ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 58 din 24 mai 2000

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 229 din 24 mai 2000
Intrat în vigoare
24.05.2000
Forma consolidată din
24.05.2000

privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei salariale și financiare în regiile autonome, societățile și companiile naționale și în unele societăți comerciale cu capital majoritar de stat, în anul 2000

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,

Guvernul României emite următoarea ordonanța de urgență:

Articolul 1

Prezenta ordonanță de urgență se aplică cu caracter temporar, până la data de 31 decembrie 2000, unui număr limitat de agenți economici, în scopul reducerii de creanțe și arierate în economie, acest criteriu financiar devenind o condiție importanța de performanță.

Articolul 2

În anul 2000 regiile autonome, societățile și companiile naționale, prevăzute în anexa nr. 1, vor efectua cheltuieli cu salariile brute în limita sumelor cu aceasta destinație din bugetele de venituri și cheltuieli aprobate de Guvern, în condițiile stabilite la art. 28 din Legea bugetului de stat pe anul 2000 nr. 76/2000.

Articolul 3

(1) Societățile comerciale cu capital majoritar de stat, prevăzute în anexa nr. 2, vor dimensiona fondul de salarii prin bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 2000, fără a putea depăși o sumă egala cu cel mult de patru ori fondul de salarii consumat în trimestrul IV 1999.

(2) Agenții economici prevăzuți la alin. (1), care în cursul anului 2000 sunt supuși reorganizării conform dispozițiilor art. 4, cu consecința unor modificări ale numărului de personal față de cel din trimestrul IV 1999, vor determina fondul de salarii pe anul 2000 pe baza fondului de salarii consumat în trimestrul IV 1999, recalculat în funcție de numărul mediu de personal, rezultat în urma aplicării măsurilor de reorganizare, aprobate potrivit legii, corectat cu creșterea productivitatii muncii în prețuri comparabile.

Articolul 4

Agenții economici prevăzuți la art. 2 și 3 se vor reorganiza pe baza criteriilor de eficienta economică, până la data aprobării bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2000, în scopul reducerii creanțelor proprii și a debitelor față de terți, precum și pentru rentabilizarea resurselor de care dispun și pentru rationalizarea costurilor.

Articolul 5

(1) În bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 2000 ale agenților economici prevăzuți la art. 2 și 3 ponderea sumei reprezentând salariile de baza în fondul total de salarii va fi cel mult egala cu cea înregistrată, în medie, în trimestrul IV 1999.

(2) În bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 2000 ale agenților economici prevăzuți la art. 2 și 3, în anul 2000 vor fi evidentiate distinct sumele ce pot fi acordate pentru plata salariilor de baza, pentru plata sporurilor și pentru plata adaosurilor, premiilor și a altor drepturi de natura salariala.

Articolul 6

(1) Agenții economici prevăzuți la art. 2 și 3 vor include în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2000 un program de reducere a arieratelor către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, alți creditori, un program de reducere a creanțelor, precum și obiective anuale pentru reducerea costurilor corespunzătoare veniturilor din activitatea de baza și pentru creșterea productivitatii muncii.

(2) Programele de reducere a arieratelor și a creanțelor vor cuprinde obiective pentru întreaga perioadă de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, indicatorii respectivi fiind exprimati pentru comparabilitate prin echivalent în valută (dolari S.U.A. sau euro).

(3) Programele prevăzute la alin. (2) vor fi defalcate trimestrial și vor fi monitorizate la nivel trimestrial și cumulat.

(4) Bugetele de venituri și cheltuieli, întocmite în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență și cu respectarea Legii nr. 76/2000, vor fi aprobate până la data de 31 mai 2000, potrivit legii.

Articolul 7

(1) Corespunzător specificului activității desfășurate, agenții economici prevăzuți la art. 2 și 3 vor repartiza pe fiecare luna fondul de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2000 și vor asigura ca, pe perioada cumulată, drepturile salariale acordate sa nu depășească sumele repartizate.

(2) Din fondul de salarii repartizat lunar poate fi consumată suma aferentă salariilor de baza stabilite prin contractele individuale de muncă, iar o sumă egala cu cel mult 50% din suma aferentă salariilor de baza poate fi utilizata sub forma de sporuri, adaosuri, premii și alte drepturi de natura salariala, prevăzute de contractele colective de muncă.

Articolul 8

(1) Sumele reprezentând diferența de fond de salarii, rezultată din aplicarea prevederilor art. 7 alin. (2), se vor constitui în funcție de evolutiile lunare menționate la art. 6 alin. (3).

