respectiv;".

6. La articolul 10^2 alineatul (2), literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"b) copia legalizată sau certificată pentru conformitate cu originalul de pe atestatul de cunoaștere a limbii române de către cetățeanul statului membru UE sau SEE, altul decât România. Dacă documentul este emis în altă limbă decât cea română, se va depune și traducerea în limba română, legalizată, a documentului respectiv;

c) copia legalizată sau certificată pentru conformitate cu originalul de pe documentul care atestă dobândirea calității de expert tehnic judiciar în statul de origine;".

7. După articolul 10^2 se introduc două noi articole, articolele 10^3 și 10^4, cu următorul cuprins:

"Art. 10^3. - (1) Copia de pe documentele prevăzute la art. 10^1 alin. (3) lit. b) și e) se realizează de către persoana desemnată din cadrul Ministerului Justiției, se certifică pentru conformitate cu originalul și se semnează de persoana desemnată. Originalul documentului prezentat se restituie solicitantului după realizarea copiei.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare pentru conformitate cu originalul și de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează.

Art. 10^4. - (1) Copia de pe documentele prevăzute la art. 10^2 alin. (2) lit. b) și c) se realizează de către persoana desemnată din cadrul Ministerului Justiției, se certifică pentru conformitate cu originalul și se semnează de persoana desemnată. Originalul documentului prezentat se restituie solicitantului după realizarea copiei.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare pentru conformitate cu originalul și de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează."

Articolul VII

Regulamentul privind atribuirea calității de expert criminalist autorizat, aprobat prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiției, nr. 2.985/C/2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 6 decembrie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, literele c), d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"c) copia certificată pentru conformitate cu originalul de către funcționarul competent sau legalizată a atestatului de cunoaștere a limbii române de către cetățeanul statului membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori al Confederației Elvețiene. Dacă documentul este emis în altă limbă decât limba română, se va depune și traducerea în limba română, legalizată, a documentului respectiv;

d) copia certificată pentru conformitate cu originalul de către funcționarul competent sau legalizată a diplomei de absolvire a instituției de învățământ superior. Dacă diploma a fost obținută într-un stat membru al Uniunii Europene ori aparținând Spațiului Economic European sau în Confederația Elvețiană, se va depune și dovada recunoașterii diplomei potrivit Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare. Dacă documentul este emis în altă limbă decât limba română, se va depune și traducerea în limba română, legalizată, a documentului respectiv;

e) copia certificată pentru conformitate cu originalul de către funcționarul competent sau legalizată, prin care se face dovada, conform legislației țării emitente, că îndeplinește condiția privind desfășurarea activității de cel puțin 4 ani sau a efectuării studiilor de specialitate, dovedite cu diplomă, altele decât cele menționate la lit. d), în domeniul genului de expertiză criminalistică pentru care candidează. Dacă documentul este emis în altă limbă decât limba română, se va depune și traducerea în limba română, legalizată, a documentului respectiv. În ceea ce privește recunoașterea diplomei, se aplică prevederile Legii nr. 200/2004, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile lit. d) aplicându-se în mod corespunzător;".

2. La articolul 11^1 alineatul (3), literele b) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"b) copia certificată pentru conformitate cu originalul de către funcționarul competent sau legalizată care atestă dobândirea calității de expert criminalist în statul de origine;

...................................................................

e) copia certificată pentru conformitate cu originalul de către funcționarul competent sau legalizată a atestatului de cunoaștere a limbii române de către cetățeanul statului membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori al Confederației Elvețiene. Dacă documentul este emis în altă limbă decât limba română, se va depune și traducerea în limba română, legalizată, a documentului respectiv;".

3. La articolul 11^2 alineatul (2), literele b), c), e), f) și g) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"b) copia certificată pentru conformitate cu originalul de către funcționarul competent sau legalizată a atestatului de cunoaștere a limbii române de către cetățeanul statului membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori al Confederației Elvețiene. Dacă documentul este emis în altă limbă decât limba română, se va depune și traducerea în limba română, legalizată, a documentului respectiv;

c) copia certificată pentru conformitate cu originalul de către funcționarul competent sau legalizată a documentului care atestă dobândirea calității de expert criminalist în statul de origine;

.....................................................................

e) copia certificată pentru conformitate cu originalul de către funcționarul competent sau legalizată a documentului prin care se atestă că solicitantul este legal stabilit într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori în Confederația Elvețiană în scopul desfășurării de astfel de activități. Dacă documentul este emis în altă limbă decât limba română, se va depune și traducerea în limba română, legalizată, a documentului respectiv;

f) copia certificată pentru conformitate cu originalul de către funcționarul competent sau legalizată a documentului prin care se atestă că solicitantului nu îi este interzis să practice profesia, chiar și cu caracter temporar, la momentul eliberării atestatului. Dacă documentul este emis în altă limbă decât limba română, se va depune și traducerea în limba română, legalizată, a documentului respectiv;

g) copia certificată pentru conformitate cu originalul de către funcționarul competent sau legalizată a documentului cu care se face dovada că a desfășurat o activitate specifică profesiei de expert criminalist timp de cel puțin 2 ani în decursul ultimilor 10 ani, pentru cazul în care profesia nu este reglementată în statul în care este stabilit. Dacă documentul este emis în altă limbă decât limba română, se va depune și traducerea în limba română, legalizată, a documentului respectiv."

4. După articolul 11^2 se introduce un nou articol, articolul 11^3, cu următorul cuprins:

"Art. 11^3. - Copiile de pe documentele prevăzute la art. 3 lit. c), d) și e), art. 11^1 alin. (3) lit. b) și e), precum și la art. 11^2 alin. (2) lit. b), c), e), f) și g) se realizează și se certifică pentru conformitate cu originalul de către persoana desemnată din cadrul Ministerului Justiției. După certificarea copiei, originalul documentului prezentat se restituie solicitantului."

Articolul VIII

Direcția resurse umane și Serviciul profesii juridice conexe din Ministerul Justiției, precum și Uniunea Națională a Notarilor Publici vor duce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.

Articolul IX

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul justiției, Gabriela Scutea, secretar de stat

București, 18 noiembrie 2016.

Nr. 4.181/C.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.