(1) Evaluarea externă a calității educației, în vederea autorizării de funcționare provizorie, se declanșează la cererea, după caz:
a) a unei persoane juridice interesate în furnizarea de educație, care își propune să ofere, după caz, unul sau mai multe programe de studii universitare de scurtă durată, unul sau mai multe programe de studii universitare de licență și/sau programe de studii universitare de masterat;
b) a unei instituții de învățământ superior, care își propune să organizeze, alternativ sau cumulativ:
(i) programe de studii universitare de scurtă durată;
(ii) programe de studii universitare de licență;
(iii) programe de studii universitare de masterat;
(iv) programe de studii universitare de doctorat;
(v) programe de studii postuniversitare.
(2) Cererea prevăzută la alin. (1) se bazează pe un ansamblu de standarde referitoare la domeniile și criteriile prevăzute la art. 226.
(3) Procesul de autorizare de funcționare provizorie cuprinde următoarele etape:
a) organizația furnizoare de educație/instituția de învățământ superior elaborează un raport de evaluare internă, pe baza domeniilor și criteriilor prevăzute la art. 226, la nivel instituțional și/sau pentru fiecare program de studii universitare de licență, domeniu de studii universitare de masterat sau domeniu de studii universitare de doctorat, după caz;
b) raportul de evaluare internă se depune la ARACIS, împreună cu o cerere de declanșare a procedurii de evaluare externă, în vederea autorizării de funcționare provizorie;
c) ARACIS numește o comisie de experți în evaluarea externă a calității, care analizează raportul de evaluare internă, verifică, prin vizite la instituția solicitantă, îndeplinirea standardelor aferente domeniilor și criteriilor prevăzute la art. 226 și elaborează propriul raport de evaluare. În activitatea de evaluare a domeniilor de studii universitare de doctorat, ARACIS sau agenția de asigurare a calității cooptează și experți internaționali.
(4) Raportul de evaluare externă al experților evaluatori se validează, prin vot deschis, de structurile decizionale ale ARACIS pe baza verificării respectării metodologiei de evaluare externă. În procesul de analiză și validare, ARACIS poate solicita experților refacerea raportului, dacă constată că metodologia nu a fost respectată.
(5) Activitățile prevăzute la alin. (3) lit. c) se pot realiza și prin utilizarea unor resurse electronice, informatice și de comunicații specifice.
(1) Pe baza raportului prevăzut la art. 235, ARACIS propune Ministerului Educației acordarea sau, după caz, neacordarea autorizației de funcționare provizorie.
(2) Autorizarea de funcționare provizorie pentru programele de studii universitare de scurtă durată, pentru programele de studii universitare de licență și pentru domeniile de studii universitare de masterat se acordă, pe baza propunerii ARACIS, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației.
(3) Autorizarea de funcționare provizorie pentru domeniile de studii universitare de doctorat, domeniile de studii postuniversitare, respectiv de formare profesională a adulților se acordă, pe baza propunerii ARACIS, prin ordin al ministrului educației.
(4) Persoana juridică interesată dobândește calitatea de organizație furnizoare de educație, după obținerea autorizației de funcționare provizorie.
(1) Termenul de depunere a cererii în vederea acreditării programelor și domeniilor de studii universitare este de 2 ani de la data absolvirii primei promoții, sub sancțiunea ridicării autorizației de funcționare provizorie de către Ministerul Educației.
(2) Termenul de depunere a cererii în vederea acreditării instituționale este de 3 ani de la acreditarea primului program de studii universitare de scurtă durată, program de studii universitare de licență sau domeniu de studii universitare, după caz, sub sancțiunea ridicării autorizației de funcționare provizorie de Ministerul Educației.
(1) Evaluarea externă a calității educației, în vederea acreditării, se declanșează la cererea instituției de învățământ superior sau a organizației furnizoare de educație, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 237, pentru:
a) programele de studii universitare de scurtă durată, autorizate să funcționeze provizoriu;
b) programele de studii universitare de licență, autorizate să funcționeze provizoriu;
c) acreditare instituțională.
(2) Evaluarea externă a calității educației, în vederea menținerii acreditării, se declanșează, după caz, la cererea instituției de învățământ superior sau a organizației furnizoare de educație, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 232.
(3) Evaluarea externă a calității educației, în vederea acreditării, se declanșează la cererea, după caz, a instituției de învățământ superior sau a organizației furnizoare de educație, pentru organizarea de programe de studii de masterat. Evaluarea în acest caz se realizează la nivel de domeniu.
(4) Evaluarea externă a calității educației, în vederea acreditării, se declanșează la cererea instituției de învățământ superior, pentru organizarea de programe de studii de doctorat.
