În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 3^1, art. 4^1 alin. 2, art. 5 alin. 1 lit. a) și alin. 3, art. 8 alin. 3 și al art. 13 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă scoaterea din rezervele de stat și acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgență, cu titlu gratuit, pentru Ucraina, constând în cantitățile de produse prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în valoare de 412.387,20 lei, fără TVA, exclusiv transportul.
Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale scade din gestiune, la prețurile de înregistrare, prin debitarea contului 6890100 „Cheltuieli privind rezerva de stat“, cantitățile de produse prevăzute în anexă, aprobate a fi scoase din rezervele de stat, potrivit prezentei hotărâri, pe baza documentelor justificative întocmite conform prevederilor legale.
Ministerul Afacerilor Externe întreprinde pe cale diplomatică demersurile necesare în vederea predării ajutorului la destinație.
Predarea produselor prevăzute în anexă se realizează la punctul de trecere a frontierei Vicovu de Sus, România - Krasnoilsk, Ucraina, pe bază de proces-verbal de predare-preluare, de către reprezentanții desemnați ai Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale către reprezentanții desemnați de către autoritățile abilitate de guvernul ucrainean.
Transportul produselor se asigură cu mijloace de transport aparținând Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale sau ale operatorilor economici depozitari.
(1) Cheltuielile aferente participării la acțiune pentru personalul din cadrul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - aparat propriu se suportă din sumele alocate de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, pentru Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - aparat propriu, aprobat în condițiile legii.
(2) Cheltuielile aferente participării la acțiune pentru personalul din cadrul unităților teritoriale subordonate Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, cheltuielile de transport pe parcurs intern și orice alte cheltuieli ocazionate de îndeplinirea acțiunii, realizată cu mijloace puse la dispoziție de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de îndeplinirea acțiunii prevăzute la art. 1 se suportă din bugetul activității finanțate integral din venituri proprii al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, aprobat conform reglementărilor legale în vigoare.
Fondurile necesare reîntregirii stocului rezervă de stat diminuat cu cantitățile prevăzute în anexă se asigură din veniturile proprii ale Activității pentru intervenții operative și reîntregirea stocurilor diminuate, înființată pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, conform art. 1 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 598/2014 privind înființarea pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și pe lângă fiecare unitate teritorială a unor activități finanțate integral din venituri proprii, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru reîntregirea stocurilor diminuate ca urmare a acordării ajutoarelor umanitare prevăzute la art. 1 se aprobă achiziționarea ca stocuri de urgență a cantităților deficitare, necesare susținerii continue a acțiunilor umanitare, pe fondul intensificării crizei umanitare regionale, care se poate realiza în aplicarea art. 1^1 lit. g) din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în limita bugetului de venituri și cheltuieli al activității finanțate integral din venituri proprii pentru intervenții operative și reîntregirea stocurilor diminuate.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu Președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Georgian Pop p. Ministrul afacerilor externe, Iulian Fota, secretar de stat p. Ministrul finanțelor, Alin Chitu, secretar de stat
București, 18 ianuarie 2023.
ANEXĂ
LISTA produselor scoase din rezervele de stat și acordate de către România ca ajutor umanitar extern de urgență, cu titlu gratuit, pentru Ucraina, pentru protecția populației în contextul conflictului din Ucraina
Nr. crt.ProdusulU.M.CantitateaValoarea fără TVA (lei)Valoarea cu TVA (lei)0123451Conserve de carne de porckg3.110,4055.987,2061.026,052Conserve din legume (tocană)kg10.080,00166.320,00181.288,803Conserve din carne cu legume (ciorbă)kg11.520,00190.080,00207.187,20VALOARE412.387,20449.502,05