CONDIȚII pentru scăderea numărului de paturi avizate pentru îngrijirea pacienților confirmați cu COVID-19 și modificarea structurii unităților sanitare în condițiile pandemiei de COVID-19
1. Managerii unităților sanitare pot solicita DSP avizarea unui număr mai mic de paturi alocate asistenței medicale pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, în următoarele condiții:
1.1. Etapa 1 de scădere - se poate solicita o scădere a paturilor pentru îngrijirea pacienților confirmați cu COVID-19 de până la 15% din totalul paturilor pe județ, dacă la nivelul județului sau al municipiului București rata de ocupare a paturilor ATI avizate de DSP pentru îngrijirea pacienților confirmați cu COVID-19 scade sub 70% (medie săptămânală, de luni până duminică).
Solicitarea se poate aproba în condițiile în care la nivelul județului se mențin:
– 15% din totalul paturilor de spital de la nivelul județului pentru îngrijirea pacienților confirmați cu COVID-19;
– 50% din totalul centrelor de evaluare și tratament pentru pacienții confirmați cu COVID-19.
1.2. Etapa a 2-a de scădere - se poate solicita o scădere a paturilor pentru îngrijirea pacienților confirmați cu COVID-19 de până la 5% din totalul paturilor pe județ, dacă la nivelul județului sau al municipiului București rata de ocupare a paturilor ATI avizate de DSP pentru îngrijirea pacienților confirmați cu COVID-19 scade sub 50% (medie săptămânală, de luni până duminică).
Solicitarea se poate aproba în condițiile în care la nivelul județului se mențin:
– 5% din totalul paturilor de spital de la nivelul județului, pentru îngrijirea pacienților confirmați cu COVID-19;
– 25% din totalul centrelor de evaluare și tratament pentru pacienții confirmați cu COVID-19, dar minimum 1 centru pe județ.
2. În etapa a 2-a de scădere, nivelul minim de 5% de paturi destinate pentru îngrijirea pacienților confirmați cu COVID-19 din totalul paturilor la nivelul județului sau al municipiului București poate fi utilizat pentru internarea pacienților cu alte afecțiuni decât COVID-19, cu obligativitatea operaționalizării imediate odată cu apariția unui caz COVID-19.
3. În stabilirea noului număr de paturi pentru asistența medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, pentru care se solicită avizul, conducerea spitalului va ține cont de următoarele aspecte:
a) necesitatea de a lua toate măsurile posibile pentru a evita transferul pacienților care, fiind internați pentru alte afecțiuni decât COVID-19, se pozitivează pentru SARS-CoV-2 și au forme severe sau critice de COVID-19;
b) obligația spitalelor de nivel I de a interna pacienții cu forme severe și critice de COVID-19, inclusiv pe cei transferați din spitalele de nivel II și III ale căror capacități de investigații și tratament sunt depășite.
4. Solicitarea unei scăderi a numărului de paturi avizate pentru asistența medicală a pacienților, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, trebuie să fie însoțită de un plan de creștere rapidă a numărului de paturi în cazul apariției unei recrudescențe a COVID-19 comunicate de DSP.
5. Managerul unității sanitare își asumă în scris îndeplinirea imediată a planului menționat la pct. 4.
6. Conducerea unității sanitare poate solicita DSP modificarea structurii unităților sanitare doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) modificarea structurii este motivată de schimbări apărute ca urmare a pandemiei de COVID-19, la nivelul infrastructurii spitalului, al nevoii de servicii medicale noi, sau de imposibilitatea oferirii unor servicii medicale ori ca urmare a angajării cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată a unor medici ce pot oferi servicii medicale noi pentru unitatea medicală respectivă;
b) este precizată sursa de finanțare pentru modificările solicitate;
c) în cazul spitalelor care au în componență secții există acordul scris al conducătorului secției clinice și al disciplinei corespunzătoare pentru modificările ce implică schimbări ale structurii acestor secții.
7. Stabilirea nevoii de servicii medicale de la nivelul județului, respectiv al municipiului București se va face în conformitate cu prevederile Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.