HOTĂRÎREA nr. 776 din 13 noiembrie 1991

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 237 din 25 noiembrie 1991
Intrat în vigoare
15.11.1991
Forma consolidată din
15.11.1991

cu privire la regimul prețurilor și tarifelor, în condițiile unificării cursurilor de schimb ale leului

Guvernul României hotărăște:

Capitolul 1 — Prețurile cu ridicată ↑ Cuprins

Articolul 1

Regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat - integral sau majoritar - stabilesc și adapteaza prețurile cu ridicată și tarifele pentru materiile prime de baza, energie electrica și termica, precum și unii combustibili lichizi, prin negociere cu agenții economici beneficiari, pe proprie răspundere, avîndu-se în vedere influentele care decurg din unificarea cursurilor de schimb ale leului, din alinierea la nivelul rezultat din prețurile de pe piața externa și din indexarea salariilor, potrivit reglementărilor legale.

Prețurile pentru mărfurile din producția interna, din categoria celor de mai sus, negociate potrivit prevederilor alineatului precedent, nu pot fi mai mari decît cele de pe piețele externe, în condiții de livrare și de parametri calitativi comparabili, transformate în lei conform reglementărilor legale.

Articolul 2

Prețurile cu ridicată și tarifele pentru produsele și serviciile din ramurile intermediare și cele finale se stabilesc și se adapteaza de către regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat - integral sau majoritar - pe proprie răspundere, pe baza acțiunii conjugate a cererii și ofertei, prin negociere cu agenții economici beneficiari, indiferent de forma de proprietate a acestora, luindu-se în calcul prețurile și tarifele produselor și serviciilor prevăzute la art. 1 din prezenta hotărîre, indexarea salariilor potrivit reglementărilor legale și cursul de schimb al leului.

Luarea în calcul la dimensionarea prețurilor și tarifelor a altor influente decît cele prevăzute la alineatul precedent se poate face numai pe baza unor reglementări aprobate de Guvern.

Agenții economici prevăzuți la primul alineat vor urmări ca prețurile negociate sa țină seama de prețurile internaționale ale produselor identice sau similare evaluate la cursul de schimb unificat al leului.

Articolul 3

Pentru prevenirea practicării prețurilor de specula sau de monopol, prețurile cu ridicată și tarifele ce se vor negocia potrivit prevederilor art. 1 și 2 la materiile prime, materialele și serviciile care determina, în mod hotărîtor, nivelul general al prețurilor și tarifelor în economie, menționate în anexa nr. 1 la prezenta hotărîre, nu vor depăși pe cele rezultate din aplicarea indicilor prevăzuți în anexa la prețurile și tarifele negociate, cu respectarea prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 464/1991.

Articolul 4

În aplicarea prevederilor art. 48 din Legea nr. 15/1990, prețurile cu ridicată și tarifele la produsele și serviciile prevăzute în anexa nr. 2 se formează și se adapteaza, potrivit prevederilor prezentei hotărîri, de regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat - integral sau majoritar - prin negociere cu agenții economici beneficiari, cu avizul ministerelor de resort, al prefecturilor și Primăriei municipiului București sau al Ministerului Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurentei, după caz.

Capitolul 2 — Prețurile cu amănuntul ↑ Cuprins

Articolul 5

Prețurile cu amănuntul la bunurile de consum din producția interna se formează de către agenții economici, pe baza prețurilor cu ridicată negociate potrivit prevederilor prezentei hotărîri, precum și a adaosului comercial al unităților de desfacere.

Articolul 6

Pentru a limita creșterea nejustificată a prețurilor cu amănuntul, cotele de adaos comercial și cele de comision se determina și se adapteaza de fiecare agent economic - indiferent de forma de proprietate - pe grupe, subgrupe de produse ori pe produse, în funcție de natura acestora, de rețeaua de desfacere - cu ridicată, mic gros, cu amănuntul, consignație, alimentație publică -, de categoria de încadrare a unităților, precum și de îmbunătățirea organizării activității de aprovizionare, desfacere și de evoluția cheltuielilor de desfacere și nu vor putea depăși nivelurile practicate la data prezentei hotărîri.

