Având în vedere Referatul Direcției economice și ajutor de stat nr. 4.261/39.131 din 22.09.2020 prin care se propune spre aprobare bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2020 al Autorității Rutiere Române - A.R.R.,
în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 625/1998 privind organizarea și funcționarea Autorității Rutiere Române - A.R.R., cu modificările și completările ulterioare,
ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor emite următorul ordin:
(1) Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2020 al Autorității Rutiere Române - A.R.R., care funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și care se finanțează din venituri proprii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli rectificat al Autorității Rutiere Române - A.R.R. se aprobă de către Consiliul de conducere al acesteia.
(1) Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli al Autorității Rutiere Române - A.R.R. reprezintă limite maxime și nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor.
(2) În cazul în care în execuție se înregistrează nerealizări ale veniturilor aprobate, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. poate efectua cheltuieli proporțional cu gradul de realizare a veniturilor.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, Lucian Nicolae Bode
București, 1 octombrie 2020.
ANEXĂ*)
BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI rectificat pe anul 2020 al Autorității Rutiere Române - A.R.R. - mii lei -
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
MINISTERUL TRANSPORTURILOR, INFRASTRUCTURII ȘI COMUNICAȚIILOR