În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 9 alin. (3), art. 12 alin. (4) și art. 32 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 209/2022,
ministrul finanțelor și ministrul investițiilor și proiectelor europene emit următorul ordin:
Se aprobă formatul standard al următoarelor formulare, prevăzut la art. 32 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 209/2022, după cum urmează:
a) potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) și (2), Raportarea financiară lunară privind execuția bugetară efectuată de la articolul bugetar/alineatele bugetare „Fonduri din împrumut rambursabil“ din cadrul titlului XIII „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“ (titlul 61) la data de (....) și declarația de conformitate aferentă acesteia. Acestea vor avea conținutul și forma prevăzute în anexa nr. 1.1.A și respectiv în anexa nr. 1.1.B care fac parte integrantă din prezentul ordin;
b) potrivit prevederilor art. 9 alin. (4), Situația lunară consolidată a Raportărilor financiare lunare privind execuția bugetară cumulată efectuată de la articolul bugetar/alineatele bugetare „Fonduri din împrumut rambursabil“ din cadrul titlului XIII „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“ (titlul 61) la data de (....), precum și situația consolidată privind declarațiile de conformitate transmise de către coordonatorii de reforme și/sau investiții. Acestea vor avea conținutul și forma prevăzute în anexa nr. 1.2.A și, respectiv, anexa nr. 1.2.B care fac parte integrantă din prezentul ordin;
c) potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) și respectiv alin. (3), Solicitarea de fonduri centralizată privind cheltuielile efectuate de beneficiari în cadrul reformelor și investițiilor aferente componentei de împrumut începând cu data de 1 februarie 2020 până la data încheierii contractelor de finanțare sau, după caz, până la data emiterii ordinelor/deciziilor de finanțare și declarația de conformitate. Acestea vor avea cuprinsul prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanțelor, Adrian Câciu Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel-Ioan Boloș
Anexa nr. 1.1.A
RAPORTARE FINANCIARĂ LUNARĂ privind execuția bugetară efectuată de la articolul bugetar/alineatele bugetare „Fonduri din împrumut rambursabil“ din cadrul titlului XIII „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“ (titlul 61), la data de ................
Total fonduri din împrumut rambursabil din cadrul titlului Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR (titlul 61)
(01 = 02 + 04 + 06 + 08 + 10 + 12 + 14)
Fonduri din împrumut rambursabil
Transferuri din bugetul de stat către beneficiari instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii pentru derularea proiectelor din PNRR (03 = 04)
Fonduri din împrumut rambursabil
Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru susținerea proiectelor aferente PNRR (05 = 06)
Fonduri din împrumut rambursabil
Transferuri din bugetul de stat către întreprinderi publice și institute naționale de cercetare-dezvoltare pentru susținerea proiectelor aferente PNRR (07 = 08)
Fonduri din împrumut rambursabil
Transferuri din bugetul de stat către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații pentru susținerea proiectelor aferente PNRR (09 = 10)
Fonduri din împrumut rambursabil
Transferuri din bugetul de stat către entități de drept privat pentru susținerea proiectelor aferente PNRR (11 = 12)
Fonduri din împrumut rambursabil
Transferuri din bugetul de stat către responsabilii de implementare a investițiilor specifice locale pentru derularea proiectelor din PNRR (13 = 14)
Fonduri din împrumut rambursabil
Instrucțiuni de completare
Coordonatorii de reforme și/sau investiții raportează lunar execuția cumulată centralizată efectuată de la articolul bugetar/alineatele bugetare „Fonduri din împrumut rambursabil“ din cadrul titlului XIII „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“ (titlul 61), pentru toți beneficiarii, având în vedere prevederile art. 20 alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, precum și prevederile art. 9 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 209/2022.
Detalierea în cadrul formularului se efectuează pe total plăți (cheltuieli) efectuate, respectiv pe clasificația economică, pe articol bugetar și respectiv pe alineat bugetar.
Formularul „Raportarea financiară lunară privind execuția bugetară efectuată de la articolul bugetar/alineatele bugetare «Fonduri din împrumut rambursabil» din cadrul titlului XIII «Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR» (titlul 61)“ se completează cu informații privind plățile (cheltuielile) efectuate cumulate de la începutul anului până la sfârșitul perioadei de raportare și se raportează lunar către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, până la data de 15 a lunii următoare.