Pentru a se preveni stabilirea și practicarea prețurilor cu amănuntul de specula, suma adaosurilor comerciale declarate - de la producător sau importator și pînă la negustorul detailist - nu va putea depăși 30% față de prețul cu ridicată al produselor ce se vînd cu amănuntul, indiferent de numărul de verigi prin care circulă mărfurile. În acest scop, în documentele ce se întocmesc la livrarea produselor se vor înscrie prețurile pe care le încasează furnizorul și prețurile cu ridicată ale producătorilor.

În situații de excepție, justificate economic, suma adaosurilor comerciale va putea depăși 30% pe baza avizului Ministerului Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurentei și al Ministerului Comerțului și Turismului.

Adaosurile comerciale și cele de comision practicate vor fi declarate de către agenții economici organelor teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurentei, cu 5 zile înainte de practicare. Aceste adaosuri vor fi afișate pe grupe, subgrupe de mărfuri sau de produse, pentru a fi cunoscute de cumpărător.

Articolul 7

În conformitate cu programul privind protecția socială, pentru produsele și serviciile importante pentru populație din țara sau din import, prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului nr. 464/1991 și în Hotărîrea Guvernului nr. 611/1991, comercializate de regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat - integral sau majoritar -, prețurile cu amănuntul și tarifele în vigoare la 30 iunie 1991 se mențin, în continuare, neschimbate pînă la 30 aprilie 1992.

Creșterea prețurilor cu ridicată și a tarifelor, potrivit prevederilor prezentei hotărîri, la produsele și serviciile prevăzute în alineatul precedent, se subvenționează de la bugetul public național, potrivit normelor metodologice emise în acest scop de Ministerul Economiei și Finanțelor. La data de 1 mai 1992, subvențiile la aceste produse vor fi eliminate în proporție de 25%, cu majorarea corespunzătoare a prețurilor cu amănuntul și a tarifelor. Aceste subvenții vor fi eliminate treptat, pînă la sfîrșitul anului 1993, asigurindu-se concomitent noi măsuri de protecție socială pentru categoriile de populație cu venituri mici.

Articolul 8

Prețurile cu amănuntul ale produselor prevăzute la art. 7 din prezenta hotărîre, realizate de agenții economici din sectorul privat și cooperatist, identice cu cele din sectorul de stat, executate din materii prime și materiale provenite din acest sector, precum și prețurile cu amănuntul ale acestor produse aprovizionate din sectorul de stat, de agenții economici particulari și cooperatisti în vederea revinzarii, nu vor depăși pe cele practicate de unitățile din sectorul de stat.

Capitolul 3 — Declararea și înregistrarea prețurilor și tarifelor ↑ Cuprins

Articolul 9

Agenții economici, persoane juridice, indiferent de forma de proprietate, au obligația ca, pînă la data de 1 martie 1992, sa declare și sa înregistreze la organele teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurentei - prețurile și tarifele pentru mărfurile importante pentru economia naționala și nivelul de trai, negociate, potrivit prevederilor prezentei hotărîri, pînă la 15 februarie 1992 inclusiv.

Articolul 10

În funcție de obiectul de activitate al fiecărui agent economic urmează să fie declarate și înregistrate:

a) prețurile cu ridicată și tarifele pentru produsele și serviciile ce se executa în țara, cu excepția celor prevăzute de art. 3 din Hotărîrea Guvernului nr. 464/1991, negociate în condițiile prevăzute de prezenta hotărîre, de către agenții economici, persoane juridice, cu activitate de producție și prestări de servicii;

b) prețurile cu amănuntul și tarifele pentru produsele și serviciile ce se executa în țara de către agenții economici, persoane juridice, cu activitate comercială cu amănuntul și de prestări către populație, determinate pe baza prețurilor cu ridicată negociate;

c) adaosurile comerciale și cotele de comision;

d) prețurile ce se practica de producătorii agricoli, persoane juridice, pentru valorificarea produselor agricole proprii din producția anului curent către societăți comerciale beneficiare, avîndu-se în vedere și cheltuielile specifice pe sezoane.

