Având în vedere:
– Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare;
– Hotărârea Guvernului nr. 929/2014 privind aprobarea Strategiei naționale de cercetare, dezvoltare și inovare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare;
– Hotărârea Guvernului nr. 583/2015 pentru aprobarea Planului național de cercetare-dezvoltare și inovare pentru perioada 2015-2020 (PNCDI III), cu modificările și completările ulterioare;
– Hotărârea Guvernului nr. 1.265/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind contractarea, finanțarea, monitorizarea și evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare și inovare și a acțiunilor cuprinse în Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare, cu modificările și completările ulterioare;
– prevederile art. 217 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr. 62/1999 privind înființarea Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior și a Cercetării Științifice Universitare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 150/2000, cu modificările și completările ulterioare;
– Ordinul ministrului cercetării, inovării și digitalizării nr. 385/2021*) în ceea ce privește Metodologia privind selecția membrilor Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare (CCCDI) al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării cu atribuții pentru activitatea de cercetare-dezvoltare și inovare, cu modificările ulterioare;
*) Ordinul ministrului cercetării, inovării și digitalizării nr. 385/2021 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
– Referatul de aprobare nr. 8.474 din 27.09.2021 privind numirea unui membru din mediul privat pentru Comisia 4. Tehnologia informației și a comunicațiilor, spațiu și securitate pentru Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării cu atribuții pentru activitatea de cercetare-dezvoltare și inovare,
ministrul cercetării, inovării și digitalizării, interimar, emite prezentul ordin.
Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului cercetării, inovării și digitalizării nr. 498/2021 privind aprobarea componenței nominale și a Regulamentului de organizare și funcționare al Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării cu atribuții pentru activitatea de cercetare-dezvoltare și inovare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 24 septembrie 2021, se completează după cum urmează:
La Comisia 4. Tehnologia informației și a comunicațiilor, spațiu și securitate, după numărul curent 2 se introduce un nou număr curent, numărul curent 3, cu următorul cuprins:
Nr. crt.Numele și prenumeleInstituțiaFuncția în cadrul CCCDI„3Bogdanffy RobertAsociația Patronală a Industriei de Software și ServiciiMembru“
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, interimar, Iulian-Vasile Popescu, secretar de stat
București, 30 septembrie 2021.