privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult
(actualizată la data de 29 ianuarie 2001*)
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Biserica Ortodoxă Română și celelalte culte religioase au, în exclusivitate, dreptul de producere și valorificare a obiectelor și veșmintelor de cult, precum și de tipărire a cărților de cult, a celor teologice sau cu conținut bisericesc, necesare practicării cultului.
Prin obiecte de cult, în sensul prezentei legi, se înțeleg vasele liturgice, icoanele metalice sau litografiate, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc, cruciulițele și medalioanele cu imagini religioase specifice cultului, obiectele de colportaj religios și altele asemenea. Se asimilează obiectelor de cult și calendarele religioase, precum și produsele necesare exercitării activității de cult, cum ar fi tămâia și lumânările, cu excepția celor decorative și a celor pentru nunți și botezuri.
Prin veșminte de cult, în sensul prezentei legi se înțeleg și stofele și broderiile specifice, necesare realizării veșmintelor respective.
De asemenea, se asimilează obiectelor de cult tipăriturile de cult, manualele și cursurile teologice necesare desfășurării activității din instituțiile de învățămînt religios ale cultului respectiv.
Producerea sau valorificarea bunurilor prevăzute la art. 1 de către alte persoane, fizice sau juridice, decât cultele religioase se poate face numai cu autorizarea lor prealabilă, dată în condițiile stabilite de către fiecare cult în considerarea propriei sale exclusivități.
Ilustratele, pliantele, albumele de artă și filmele prezentând lăcașuri de cult sau obiecte de artă bisericească, cu excepția celor care fac parte din patrimoniul cultural național, se pot realiza numai cu acordul cultului respectiv.
Încălcarea prevederilor art. 1 constituie contravenție dacă fapta, potrivit legii, nu este considerată infracțiune și se sancționează cu amenda de la 500 lei la 1.000 lei*).
Bunurile destinate sau folosite la săvârșirea contravenției, precum și cele rezultate din săvârșirea acesteia se confisca.
Contravenția se constată și amenda se aplică de către organele de poliție, primării sau organele de control ale Ministerului Economiei și Finanțelor.
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.
Producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult prevăzute la art. 1 sunt scutite de la impozitare.
Art. 5 a revenit la forma avută la publicare ca urmare a modificării art. 41 din ORDONANȚA nr. 70 din 29 august 1994, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 31 august 1994, de către pct. 59 al art. 1 din LEGEA nr. 73 din 12 iulie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 2 august 1996.
Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 7 iulie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
Aceasta lege a fost adoptată de Senat în ședința din 8 septembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU