I. Adresă de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești ADRESĂ de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești Administrația Națională „Apele Române“/Administrația Bazinală de Apă .................. Numele și prenumele .................... Semnătura .......... L.S.
ANTET^1
^1 Se vor trece sigla, denumirea și adresa Administrației Naționale „Apele Române“/administrației bazinale de apă emitente a prezentului act.
Dosar fiscal nr. ................................
Nr. .................... din ........................
Către .......................................^2
^2 Se vor menționa denumirea și sediul băncii.
În baza art. 213 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și a ................................................^3 nr. ............. din ....................., emis(ă) de ..........................................^4, se indisponibilizează de îndată, în limita sumei estimate/stabilite, sumele existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și/sau valută deschise la unitatea dumneavoastră, de către debitorul ......................................................^5.
^3 Se va menționa decizia de instituire a măsurilor asigurătorii sau orice alt act prin care s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii, emis de Administrația Națională „Apele Române“/administrația bazinală de apă.
^4 Se va completa denumirea entității emitente Administrația Națională „Apele Române“/administrația bazinală de apă, instanța judecătorească sau alte organe competente, potrivit legii.
^5 Se vor menționa numele, prenumele/denumirea și domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz; alte date de identificare a debitorului.
Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data și ora primirii prezentei, nu veți mai proceda la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorului, și nu veți mai accepta alte plăți din conturile acestuia până la data ridicării măsurii asigurătorii sau până la achitarea integrală a obligațiilor bugetare, cu excepția plăților dispuse pentru stingerea sumelor prevăzute la art. 236 alin. (14) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru stingerea obligațiilor bugetare aferente bugetelor administrate de către Administrația Națională „Apele Române“/administrația bazinală de apă care a înființat poprirea.
Despre luarea acestor măsuri veți înștiința Administrația Națională „Apele Române“/administrația bazinală de apă.
Măsura asigurătorie dispusă, dacă nu a fost desființată în condițiile legii, rămâne valabilă pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități, potrivit dispozițiilor art. 213 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, până la primirea de noi dispoziții de la Administrația Națională „Apele Române“/administrația bazinală de apă.
În cazul începerii procedurii de executare silită, Administrația Națională „Apele Române“/administrația bazinală de apă va dispune ca suma indisponibilizată să fie virată în contul ..................... deschis la unitatea de Trezorerie a Statului ......................, pe numele ....................................................., în limita sumei estimate/stabilite în cuantum total de ........................ lei.
Poprirea asigurătorie se consideră înființată din momentul primirii prezentei adrese de către dumneavoastră. În acest sens, aveți obligația să înregistrați atât ziua, cât și ora primirii adresei de înființare a popririi asigurătorii.
Potrivit art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, nerespectarea obligațiilor terțului poprit atrage răspunderea solidară a acestuia cu debitorul, în limita sumelor sustrase indisponibilizării.
Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătoreasca competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, sub sancțiunea decăderii, în conformitate cu prevederile art. 213 alin. (14), coroborate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, audierea contribuabilului nu este obligatorie.
Vă mulțumim pentru cooperare.
II. Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare și de păstrare a formularului „Adresă de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești“
1. Denumire: Adresă de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești
2. Format: A4/t1
3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic.
4. Se utilizează: în baza art. 213 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
5. Se întocmește în 3 exemplare de către executorii fiscali din cadrul Administrației Naționale „Apele Române“/administrației bazinale de apă.
6. Circulă:
– 1 exemplar la bancă;
– 1 exemplar la debitor.
7. Se arhivează 1 exemplar la dosarul de executare.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.