(2) Sumele reprezentând diferența de fond de salarii vor fi înregistrate sub forma de provizioane pentru fond de premiere pentru performanta, care se utilizează numai după aprobarea bilanțului contabil anual, condiționat de realizarea integrală a programelor și a obiectivelor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.

(3) Agenții economici din mediul concurential vor putea utiliza fondul de premiere pentru performanta constituit, condiționat și de realizarea integrală a profitului brut pe total activitate, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.

Articolul 9

(1) În bugetele de venituri și cheltuieli aprobate pentru anul 2000 pentru agenții economici prevăzuți la art. 2 și 3 vor fi evidentiate distinct drepturile bănești ale managerului, administratorului/administratorilor, directorului general sau directorului/directorilor, după caz.

(2) În limita sumei prevăzute la alin. (1) conducătorii agenților economici menționați vor fi remunerați, ținându-se seama și de volumul și importanța activității, cu un salariu de baza brut, care nu poate depăși indemnizația lunară pentru funcția de subsecretar de stat, prevăzută la pct. 6 din anexa nr. II/2 la Legea nr. 154/1998, cu modificările ulterioare. Lunar conducătorilor agenților economici li se poate acorda, pe lângă salariul de baza, și o sumă egala cu cel mult 50% din suma aferentă salariului de baza, sub forma de sporuri, adaosuri, premii și alte drepturi de natura salariala.

(3) După aprobarea bilanțului contabil anual, condiționat de realizarea programului de reducere a arieratelor, programului de reducere a creanțelor și a obiectivelor, stabilite potrivit art. 6 alin. (1), precum și de realizarea criteriilor de performanță stabilite, conducătorilor agenților economici prevăzuți la art. 2 li se poate acorda o primă de performanță de până la 100% din remunerația lunară - salariu de baza și sporuri, adaosuri, premii și alte drepturi de natura salariala, în condițiile alin. (2) -, calculată pe totalul perioadei contractate. În cazul conducătorilor agenților economici prevăzuți la art. 3 premiile pentru performanta nu sunt plafonate, acestea fiind acordate în limita fondului de salarii aprobat.

(4) Organele împuternicite sa numească, potrivit legii, conducătorii agenților economici prevăzuți la art. 2 și 3 au următoarele obligații:

a) sa stabilească drepturile bănești și nivelul acestora pentru conducătorii agenților economici prevăzuți la art. 2 și 3, conform alin. (2);

b) sa stabilească criteriile de performanță pentru acordarea sumelor prevăzute la alin. (3);

c) sa aprobe acordarea premiilor pentru performanta prevăzute la alin. (3);

d) să fie responsabili pentru încadrarea în fondul de salarii repartizat lunar în unitățile din subordine prevăzute în anexele la prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 10

(1) Pentru persoanele care ocupa funcții de conducere în unitățile care fac obiectul prevederilor prezentei ordonanțe de urgență salariile de baza și celelalte drepturi de natura salariala se acordă integral, în fiecare luna a unui trimestru, numai dacă nivelul arieratelor și creanțelor, cumulat pe trimestrele anterioare, este egal sau mai mic decât cel prevăzut la art. 6 alin. (3).

(2) În cazul în care nivelul arieratelor și creanțelor, cumulat pe trimestrele anterioare, este mai mare decât cel prevăzut la art. 6 alin. (3), suma drepturilor salariale lunare, stabilite în condițiile prezentei ordonanțe de urgență pentru personalul care ocupa funcții de conducere, se va diminua proporțional cu procentul de creștere a arieratelor și creanțelor, fără a putea depăși un procent de 30%.

(3) În aplicarea prevederilor alin. (1) și (2), prin funcții de conducere se înțelege conducătorii compartimentelor organizate la nivel de atelier, secție, birou, serviciu, departament sau altele asimilate acestora potrivit contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, precum și directorii, directorii executivi și conducătorul agentului economic.

Articolul 11

(1) Monitorizarea modului de acordare a drepturilor salariale lunare cuvenite conducătorilor agenților economici, în condițiile stabilite la art. 10, se asigura de către ministru sau, după caz, de conducătorul altui organ central sub autoritatea căruia funcționează unitatea respectiva.

(2) Pentru celelalte funcții de conducere din cadrul unității monitorizarea prevăzută la alin. (1) se asigura de conducătorul acesteia.

(3) Persoanele împuternicite să monitorizeze acordarea drepturilor salariale lunare răspund pentru respectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, potrivit legii.

Articolul 12

Conducătorii agenților economici vor fi responsabili pentru acordarea premiilor pentru performanta prevăzute la art. 8 pentru directorii subordonați și pentru ceilalți angajați din cadrul unității. Prin contractul colectiv de muncă încheiat potrivit legii va fi stabilit modul concret de acordare a premiilor pentru performanta în unitatea respectiva.

