HOTĂRÂRE nr. 720 din 2 iunie 2022

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 562 din 9 iunie 2022
Intrat în vigoare
09.06.2022
Forma consolidată din
09.06.2022
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 25 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă Contractul de finanțare dintre Guvernul României, reprezentat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și Banca Europeană de Investiții privind Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acțiune climatică și alte domenii de interes, finanțat din cadrul Planului național de redresare și reziliență al României, semnat la București la 31 martie 2022, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 bis, care se poate achiziționa de la Biroul pentru relații cu publicul din Str. Parcului nr. 65, intrarea A, sectorul 1, București.

Articolul 2

Monitorizarea și evaluarea implementării contractului de finanțare se realizează prin Comitetul de investiții, structură fără personalitate juridică, constituit în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene și al ministrului finanțelor.

PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dan Dumitrescu, secretar de stat Ministrul finanțelor, Adrian Câciu

București, 2 iunie 2022.

Nr. 720.

ANEXĂ

CONTRACT DE FINANȚARE

dintre Guvernul României, reprezentat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene,

și Banca Europeană de Investiții privind Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acțiune

climatică și alte domenii de interes, finanțat din cadrul Planului național de redresare

și reziliență al României, semnat la București la 31 martie 2022

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.