(5) Evaluarea externă a calității educației, în vederea acreditării, se declanșează la cererea, după caz, a instituției de învățământ superior sau a organizației furnizoare de educație, pentru organizarea de programe de studii postuniversitare. Evaluarea se realizează la nivel de domeniu.
(6) Procesul de acreditare, precum și de menținere a acreditării cuprinde următoarele etape:
a) organizația furnizoare de educație autorizată să funcționeze provizoriu sau acreditată, după caz, elaborează un raport de evaluare internă, pe baza domeniilor și criteriilor prevăzute la art. 226 și a standardelor specifice etapei de acreditare;
b) raportul de evaluare internă se depune la AAC împreună cu o cerere de declanșare a procedurii de evaluare externă și de acreditare;
c) AAC numește o comisie de experți în evaluare externă, care analizează raportul de evaluare internă, verifică, prin vizite, la instituția solicitantă îndeplinirea standardelor referitoare la domeniile și criteriile prevăzute la art. 226 și elaborează propriul raport de evaluare. În activitatea de evaluare a domeniilor de studii universitare de doctorat, ARACIS sau agenția de asigurare a calității cooptează și experți internaționali;
d) AAC validează, prin vot deschis, raportul experților, prin verificarea respectării metodologiei de evaluare externă, și propune Ministerului Educației, după caz, acreditarea sau neacreditarea programelor sau domeniilor de studii universitare sau postuniversitare și de formare profesională organizate de instituția solicitantă. În procesul de analiză și validare, dacă se constată că metodologia nu a fost respectată, AAC poate solicita experților refacerea raportului;
e) în situația în care agenția de evaluare a calității nu este ARACIS, ci o altă AAC înregistrată în Registrul european pentru asigurarea calității în învățământul superior, raportul de evaluare se transmite către ARACIS în vederea confirmării propunerii de decizie, în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, iar ARACIS transmite propunerea de acreditare sau neacreditare către Ministerul Educației.
(7) Activitățile prevăzute la alin. (6) lit. c) se pot organiza și prin utilizarea unor resurse electronice, informatice și de comunicații specifice.
(1) Acreditarea programelor de studii universitare de scurtă durată, a programelor de studii universitare de licență, a domeniilor de masterat organizate de orice instituție de învățământ superior/organizație furnizoare de educație se realizează, pe baza avizului unei AAC, prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Educației.
(2) Acreditarea pentru domeniile de studii universitare de doctorat, pentru domeniile de studii postuniversitare, de formare profesională a adulților, organizate de o instituție de învățământ superior/organizație furnizoare de educație, se acordă, pe baza propunerii ARACIS, prin ordin al ministrului educației.
(3) Acreditarea și înființarea instituțiilor de învățământ superior se fac prin lege, promovată de Guvern, la inițiativa Ministerului Educației, pe baza propunerii ARACIS.
(1) În condițiile în care ARACIS sau o altă AAC constată, printr-un raport, faptul că nu sunt îndeplinite standardele în procesul de evaluare în vederea acreditării ori a menținerii acreditării, informează Ministerul Educației, în termen de 15 zile lucrătoare, care informează instituția de învățământ superior/organizația furnizoare de educație, în termen de 30 de zile lucrătoare de la primirea informării din partea AAC.
(2) În termen de un an calculat de la data comunicării cu confirmare a raportului prevăzut la alin. (1), în cazul programelor de studii universitare de scurtă durată, de studii universitare de licență, al domeniilor de masterat ori de doctorat, instituția de învățământ superior/organizația furnizoare de educație solicită o nouă evaluare din partea AAC care a realizat evaluarea anterioară. În caz contrar, raportul elaborat în condițiile alin. (1) este definitiv. Costurile evaluării suplimentare sunt suportate de instituția de învățământ superior/organizația furnizoare de educație.
(3) După parcurgerea procedurilor prevăzute la alin. (1) și (2), în cazul constatării neîndeplinirii standardelor, Ministerul Educației dispune cumulativ următoarele măsuri:
a) inițierea unei hotărâri a Guvernului sau a unui ordin al ministrului educației, după caz, în vederea lichidării respectivelor programe și/sau a domeniilor în care se realizează studii de nivel universitar și/sau postuniversitar;
b) încetarea înmatriculării de noi studenți, studenți-doctoranzi sau cursanți, după caz, în cadrul respectivelor programe și/sau domenii de studii universitare;
c) continuarea școlarizării în lichidare pentru programul sau domeniul de studii universitare respectiv, după caz.
