Având în vedere Referatul Direcției economice nr. 772/7.517 din 19.02.2020 prin care se propune spre aprobare bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020 al Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile - AIAS,
în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 55/2010, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 20 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.013/2010, cu completările ulterioare,
ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor emite următorul ordin:
(1) Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020 al Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile - AIAS, care funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și care se finanțează din venituri proprii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli al Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile - AIAS se aprobă de către consiliul de conducere al acesteia.
(1) Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli al Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile - AIAS reprezintă limite maxime și nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor.
(2) În cazul în care în execuție se înregistrează nerealizări ale veniturilor aprobate, Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile - AIAS poate efectua cheltuieli proporțional cu gradul de realizare a veniturilor.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, Lucian Nicolae Bode
București, 4 martie 2020.
ANEXĂ*)
BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI pe anul 2020 al Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile - AIAS
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
MINISTERUL TRANSPORTURILOR, INFRASTRUCTURII ȘI COMUNICAȚIILOR