Articolul 11

Pentru mărfurile provenite din import se declara și se înregistrează numai comisionul pentru activitatea de import (marja importatorului), precum și cotele de adaos pentru comercializarea acestora cu ridicată (en-gros), prin mic gros, cu amănuntul, în consignație și prin unitățile de alimentație publică.

Articolul 12

În cazurile în care agenții economici aplica niveluri diferențiate de adaos comercial sau de comision față de cele declarate, se înregistrează nivelurile ce au fost luate în calcul la dimensionarea prețurilor cu amănuntul practicate la 15 februarie 1992.

Articolul 13

Agenții economici pot practica prețuri, tarife, adaosuri și cote de comision mai mici decît cele înregistrate potrivit prevederilor prezentei hotărîri.

Articolul 14

Prețurile și tarifele pentru produsele și serviciile noi, negociate după data de 15 februarie 1992, vor fi declarate de către agenții economici la organele menționate la art. 9 din prezenta hotărîre.

Sînt, de asemenea, supuse declarării și înregistrării și prețurile cu ridicată sau cele cu amănuntul, după caz, ale produselor aprovizionate inițial pentru nevoi proprii și care, după data de 15 februarie 1992, sînt valorificate la terți, integral sau parțial, de către agenții economici, persoane juridice, care le dețin.

Articolul 15

În vederea asigurării protecției consumatorilor industriali sau din alte ramuri, pentru ca aceștia să-și poată stabili strategia de aprovizionare tehnico-materială și de producție în funcție de evoluția condițiilor de preț solicitate de furnizor, pentru înlăturarea eventualelor abateri de la lege, care pot avea loc la negocierea prețurilor și tarifelor, îndeosebi în situațiile în care unii agenți economici dețin încă poziții dominante pe piața, precum și pentru a se asigura implicit controlul consumatorilor asupra caracterului obiectiv al intentiei de majorare a prețurilor, prevenindu-se aplicarea unor prețuri de specula, se stabilesc următoarele măsuri:

a) renegocierea prețurilor și tarifelor, precum și modificarea adaosului comercial, a comisionului (marjei) pentru import, precum și a celorlalte cote de comision, în sensul majorării acestora, negociate pînă la 15 februarie 1992 și înregistrate conform art. 9, se poate face numai dacă intenția de modificare este anunțată agenților economici beneficiari și populației cu cel puțin 90 de zile înainte. De asemenea, intenția de majorare va fi anunțată Ministerului Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurentei, în vederea verificării temeiniciei acesteia.

Pentru produsele destinate consumului populației, verificarea se va efectua împreună cu Departamentul reglementării comerțului și turismului - Direcția generală pentru protecția consumatorului din cadrul Ministerului Comerțului și Turismului și organele teritoriale ale acestuia, după caz;

b) agenților economici care nu au declarat și înregistrat prețurile negociate potrivit prevederilor prezentei hotărîri, termenul de 90 de zile se prelungește la 6 luni.

Se exceptează de la prevederile alineatelor precedente mărfurile specificate la art. 3 din Hotărîrea Guvernului nr. 461/1991.

Articolul 16

Ministerul Economiei și Finanțelor va emite norme tehnice cu privire la declararea și înregistrarea prețurilor și tarifelor.

Articolul 17

Declararea și înregistrarea prețurilor cu ridicată și a tarifelor pentru produsele de tehnica militară destinate exclusiv sectorului de apărare, precizate potrivit Hotărîrii Guvernului nr. 826/1990, se face, după caz, la Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Serviciul Roman de Informații sau Ministerul Justiției.

