Capitolul 2 — Măsuri privitoare la invoelile agricole

Pe această pagină

Articolul 110

Sînt supuse legii de fața următoarele învoieli agricole făcute între proprietarii sau arendașii de moșii și muncitorii de pămînt din localitatea respectiva:

a) Invoielile - fie în bani, fie în dijma - prin care se arendeaza o întindere de pămînt mai mica de 6 ha, de fiecare cap de familie, pentru aratura sau faneata.

Se exceptează fanetele insamantate, terenul dat cu arenda pentru cultura de zarzavaturi, pentru pepeni, sau pentru plantele industriale și medicinale ce se vor determina prin regulamentul de aplicarea legii de fața, terenul pe care s'au făcut îmbunătățiri funciare, precum și terenurile ce se dau invoitilor ogorate din toamna;

b) Invoielile prin care muncitorii de pămînt se obliga sa lucreze cu ziua sau cu măsura la muncile agricole, ce se vor determina prin regulamentul de aplicare al legii de fața, înțelegandu-se prin aceasta numai invoielile făcute cu cel puțin 30 zile înainte de începerea muncii respective în localitate.

Se exceptează lucrătorii agricoli calificați, muncitorii străini, muncitorii angajați în timpul sezonului de lucru, precum și servitorii angajați cu luna sau cu anul.

Articolul 111

Invoielile agricole nu se pot face decât prin contracte scrise, încheiate în conformitate cu dispozițiunile legii de fața.

Invoielile pentru arendarea de terenuri nu se pot încheia decât pentru o perioadă de cel mult 5 ani și numai în cursul anului ce precede acea perioada.

Invoielile pentru munci nu se pot face decât în bani și numai pentru muncile ce urmează a fi executate în cursul anului agricol respectiv.

Ele nu se pot executa decât în localitatea și pentru lucrarea prevăzută în contract, neputând fi cedate decât proprietarului sau arendașului care ar intra imediat în exploatarea mosiei respective.

Contractele de învoieli agricole se vor încheia numai conform formularului tip stabilit de Ministerul Agriculturii și Domeniilor.

În comunele rurale și suburbane, contractele vor fi autentificate la primărie, iar în comunele urbane și municipii, ele se vor autentifica la judecătoria de ocol respectiva.

Toatele contractele de învoieli agricole, cum și orice cereri în legătură cu ele, sînt scutite de taxele de timbru și înregistrare, cum și de timbru de aviatie.

Prin derogare dela legea de organizare a Corpului de avocați, aceste acte vor fi redactate de grefierii de judecătorii, de notarii sau de secretarii comunali, nefiind necesară la autentificare prezenta unui avocat.

Procedura legalizarii și autentificării acestor contracte, cum și a acțiunilor izvorâte din ele, este gratuita.

Conflictele ce nasc din asemenea contracte sînt de competența judecătoriilor de ocol, care judeca în prima instanța, cu drept de opoziție pentru părțile lipsa și cu drept de recurs la tribunal.

Aceste litigii se judeca de urgenta și cu precădere.

Articolul 112

Autentificarea contractelor de învoieli agricole nu se poate face decât dacă ele sînt întocmite în conformitate cu legea de fața.

În caz de refuz al primarului de a autentifica asemenea acte, părțile se pot adresa judecătoriei respective.

Invoielile agricole încheiate fără respectarea condițiunilor impuse prin legea de fața sînt nule de plin drept și nu li se va da curs nici după prezenta lege și nici după dreptul comun.

În cazul cînd aceste contracte au fost puse în lucrare, judecătorul de ocol, după cererea uneia din părți, va cita părțile și, în cazul cînd ele ajung la învoiala, prin buna înțelegere, în limitele legii, va confirma noua învoiala, anuland pe cea ilegala.

În cazul cînd părțile nu cad de acord, judecătorul-anuland învoiala ilegala, pe bază de probe scrise, arătări de martori și chiar pe prezumtiuni, rezultând din obiceiul locului-va fixa condițiunile învoielii, potrivit legii de fața.

În ambele cazuri, hotărîrea judecătorului se va transcrie în registrul de învoieli agricole al comunei respective.

