Articolul I
Normele privind atestarea profesională a lectorilor necesari procesului de pregătire și perfecționare profesională a personalului de specialitate din domeniul transportului rutier, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.213/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 18 noiembrie 2015, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 8, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
(4) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică și cetățenilor români, ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat membru al Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, în cazul în care dețin atestat de competență eliberat de un stat terț, dacă aceștia fac dovada unei experiențe profesionale ca lector în transportul rutier de cel puțin 2 ani pe teritoriul statului membru al Uniunii Europene, altul decât România, al statului membru al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, unde au obținut recunoașterea calificării profesionale.
2. După articolul 9 se introduc două noi articole, articolele 9^1 și 9^2, cu următorul cuprins:
Articolul 9^1
(1) Recunoașterea calificării profesionale de lector în transportul rutier se face de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, autoritate competentă stabilită la pct. 34 din anexa nr. 3 la Legea nr. 200/2014 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare, prin emiterea unei decizii al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5 la prezentele norme.
(2) În vederea recunoașterii calificării profesionale de lector în domeniul transportului rutier, în scopul exercitării profesiei în România, persoana solicitantă depune următoarele documente:
a) cerere pentru recunoașterea atestatului de lector în domeniul transportului rutier, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 la prezentele norme;
b) declarație pe propria răspundere privind veridicitatea informațiilor furnizate în cerere și a documentelor prezentate pe suportul electronic, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme;
c) suport electronic (CD/DVD/stick) conținând următoarele documente scanate:
(i) actul de identitate sau, în cazul cetățenilor străini, pașaportul, valabil la data solicitării;
(ii) atestatul de competență pentru lector în domeniul transportului rutier, valabil la data solicitării;
(iii) dovada recunoașterii atestatului de competență de către autoritatea statului membru al Uniunii Europene, altul decât România, al statului membru al Spațiului Economic European sau a Confederației Elvețiene, în cazul prevăzut la art. 8 alin. (4);
(iv) dovada experienței profesionale de minimum 2 ani exercitate pe teritoriul statului membru al Uniunii Europene, altul decât România, al statului membru al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, în cazul prevăzut la art. 8 alin. (4);
(v) documente eliberate de autoritățile competente din România sau din statul membru al Uniunii Europene, Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, recunoscute sau echivalate potrivit legii, care fac dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 4;
(vi) documentul care atestă cunoașterea limbii române.
(3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) vor fi redactate în limba română și vor fi semnate și datate de solicitant, iar documentele prevăzute la alin. (2) lit. c) vor fi prezentate scanate, în copie legalizată și traducere autorizată a acestora, având o valabilitate de 3 luni de la data eliberării lor.
(4) Pentru exercitarea în România a profesiei de lector în transportul rutier, cetățenii străini trebuie să facă dovada cunoștințelor lingvistice de limba română. Se consideră îndeplinită această cerință în cazul în care se pune la dispoziție un certificat de competențe lingvistice (ECL) pentru limba română sau o diplomă de studii eliberată de o instituție din România.
Articolul 9^2
(1) Documentele prevăzute la art. 9^1 alin. (2) se pot transmite astfel:
a) se depun la sediul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor; sau
b) se trimit prin serviciu poștal, cu confirmare de primire; sau
c) se trimit electronic, în formă scanată, la adresa de e-mail [email protected]; sau
d) prin intermediul punctului de contact unic electronic.
(2) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor confirmă primirea dosarului solicitantului în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii sale și îl informează, după caz, cu privire la lipsa sau neconformitatea oricărui document.
(3) În cazul în care s-a solicitat completarea dosarului, dacă documentele nu sunt primite în termen de 60 de zile de la data confirmării primirii dosarului, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor emite decizia de respingere a recunoașterii calificării profesionale, care se comunică solicitantului în termenul prevăzut de lege. În acest caz, pentru recunoașterea calificării profesionale, solicitantul trebuie să revină cu o nouă cerere însoțită de documentele corespunzătoare, în conformitate cu reglementările în vigoare la data solicitării.
(4) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în cazul în care dosarul este complet, solicită autorității competente din statul în care a fost emis/recunoscut atestatul de competență informații cu privire la valabilitatea administrativă a acestuia.
(5) În funcție de informațiile primite de la autoritățile competente prevăzute la alin. (4), Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor stabilește dacă dosarul solicitantului trebuie completat.
(6) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în termen de 3 luni de la data prezentării dosarului complet de către persoana interesată, procesează solicitarea și emite decizia motivată. Decizia se comunică persoanei interesate în termen de 15 zile de la emitere.
(7) În cazul soluționării favorabile, atestatul de competență pentru lector în domeniul transportului rutier însoțit de decizia de recunoaștere a calificării profesionale este acceptat ca dovadă suficientă a competenței profesionale și titularul acestuia beneficiază de drepturile conferite de acesta pe teritoriul României.
(8) Decizia de nerecunoaștere a calificării profesionale de lector în transportul rutier sau absența acesteia poate fi contestată în termenele și condițiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
3. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 12
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentele norme.
4. După anexa nr. 3 se introduc două noi anexe, anexele nr. 4 și 5, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1 și 2 la prezentul ordin.