Capitolul 4 — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 18

Stabilirea prețurilor și tarifelor de către agenții economici din sectorul privat și cooperatist, în condițiile art. 16 din Hotărîrea Guvernului nr. 464/1991, se face luindu-se în calcul influentele ce decurg din unificarea cursurilor de schimb ale leului, precum și indexarea salariilor, potrivit reglementărilor în vigoare.

Articolul 19

La dimensionarea prețurilor și tarifelor pentru produsele și serviciile noi, introduse în fabricație sau prestate după data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, agenții economici cu capital de stat - integral sau majoritar - vor trebui să asigure corelatii judicioase între cele negociate și cele ale sortimentelor sau serviciilor existente în grupa respectiva de produse sau prestări și realizarea unei eficiente stimulative la utilizatori.

În același scop, profitul ce se ia în calculul prețurilor și tarifelor pentru produsele și serviciile noi nu va putea depăși inițial procentul ce se realizează la produsele și serviciile înlocuite. În lipsa acestora, se va lua în calcul o rentabilitate rezultată din ultimul bilanț întocmit de agentul economic în cauza.

Este interzisă practicarea de prețuri și tarife care nu au fost negociate cu beneficiarii potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Articolul 20

Prețurile de începere a licitațiilor pentru valorificarea mașinilor, utilajelor, instalațiilor și a altor active vor fi actualizate pe baza cresterilor de prețuri rezultate din aplicarea hotărîrilor Guvernului nr. 1109/1990, 1355/ 1990, 239/1991, 464/1991, precum și a prevederilor prezentei hotărîri.

Valorificarea activelor unităților economice cu capital de stat se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 58/1991 și a normelor metodologice emise pentru aplicarea acesteia.

Articolul 21

În aplicarea prevederilor art. 8 din Hotărîrea Guvernului nr. 464/1991, prețurile de contractare și cele de achiziție garantate de stat se stabilesc și se adapteaza de Ministerul Agriculturii și Alimentației pe an recolta, pe sezoane, pe zone, județe, bazine de producție sau localități, după caz, pentru produsele agricole vegetale de baza, precum și pentru cele animale prevăzute în anexa nr. 3 la prezenta hotărîre.

Articolul 22

Divergențele în negocierea prețurilor și tarifelor dintre agenții economici cu capital de stat - integral sau majoritar - și beneficiari se arbitreaza în vederea soluționării de către ministerele de resort sau, în ultima instanța, de Ministerul Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurentei și organele sale teritoriale, potrivit atribuțiilor ce la revin.

La soluționarea divergentelor cu privire la nivelul prețurilor și tarifelor pentru bunurile și serviciile destinate populației participa și Departamentul reglementării comerțului și turismului - Direcția generală pentru protecția consumatorului din Ministerul Comerțului și Turismului și organele sale teritoriale, după caz.

Articolul 23

Prețurile cu ridicată și tarifele ce se stabilesc potrivit prevederilor prezentei hotărîri se aplică de la data stabilită în cadrul negocierii între părți, ținînd seama și de prevederile art. 15 din prezenta hotărîre.

Se interzice agenților economici cu activitate de producție sau comercială, indiferent de forma de proprietate a acestora, de a stoca produsele pentru a le livra la prețuri majorate.

Pînă la negocierea noilor prețuri, produsele vor fi livrate și comercializate la vechile prețuri.

Articolul 24

Agenții economici, indiferent de forma de proprietate, sînt obligați sa aducă la cunoștința beneficiarilor și populației prețurile și tarifele practicate prin: cataloage sau liste de prețuri afișate în magazine sau locuri de desfacere sau de prestare, marcarea, etichetarea ori inscriptionarea prețurilor pe produs sau loturi de marfa.

Articolul 25

Organele de control ale Ministerului Economiei și Finanțelor, ale celorlalte ministere, ale prefecturilor și Primăriei municipiului București, cu atribuții în domeniul prețurilor, protecției concurentei și consumatorilor, vor verifica modul de respectare a prevederilor prezentei hotărîri, corectind operativ prețurile, adaosurilor și comisioanele supraevaluate și sanctionind persoanele vinovate.

