HOTĂRÂRE nr. 334 din 28 aprilie 2000

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 4 mai 2000
Intrat în vigoare
04.05.2000
Forma consolidată din
04.05.2000

privind reorganizarea Societății Naționale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A.

În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) din Constituția României,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se înființează următoarele societăți comerciale:

a) Societatea Naționala de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A., cu sediul în municipiul Mediaș, Str. Unirii nr. 4, județul Sibiu, denumita în continuare TRANSGAZ - S.A.;

b) Societatea Comercială de Explorare și Producție a Gazelor Naturale "Exprogaz" - S.A., cu sediul în municipiul Mediaș, Str. Unirii nr. 4, județul Sibiu, denumita în continuare EXPROGAZ - S.A.;

c) Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A., cu sediul în municipiul Targu Mureș, Piața Trandafirilor nr. 21, județul Mureș, denumita în continuare DISTRIGAZ NORD - S.A.;

d) Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A., cu sediul în municipiul București, str. Cavafii Vechi nr. 15, sectorul 3, denumita în continuare DISTRIGAZ SUD - S.A.;

e) Societatea Naționala de Depozitare Subterana a Gazelor Naturale "Depogaz" - S.A., cu sediul în municipiul Ploiești, str. Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 184, județul Prahova, denumita în continuare DEPOGAZ - S.A., prin divizarea Societății Naționale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A., care se desființează.

Articolul 2

(1) Capitalul social al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 se constituie prin preluarea activului și pasivului Societății Naționale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. și ale filialelor sale, pe baza bilanțului contabil întocmit la data de 31 decembrie 1999, care va fi actualizat conform legii.

(2) Capitalul social al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 este deținut în întregime de statul român, în calitate de acționar unic, reprezentat de Ministerul Industriei și Comerțului.

Articolul 3

Societățile comerciale înființate potrivit art. 1 au principalul obiect de activitate în domeniul specific al gazelor naturale din aria de activitate a Ministerului Industriei și Comerțului care exercită toate drepturile ce decurg din calitatea de acționar a statului.

Articolul 4

TRANSGAZ - S.A. este persoana juridică română cu sediul în municipiul Mediaș, Str. Unirii nr. 4, județul Sibiu, care se organizează și funcționează în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu statutul propriu prevăzut în anexa nr. 1.1.

Articolul 5

Capitalul social al TRANSGAZ - S.A. este de 220.449.570 mii lei, vărsat integral la data înființării și este împărțit în 2.204.495 acțiuni nominative, fiecare acțiune având valoarea nominală de 100.000 lei.

Articolul 6

TRANSGAZ - S.A. are ca obiect principal de activitate transportul, dispecerizarea, tranzitul internațional al gazelor naturale, cercetarea-proiectarea în domeniul transportului de gaze naturale și asigura accesul fără discriminare la Sistemul național de conducte de transport al gazelor naturale (SNT) pentru orice agent economic solicitant.

Articolul 7

TRANSGAZ - S.A. poate desfășura complementar și alte activități conexe pentru susținerea obiectului principal de activitate, în conformitate cu legislația în vigoare și cu statutul propriu prevăzut în anexa nr. 1.1, dar nu poate achiziționa gaze din producția interna sau din import.

Articolul 8

TRANSGAZ - S.A. este operatorul tehnic al SNT și răspunde de funcționarea acestuia în condiții de calitate, siguranța, eficienta economică și protecție a mediului înconjurător.

Articolul 9

TRANSGAZ - S.A. are organizate în componenta sa sedii secundare cu statut de sucursala fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 1.2, precum și Dispeceratul Național de Gaze Naturale București.

Articolul 10

EXPROGAZ - S.A. este persoana juridică română cu sediul în municipiul Mediaș, Str. Unirii nr. 4, județul Sibiu, care se organizează și funcționează în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu statutul propriu prevăzut în anexa nr. 2.1.

Articolul 11

Capitalul social al EXPROGAZ - S.A. este de 655.455.825 mii lei, vărsat integral la data înființării, și este împărțit în 6.554.558 acțiuni nominative, fiecare acțiune având valoarea nominală de 100.000 lei.