Articolul 113

Prețul maxim de arenda sau proporția maxima de dijma, cuvenită proprietarului ori arendașului care da terenul, precum și prețul minim al muncitorilor privitoare la lucrările specificate sub litera b dela art. 110, se vor fixa pe timp de 3 ani, de către comisiunea judeteana de învoieli agricole, ce va lua fiinta pe lîngă fiecare Cameră de Agricultura, pe baza acestei dispozițiuni.

Începutul anului agricol se va fixa prin regulament.

Aceasta comisiune se va compune din:

a) Președintele, sau - în lipsa - vicepreședintele Camerei de Agricultura, ca președinte al comisiunii.

În cazul cînd președintele sau vicepresedintele nu fac parte din categoria proprietarilor cu peste 50 ha, va intra și un proprietar care să reprezinte această categorie, desemnat de Camera de Agricultura, asa cum se arata mai jos.

b) Directorul, sau - în lipsa - subdirectorul Serviciului agricol județean, și

c) Un satean, delegat de adunarea generală a Camerei de Agricultura dintre membrii aleși prevăzuți la art. 25, pct. 3 din legea pentru înființarea Consiliului Superior Economic și organizarea Camerelor profesionale, publicată în Monitorul Oficial Nr. 98 din 29 Aprilie 1936.

Odată cu alegerea proprietarului menționat la alineatul 5, și a sateanului delegat prevăzut la alineatul precedent, adunarea generală a Camerei va desemna și pe supleanții lor, din aceeași categorie din care se aleg titularii.

Normele de funcționare ale acestei comisiuni și criteriile ce trebuiesc avute în vedere la fixarea prețului de arenda, a dijmei și a prețului muncitorilor, se vor stabili prin regulamentul de aplicare al acestei legi.

În caz de paritate, votul președintelui hotărăște.

Deciziunile date de Comisiunea judeteana de învoieli agricole, vor fi afișate în toate comunele și publicate în Monitorul județului.

Aceste deciziuni vor fi înaintate de Camera de Agricultura la Uniunea Camerelor de Agricultura, spre aprobare.

În termen de 15 zile dela data publicațiunii, orice parte interesată poate face întâmpinări, împotriva deciziunilor fixate de Comisiunea judeteana de învoieli agricole. Aceste întâmpinări se vor adresa Uniunii Camerelor de Agricultura.

După expirarea acestui termen, Uniunea Camerelor de Agricultura va hotărî definitiv asupra prețurilor maxime și minime de mai sus, publicându-le apoi în Monitorul Oficial.

Articolul 114

Singura dijma ingaduita e dijma deavalma, înțelegandu-se prin aceasta proporția în care se împarte recolta terenului între proprietar sau arendaș de o parte și învoit de altă parte.

Plata prin munca a banilor datorati pentru arendarea de pamanturi nu se poate face decât în baza unui contract deosebit.

Articolul 115

Invoitul e răspunzător față de proprietarul sau arendașul respectiv, pentru toată paguba rezultată din faptul că nu și-a executat la vreme, sau în bune condițiuni, muncile impuse prin contract.

Articolul 116

În cazul cînd invoitul nu-și executa lucrările tehnice, cerute de legea de fața sau prevăzute în contact, proprietarul sau arendașul respectiv poate angaja, în contul invoitului, oameni pentru executarea acestor lucrări, sau poate cere rezilierea contractului, cu pierderea oricărui drept de despăgubire, din partea invoitului respectiv.

Angajarea oamenilor în contul invoitului se va face prin intermediul primăriei respective, cu procedura ce se va fixa prin regulament.

Rezilierea contractelor se va pronunța de judecătoria de ocol.

În invoielile privitoare la arendarea de pămînt, proprietarul sau arendașul respectiv este răspunzător, față de învoit pentru toate pagubele pricinuite din faptul că nu i-a pus la dispoziție la timp, terenul arendat în condițiunile contractului.

Invoitul poate cere, fie rezilierea contractului cu daune, la judecătoria de ocol, a situației proprietății, fie arendarea, în contul proprietarului sau arendașului, a unui alt teren de aceeași întindere, prin intermediul primăriei și după procedura ce se va prevedea la regulamentul legii de fața.