Agenții economici, indiferent de forma de proprietate, sînt obligați sa pună la dispoziția organelor de control toate datele și informațiile necesare pentru verificarea modului de dimensionare a prețurilor, tarifelor, adaosurilor și comisioanelor practicate.

Articolul 26

Practicarea de prețuri de monopol, a unor prețuri în afară concurentei loiale, stabilirea și practicarea de prețuri și tarife mai mari decît cele rezultate din aplicarea prevederilor prezentei hotărîri, refuzul de a declara, spre a fi înregistrate, prețurile, tarifele, adaosurile comerciale și comisionul, practicarea de prețuri și tarife pentru care nu se poate dovedi negocierea cu agenții economici beneficiari, prezentarea unor date eronate pentru a justifica nivelul prețurilor și tarifelor supuse negocierii, renegociate, practicate sau înregistrate, precum și a altor încălcări de la prevederile prezentei hotărîri, se sancționează, după caz, potrivit prevederilor Legii nr. 12/1990, modificată prin Legea nr. 42/1991, Legii nr. 11/1991, Hotărîrii Guvernului nr. 211/1991, art. 7 alin. 1 lit. d) și alin. 2 al aceluiași articol.

Articolul 27

Prevederile prezentei hotărîri se aplică de la data de 15 noiembrie 1991.

Pe aceeași dată se abroga:

- Hotărîrea Guvernului nr. 279/1990 cu privire la regimul soldarilor de mărfuri din comerțul de stat;

- Art. 21 din Hotărîrea Guvernului nr. 1109/1990 cu privire la liberalizarea prețurilor și măsuri de protecție socială;

- Hotărîrea Guvernului nr. 1190/1990 privind stabilirea prețurilor cu ridicată și cu amănuntul la tigarete și produse din tutun din fabricație interna;

- Art. 2 din Hotărîrea Guvernului nr. 211/1991 cu privire la unele măsuri în domeniul prețurilor și tarifelor;

- Hotărîrea Guvernului nr. 312/1991 cu privire la adaosurile comerciale;

- Art. 2 alin. 2 din Hotărîrea Guvernului nr. 383/1991 cu privire la folosirea de către Ministerul de Interne a unor sume rezultate din prestații și confiscari ca urmare a activității specifice proprii;

- Art. 1, 2, 4, 12, 15, 17 - 20 și 22 din Hotărîrea Guvernului nr. 464/1991 cu privire la reglementarea regimului prețurilor.

PRIM-MINISTRU

THEODOR STOLOJAN

Anexa 1

Nr. crt.Materii prime sau produseIndice maxim de modificare prețuri conform Hotărîrii Guvernului nr. 464/1991 = 100 012 1.Țiței 40% produse albe300 2.Gaze naturale300 3.Lignit300 4.Cărbune brun300 5.Huile300 6.Antracit300 7.Metale neferoase (Cu, Pb, Zn) în concentrate și rest de concentrate300 8.Sulf în concentrate neferoase300 9.Bauxită spălată uscată măcinată cu 55% Al2O3 și 4,5% SiO2300 10.Minereuri de fier bulgări sau mărunt300 11.Concentrat de zirconiu la conținut 61-63% ZrO3142 12.Concentrat de ilmenit la conținut de 45% TiO2300 13.Uraniu în concentrat230 14.Uraniu în dioxid de uraniu241 15.Argilă refractară cu conținut de 28% Al2O3300 16.Sare gemă industrială și în soluție223 17.Cocs și semicocs265 18.Fonte brute270 19.Cupru electrolitic 99,97% Cu274 20.Plumb electrolitic 99,98% Pb283 21.Zinc metalurgic 98,5% Zn269 22.Aluminiu bloc 89,5% Al295 23.Gazolină300 24.Energie electrică316,7 25.Energie termică (produsă de "Renel" - R.A.)313 26.Transport de mărfuri și călători - pe calea ferată281 27.Benzină premium433 28.Benzină regular423 29.Benzină normală417 30.Motorină auto375 31.Păcură290 32.Combustibil lichid pentru încălzire252 33.Gaze lichefiate218 34.Petrol lampant244 35.Lemn de foc165

LISTA

indicilor maximi de modificare a prețurilor cu ridicată

NOTĂ:

- Prețurile pe calități și sortimente se stabilesc, prin negociere între producători și fiecare beneficiar, în limita indicilor maximi.