Articolul 12

EXPROGAZ - S.A. are ca obiect principal de activitate cercetarea geologica pentru descoperirea rezervelor de gaze naturale, producția, furnizarea și depozitarea subterana a gazelor naturale, în condiții de calitate, siguranța, eficienta economică și protecție a mediului înconjurător.

Articolul 13

EXPROGAZ - S.A. poate desfășura complementar și alte activități conexe pentru susținerea obiectului principal de activitate, în conformitate cu legislația în vigoare și cu statutul propriu prevăzut în anexa nr. 2.1.

Articolul 14

EXPROGAZ - S.A. are organizate în componenta sa sedii secundare cu statut de sucursala fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2.2.

Articolul 15

(1) Activitatea de cercetare geologica și strategia producției de gaze naturale din cadrul actualei Societăți Naționale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A., care se desființează, precum și activitatea de cercetare științifică și elaborarea studiilor de zacamant și explorare a zăcămintelor din cadrul actualei Sucursale de cercetare și inginerie tehnologică pentru gaze naturale Mediaș se preiau de EXPROGAZ - S.A., înființată în condițiile prevederilor art. 1.

(2) Predarea-primirea activității de cercetare geologica și strategia producției de gaze naturale se face în urma inventarierii bunurilor pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat până la data de 20 mai 2000 între actuala Societate Naționala de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A., care se desființează, și EXPROGAZ - S.A., cu diminuarea și, respectiv, majorarea patrimoniului societăților comerciale.

Articolul 16

DISTRIGAZ NORD - S.A. este persoana juridică română cu sediul în municipiul Targu Mureș, Piața Trandafirilor nr. 21, județul Mureș, care se organizează și funcționează în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu statutul propriu prevăzut în anexa nr. 3.1.

Articolul 17

Capitalul social al DISTRIGAZ NORD - S.A. este de 113.335.389 mii lei, vărsat integral la data înființării, și este împărțit în 1.133.353 acțiuni nominative, fiecare acțiune având valoarea nominală de 100.000 lei.

Articolul 18

DISTRIGAZ NORD - S.A. are ca obiect principal de activitate achiziționarea de gaze naturale din producția interna și din import, distribuția și furnizarea acestora.

Articolul 19

DISTRIGAZ NORD - S.A. poate desfășura complementar și alte activități conexe pentru susținerea obiectului principal de activitate, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu statutul propriu prevăzut în anexa nr. 3.1.

Articolul 20

DISTRIGAZ NORD - S.A. este operatorul tehnic al sistemului de distribuție a gazelor naturale aflat în patrimoniul sau și răspunde de asigurarea funcționarii acestuia în condiții de calitate, siguranța, eficienta economică și protecție a mediului înconjurător.

Articolul 21

DISTRIGAZ NORD - S.A. are organizate în componenta sa sedii secundare cu statut de sucursala fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 3.2.

Articolul 22

DISTRIGAZ SUD - S.A. este persoana juridică română cu sediul în municipiul București, str. Cavafii Vechi nr. 15, sectorul 3, care se organizează și funcționează în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu statutul propriu prevăzut în anexa nr. 4.1.

Articolul 23

Capitalul social al DISTRIGAZ SUD - S.A. este de 135.802.698 mii lei, vărsat integral la data înființării, și este împărțit în 1.358.026 acțiuni nominative, fiecare acțiune având valoarea nominală de 100.000 lei.

Articolul 24

DISTRIGAZ SUD - S.A. are ca obiect principal de activitate achiziționarea de gaze naturale din producția interna și din import, distribuția și furnizarea acestora.

Articolul 25

DISTRIGAZ SUD - S.A. poate desfășura complementar și alte activități conexe pentru susținerea obiectului principal de activitate, în conformitate cu legislația în vigoare și cu statutul propriu prevăzut în anexa nr. 4.1.

Articolul 26

DISTRIGAZ SUD - S.A. este operatorul tehnic al sistemului de distribuție a gazelor naturale aflat în patrimoniul sau și răspunde de asigurarea funcționarii acestuia în condiții de siguranță, eficienta economică și protecție a mediului înconjurător.