Articolul 117

În afară de cazurile de forta majoră, dijmuitul recoltei - de pe terenurile făcînd obiectul contractelor de învoiala agricolă - trebuie să înceapă în cel mult 15 zile dela terminarea completa a recoltarii din tarlaua respectiva și sa continue fără întrerupere.

În caz de întîrziere, dijmuitul se va face de către pretor, la cererea părții și după procedura ce se va stabili prin regulament.

Dacă proprietarul, arendașul, sau împuternicitul lor nu se prezintă la dijmuire dijma respectiva va fi lăsată pe camp, invoitul rămînînd deslegat de obligațiunea de a mai cara dijma proprietarului sau arendașului.

Articolul 118

Invoitul nu-și poate ridica recolta sau dijma decât după executarea tuturor obligațiunilor sale, rezultând din contractele de învoiala în curs ce are cu proprietarul sau arendașul respectiv și după despăgubirea proprietarului sau arendașului dela care are terenul, pentru toate pagubele pricinuite și constatate, conform dispozițiunilor art. 115 și 116 de mai sus.

Articolul 119

În cazul cînd invoitul nu achită proprietarului sau arendașului respectiv sumele datorate, adică: arenda, cheltuielile făcute de proprietar ori arendaș în contul invoitului, potrivit dispozițiunilor art. 116, precum și orice alte sume certe, rezultând din hotărîri judecătorești definitive și executorii - în legătură cu învoiala respectiva - primarul sau președintele comisiei interimare va declara - la cererea părții - recolta cuvenită sateanului, sechestrata în mâinile proprietarului ori arendașului respectiv, după procedura ce se va prevedea în regulamentul legii de fața.

Primarul va inainta judecătoriei ocolului respectiv un exemplar din procesul-verbal de sechestru.

Judecătorul va chema părțile și va hotărî de urgenta, atît asupra legitimitatii pretentiunii proprietarului sau arendașului, cat și asupra contestatiunii ce invoitul ar formula în instanța.

Hotărîrea judecătorului e definitivă și executorie, cu drept de recurs la tribunal.

Pe baza hotărîrii judecătorului de ocol, rămasă definitivă, notarul comunal în comunele rurale, sau șeful poliției, ori comisarul delegat, în comunele urbane, vor publică vînzarea recoltei sechestrata, cu procedura ce se va prevedea în regulament.

Prețul arendei pămîntului - fie de cultura, fie de faneata - e privilegiat, avînd rang imediat după impozitul agricol al terenului respectiv.

Dacă sateanul își ridica recolta înainte de a fi fost dijmuit sau înainte de a-și fi achitat către proprietar datoriile sale derivând din terenul ce are în arenda - asa cum aceste datorii au fost prevăzute la alineatul 1 de mai sus - faptul va fi socotit ca abuz de încredere și va fi pedepsit ca atare conform codului penal.

Articolul 120

Proprietarii sau arendașii sînt datori a socoti pe invoitii lor la sfîrșitul fiecărei campanii agricole și a depune la primărie pînă la 31 Decemvrie - în dublu exemplar - lista rămășițelor de muncă sau bani rezultând din invoielile agricole respective.

Primării vor fi obligați sa afiseze lista timp de 15 zile în localul primăriei, primind și înregistrînd orice întâmpinare depusa de invoiti în acest timp.

La expirarea acestui termen primarul va legaliza lista, făcînd mențiune de intampinarile depuse și va preda un exemplar proprietarului sau arendașului.

Pentru sumele necontestate lista legalizată astfel de primar constitue un titlu definitiv și executoriu al proprietarului sau arendașului, față de invoitii respectivi, executarea ei urmând a se face potrivit dispozițiunilor articolului precedent.

Articolul 121

Primăriile sînt obligate să aibă și sa țină un registru pentru înscrierea contractelor de învoieli agricole.

Notarul comunal e obligat sa trimeata Serviciu-agricol județean copie certificată de pe toate contractele de învoiala agricolă încheiate.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.