Plățile (cheltuielile) efectuate de la articolul bugetar/alineatele bugetare „Fonduri din împrumut rambursabil“ din cadrul titlului XIII „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“ (titlul 61) trebuie să corespundă cu execuția de casă din Trezoreria Statului.
Formularul poate fi actualizat ori de câte ori apar noi indicatori aprobați în clasificația bugetară.
Anexa nr. 1.1.B
DECLARAȚIA DE CONFORMITATE la data de .................. Pentru Coordonatorul de reformă și/sau investiții, .......................................................................
Antetul coordonatorului de reformă și/sau investiții
Către: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)
Referitor la: Raportare financiară lunară privind execuția bugetară efectuată de la articolul bugetar/alineatele bugetare „Fonduri din împrumut rambursabil“ din cadrul titlului XIII „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“ (titlul 61), la data de .................
În susținerea Raportării financiare lunare privind execuția bugetară efectuată de la articolul/alineatele bugetar/bugetare „Fonduri din împrumut rambursabil“ din cadrul titlului XIII „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“ (titlul 61), în cadrul reformelor și/sau investițiilor asociate componentei de împrumut la data de^1 (...), în calitate de coordonator de reformă și/sau investiții în cadrul componentelor (....), având în vedere inclusiv prevederile art. 20 alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, precum și prevederile art. 9 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 209/2022, certificăm următoarele:
a) informațiile prezentate sunt reale, corecte, complete, legale și conforme cu înregistrările/evidențele contabile, după cum este aplicabil;
b) în procesul de efectuare a plăților (cheltuielilor) raportate s-a respectat cadrul legal privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata din fonduri publice, conform legislației naționale incidente în vigoare, inclusiv în ceea ce privește asigurarea controlului financiar preventiv și, respectiv, a controlului delegat;
c) fondurile evidențiate au fost utilizate în scopul în care au fost acordate, respectiv pentru acțiuni/activități necesare îndeplinirii jaloanelor și țintelor prevăzute în Decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a evaluării Planului de redresare și reziliență al României din data de 3 noiembrie 2021 (CID);
d) informațiile prezentate sunt considerate eligibile în cadrul PNRR în condițiile art. 17 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021;
e) activitățile/acțiunile pentru care au fost efectuate plățile (cheltuielile) evidențiate în anexa nr. 1.1.A nu au beneficiat și nici nu beneficiază în prezent de finanțare din fonduri publice nerambursabile de la bugetul național și/sau de la bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, pentru activitățile specifice care sunt finanțate din bugetul PNRR și care urmează să se desfășoare pentru implementarea reformelor și a investițiilor. Declar în egală măsură că nu am cunoștință de vreo situație de „dublă finanțare“, așa cum este ea definită la art. 9 din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 și la art. 191 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1.046 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii;
f) la nivelul coordonatorului de reformă și/sau investiții, agențiilor de implementare a proiectelor/responsabililor de implementare a investițiilor specifice locale/structurilor de implementare, respectiv la nivelul beneficiarilor sunt în vigoare sisteme de management și control adaptate specificului acțiunilor/activităților necesare îndeplinirii țintelor și jaloanelor, în scopul prevenirii, detectării și constatării neregulilor, respectiv implementează procedurile proprii de verificare și control în scopul realizării prevenirii conflictului de interese, a fraudei, corupției și prin care să se asigure că fondurile au fost gestionate în concordanță cu toate regulile aplicabile, cu respectarea principiului bunei gestiuni financiare și protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene;
g) informațiile financiare prezentate au fost supuse auditului Curții de Conturi și/sau oricărui alt tip de audit extern/verificării de către structuri de control, după cum este aplicabil și, potrivit rapoartelor emise de auditori/structurile de control, acestea nu prezintă nereguli, erori sau riscul de a fi cheltuieli neeligibile în sensul nerespectării prevederilor art. 17 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 (și/sau, după cum este aplicabil, abaterile identificate au fost remediate) (sau, după caz, informațiile financiare prezentate nu au fost supuse auditului extern/auditului Curții de Conturi și/sau verificării de către structuri de control, după caz; astfel se va informa corespunzător MIPE cu privire la concluziile auditului extern/al Curții de Conturi și/sau ale verificării structurilor de control referitoare la situațiile de cheltuieli prezentate, de îndată ce acestea sunt disponibile și, dacă este cazul, va remedia cu maximă celeritate abaterile constatate).“
^1 Se completează cu informații privind plățile (cheltuielile) efectuate cumulate de la începutul anului până la sfârșitul perioadei de raportare și se raportează lunar către MIPE, până la data de 15 a lunii următoare ( având în vedere faptul că această raportare se va efectua în luna următoare perioadei de raportare).