- Se mențin condițiile de livrare în vigoare la 31 octombrie 1990.

- Indicii de modificare a prețurilor se folosesc și pentru determinarea subvențiilor la abonamentele de călătorie.

- Prețul energiei electrice cuprinde taxa de dezvoltare de 800 lei/MWh și cel al energiei termice de 150 lei/Gcal.

Anexa 2

LISTA

produselor și serviciilor executate în țara, ale căror prețuri și tarife se stabilesc și se adapteaza de regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat - integral sau majoritar - prin negociere cu beneficiarii, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurentei, ministerelor de resort sau prefecturilor și Primăriei municipiului București

A. Cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurentei

Industria energiei electrice și termice

- Energie electrica

- Energie termica produsă de "Renel " - R.A.

Industria carbunelui (sortimente de baza)

- Cărbune brun

- Huila energetica spalata

- Huila energetica sortata

- Huile mixte și slam

- Huila bruta de Valea Jiului

- Huila spalata pentru cocs

- Huila spalata pentru semicocs

- Antracit

Industria petrolului și a combustibililor gazosi

- Țiței

- Gaze naturale

Extractia și prepararea minereurilor

- Minereu de fier (sortiment de baza cu 55% Fe)

- Minereuri și concentrate de metale neferoase, rare și prețioase (sortimente de baza)

- Concentrate de cupru, plumb, zinc, zirconiu, ilmenit

- Sulf tehnic cu 99,5% S

Industria metalurgiei (sortimente de baza)

- Cupru electrolitic

- Plumb electrolitic

- Zinc metalurgic

- Aluminiu bloc

Industria construcțiilor de mașini și a prelucrării metalelor (tipuri sau sortimente de baza)

- Tractoare pe roti sau pe senile

- Autosasiuri

- Autovehicule rutiere

- Locomotive electrice sau cu motor Diesel

- Vagoane pentru transport de călători sau mărfuri sau descarcatoare, basculante

- Nave și ambarcatiuni maritime, peste 10.000 tdw (toate tipurile)

- Nave maritime pentru pescuit oceanic cu instalații frigorifice de prelucrare a peștelui, cu propulsie proprie (toate tipurile)

- Aeronave (toate tipurile)

- Turbine cu abur sau hidraulice peste 50 MW

- Cazane cu abur și apa fierbinte cu capacitate de peste 500 tone abur/ora sau 100 Gcal/ora

- Generatoare de curent alternativ de uz general cu putere de peste 100 KVa

- Frigidere și congelatoare

- Televizoare

- Mașini automate de spălat

- Unicate specifice industriei construcțiilor de mașini de peste 100 mil. lei/buc. pentru obiectivele de investiții finanțate de la bugetul public național

Industria chimica și petrochimica

- Cauciuc sintetic (sortimente de baza)

- Combustibil lichid neindustrial tip P

- Combustibil lichid neindustrial tip M

- Combustibil lichid ușor tip 3

- Gaz petrolier lichefiat

- Îngrășăminte chimice

- Antidaunatori

- Medicamente de uz veterinar

Industria exploatării și industrializarii lemnului

- Masa lemnoasă pe picior (preț mediu)

- Lemn brut (sortimente de baza, preț mediu)

- Lemn pentru celuloza (preț mediu)

- Lemn pentru PAL, PFL (preț mediu)