Articolul 14

În cazul agenților economici prevăzuți în anexele nr. 1 și 2 executarea contractelor de management sau, după caz, de administrare, în vigoare, se suspenda pe perioada 1 iunie-31 decembrie 2000.

Articolul 15

Organele împuternicite sa numească, potrivit legii, conducătorii agenților economici prevăzuți la art. 2 și 3 vor încheia cu aceștia contract individual de muncă pe perioada prevăzută la art. 14, în care vor fi precizate și drepturile bănești corespunzătoare activității desfășurate.

Articolul 16

(1) Cheltuielile cu salariile în anul 2000, ale agenților economici prevăzuți la art. 2 și 3, vor fi monitorizate de:

a) ministere și alte organe centrale, împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, pentru agenții economici prevăzuți în anexa nr. 1;

b) Fondul Proprietății de Stat, împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, pentru agenții economici prevăzuți în anexa nr. 2.

(2) Ministerele, celelalte organe centrale și, după caz, Fondul Proprietății de Stat vor transmite lunar Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Finanțelor, până la data de 25 a fiecărei luni, situația cheltuielilor cu salariile realizate în luna anterioară și structura fondului de salarii, defalcate pe categorii de personal, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și situația indicatorilor privind evoluția arieratelor și creanțelor.

Articolul 17

(1) Încălcarea prevederilor art. 5-11 constituie contravenție, dacă fapta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, sa constituie infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei.

(2) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (1) se fac de personalul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor, împuternicit prin ordin al conducătorului instituției.

(3) Prevederile prezentului articol se completează cu dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 18

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 19

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică în mod corespunzător și institutelor naționale de cercetare-dezvoltare care figurează în anexa nr. 1.

Articolul 20

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, cu excepția prevederilor art. 9 alin. (2), care intră în vigoare la data de 1 iunie 2000.

Articolul 21

Pe durata aplicării reglementărilor temporare se suspenda executarea dispozițiilor contrare din contractele colective de muncă de la agenții economici prevăzuți în anexele nr. 1 și 2, precum și orice alte dispoziții contrare prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

p. PRIM-MINISTRU

VALERIU STOICA

Contrasemnează:

---------------

Ministerul muncii și protecției

sociale,

Smaranda Dobrescu

p. Ministrul finanțelor,

Iosefina Morosan,

secretar de stat

p. Ministrul industriei și

comerțului,

Constantin Isbasoiu,

secretar de stat

Președintele Consiliului de

administrație al Fondului

Proprietății de Stat,

Radu Sarbu

p. Ministrul transporturilor,

Aleodor Francu,

secretar de stat

p. Ministrul agriculturii și

alimentației,

Ștefan Pete,

secretar de stat

p. Ministrul apelor, pădurilor

și protecției mediului,

Anton Vlad,

secretar de stat

Președintele Agenției Naționale

pentru Comunicații și Informatica,

Sergiu Stelian Iliescu

Anexa 1

REGIILE AUTONOME, SOCIETĂȚILE ȘI COMPANIILE NAȚIONALE, PRECUM ȘI INSTITUTELE NAȚIONALE DE CERCETARE-DEZVOLTARE, LA CARE BUGETELE DE VENITURI ȘI CHELTUIELI SE APROBA DE GUVERN