Articolul 27

DISTRIGAZ SUD - S.A. are organizate în componenta sa sedii secundare cu statut de sucursala fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 4.2.

Articolul 28

DEPOGAZ - S.A. este persoana juridică română cu sediul în municipiul Ploiești, str. Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 184, județul Prahova, care se organizează și funcționează în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu statutul propriu prevăzut în anexa nr. 5.

Articolul 29

Capitalul social al DEPOGAZ - S.A. este de 108.023.785 mii lei, vărsat integral la data înființării, și este împărțit în 1.080.237 acțiuni nominative, fiecare acțiune având valoarea nominală de 100.000 lei.

Articolul 30

(1) DEPOGAZ - S.A. are ca obiect principal de activitate depozitarea subterana și producția de gaze naturale, precum și cercetarea geologica pentru descoperirea de noi rezerve de gaze naturale.

(2) Depozitarea gazelor naturale se asigura de DEPOGAZ - S.A., fără discriminare, pentru orice agent economic solicitant.

(3) DEPOGAZ - S.A. are obligația să efectueze toate demersurile necesare pentru ca în perioada 1 aprilie - 1 octombrie a fiecărui an să se realizeze încărcarea depozitelor subterane la capacitatea nominală, constituindu-se astfel rezerva strategica la dispoziția Dispeceratului Național de Gaze Naturale București, pentru menținerea în siguranța a parametrilor funcționali ai sistemului național de gaze naturale.

Articolul 31

DEPOGAZ - S.A. poate desfășura complementar și alte activități conexe pentru susținerea obiectului principal de activitate, în conformitate cu legislația în vigoare și cu statutul propriu prevăzut în anexa nr. 5.

Articolul 32

(1) Societățile comerciale înființate potrivit art. 1 sunt conduse de adunarea generală a acționarilor și de consiliul de administrație.

(2) Reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor și membrii consiliului de administrație ale societăților comerciale înființate potrivit art. 1 se numesc și se revoca prin ordin al ministrului industriei și comerțului.

(3) Atribuțiile adunării generale a acționarilor și ale consiliului de administrație ale societăților comerciale înființate potrivit art. 1 sunt prevăzute în statutele proprii.

Articolul 33

Sucursalele din componenta societăților comerciale înființate potrivit art. 1 vor efectua operațiuni contabile până la nivelul balanței de verificare, în condițiile Legii contabilității nr. 82/1991, republicată.

Articolul 34

Bunurile proprietate publică a statului, atribuite fostei Societăți Naționale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. prin Hotărârea Guvernului nr. 491/1998, identificate în anexa nr. 6, se preiau cu același titlu, după caz, de societățile comerciale înființate potrivit art. 1, fără a fi incluse în capitalul social al acestora, până la definitivarea regimului lor juridic, potrivit legii.

Articolul 35

Societățile comerciale înființate potrivit art. 1 vor prelua drepturile și vor fi ținute de obligațiile fostei Societăți Naționale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. și ale filialelor sale și se substituie în drepturile și obligațiile decurgând din raporturile juridice ale acesteia cu terții, inclusiv în litigiile în curs, preluarea urmând să se facă pe bază de protocol finalizat în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 36

(1) Adunarea generală a acționarilor a Societății Naționale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A., care se desființează, va stabili repartizarea participatiunilor sale la societățile comerciale CONGAZ, WIROM GAS, ROMEXTERA, MI PETROGAS SERVICES ROMÂNIA și la BLACK SEA LPG ROMÂNIA - S.R.L. către societățile comerciale înființate potrivit art. 1 și altele similare.

(2) Predarea-preluarea se face pe bază de protocol încheiat în termenul prevăzut la art. 35.

Articolul 37

(1) Societățile comerciale înființate conform art. 1 vor prelua responsabilitatea implementării părții C a Proiectului de reabilitare a sectorului petrolier, finanțat prin Acordul de împrumut încheiat între România și Banca Internaționala pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ratificat prin Ordonanța Guvernului nr. 42/1994, aprobată prin Legea nr. 126/1994.

(2) Lista cuprinzând contractele finanțate din împrumut, încheiate până în prezent, este prevăzută în anexa nr. 7, urmând ca repartizarea acestora pe societățile comerciale înființate potrivit art. 1 să fie făcuta până la data limita de finalizare a protocoalelor de preluare a drepturilor și obligațiilor de la Societatea Naționala de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A.

