ORDIN nr. 21.981 din 22 decembrie 2022

ORDIN Ministerul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1251 din 23 decembrie 2022
Intrat în vigoare
23.12.2022
Forma consolidată din
23.12.2022

Având în vedere:

prevederile Programului operațional Competitivitate 2014-2020, aprobat prin Decizia de punere în aplicare C (2014)10.233, cu modificările ulterioare;

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare;

Avizul Consiliului Concurenței nr. 18.586 din 21.12.2022,

ținând cont de Referatul de aprobare al Organismului intermediar pentru cercetare nr. 305.346 din 22.12.2022,

în temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 371/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul cercetării, inovării și digitalizării emite următorul ordin:

Articolul I

Anexa la Ordinul ministrului educației și cercetării științifice nr. 3.822/2015 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat „Finanțarea activităților de cercetare-dezvoltare și inovare (CDI) și a investițiilor în CDI prin Programul operațional Competitivitate (POC)“, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 26 mai 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 9

Ajutorul se acordă sub formă de granturi (asistență financiară nerambursabilă în una sau mai multe tranșe). Contractele de finanțare vor fi încheiate cel târziu până pe 31 martie 2023.

2. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 19

Prezenta schemă intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică până la 31 martie 2023. Bugetul schemei este de maximum 620 milioane euro pe perioada 2015-2023, repartizat estimativ după cum urmează:

Art.20162017201820192020202120222023TOTAL1429.610.408,43028.477.826,08043.906.126,0765.056.657,2218.000.000,0018.000.000,00203.051.017,802225.816.894,061.083.370,520013.094.313,3900039.994.577,97258.584.608,777.558.539,5115.063.669,748.379.195,82115.887.931,6067.279.356,9127.041.456,5717.000.000,00266.794.758,9226000013.094.313,3900013.094.313,39274.949.131,4400008.500.000,0017.728.290,570,0031.177.422,0128877.641,2000035.097.995,902.618.836,864.200.000,002.400.000,0045.194.473,9629000013.474.599,092.618.836,862.200.000,002.400.000,0020.693.435,95Total69.838.683,908.641.910,0343.541.495,828.379.195,82234.555.279,44146.073.687,8569.169.747,1439.800.000,00620.000.000,00

Articolul II

Personalul Autorității de management a Programului operațional Competitivitate și al Organismului intermediar pentru cercetare va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Ramona Moldovan, secretar general adjunct

București, 22 decembrie 2022.

Nr. 21.981.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.