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE

1. Regia Autonomă "ARSENALUL ARMATEI"

2. Regia Autonomă "ROMTEHNICA"

3. Regia Autonomă "ROMAVIA"

MINISTERUL JUSTIȚIEI

4. Regia Autonomă "MULTIPRODUCT"

CAMERA DEPUTAȚILOR

5. Regia Autonomă "MONITORUL OFICIAL"

SERVICIUL ROMAN DE INFORMAȚII

6. Regia Autonomă "RASIROM"

MINISTERUL DE INTERNE

7. Regia Autonomă "RAMI-DACIA"

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

8. Regia Autonomă "LOCATO"

AGENȚIA NAȚIONALA PENTRU COMUNICAȚII ȘI INFORMATICA

9. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatica - ICI București

10. Compania Naționala "POSTA ROMÂNĂ" - S.A.

11. Regia Autonomă "INSPECTORATUL GENERAL AL COMUNICAȚIILOR"

12. Societatea Naționala "RADIOCOMUNICATII" - S.A.

13. Institutul Național de Studii și Cercetare pentru Comunicații - I.N.S.C.C. București

MINISTERUL INDUSTRIEI ȘI COMERȚULUI

14. Societatea Naționala a Sarii - S.A.

15. Societatea Naționala a Apelor Minerale - S.A.

16. Societatea Naționala "PLAFAR" - S.A.

17. Societatea Naționala a Carbunelui Ploiesti - S.A.

18. Compania Naționala a Huilei Petrosani - S.A.

19. Compania Naționala a Uraniului - S.A.

20. Compania Naționala de Electricitate - S.A.

21. Societatea Naționala a Petrolului "PETROM" - S.A.

22. Societatea Naționala de Gaze Naturale "ROMGAZ" - S.A.

23. Regia Autonomă "ZIROM" - Giurgiu

24. Societatea Naționala "ROMARM" - S.A.

25. Compania Naționala a Lignitului Oltenia - S.A.

26. Compania Naționala a Cuprului, Aurului și Fierului "MINVEST" - S.A.

27. Compania Naționala a Metalelor Prețioase și Neferoase "REMIN" - S.A.

28. Societatea Naționala "NUCLEARELECTRICA" - S.A.

29. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare și Încercări pentru Electrotehnica ICMET Craiova

30. Regia Autonomă pentru Activități Nucleare

31. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecanică Fina CEFIN București

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

32. Compania Naționala de Transporturi Aeriene Române "TAROM" - S.A.

33. Societatea Naționala de Transport Feroviar de Marfa "C.F.R. Marfa" - S.A.

34. Societatea de Servicii de Management Feroviar - "S.M.F." - S.A.

35. Societatea de Administrare Active Feroviare - "S.A.A.F." - S.A.

36. Compania Naționala "Administrația Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galați

37. Compania Naționala "Administrația Canalelor Navigabile" - S.A. Constanta

38. Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautica Civilă Română"

39. Societatea Naționala "Aeroportul Internațional Timișoara" - S.A.

40. Compania Naționala "Aeroportul Internațional București-Otopeni" - S.A.

41. Societatea Naționala "Aeroportul Internațional Constanta" - S.A.

42. Societatea Naționala "Aeroportul Internațional București-Baneasa" - S.A.

43. Societatea Comercială de Transport cu Metroul București "METROREX" - S.A.

44. Compania Naționala "Administrația Porturilor Maritime Constanta" - S.A.

45. Regia Autonomă "Registrul Naval Roman"

46. Regia Autonomă "Administrația Naționala a Drumurilor din România"

47. Compania Naționala "Administrația Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Giurgiu

48. Regia Autonomă "Administrația Fluviala a Dunării de Jos" Galați

49. Compania Naționala de Radiocomunicatii Navale "RADIONAV" - S.A. Constanta

50. Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Curtici - Arad"

51. Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Constanta-Sud și a Zonei Libere Basarabi"

52. Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Brăila"

53. Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Galați"

54. Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Sulina"

55. Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Giurgiu"

56. Regia Autonomă "Registrul Auto Roman"

57. Compania Naționala de Cai Ferate "C.F.R." - S.A.

58. Societatea Naționala de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A.

59. Societatea Comercială "Regionala de Transport Feroviar Public de Călători" București - S.A.

60. Societatea Comercială "Regionala de Transport Feroviar Public de Călători" Cluj - S.A.

61. Societatea Comercială "Regionala de Transport Feroviar Public de Călători" Constanta - S.A.

62. Societatea Comercială "Regionala de Transport Feroviar Public de Călători" Craiova - S.A.

63. Societatea Comercială "Regionala de Transport Feroviar Public de Călători" Iași - S.A.

64. Societatea Comercială "Regionala de Transport Feroviar Public de Călători" Galați - S.A.

65. Societatea Comercială "Regionala de Transport Feroviar Public de Călători" Brașov - S.A.

66. Societatea Comercială "Regionala de Transport Feroviar Public de Călători" Timișoara - S.A.

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI AMENAJĂRII TERITORIULUI

67. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții și Economia Construcțiilor "INCERC" București

68. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului "URBANPROIECT" București

BANCA NAȚIONALA A ROMÂNIEI

69. Regia Autonomă "Imprimeria Băncii Naționale a României"

70. Regia Autonomă "Monetaria Statului"

MINISTERUL AGRICULTURII ȘI ALIMENTAȚIEI

71. Societatea Naționala "Cai de Rasa" - S.A.

72. Societatea Naționala "Îmbunătățiri Funciare" - S.A.

73. Societatea Comercială de Cercetare-Dezvoltare Rurală "CEDER" - S.A.

74. Societatea Naționala "Institutul Pasteur" - S.A.

75. Societatea Naționala a Produselor Agricole - S.A.

76. Societatea Naționala "Tutunul Romanesc" - S.A.

AGENȚIA NAȚIONALA PENTRU ȘTIINȚA, TEHNOLOGIE ȘI INOVARE

77. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronica - INOE 2000 București

78. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare - COMOTI București

79. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei și Teledetectiei - I.G.R. București

80. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile și Pielarie - I.N.C.D.T.P. București

81. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologie

82. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare - INMA

83. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiatiilor - INFLPR București

84. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica și Inginerie Nucleara "Horia Hulubei" - IFIN-HH București

85. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Tehnica - IFT Iași

86. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor - I.N.C.D.F.M. București

87. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului - I.N.C.D.F.P. București

88. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutica - ICCF București

89. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensata - INCEMC Timișoara

90. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marina - GEOECOMAR București

91. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice București

92. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT București

93. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice - ICSI Ramnicu Valcea

MINISTERUL CULTURII

94. Compania Naționala a Imprimeriilor "Coresi" - S.A.

MINISTERUL APELOR, PĂDURILOR ȘI PROTECȚIEI MEDIULUI

95. Regia Naționala a Pădurilor

96. Compania Naționala "Apele Române" - S.A.

97. Compania Naționala "Institutul Național de Meteorologie, Hidrologie și Gospodărire a Apelor" - S.A.

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII

98. Compania Naționala "Unifarm" - S.A.

MINISTERUL FINANȚELOR

99. Compania Naționala "Loteria Română" - S.A.

100. Regia Autonomă "Imprimeria Naționala"

SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI

101. Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"

AUTORITATEA NAȚIONALA PENTRU TURISM

102. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism - I.N.C.D.T.

MINISTERUL MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE

103. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii - I.N.C.D.P.M. București

104. Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale - I.N.C.S.D.M.P.S. București

CENTRUL NAȚIONAL AL CINEMATOGRAFIEI

105. Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România - Film"

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

106. Regia Autonomă "Editura Didactica și Pedagogica"

Anexa 2

Nr. crt.DenumireaLocalitateaJudețul 1.Societatea Comercială Sidex - S.A.GalațiGalați 2.Societatea Comercială Șantierul Naval - S.A.ConstanțaConstanța 3.Societatea Comercială Siderurgica - S.A.HunedoaraHunedoara 4.Societatea Comercială Tractorul - S.A.BrașovBrașov 5.Societatea Comercială Mașini Unelte și Mecanizări - S.A.BrașovBrașov 6.Societatea Comercială Motor - S.A.BrașovBrașov 7.Societatea Comercială Turfor - S.A.BrașovBrașov 8.Societatea Comercială Reutcom - S.A.BrașovBrașov 9.Societatea Comercială Prorem - S.A.BrașovBrașov 10.Societatea Comercială Frimut - S.A.BrașovBrașov 11.Societatea Comercială Scudiver - S.A.BrașovBrașov 12.Societatea Comercială AWL-HD - S.A.BrașovBrașov 13.Societatea Comercială Ferma Stupini - S.A.BrașovBrașov 14.Societatea Comercială Carom - S.A.OneștiBacău 15.Societatea Comercială Industria Sârmei - S.A.Câmpia TurziiCluj 16.Societatea Comercială Sidermet - S.A.CălanHunedoara 17.Societatea Comercială Uzinele Sodice Govora - S.A.Râmnicu VâlceaVâlcea 18.Societatea Comercială Republica - S.A.BucureștiBucurești 19.Societatea Comercială TPSUT-R - S.A.RovinariGorj 20.Societatea Comercială Comtom Tomești - S.A.TomeștiIași 21.Societatea Comercială CET-Govora - S.A.GovoraVâlcea 22.Societatea Comercială Cost - S.A.TârgovișteDâmbovița 23.Societatea Comercială Turnătoria Centrală - S.A.CâmpinaPrahova 24.Societatea Comercială Sere - S.A.BrașovBrașov 25.Societatea Comercială Hidrosib - S.A.SibiuSibiu 26.Societatea Comercială Real Pleașa - S.A.BucovPrahova 27.Societatea Comercială Faur - S.A.BucureștiBucurești 28.Societatea Comercială Aris - S.A.AradArad 29.Societatea Comercială Rulmenți - S.A.SlatinaOlt 30.Societatea Comercială Viromet - S.A.VictoriaBrașov 31.Societatea Comercială Ampelum - S.A.ZlatnaAlba 32.Societatea Comercială Unirom - S.A.PetroșaniHunedoara 33.Societatea Comercială Verachim - S.A.GiurgiuGiurgiu

SOCIETĂȚILE COMERCIALE

cu capital majoritar de stat care au înregistrat un volum însemnat de pierderi și/sau arierate în anul 1999

---------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.