(1) În sensul prezentului regulament, următorii termeni, expresii și abrevieri se definesc după cum urmează:
a) ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei;
b) ATP - avizul tehnic de principiu - avizul emis de OSD ca răspuns la cererea de racordare la SD a unui solicitant; acesta conține informații preliminare cu privire la racordarea la SD, în baza cărora se elaborează studiul de fezabilitate necesar înființării unui SD nou, parte integrantă din documentația de atribuire a concesiunii serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, sau necesar dezvoltării SD în localitățile incluse în actele adiționale la contractele de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale;
c) ATR - avizul tehnic de racordare la SD - avizul emis de OSD ca răspuns la cererea de racordare la SD a unui solicitant; acesta conține, în principal, condițiile tehnice de racordare la SD, respectiv pentru realizarea racordului, SRM/SR/SM/ PRM/PR/PM, și, după caz, pentru realizarea extinderii și/sau redimensionării obiectivului/conductei de distribuție a gazelor naturale necesar/necesare realizării racordării la SD;
d) CF - clientul final de gaze naturale;
e) GNL - gaze naturale lichefiate;
f) LOSD - licența de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale;
g) OEE - operatorul economic autorizat ANRE pentru execuția sistemelor de distribuție a gazelor naturale, sistemelor de distribuție închise, precum și a instalațiilor aferente activității de producere/stocare biogaz/biometan ce funcționează în regim de medie, redusă și joasă presiune sau pentru execuția sistemelor de distribuție a gazelor naturale, sistemelor de distribuție închise, precum și a instalațiilor aferente activității de producere/stocare biogaz/biometan ce funcționează în regim de înaltă presiune, după caz;
h) OEP - operatorul economic autorizat ANRE pentru proiectarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale, sistemelor de distribuție închise, precum și a instalațiilor aferente activității de producere/stocare biogaz/biometan ce funcționează în regim de medie, redusă și joasă presiune sau pentru proiectarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale, sistemelor de distribuție închise, precum și a instalațiilor aferente activității de producere/stocare biogaz/biometan ce funcționează în regim de înaltă presiune, după caz;
i) OSD - operatorul sistemului de distribuție a gazelor naturale, titular al LOSD;
j) PM - postul de măsurare a gazelor naturale;
k) PR - postul de reglare a presiunii gazelor naturale;
l) PRM - postul de reglare-măsurare a gazelor naturale;
m) SD - sistemul de distribuție a gazelor naturale, existent sau nou-proiectat;
n) SD nou - sistemul de distribuție a gazelor naturale nou, înființat în baza unui contract de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale sau a unui act adițional la un contract de concesiune existent;
o) SM - stația de măsurare a gazelor naturale;
p) SR - stația de reglare a presiunii gazelor naturale;
q) SRM - stația de reglare-măsurare a gazelor naturale;
r) UAT - unitatea administrativ-teritorială;
s) contract de cofinanțare - contractul privind participarea, în cotă-parte sau în totalitate, la finanțarea lucrării de extindere și/sau redimensionare a obiectivului/conductei de distribuție a gazelor naturale necesar/necesare realizării racordării la SD, încheiat între solicitant și OSD;
t) contract de racordare la SD - contractul privind realizarea instalației de racordare la SD, încheiat între solicitant și OSD;
u) Convenția tehnică - Convenția tehnică privind realizarea lucrărilor de racordare la SD, încheiată între OSD și OEP și/sau OEE, selectați/selectat de OSD sau solicitant, cu luarea în considerare a faptului că obiectivele, rezultate în urma finalizării/terminării lucrărilor, sunt realizate în numele OSD și fac parte din obiectivele SD;
v) dezvoltatorul ansamblului rezidențial - solicitantul, persoană fizică sau juridică, care efectuează toate operațiunile imobiliare în vederea construirii, finalizării și predării unor locuințe către viitorii clienți finali casnici și/sau noncasnici, cu care a încheiat sau nu o/un convenție/antecontract/contract, precum și coordonarea surselor de finanțare necesare realizării acestor operațiuni;
w) instalație de racordare - ansamblul format din racord și SRM/SR/SM/PRM/PR/PM;
x) instalația de utilizare comună existentă - parte a instalației existente de utilizare a gazelor naturale, care deservește mai mulți clienți finali, cuprinsă între stația/postul de reglare a presiunii gazelor naturale și toate sistemele/mijloacele de măsurare fiscale amplasate pe aceasta;
y) Lege - Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare;
z) lucrări de racordare la SD - ansamblul activităților necesare proiectării și executării instalației de racordare și/sau, după caz, a extinderii și/sau redimensionării obiectivului/ conductei de distribuție a gazelor naturale necesar/necesare realizării racordării la SD;
aa) lucrări necesare realizării racordării la SD - ansamblul activităților necesare proiectării, executării și punerii în funcțiune a extinderii și/sau redimensionării obiectivului/conductei de distribuție a gazelor naturale necesar/necesare realizării racordării la SD;
bb) Norme tehnice - Normele tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 89/2018;
cc) obiectiv SD - partea componentă dintr-un SD, respectiv conducta de distribuție a gazelor naturale, racordul sau SRM/SR/SM/PRM/PR/PM;
dd) procedură OSD - procedura operațională proprie elaborată de OSD în conformitate cu prevederile art. 158 alin. (1) din Lege;
ee) punct de racordare - punctul fizic în care se realizează conectarea racordului la obiectivele/conductele de distribuție a gazelor naturale, părți componente ale SD;
ff) punct de delimitare - punctul fizic în care instalația de racordare se delimitează de instalația de utilizare a gazelor naturale, aferentă locului de consum al solicitantului, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (3) lit. d) din Lege;
gg) racord - conducta definită în conformitate cu prevederile art. 100 pct. 76 din Lege;
hh) racordare/lucrare necesară realizării racordului - ansamblul activităților necesare proiectării, executării și punerii în funcțiune a racordului și a SRM/SR/SM/PRM/PR/PM;
ii) redimensionarea obiectivelor SD - dezvoltarea SD existent într-o zonă concesionată în care sunt amplasate conducte de distribuție a gazelor naturale pe domeniul public și/sau pe căi de acces private, prin recalcularea dimensiunilor obiectivelor SD existent pentru creșterea capacității tehnice a acestora și/sau creșterea regimului de presiune a gazelor naturale, în vederea racordării la SD a noilor solicitanți;
jj) solicitant - persoana fizică/juridică sau grupul de persoane fizice/juridice, viitorul client final casnic sau noncasnic, persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială sau instituția publică, care adresează OSD o cerere scrisă în vederea racordării la SD;
(la 13-12-2022, Litera jj) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 136 din 7 decembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1196 din 13 decembrie 2022 )
kk) tarif de analiză a cererii de racordare la SD - plata efectuată de fiecare solicitant pentru activitățile întreprinse de OSD în vederea analizării cererii de racordare la SD;
ll) tarif de racordare - plata efectuată de fiecare solicitant pentru activitățile întreprinse de OSD în vederea realizării racordării la SD.