- Lemn de foc

Industria celulozei, hirtiei, cartoanelor

- Celuloza papetara și chimica

- Hirtie de ziar

- Caiete și cărți școlare

Industria sticlei și ceramicii fine

- Fiole pentru medicamente

Industria textile-încălțăminte

- Proteze și produse ortopedice

- Vata medicinala

Industria alimentara

- Pîine

- Zahăr

- Ulei comestibil

- Lapte de consum, inclusiv lapte praf

- Unt

- Carne și preparate din carne

- Oua de gaina

- Cartofi de toamna

Prestări de servicii

- Chirii pentru locuințe

- Transport de mărfuri și călători pe calea ferată

- Transport fluvial în Delta și pe relația Orșova - Moldova Noua, Brăila - Hîrșova și Galați - Grindu, pentru localnici

- Transport cu metroul

- Abonamente pentru călători pe calea ferată și mijloace auto, transport urban și interurban

- Servicii de posta și telecomunicații

- Întreținerea copiilor în crese și grădinițe (exclusiv cele particulare), în condițiile prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 360/1991

- Produse și servicii de gospodărire a apelor

NOTĂ:

Sortimentele de baza se vor nominaliza de către Ministerul Industriei, precum și de alte ministere și organe centrale, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurentei.

B. Cu avizul Ministerului Industriei, celorlalte ministere de resort sau, după caz, al prefecturilor și Primăriei municipiului București

- Distribuția energiei termice

- Energie termica produsă de alți agenți economici decît "Renel" - R.A.

- Lignit

- Gazolina

- Argila refractara (sortimente de baza)

- Sare gema industriala în vrac

- Sare în soluție

- Produse metalurgice feroase

- Produse metalurgice din metale și aliaje neferoase

- Motoare electrice

- Pompe pentru extractia țițeiului și gazelor

- Ciment

- Anvelope

- Medicamente de uz uman conform prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 540/1991

- Produse destinate consumului productiv care fac temporar obiectul sarcinilor de livrare stabilite prin balante

- Ambalaje care circulă în regim de recuperare sau refolosire (prețuri de vînzare și de cumpărare de la populație, precum și prețuri de înregistrare în evidentele agenților economici)

- Cazi de baie și corpuri de încălzire din fonta sau tabla

- Produse petroliere

- Unicate specifice construcțiilor de mașini de 25 - 100 mil. lei/buc. pentru obiectivele de investiții finanțate de la bugetul public național

- Transportul în comun de călători în curse regulate, urban și interurban, pe bază de bilet

- Apa, canal, salubritate

- Servicii de igiena personală, întreținere și reparare a bunurilor *)

- Cazare în unități hoteliere (exclusiv cele de lux) *)

- Servicii medicale, inclusiv tarife pentru prestațiile prevăzute în anexa la Hotărîrea Guvernului nr. 380/1991

- Cinematografe, teatre, muzee *)

- Tarife pentru prestări de servicii efectuate în condițiile legii de Ministerul de Interne, conform Hotărîrii Guver- nului nr. 383/1991

- Lucrări agricole mecanizate

- Tarife (taxe) pentru activitatea portuara

- Alte produse și servicii care se executa de mai puțin de trei agenți economici (tipuri sau sortimente de baza)

Notă *) În localitățile în care nu sînt cel puțin trei agenți economici cu capital de stat cu asemenea activitate.

Anexa 3

LISTA

produselor agricole vegetale și animale ale căror prețuri de contractare și achiziție garantate de stat se stabilesc și se adapteaza de Ministerul Agriculturii și Alimentației

- Grîu

- Secara - triticale

- Orz - orzoaica

- Porumb

- Orez nedecorticat

- Fasole boabe

- Floarea-soarelui

- Soia

- Sfecla de zahăr

- Cartofi de toamna

- Tutun

- Tineret bovin pentru tăiere

- Bovine adulte pentru tăiere

- Porcine pentru tăiere

- Pui de gaina, gaini, cocosi și rate pentru tăiere

- Lapte de vacă

- Oua de gaina.

------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.