Articolul I
Hotărârea Guvernului nr. 1.204/2022 privind constituirea, organizarea și funcționarea Băncii de Investiții și Dezvoltare - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 10 octombrie 2022, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:
(3) Banca începe să funcționeze, din punct de vedere administrativ, de la data înmatriculării în registrul comerțului și își va desfășura activitățile specifice obiectului de activitate, prevăzute în actul constitutiv, de la data intrării în vigoare a Directivei Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2013/36/UE în ceea ce privește competențele de supraveghere, sancțiunile, sucursalele entităților din țări terțe și riscurile de mediu, sociale și de guvernanță, precum și de modificare a Directivei 2014/59/UE, potrivit căreia aceasta este exceptată de la aplicarea Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE și după emiterea unei decizii de autorizare din partea Comisiei Europene în materie de ajutor de stat.
2. La articolul 2, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Extinderea activităților desfășurate în nume și pe cont propriu, după înființarea Băncii, se realizează având în vedere concluziile unei evaluări ex ante a disfuncționalităților pieței, efectuată de către un consultant extern independent. Evaluarea ex ante se aprobă de Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar, și se plătește din resursele proprii ale Băncii.
3. La articolul 3, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Cheltuielile cu taxele și tarifele necesare înființării Băncii, cu plata chiriei pentru sediu, inclusiv cele privind sigla Băncii, în valoare de până la 6,8 milioane lei, se suportă, până la înregistrarea Băncii la Oficiul Național al Registrului Comerțului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor, dintr-o poziție bugetară distinctă în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație.
4. La articolul 4, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Activitatea Consiliului de supraveghere și a Directoratului este reglementată potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 207/2022 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil constituirii și funcționării băncilor de dezvoltare din România, cu modificările și completările ulterioare, reglementărilor Băncii Naționale a României emise în aplicarea acesteia, precum și prevederilor prezentei hotărâri.
5. La articolul 4, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:
(3^1) În ceea ce privește activitățile desfășurate de către Bancă în numele și pe contul statului, activitatea Consiliului de supraveghere și a Directoratului se desfășoară în baza mandatului acordat Băncii de acționarul unic, prin Ministerul Finanțelor.
6. La articolul 4, alineatele (6)-(8) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(6) Mandatul primilor membri ai Consiliului de supraveghere și al primilor membri ai Directoratului nu poate depăși 2 ani și nu poate fi reînnoit.
(7) Nominalizarea primilor membri ai Consiliului de supraveghere și Directoratului se face de către Ministerul Finanțelor prin ordin al ministrului finanțelor, cu respectarea criteriilor prevăzute la art. 25, 27 și 28 din Legea nr. 207/2022, cu modificările și completările ulterioare.
(8) Numirea membrilor Consiliului de supraveghere și ai Directoratului își produce efectele numai după acceptarea în mod expres de persoanele nominalizate.
7. La articolul 4, alineatele (9) și (10) se abrogă.
8. La articolul 4, alineatele (11) și (14) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(11) Remunerația primilor membri ai organelor statutare se stabilește de acționar prin contractele de mandat și este formată dintr-o indemnizație fixă lunară.
..............................................
(14) Contractul de mandat al membrilor Consiliului de supraveghere și Directoratului include indicatori de performanță financiari și nefinanciari. În contractul de mandat se prevăd în mod obligatoriu ținte cuantificabile privind obiectivele și strategia de afaceri stabilită și aprobată de adunarea generală a acționarilor, cu excepția primilor membri pentru care contractul de mandat va cuprinde, în mod obligatoriu, obiectivele specifice privind organizarea și desfășurarea activității Băncii.
9. La articolul 5, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Strategia de afaceri a Băncii este evaluată și aprobată de adunarea generală a acționarilor și cuprinde ținte și obiective privind sectoarele economice vizate, activitățile desfășurate, beneficiarii eligibili și produsele financiare acordate, precum și activitățile și produsele noi introduse ulterior înființării Băncii. Strategia de afaceri va respecta cerințele de a nu prejudicia în mod semnificativ obiectivele de mediu, în sensul articolului 17 din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2.088 și în conformitate cu Comunicarea Comisiei Europene (2021/C 58/01) - Orientări tehnice privind aplicarea principiului de «a nu prejudicia în mod semnificativ», în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență.
10. La articolul 8, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alin. (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:
(1^1) La constituirea Băncii capitalul social inițial subscris și capitalul social minim vărsat îndeplinesc cerințele prevăzute la art. 15 din Legea nr. 207/2022, cu modificările și completările ulterioare, și reglementările emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia.
(1^2) Diferența de capital social subscris va fi vărsată, în două tranșe anuale, până la data de 31 decembrie 2024.
11. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 9
În activitatea pe care o desfășoară, Banca nu urmărește maximizarea profitului, ci trebuie să asigure premisele sustenabilității financiare pe termen lung a activității Băncii și prevenirea pierderilor. Veniturile obținute trebuie să acopere costurile de funcționare, iar surplusurile sunt capitalizate în vederea reinvestirii în activitățile Băncii, nefiind acordate dividende acționarului.
12. La articolul 10, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) În cazul executării garanției statului, sursa fondurilor necesare de plată este bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, iar mecanismul de garantare și plată și condițiile de efectuare a plăților, precum și mecanismul de recuperare a sumelor plătite se stabilesc prin Memorandum de înțelegere încheiat între Bancă și Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar.
(3) Plata din bugetul de stat a obligațiilor Băncii se realizează după utilizarea resurselor Băncii, cu respectarea condițiilor și cerințelor detaliate în cadrul Memorandumului de înțelegere încheiat între Bancă și Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar.
13. La articolul 10, alineatele (4) și (5) se abrogă.
14. La articolul 12, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alin. (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:
(1^1) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), primul auditor financiar al Băncii, numit prin actul constitutiv aprobat prin hotărâre a Guvernului, nu este aprobat de Banca Națională a României.
(1^2) În aplicarea art. 44 alin. (4) din Legea nr. 207/2022, cu modificările și completările ulterioare, selecția primului auditor financiar al Băncii se realizează de către o comisie stabilită prin ordin al ministrului finanțelor în baza unei proceduri de selecție aprobate de acesta, cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și transparenței. Derularea contractului privind primul auditor financiar al Băncii se realizează de către Bancă și se plătește din resursele proprii ale acestei instituții.
15. La articolul 13, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Autoritățile de supraveghere pentru activitățile desfășurate de Bancă în numele și contul statului sunt:
a) pentru activitatea prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. a), identificată pe bază de evaluare ex ante și acordată pe bază de mandat, autoritatea de supraveghere este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, raportat la prevederile art. 58 și 59 din Regulamentul (UE) 2021/1.060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize, sau orice alt minister coordonator al fondurilor europene și/sau inițiativelor de investiții la nivelul Uniunii Europene;
b) pentru activitatea prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. b), autoritatea de supraveghere este Ministerul Finanțelor; și
c) pentru activitățile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c), autoritatea de supraveghere va fi stabilită la momentul încredințării mandatului, în funcție de obiectul acestuia.
16. Anexa se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.