(1) Autoritățile administrației publice, unitățile și instituțiile de învățământ, instituțiile sportive, precum și organismele neguvernamentale de profil au obligația să sprijine sportul pentru toți și sportul de performanta și să asigure condițiile organizatorice și materiale de practicare a educației fizice și sportului în comunitățile locale.
(2) Autoritățile administrației publice și instituțiile prevăzute la alin. (1) au obligația să asigure, cu prioritate, copiilor de vârsta preșcolară, tinerilor și persoanelor în vârsta condiții pentru practicarea exercițiului fizic, în vederea integrării sociale.
(3) Autoritățile administrației publice au obligația să asigure condiții pentru practicarea educației fizice și sportului de către persoane cu toate tipurile de handicap, așa cum sunt prevăzute în legislație, în scopul dezvoltării personalității lor și integrării în societate, precum și mijloacele care să permită sportivilor cu handicap participarea la competiții naționale și internaționale destinate lor.
(la 20-07-2025, Alineatul (3) , Articolul 3 , Titlul I a fost modificat de Punctul 1. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 135 din 17 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 674 din 17 iulie 2025 )
(4) Ministerul Sportului poate organiza în fiecare an «Săptămâna mișcării în România»:
a) Ministerul Sportului poate organiza/coordona «Săptămâna mișcării în România» prin direcțiile județene de sport, respectiv Direcția pentru Sport a Municipiului București, cluburile sportive, complexurile sportive naționale, casele de cultură ale studenților.
b) Ministerul Sportului poate organiza «Săptămâna mișcării în România» în parteneriat cu Ministerul Educației, prin Federația Sportul Școlar și Universitar, pe bază de protocol și ordin comun al celor doi miniștri.
c) Ministerul Sportului poate organiza «Săptămâna mișcării în România» în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român și federațiile sportive naționale.
d) Comitetul Olimpic și Sportiv Român, federațiile sportive naționale și Federația Sportul pentru Toți, care vor încheia contracte de finanțare a activității sportive cu Ministerul Sportului, pot include sume în cererea de finanțare pentru susținerea «Săptămânii mișcării în România».
e) Unitățile administrativ-teritoriale pot aloca sume în vederea susținerii «Săptămânii mișcării în România» în baza unui protocol încheiat între acestea și direcțiile județene de sport, respectiv Direcția pentru Sport a Municipiului București, cluburile sportive, organizațiile nonguvernamentale cu atribuții în domeniul sport și tineret de pe teritoriul României.
f) Direcțiile județene de sport, respectiv Direcția pentru Sport a Municipiului București, cluburile sportive, organizațiile nonguvernamentale au obligația să înștiințeze Ministerul Sportului cu privire la acțiunile ce urmează a fi desfășurate.
g) Ministerul Sportului centralizează/coordonează toate acțiunile prevăzute la lit. f).
h) Ministerul Sportului are obligația să asigure cel puțin un număr egal de acțiuni în cele două medii, rural/urban.
i) Ministerul Sportului poate încheia contracte de voluntariat prin deconcentratele sale cu sportivi sau foști sportivi, antrenori sau foști antrenori, mari personalități ale sportului românesc, în vederea promovării și implementării cu succes a «Săptămânii mișcării în România».
j) Ministerul Sportului poate oferi distincții celor prevăzuți la lit. i), cu mențiunea Ambasador al «Săptămânii mișcării în România» și/sau alte distincții, ca urmare a implicării acestora în scopul prezentei legi.
k) Ministerul Sportului va prezenta public, în maximum 120 de zile de la eveniment, un raport al activităților cuprinse în «Săptămâna mișcării în România», bugetele alocate de toate instituțiile și organizațiile implicate, numărul de participanți, clasamentele finale, premiile și distincțiile oferite.
l) «Săptămâna mișcării în România» va cuprinde și activități sportive dedicate tinerilor, copiilor și adulților cu dizabilități.