(4) Măsurile prevăzute la alin. (3) lit. b) și c) se aplică începând cu anul universitar următor datei la care s-a publicat hotărârea Guvernului sau ordinul ministrului educației, potrivit alin. (3) lit. a).
(5) În termen de 2 ani de la emiterea raportului prin care se constată neîndeplinirea standardelor de calitate la nivelul unei evaluări instituționale, instituția de învățământ superior/ organizația furnizoare de educație solicită o nouă evaluare din partea AAC care a realizat evaluarea anterioară. În caz contrar, raportul elaborat în condițiile alin. (1) este definitiv și furnizorul de educație/instituția de învățământ superior intră în lichidare, conform prevederilor alin. (6). Costurile evaluării suplimentare sunt suportate de instituția de învățământ superior/organizația furnizoare de educație.
(6) După parcurgerea procedurilor prevăzute la alin. (1) și (5), în cazul constatării neîndeplinirii standardelor de calitate, Ministerul Educației dispune, cumulativ, următoarele măsuri:
a) inițierea proiectului de hotărâre a Guvernului privind ridicarea autorizației de funcționare sau inițierea proiectului de lege privind desființarea respectivei instituții de învățământ superior, după caz;
b) încetarea înmatriculării de noi studenți, studenți-doctoranzi și cursanți în cadrul instituției/organizației respective;
c) continuarea școlarizării în lichidare, pentru toate programele și/sau domeniile de studii universitare din cadrul instituției/organizației respective.
(7) Măsurile prevăzute la alin. (6) lit. b) și c) se dispun începând cu anul universitar următor datei la care a intrat în vigoare legea sau hotărârea Guvernului, după caz, conform alin. (6) lit. a).
(1) În situația în care instituția de învățământ superior/organizația furnizoare de educație nu îndeplinește procedurile în vederea acreditării, a evaluării periodice, pentru programele/domeniile în care se organizează programe de studii universitare și postuniversitare, inclusiv de formare profesională a adulților organizate, Ministerul Educației dispune următoarele măsuri cumulativ:
a) inițierea hotărârii Guvernului sau a ordinului ministrului educației, după caz, de intrare în lichidare a respectivului program sau domeniu de studii universitare sau postuniversitare și de învățare pe tot parcursul vieții, după caz;
b) încetarea înmatriculării de noi cursanți, studenți sau studenți-doctoranzi, după caz, în cadrul respectivului program sau domeniu de studii, după caz;
c) continuarea școlarizării în lichidare pentru programul sau domeniul de studii respectiv, după caz.
(2) În situația în care instituția de învățământ superior/organizația furnizoare de educație nu îndeplinește procedurile în vederea acreditării, respectiv de evaluare periodică instituțională, Ministerul Educației dispune, cumulativ, următoarele măsuri:
a) inițierea proiectului de hotărâre a Guvernului privind ridicarea autorizației de funcționare sau inițierea proiectului de lege privind desființarea respectivei instituții de învățământ superior, după caz;
b) încetarea înmatriculării de noi studenți, studenți-doctoranzi și cursanți, după caz, pentru toate programele și/sau domeniile de studii universitare sau postuniversitare și de formare profesională a adulților, în cadrul instituției/organizației respective;
c) continuarea școlarizării în lichidare pentru toate programele și/sau domeniile de studii.
(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) se aplică începând cu anul universitar următor intrării în vigoare a ordinului ministrului educației, a hotărârii Guvernului sau a legii, după caz.
(4) ARACIS comunică Ministerului Educației, anual, până la data de 31 ianuarie, situația organizațiilor furnizoare de educație/instituțiilor de învățământ superior care nu s-au supus, în termen, procesului de evaluare externă în vederea acreditării sau a menținerii acreditării prevăzute la alin. (1) și (2).
(1) După obținerea autorizației de funcționare provizorie, organizația furnizoare de educație/instituția de învățământ superior implementează mecanismul de asigurare internă a calității și întocmește rapoarte de evaluare internă a calității educației, pe care le transmite anual ARACIS.
(2) După obținerea acreditării instituționale și înființarea prin lege, rapoartele anuale de evaluare internă a calității se transmit ARACIS, la cererea acesteia sau din propria inițiativă a instituției de învățământ superior, atunci când solicită o nouă evaluare externă.
(1) Organizația furnizoare de educație care a fost autorizată să funcționeze provizoriu are dreptul de a gestiona personal didactic, de cercetare și administrativ în învățământ, conform propriei strategii de dezvoltare, în condițiile legii.
(2) Organizația furnizoare de educație este parte a rețelei naționale de învățământ superior, cu toate drepturile și obligațiile conferite de lege.