Anexa nr. 1.2.A
SITUAȚIA LUNARĂ CONSOLIDATĂ a Raportărilor financiare lunare privind execuția bugetară cumulată efectuată de la articolul bugetar/alineatele bugetare „Fonduri din împrumut rambursabil“ din cadrul titlului XIII „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“ (titlul 61), la data de ................
Total fonduri din împrumut rambursabil din cadrul titlului Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR (titlul 61) (01 = 02 + 04 + 06 + 08 + 10 + 12 + 14)
Fonduri din împrumut rambursabil
Transferuri din bugetul de stat către beneficiari instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii pentru derularea proiectelor din PNRR (03 = 04)
Fonduri din împrumut rambursabil
Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru susținerea proiectelor aferente PNRR (05 = 06)
Fonduri din împrumut rambursabil
Transferuri din bugetul de stat către întreprinderi publice și institute naționale de cercetare-dezvoltare pentru susținerea proiectelor aferente PNRR (07=08)
Fonduri din împrumut rambursabil
Transferuri din bugetul de stat către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații pentru susținerea proiectelor aferente PNRR (09 = 10)
Fonduri din împrumut rambursabil
Transferuri din bugetul de stat către entități de drept privat pentru susținerea proiectelor aferente PNRR (11 = 12)
Fonduri din împrumut rambursabil
Transferuri din bugetul de stat către responsabilii de implementare a investițiilor specifice locale pentru derularea proiectelor din PNRR (13 = 14)
Fonduri din împrumut rambursabil
Instrucțiuni de completare
Formularul „Situația lunară consolidată a Raportărilor financiare lunare privind execuția bugetară cumulată efectuată de la articolul bugetar/alineatele bugetare «Fonduri din împrumut rambursabil» din cadrul titlului XIII «Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR» (titlul 61)“ se elaborează de către MIPE, prin centralizarea formularelor „Raportarea financiară lunară privind execuția bugetară cumulată efectuată de la articolul bugetar/alineatele bugetare «Fonduri din împrumut rambursabil» din cadrul titlului XIII «Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR» (titlul 61)“ - anexa nr. 1.1.A, transmise lunar de către coordonatorii de reforme și/sau investiții. Acest formular se raportează lunar de MIPE către MF, până la data de 20 a lunii următoare.
Plățile (cheltuielile) efectuate de la articolul bugetar/alineatele bugetare „Fonduri din împrumut rambursabil“ din cadrul titlului XIII „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“ (titlul 61) trebuie să corespundă cu execuția de casă din Trezoreria Statului.
Formularul poate fi actualizat ori de câte ori apar noi indicatori aprobați în clasificația bugetară.
Anexa nr. 1.2.B
SITUAȚIA CONSOLIDATĂ privind declarațiile de conformitate transmise de către coordonatorii de reforme și/sau investiții la data de .................. Pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ..................................
Antetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene
Către: Ministerul Finanțelor
Direcția generală relații financiare internaționale
Ref.: Împrumut în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență
În susținerea Situației lunare consolidate a Raportărilor financiare lunare privind execuția bugetară cumulată efectuată de la articolul bugetar/alineatele bugetare „Fonduri din împrumut rambursabil“ din cadrul titlului XIII „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“ (titlul 61), elaborată de către MIPE prin centralizarea anexelor nr. 1.1.A transmise de către coordonatorii de reforme și/sau investiții, în cadrul reformelor și/sau investițiilor asociate componentei de împrumut la data de …………, confirmăm că prin declarațiile de conformitate care au însoțit anexele nr. 1.1.A, în cadrul componentei de împrumut PNRR, aceștia certifică următoarele:
a) informațiile prezentate sunt reale, corecte, complete, legale și conforme cu înregistrările/evidențele contabile, după cum este aplicabil;
b) în procesul de efectuare a plăților (cheltuielilor) raportate s-a respectat cadrul legal privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata din fonduri publice, conform legislației naționale incidente în vigoare, inclusiv în ce privește asigurarea controlului financiar preventiv și, respectiv, a controlului delegat;
c) fondurile evidențiate au fost utilizate în scopul în care au fost acordate, respectiv pentru acțiuni/activități necesare îndeplinirii jaloanelor și țintelor prevăzute în Decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a evaluării Planului de redresare și reziliență al României din data de 3 noiembrie 2021 (CID);
d) informațiile prezentate sunt considerate eligibile în cadrul PNRR în condițiile art. 17 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021;
e) activitățile/acțiunile pentru care au fost efectuate plățile (cheltuielile evidențiate în anexa nr. 1.1.A nu au beneficiat și nici nu beneficiază în prezent de finanțare din fonduri publice nerambursabile de la bugetul național și/sau de la bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, pentru activitățile specifice care sunt finanțate din bugetul PNRR și care urmează să se desfășoare pentru implementarea reformelor și a investițiilor). Se declară în egală măsură că nu au cunoștință de vreo situație de „dublă finanțare“, așa cum este ea definită la art. 9 din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 și la art. 191 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii;
f) la nivelul coordonatorului de reformă și/sau investiții, agențiilor de implementare a proiectelor/responsabililor de implementare a investițiilor specifice locale/structurilor de implementare, respectiv la nivelul beneficiarilor sunt în vigoare sisteme de management și control adaptate specificului acțiunilor/activităților necesare îndeplinirii țintelor și jaloanelor, în scopul prevenirii, detectării și constatării neregulilor, respectiv implementează procedurile proprii de verificare și control în scopul realizării prevenirii conflictului de interese, a fraudei, corupției și prin care să se asigure că fondurile au fost gestionate în concordanță cu toate regulile aplicabile, cu respectarea principiului bunei gestiuni financiare și protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene;
g) informațiile financiare prezentate au fost supuse auditului Curții de Conturi și/sau oricărui alt tip de audit extern/verificării de către structuri de control, după cum este aplicabil și, potrivit rapoartelor emise de auditori/structurile de control, acestea nu prezintă nereguli, erori sau riscul de a fi cheltuieli neeligibile în sensul nerespectării prevederilor art. 17 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 (și/sau, după cum este aplicabil, abaterile identificate au fost remediate) (sau, după caz, informațiile financiare prezentate nu au fost supuse auditului extern/auditului Curții de Conturi și/sau verificării de către structuri de control, după caz; astfel se va informa corespunzător MIPE cu privire la concluziile auditului extern/al Curții de Conturi și/sau ale verificării structurilor de control referitoare la situațiile de cheltuieli prezentate, de îndată ce acestea sunt disponibile și, dacă este cazul, va remedia cu maximă celeritate abaterile constatate).
Anexa nr. 2
SOLICITARE DE FONDURI CENTRALIZATĂ privind cheltuielile efectuate de beneficiari în cadrul reformelor și investițiilor aferente componentei de împrumut începând cu data de 1 februarie 2020 până la data încheierii contractelor de finanțare sau, după caz, până la data emiterii ordinelor/deciziilor de finanțare Pentru ....................................................... (coordonatorul de reformă și/sau investiții)APENDICE 1 DECLARAȚIA DE CONFORMITATE Pentru ................................. (coordonatorul de reformă și/sau investiții)APENDICE 2 SITUAȚIA privind cheltuielile efectuate de beneficiari în cadrul reformelor și investițiilor aferente componentei de împrumut, începând cu data de 1 februarie 2020 până la data încheierii contractelor de finanțare sau, după caz, până la data emiterii ordinelor/deciziilor de finanțare Pentru .................................. (coordonatorul de reformă și/sau investiții)
Antetul coordonatorului de reformă și/sau investiții
Ministerul ............., în calitate de coordonator de reformă și/sau investiții asociate componentei de împrumut din PNRR
Către: Ministerul Finanțelor
Direcția generală relații financiare internaționale
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 209/2022, vă transmitem anexat Situația privind cheltuielile efectuate de beneficiari din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale în cadrul reformelor și investițiilor aferente componentei de împrumut începând cu data de 1 februarie 2020 până la data încheierii contractelor de finanțare sau, după caz, până la data emiterii ordinelor/deciziilor de finanțare, însoțită de Declarația de conformitate.
