ORDIN nr. 6.753 din 5 decembrie 2023

ORDIN Ministerul Educa?iei
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1152 din 20 decembrie 2023
Intrat în vigoare
20.12.2023
Forma consolidată din
20.12.2023
Cuprins

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) lit. j) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările ulterioare,

având în vedere prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare,

luând în considerare prevederile Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.665/2020 privind aprobarea listei universităților de prestigiu din alte state,

având în vedere Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă Metodologia privind recunoașterea automată, de către instituțiile de învățământ superior, a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ superior acreditate din străinătate, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

La intrarea în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 5.922/2016 pentru aprobarea Metodologiei privind recunoașterea automată, de către instituțiile de învățământ superior, a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1007 din 15 decembrie 2016.

Articolul 3

Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, Direcția generală învățământ universitar, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, care, după reorganizare, devine Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, și instituțiile de învățământ superior duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației, Ligia Deca

București, 5 decembrie 2023.

Nr. 6.753.

ANEXĂ

METODOLOGIE

privind recunoașterea automată, de către instituțiile de învățământ superior,

a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în

instituții de învățământ superior acreditate

din străinătate

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.