MĂSURI de organizare și desfășurare a activității în unitățile sanitare non-COVID și ambulatoriile de specialitate pe perioada stării de alertă
A. Unitățile sanitare non-COVID
În acordarea asistenței medicale de specialitate în această perioadă se vor încerca, ori de câte ori este posibil, evitarea internării pacienților care se prezintă la spitale și efectuarea tratamentului medical la domiciliu sau în ambulatoriu, pentru a nu depăși capacitatea de acordare a asistenței în unitățile de primiri urgențe/triaj (inclusiv epuizarea capacității de izolare în zone-tampon) și secțiile spitalului. Aceasta, întrucât în contextul actual al evoluției transmiterii comunitare a SARS-CoV-2 în România, toți pacienții care se internează trebuie considerați ca fiind potențial infectați, ceea ce va determina o epuizare mai rapidă a spațiilor de izolare și un consum sporit de echipamente de protecție.
Toate unitățile sanitare publice și private cu paturi trebuie să modifice și să adapteze planul de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în conformitate cu măsurile specifice de prevenire și limitare a infecției cu virusul COVID-19 (conform Ordinului ministrului sănătății nr 1.101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare), fiecare unitate sanitară cu paturi având obligația de a-și revizui și adapta circuitele funcționale și procedurile de lucru în conformitate cu precauțiunile standard și cele dedicate modului de transmitere aeriană și, respectiv, de contact.
La prezentarea în spital se va realiza triajul tuturor persoanelor și, în funcție de simptomatologia prezentată, cazurile suspecte vor fi internate în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testate prin RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 (conform recomandărilor Institutului Național de Sănătate Publică). În zona-tampon vor primi toată asistența medicală necesară pentru afecțiunea/afecțiunile lor până la sosirea rezultatului acestui test.
Fac excepție pacienții care nu pot fi îngrijiți în zona-tampon și vor trebui internați direct în spital: gravide în travaliu, urgențe medicale majore, iar personalul va aplica măsurile de precauție necesare.
Pacienții suspecți vor fi preluați de la triaj și conduși în zona-tampon de personalul anume desemnat, pe un circuit separat față de restul bolnavilor.
Dacă numărul pacienților nu permite internarea lor singuri în salon, aceștia pot fi internați câte doi într-un salon, însă cu respectarea unei distanțe de minimum 2 metri între aceștia.
Pacienții vor purta mască pe toată perioada izolării în zona-tampon, dacă starea clinică le permite.
Personalul medical din zona-tampon va fi echipat corespunzător (halat de unică folosință peste uniforma de spital, mănuși, bonetă, mască chirurgicală sau de preferat FFP2).
Se recoltează probe conform procedurii privind prelevarea și transportul probelor biologice pentru diagnosticul infecției cu SARS-CoV-2 și se trimit la laboratorul analize medicale, împreună cu formularul de însoțire probe recoltate.
În cazul pacienților internați în zona-tampon, având rezultat pozitiv, medicul curant/de gardă sună la 112 și pacientul va fi transferat la cel mai apropiat spital dedicat managementului pacienților infectați COVID-19 conform reglementarilor legale în vigoare, dacă nu are o urgență medicală ce necesită stabilizare în spitalul de urgență în care s-a prezentat. Salonul va fi dezinfectat înainte de internarea următorului pacient.
Pacienții care nu sunt considerați cazuri suspecte de COVID-19 vor fi internați în secțiile aferente patologiei pe care o prezintă, cu asigurarea unei distanțe de 1 metru între paturi.
(la 15-06-2021, Ultimul paragraf al literei A. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 891 din 14 iunie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 15 iunie 2021 )
B. Ambulatoriul de specialitate
În această perioadă este important ca asistența medicală prespitalicească să nu supraaglomereze spitalele cu trimiteri nejustificate.
1. Pacienții care necesită consultație și/sau tratament în ambulatoriul de specialitate vor solicita telefonic programarea la un dispecerat organizat în cadrul ambulatoriului de specialitate, care va efectua un triaj epidemiologic centrat pe identificarea eventualelor semne și simptome clinice compatibile cu COVID19 (tuse, febră, dureri în gât, dificultăți de respirație) sau risc de a fi infectat conform definițiilor de caz elaborate și publicate de către Institutul Național de Sănătate Publică - Centrul Național de Supraveghere și Control Boli Transmisibile.
(la 15-06-2021, Punctul 1. din Litera B. , Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 891 din 14 iunie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 15 iunie 2021 )
2. Pacienților care nu sunt considerați cazuri suspecte de COVID-19 li se vor comunica data și ora prezentării pentru diagnostic și tratament, astfel încât să nu se suprapună cu mai mult de un pacient, aflat deja în cabinetul medical de specialitate. Atât pacienții, cât și personalul medico-sanitar trebuie să respecte măsurile de prevenire a transmiterii virusului SARS-CoV-2 (purtarea măștii de protecție, igiena riguroasă a mâinilor, evitarea, pe cât posibil, a contactului cu suprafețele și obiectele din unitatea sanitară).
(la 15-06-2021, Punctul 2. din Litera B. , Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 891 din 14 iunie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 15 iunie 2021 )
3. Pacienților care sunt considerați cazuri suspecte de COVID19 li se vor solicita datele personale (nume, prenume, CNP, adresa de reședință) și se va anunța direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București, după caz, în vederea efectuării testelor de identificare a virusului SARS-CoV-2.
(la 15-06-2021, Punctul 3. din Litera B. , Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 891 din 14 iunie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 15 iunie 2021 )
4. Pacienții programați care la sosirea în ambulatoriu prezintă semne și simptome clinice compatibile cu COVID-19 vor fi îndrumați într-un spațiu de izolare individuală unde li se vor efectua teste de identificare a virusului SARS-CoV-2; în lipsa unui spațiu individual de izolare, pacienții vor fi îndrumați către cea mai apropiată unitate de triaj spitalicesc, pentru aplicarea procedurii pentru cazurile suspecte.
(la 15-06-2021, Punctul 4. din Litera B. , Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 891 din 14 iunie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 15 iunie 2021 )
5. Se va limita accesul însoțitorilor, cu excepția cazurilor în care pacientul are nevoie de ajutor să se deplaseze.
6. După fiecare consult, cabinetul medical este curățat si suprafețele sunt dezinfectate, iar materialele de unică folosință utilizate sunt înlăturate și înlocuite.
7. Personalul instruit din cadrul ambulatoriului de specialitate va supraveghea să nu se producă aglomerarea intrărilor și a spatiilor comune, scaunele vor fi plasate la minimum 2 m în toate direcțiile, iar la intrare și pe holuri vor fi asigurate soluții antiseptic/dezinfectante pentru pacienți, însoțitori și personal în vederea igienizării mâinilor.
8. Se recomandă triajul zilnic al personalului de îngrijire, care trebuie înștiințat să stea acasă dacă are simptome de boală.
(la 25-05-2020, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 873 din 22 mai 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 25 mai 2020 )