(Se completează cu o scurtă descriere a destinației cheltuielilor/activităților finanțate din acestea, pentru a justifica faptul că sunt acțiuni/activități necesare îndeplinirii jaloanelor/țintelor asociate componentei de împrumut, care intră în competența respectivilor beneficiari.)
Antetul coordonatorului de reformă și/sau investiții
Către: Ministerul Finanțelor
În susținerea Situației privind cheltuielile efectuate de beneficiari din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale în cadrul reformelor și investițiilor aferente componentei de împrumut începând cu data de 1 februarie 2020 până la data încheierii contractelor de finanțare sau, după caz, până la data emiterii ordinelor/deciziilor de finanțare, în calitate de coordonator de reformă și/sau investiții, certificăm și/sau confirmăm că prin declarațiile/informațiile relevante transmise în mod corespunzător de beneficiari se certifică următoarele:
a) informațiile prezentate sunt reale, corecte, complete, legale și conforme cu înregistrările/evidențele contabile, după cum este aplicabil;
b) în procesul de efectuare a plăților (cheltuielilor) raportate s-a respectat cadrul legal privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata din fonduri publice, conform legislației naționale incidente în vigoare, inclusiv în ceea ce privește asigurarea controlului financiar preventiv și, respectiv, a controlului delegat;
c) fondurile evidențiate au fost utilizate pentru acțiuni/activități necesare îndeplinirii jaloanelor și țintelor prevăzute în Decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a evaluării Planului de redresare și reziliență al României din data de 3 noiembrie 2021 (CID);
d) informațiile prezentate sunt considerate eligibile în cadrul PNRR în condițiile art. 17 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021;
e) activitățile/acțiunile pentru care au fost efectuate cheltuielile raportate nu au beneficiat și nici nu beneficiază în prezent de finanțare din fonduri publice nerambursabile de la bugetul național și/sau de la bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, pentru activitățile specifice care sunt finanțate din bugetul PNRR și care urmează să se desfășoare pentru implementarea reformelor și a investițiilor. Se declară în egală măsură că nu au cunoștință de vreo situație de „dublă finanțare“, așa cum este ea definită la art. 9 din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 și la art. 191 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1.046 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii;
f) la nivelul coordonatorului de reformă și/sau investiții, agențiilor de implementare a proiectelor/responsabililor de implementare a investițiilor specifice locale/structurilor de implementare, respectiv la nivelul beneficiarilor sunt în vigoare sisteme de management și control adaptate specificului acțiunilor/activităților necesare îndeplinirii țintelor și jaloanelor, în scopul prevenirii, detectării și constatării neregulilor, respectiv implementează procedurile proprii de verificare și control în scopul realizării prevenirii conflictului de interese, a fraudei, corupției și prin care să se asigure că fondurile au fost gestionate în concordanță cu toate regulile aplicabile, cu respectarea principiului bunei gestiuni financiare și protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene;
g) informațiile financiare prezentate au fost supuse auditului Curții de Conturi și/sau oricărui alt tip de audit extern/verificării de către structuri de control, după cum este aplicabil și, potrivit rapoartelor emise de auditori/structurile de control, acestea nu prezintă nereguli, erori sau riscul de a fi cheltuieli neeligibile în sensul nerespectării prevederilor art. 17 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 (și/sau, după cum este aplicabil, abaterile identificate au fost remediate) (sau, după caz, informațiile financiare prezentate nu au fost supuse auditului extern/auditului Curții de Conturi și/sau verificării de către structuri de control, după caz; astfel se va informa corespunzător MIPE cu privire la concluziile auditului extern/al Curții de Conturi și/sau ale verificării structurilor de control referitoare la situațiile de cheltuieli prezentate, de îndată ce acestea sunt disponibile și, dacă este cazul, va remedia cu maximă celeritate abaterile constatate).
Cap.Art.Denumire indicatorCheltuieli eligibile efectuate cumulat începând cu data de 1 februarie 2020 până la data încheierii contractelor de finanțare sau, după caz, până la data emiterii ordinelor/deciziilor de finanțareC1Din careC2Din careI...R.......I...R...Plăți efective în mii leiPlăți efective în mii leiPlăți efective în mii leiPlăți efective în mii leiPlăți efective în mii leiPlăți efective în mii leiPlăți efective în mii lei1 = 2 + 3 +....2 = 2.1 + 2.2 + 2.3 ...2.12.22.33 = 3.1 + 3.23.13.2…Total