Articolul 8
(1) Planificarea și organizarea activităților și programelor educative, de asistență psihologică și asistență socială se referă la următoarele cerințe:
a) desfășurarea activității fiecărui serviciu sau birou pe baza Planului anual de management al serviciului sau biroului;
(la 18-12-2023, Litera a), Alineatul (1), Articolul 8, Capitolul VI a fost modificată de Punctul 14., Articolul I din DECIZIA nr. 670 din 4 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1143 din 18 decembrie 2023 )
b) planificarea demersurilor desfășurate de către personalul de reintegrare socială, în orarul individual, respectiv în orarul centralizator al activităților și programelor educative, de asistență psihologică și asistență socială;
c) repartizarea echitabilă a sarcinilor de serviciu în cadrul aceleiași categorii profesionale, întocmirea fișelor posturilor și a obiectivelor individuale;
d) organizarea, în fiecare centru, a unui punct documentar care să cuprindă lucrări de specialitate și legislative, precum și a unui fond documentar cuprinzând documente rezultate în cadrul activităților de reintegrare socială;
e) organizarea periodică a unei întâlniri de lucru la care să participe membrii serviciului sau biroului educație, respectiv membrii serviciului sau biroului asistență psihosocială.
(2) Indicatorul de performanță pentru realizarea cerinței prevăzute la alin. (1) lit. a) este reprezentat de existența Planului anual de management al sectorului reintegrare socială, a Planului anual de management al serviciului sau biroului educație, precum și a Planului anual de management al serviciului sau biroului asistență psihosocială și adecvarea acestora la cerințele metodologice și specificul centrului.
(la 18-12-2023, Alineatul (2), Articolul 8, Capitolul VI a fost modificat de Punctul 15., Articolul I din DECIZIA nr. 670 din 4 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1143 din 18 decembrie 2023 )
(la 18-12-2023, sintagma: Indicatorul relevant a fost înlocuită de Punctul 77., Articolul I din DECIZIA nr. 670 din 4 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1143 din 18 decembrie 2023 )
(3) Indicatorii de performanță pentru realizarea cerinței prevăzute la alin. (1) lit. b) sunt:
a) redactarea unui orar lunar, adaptat la resursele umane și spațiile disponibile din centru;
b) existența orarului centralizator al activităților și programelor educative, de asistență psihologică și asistență socială, adaptat la resursele umane și spațiile disponibile;
c) planificarea pentru fiecare specialist a cel puțin 4 ore/zi de demersuri de reintegrare socială desfășurate în mod direct cu persoanele internate.
(la 01-04-2021, Litera c) din Alineatul (3) , Articolul 8 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul 7, Articolul I din DECIZIA nr. 408 din 24 februarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 229 din 08 martie 2021 )
(la 18-12-2023, sintagma: Indicatorii relevanți a fost înlocuită de Punctul 77., Articolul I din DECIZIA nr. 670 din 4 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1143 din 18 decembrie 2023 )
(4) Indicatorii de performanță pentru realizarea cerinței prevăzute la alin. (1) lit. c) sunt:
a) existența fișei postului pentru fiecare membru al personalului de reintegrare socială;
b) existența obiectivelor individuale anuale pentru fiecare membru al personalului de reintegrare socială;
c) numărul de activități desfășurate de către fiecare specialist raportat la obiectivele individuale.
(la 18-12-2023, sintagma: Indicatorii relevanți a fost înlocuită de Punctul 77., Articolul I din DECIZIA nr. 670 din 4 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1143 din 18 decembrie 2023 )
(5) Indicatorii de performanță pentru realizarea cerinței prevăzute la alin. (1) lit. d) sunt:
a) existența punctului documentar;
b) existența unui fond documentar.
(la 18-12-2023, sintagma: Indicatorii relevanți a fost înlocuită de Punctul 77., Articolul I din DECIZIA nr. 670 din 4 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1143 din 18 decembrie 2023 )
(6) Indicatorii de performanță pentru realizarea cerinței prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt:
a) organizarea, lunară, de către directorul adjunct a unei întâlniri de lucru cu personalul din subordine;
b) organizarea, lunară, de către șeful serviciului sau biroului a unei întâlniri de lucru cu personalul din subordine;
(la 18-12-2023, Litera b), Alineatul (6), Articolul 8, Capitolul VI a fost modificată de Punctul 16., Articolul I din DECIZIA nr. 670 din 4 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1143 din 18 decembrie 2023 )
c) numărul de procese-verbale întocmite.
(la 18-12-2023, sintagma: Indicatorii relevanți a fost înlocuită de Punctul 77., Articolul I din DECIZIA nr. 670 din 4 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1143 din 18 decembrie 2023 )