În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:
a) nomenclatorul produselor - lista cuprinzând materiile prime, materialele și produsele, denumite în continuare produse, care pot fi constituite ca stocuri rezerve de stat, nivelul maxim de constituire și termenul orientativ de păstrare îndelungată;
b) nivel maxim - cantitatea maximă de produs ce poate fi achiziționată ca stoc rezervă de stat;
c) termen orientativ de păstrare îndelungată - perioada de timp stabilită experimental sau statistic, la finele căreia un produs poate fi înlocuit cu un produs similar proaspăt;
d) activități finanțate din venituri proprii - activități înființate pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și pe lângă unitățile teritoriale, de intervenții operative, constituire a nivelului de reziliență și reîntregire a stocurilor rezervă de stat diminuate, susținere a capacității de administrare a rezervelor de stat, precum și de asigurare a constituirii, menținerii, gestionării și operațiilor de înlocuire a stocurilor minime și de menținere și dezvoltare a capacităților de depozitare aferente acestora;
(la 24-04-2024, Litera d) , Articolul 1^1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2. , Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 382 din 24 aprilie 2024 )
e) stoc rezervă de stat - cantitatea constituită la un produs din nomenclator, în limita nivelului maxim aprobat;
f) stoc intangibil - cantitatea de produs din cadrul stocului rezervă de stat asimilată rezervelor de mobilizare pe timp de pace;
(la 12-11-2009, Lit. f) a art. 1^1 a fost modificată de pct. 2 al art. 59, Cap. IX din LEGEA nr. 329 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 9 noiembrie 2009. )
g) stoc de urgență - cantitatea de produs deficitară sau inexistentă în stocul rezervă de stat la un moment dat, a cărei necesitate imediată pentru intervenție implică proceduri de achiziție în regim de urgență, având înțeles distinct de stocurile petroliere care se constituie și se mențin pe teritoriul Uniunii Europene, de către titularii obligației de stocare, direct sau prin delegare, inclusiv în situația în care se referă la același tip de produs administrat de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale;
(la 24-04-2024, Litera g) , Articolul 1^1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2. , Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 382 din 24 aprilie 2024 )
h) stoc de conjunctură - cantitatea de produs din producția internă sau din import, aflată în domeniul privat al statului, achiziționată în scopul valorificării ulterioare în condiții avantajoase;
i) stoc disponibil - cantitatea de produs existentă în surplus față de nivelul maxim aprobat sau care nu se mai găsește în nomenclator, având regim de mărfuri și care face obiectul activității finanțate integral din venituri proprii;
j) constituirea stocurilor - achiziție de produse cu finanțare exclusivă din bugetul de stat, realizată în limita nivelului maxim aprobat prin nomenclator;
k) reîntregirea stocurilor - achiziție de produse pentru refacerea stocurilor diminuate ca urmare a nerestituirii împrumuturilor aprobate, scoase la împrospătare prin contracte de schimb și nerestituite, consumate fără aprobare legală ori din alte cauze, realizată în cadrul activității finanțate integral din venituri proprii, precum și ca urmare a acordării unor ajutoare umanitare;
l) împrospătarea stocurilor - activitate de înlocuire a unor cantități de produse ajunse la limita termenului orientativ de păstrare îndelungată sau cu risc de depreciere calitativă ori de uzură morală pe timpul păstrării, realizată prin operațiuni comerciale de vânzare-cumpărare sau prin schimb de produse;
m) preschimbare sortimentală - activitatea de schimbare sortimentală a unor cantități de produs din stoc cu ocazia împrospătării;
n) împrumut pe termen scurt - împrumut de consumație, de produse fungibile și consumptibile, pe o perioadă care nu poate depăși 12 luni;
o) restituire de produs - operațiunea comercială de livrare a produselor la rezervele de stat în cadrul activităților de împrumut ori de împrospătare prin schimb de produse;
p) intervenții operative - acțiunile desfășurate în timp oportun, în situațiile excepționale prevăzute de lege, pentru limitarea sau înlăturarea efectelor acestora;
r) scoatere cu caracter definitiv - operațiunea de scoatere a unei cantități de produs din stocul rezervă de stat, cu reducerea corespunzătoare a nivelului prevăzut în nomenclator;
s) valorificarea produselor - operațiunea de comercializare a unor cantități de produs din stocurile disponibile.
ș) nivel de reziliență - cantitatea minimă de produs, stabilită prin nomenclatorul produselor, necesară să existe în stocul rezervă de stat, destinată creșterii imediate a capacității de răspuns aferente intervențiilor operative, pentru asigurarea și atingerea căreia, prin constituire sau reîntregire, se realizează prin procedurile aplicabile conform prevederilor legale privind achizițiile publice.
t) capacități de stocare destinate entității centrale de stocare - capacități de depozitare disponibile în patrimoniul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale organizate la nivelul unităților teritoriale cu profil și/sau activități în domeniul petrolier, pentru păstrarea corespunzătoare a stocurilor petroliere delegate sau angajate ca stocuri specifice, în numele statului român;
(la 24-04-2024, Articolul 1^1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 3. , Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 382 din 24 aprilie 2024 )
ț) stocuri petroliere destinate entității centrale de stocare - cantități existente de produs petrolier în patrimoniul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale care depășesc nivelurile aferente stocurilor intangibile și nivelul destinat intervențiilor operative ale rezervei de stat, stabilite prin hotărâre a Guvernului, în corelare cu nivelul maxim de constituire prevăzut în Nomenclatorul produselor rezervă de stat.
(la 24-04-2024, Articolul 1^1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 3. , Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 23 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 382 din 24 aprilie 2024 )