În cazul instrumentelor de plată care, în conformitate cu contractul-cadru, privesc numai operațiunile de plată naționale care nu depășesc 25 euro sau echivalentul în lei a 25 de euro la data efectuării tranzacției ori care au o limită de cheltuieli de 100 de euro sau echivalentul în lei a 100 de euro ori depozitează fonduri ce nu depășesc niciodată 100 de euro sau echivalentul în lei a 100 de euro la data efectuării tranzacției, prestatorii de servicii de plată pot conveni cu utilizatorii serviciilor de plată următoarele:
a) ca prevederile art. 166 alin. (1) lit. b), art. 167 lit. c) și d), art. 177 lit. d) și art. 178 să nu se aplice în cazul în care instrumentul de plată nu permite blocarea sau împiedicarea unei utilizări ulterioare a acestuia;
b) ca prevederile art. 171-176, art. 177 lit. a)-c) și art. 179 să nu se aplice în cazul în care instrumentul de plată este utilizat anonim sau în cazul în care, din alte motive care țin de natura instrumentului de plată, prestatorul de servicii de plată nu este în măsură a dovedi că o anumită operațiune de plată a fost autorizată;
c) prin excepție de la prevederile art. 187, prestatorul de servicii de plată nu este obligat să îl notifice pe utilizatorul serviciilor de plată în legătură cu refuzul unui ordin de plată, în cazul în care neefectuarea plății reiese din context;
d) prin excepție de la prevederile art. 190, plătitorul nu poate revoca ordinul de plată după transmiterea ordinului de plată sau după exprimarea consimțământului său pentru executarea operațiunii de plată către beneficiarul plății;
e) prin excepție de la prevederile art. 195 și 196, se aplică alte termene de executare.