HOTĂRÂRE nr. 177 din 30 martie 2017

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2017
Intrat în vigoare
05.04.2017
Forma consolidată din
05.04.2017

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române“, aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2017 pentru Administrația Națională „Apele Române“, instituție publică finanțată din venituri proprii, aflată în coordonarea Ministerului Apelor și Pădurilor, prevăzut în anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Lunar, Administrația Națională „Apele Române“ va întocmi execuția bugetului de venituri și cheltuieli aferentă lunii precedente, pe care o va depune la Ministerul Apelor și Pădurilor până la data de 10 a lunii curente, urmând ca Ministerul Apelor și Pădurilor să o transmită până la data de 15 a lunii curente Ministerului Finanțelor Publice.

PRIM-MINISTRU SORIN MIHAI GRINDEANU Contrasemnează: Ministrul apelor și pădurilor, Adriana Petcu Ministrul muncii și justiției sociale, Lia-Olguța Vasilescu Ministrul finanțelor publice, Viorel Ștefan

București, 30 martie 2017.

Nr. 177.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.