(3) În scopul garantarii plății integrale și la timp a ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri legate de împrumut, repartizate societăților comerciale înființate potrivit art. 1, prin acordurile de împrumut subsidiare care urmează să fie încheiate între Ministerul Finanțelor și fiecare dintre acestea se vor institui ipoteci legale asupra tuturor bunurilor imobile ale societăților comerciale nou-înființate, care vor prelua toate drepturile și obligațiile decurgând din acordurile de împrumut subsidiar încheiate între Ministerul Finanțelor și Societatea Naționala de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A.

Articolul 38

Acordurile petroliere pentru concesionarea dreptului de explorare și exploatare a perimetrelor gazeifere, aprobate prin hotărâre a Guvernului, se vor transfera, în condițiile legii, societăților comerciale înființate potrivit art. 1.

Articolul 39

(1) Până la completarea cadrului de reglementare, în condițiile legii, de către Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, conduita societăților comerciale înființate potrivit art. 1, cu privire la decontările financiare și la asigurarea cu prioritate a consumului de gaze naturale pentru populație și pentru sistemul energetic național, va fi cea determinata de relațiile contractuale și de reglementările stabilite de Ministerul Industriei și Comerțului.

(2) Ministerul Industriei și Comerțului va verifica lunar, pe baza datelor primite de la societățile comerciale înființate potrivit art. 1, respectarea decontărilor și a relațiilor contractuale dintre acestea.

(3) Nerespectarea condițiilor contractuale, a disciplinei financiare și a obligativitatii achitării datoriilor se sancționează conform legii.

Articolul 40

Situația datoriilor înregistrate între filiale, respectiv între acestea și Societatea Naționala de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A., întocmită la 31 decembrie 1999, este prezentată în anexa nr. 8 și va fi reactualizata până la încheierea protocoalelor dintre acestea și societățile comerciale înființate potrivit art. 1.

Articolul 41

Societățile comerciale înființate potrivit art. 1 au obligația să respecte întocmai deciziile Dispeceratului Național de Gaze Naturale București, emise în scopul asigurării echilibrului balanței surse-consumuri și funcționarii în condiții de siguranță al SNT.

Articolul 42

Modalitatea de tarifare pentru servicii de transport, distribuție, furnizare și depozitare, precum și modalitatea de stabilire a prețului mediu al gazelor naturale din producția interna se mențin până la emiterea reglementărilor în acest sens de către Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale.

Articolul 43

(1) Personalul angajat la fosta Societate Naționala de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. și la filialele sale, care se desființează, se redistribuie la societățile comerciale înființate potrivit art. 1 și se considera transferat.

(2) Contractele colective de muncă încheiate anterior rămân în vigoare până la încheierea de către societățile comerciale a noilor contracte colective de muncă, în condițiile legii.

Articolul 44

(1) Ministerul Industriei și Comerțului va coordona reorganizarea Societății Naționale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A., imputernicind adunarea generală a acționarilor și consiliul de administrație ale societăților comerciale înființate conform art. 1 cu aducerea la îndeplinire a măsurilor prevăzute în prezenta hotărâre.

(2) Ministerul Industriei și Comerțului va imputernici adunarea generală a acționarilor din DISTRIGAZ NORD - S.A. și DISTRIGAZ SUD - S.A. sa reorganizeze, în conformitate cu statutele acestora, sistemul de distribuție a gazelor naturale până la data de 31 iulie 2000.

Articolul 45

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 491/1998 privind înființarea Societății Naționale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 21 august 1998.

Articolul 46

Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

MUGUR CONSTANTIN ISARESCU

Contrasemnează:

---------------

Ministrul industriei și comerțului,

Radu Berceanu

p. Ministrul finanțelor,

Valentina Siclovan,

secretar de stat

Ministrul muncii și protecției sociale,

Smaranda Dobrescu

Ministru de stat,

președintele Consiliului de

Coordonare Economico-Financiară,

Mircea Ciumara

București, 28 aprilie 2000.

Nr. 334.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.